DE JESUS MAFRA contre le PORTUGAL

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 43684/98 prezentate de Carlos de JESUS MAFRA împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 18 ianuarie 2001 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Pastor Ridruejo Caflisch Makarczyk Cabral Barreto Vajić Pellonpääjjj dl V. Berger grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 23 septembrie 1998 și înregistrată la 1 octombrie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAPT Reclamantul este un resortisant portughez, născut în 1924 și rezident la Lisabona.

Acesta este reprezentat în fața Curții de către J.P. Leitão, avocat în baroul de la Lisabona. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 13 februarie 1996, reclamantul a înaintat în fața judecătorului cererile cu privire la cererile cu valoare redusă nr. 4 ale instanței civile (4° Juízo do Tribunal de Pequena Instância Cível) de la Lisabona, în vederea restituirii unui câine. La 14 martie 1996, judecătorul a ordonat citația pârâtei, care și-a prezentat concluziile în răspuns la 12 aprilie 1996 și a formulat o cerere reconvențională și a solicitat asistență juridică. La 17 decembrie 1998, judecătorul a solicitat autorităților de poliție informații cu privire la situația economică a pârâtei.

Aceste informații au fost primite la 7 aprilie 1999. Prin ordonanța din 20 mai 1999, judecătorul a acordat asistență judiciară. La 28 octombrie 1999, judecătorul a respins cererea reconvențională și a fixat sonda la 25 ianuarie 2000. La 24 ianuarie 2000, reclamantul s-a retras. În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție, durata procedurii nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil. Guvernul susține mai întâi că art. 6 alin. (1) nu se aplică procedurii în litigiu. Potrivit acestuia, obiectul și natura acțiunii intentate de reclamant nu pot fi considerate relevante și nu ar merita o decizie a Curții. În acest sens, guvernul concluzionează că nu a existat o lipsă de apărare, ceea ce ar îndepărta aplicabilitatea articolului 6 de la art. 6 în cazul de față.

În orice caz, consideră că durata în cauză nu a depășit termenul rezonabil. Reclamantul contestă aceste argumente și încheie cu privire la aplicabilitatea și încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție. În ceea ce privește aplicabilitatea acestei dispoziții, Curtea arată că guvernul pare să conteste caracterul real și serios al dreptului revendicat de reclamant. În această privință, aceasta amintește jurisprudența sa potrivit căreia trebuie să existe, pentru a se asigura că art. 6 Õ 1 găsește să se aplice, o În cazul în care un stat membru consideră că o măsură de ajutor de stat constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat, aceasta trebuie să fie considerată ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat.

Curtea consideră că nu există niciun motiv care să indice că dreptul pe care reclamantul l-a invocat în fața instanțelor interne nu este recunoscut în dreptul intern. În această privință, Curtea arată că instanța nu a respins cererea reclamantului. Curtea observă apoi că, atunci când o instanță este invitată să se pronunțe asupra unei cereri, aceasta trebuie considerată reală și serioasă, cu excepția cazului în care există dovezi clare care să indice contrariul (a se vedea Hotărârea Rolf Gustafson citată anterior, p. 1160 § 39). Cu toate acestea, nu se poate spune că cererea reclamantului, și anume restituirea unui câine, a fost frivolă, jignitoare sau altfel lipsită de orice justificare, cu excepția valorii patrimoniale minime.

În ceea ce privește temeinicia cauzei referitoare la durata procedurii, Curtea consideră că.., în lumina criteriilor prevăzute de jurisprudența organelor Convenției în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 43684/98 présentée par Carlos de JESUS MAFRA contre le Portugal La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 18 janvier 2001 en une chambre composée de MM. G. Ress , président , A. Pastor Ridruejo , L. Caflisch , J. Makarczyk , I. Cabral Barreto , M me N. Vajić , M. M. Pellonpää , juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 23 septembre 1998 et enregistrée le 1 er octobre 1998, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant portugais, né en 1924 et résidant à Lisbonne.

Il est représenté devant la Cour par M e J.P. Leitão, avocat au barreau de Lisbonne. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 13 février 1996, le requérant introduisit devant le juge des petits litiges n° 4 du tribunal civil ( 4° Juízo do Tribunal de Pequena Instância Cível ) de Lisbonne une demande contre M.M.S., tendant à la restitution d’un chien. Le 14 mars 1996, le juge ordonna la citation à comparaître de la défenderesse. Celle-ci déposa ses conclusions en réponse le 12 avril 1996. Elle formula par ailleurs une demande reconventionnelle et sollicita l’assistance judiciaire. Le 17 décembre 1998, le juge demanda des renseignements aux autorités de police sur la situation économique de la défenderesse.

Ces renseignements furent reçus le 7 avril 1999. Par une ordonnance du 20 mai 1999, le juge accorda l’assistance judiciaire. Le 28 octobre 1999, le juge rejeta la demande reconventionnelle et fixa l’audience au 25 janvier 2000. Le 24 janvier 2000, le requérant se désista. EN DROIT Le grief du requérant porte sur la durée de la procédure qui a débuté le 13 février 1996 et s’est terminée le 24 janvier 2000 par le désistement du requérant. Elle a donc duré quatre ans. Selon le requérant, la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention. Le Gouvernement soutient d’abord que l’article 6 § 1 n’est pas applicable à la procédure litigieuse.

D’après lui, l’objet et la nature de l’action intentée par le requérant ne sauraient être considérés comme pertinents et ne mériteraient pas une décision de la Cour. En ce sens, le Gouvernement conclut à l’absence d’un grief défendable, ce qui écarterait l’applicabilité de l’article 6 au cas d’espèce. Il estime en tout état de cause que la durée en question n’a pas dépassé le délai raisonnable. Le requérant conteste ces arguments et conclut à l’applicabilité et à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention. S’agissant de l’applicabilité de cette disposition, la Cour relève que le Gouvernement semble contester le caractère réel et sérieux du droit revendiqué par le requérant. Elle rappelle à cet égard sa jurisprudence selon laquelle il doit y avoir, pour que l’article 6 § 1 trouve à s’appliquer, une « contestation » sur un « droit » que l’on peut prétendre, au moins de manière défendable, reconnu en droit interne.

Il doit s’agir d’une contestation réelle et sérieuse qui peut concerner aussi bien l’existence même d’un droit que son étendue ou ses modalités d’exercice (voir, parmi d’autres, l’arrêt Rolf Gustafson c. Suède du 1 er juillet 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997-IV, p. 1160, § 38). La Cour considère que rien n’indique que le droit que le requérant a fait valoir devant les juridictions internes n’était pas reconnu en droit interne. Elle relève à cet égard que le juge n’a pas rejeté in limine la demande du requérant. La Cour observe ensuite que lorsqu’un tribunal est invité à statuer sur une demande, celle-ci doit être présumée réelle et sérieuse, sauf si des éléments clairs indiquent le contraire (voir l’arrêt Rolf Gustafson précité, p. 1160, § 39). Or on ne peut pas dire que la demande du requérant, à savoir la restitution d’un chien, fût frivole, vexatoire ou autrement dépourvue de toute justification, nonobstant sa valeur patrimoniale minime.

L’article 6 § 1 de la Convention trouve donc à s’appliquer en l’espèce. S’agissant du bien-fondé du grief portant sur la durée de la procédure, la Cour estime qu’à la lumière des critères dégagés par la jurisprudence des organes de la Convention en matière de « délai raisonnable » (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête recevable, tous moyens de fond réservés. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président