CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL ROMÂNIA (solicitarea nr. 28342/95) HOTĂRÂREA (Satisfacție echitabilă) STRASBURG 23 ianuarie 2001 (recomandată prin decizia din 11 mai 2001) În cauza Brumerescu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care se află într-o Cameră mare compusă din judecători al căror nume urmează L. Wildhaber președinte E. Palm, domnii C.L. Rozakis, J.-P. Costa, Ferrari Bravo, Caflisch, Loucaide, P. Kūris, W. Fuhrmann, K. Jungwiert, Icolas Bratza, N. Vajić, J. Hedigan, W. Thomassen, domnii T. Panțiru, E. Levits L. Mihai judecător ad hoc, precum și Boer-Buquicchio , graffière adjuncchio , După ce a deliberat în camera Consiliului la 18 octombrie 2000 și ianuarie 2001, Rend hotărârea adoptată la această ultimă dată procedura Cazul a fost înaintat Curții de către un resortisant român, domnul Dan La 3 noiembrie 1998 și la 6 noiembrie 1998, Comisia Europeană pentru Drepturile Drepturilor Omului, în termenul de trei luni pe care îl deschideau fostele art. 32 alin. (1) și 47 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( 28342/95) îndreptată împotriva României și pe care domnul Brumãrescu l-a sesizat Comisia la 9 mai 1995 în temeiul fostului articol 25. În Hotărârea sa din 28 octombrie 1999 (în hotărârea din acțiunea din acțiunea principală), Curtea a ajuns în unanimitate la o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1. Mai exact, în ceea ce privește art. 1 din Protocolul nr. 1, Comisia a considerat că privarea în litigiu nu are nicio justificare și că, în orice caz, echilibrul corect a fost rupt, întrucât reclamantul a suportat și continuă să suporte o sarcină specială și exorbitantă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale ([GC], § 80, CEDO 1999-VII). Pe baza articolului 41 din Convenție, reclamantul a solicitat o satisfacție echitabilă de ordinul a câteva sute de mii de dolari americani pentru prejudiciile suferite, precum și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Problema aplicabilității articolului 41 care nu se află în stare, hotărârea din acțiunea principală l-a rezervat. Curtea a invitat guvernul și reclamantul să îi adreseze în scris, în termen de trei luni, observațiile lor în această privință și, în special, să îi comunice orice acord la care ar putea ajunge (ibidem) Ulterior, președintele a prelungit termenul până la 15 aprilie 2000 și și-a prezentat observațiile la 28 ianuarie și 15 martie 2000, iar reclamantul și-a prezentat observațiile la 25 ianuarie, 14 martie și 14 aprilie 2000. La 8 iunie 2000, în temeiul articolului 61 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, președintele i-a acordat domnului Mircea Dan Mirescu permisiunea de a prezenta observații scrise cu privire la anumite aspecte ale cauzei. În temeiul articolului 61 alineatul (5) din Regulamentul de procedură, guvernul a răspuns în scris la 21 iulie 2000, iar reclamantul la 11 septembrie, 2 octombrie și 17 noiembrie 2000. Din documentele prezentate de părți reiese că apelul adresat de reclamant împotriva hotărârii din 21 aprilie 1999 (hotărârea din acțiunea principală, punctul 30) a fost respins de tribunalul departamental din București la 28 februarie. 2000. Sesizat în temeiul Legii nr. 112/1995, Tribunalul a considerat că avea competența exclusivă de a acorda o indemnizație, conform criteriilor definite de Legea nr. 112/1995. Reclamantul a formulat o acțiune împotriva acestei decizii în fața Curții de Apel din București care acționa în ultimă instanță și a fost demis la 26 octombrie 2000. Cu toate acestea, a solicitat o suspendare de șase luni de la executarea acestei decizii. ÎN DREPTul articolului 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul subliniază de la început că cea mai adecvată modalitate pentru guvern de a remedia prejudiciul cauzat ar fi să-i restituie întreaga clădire, și anume terenul și construcția. 11. În cazul în care guvernul nu ar putea restitui clădirea, reclamantul se declară dispus să ia în considerare acordarea unei despăgubiri și solicită o sumă echivalentă cu valoarea de piață a bunului. Întrucât a fost deja restituit apartamentul pe care îl ocupă și partea corespunzătoare a terenului, în conformitate cu decizia Comisiei administrative din 24 martie 1998 (hotărârea din acțiunea principală, punctul 28), numai problema diferenței dintre valoarea întregii clădiri și valoarea apartamentului persoanei în cauză și a terenului aferent. Întrucât restul casei, cu excepția apartamentului dlui Mirescu, nu a fost vândut chiriașilor, reclamantul consideră că statul nu poate avansa în justiție pentru a refuza restituirea. Statul nu ar trebui să despăgubească pe reclamant decât apartamentul dlui Mirescu. 12. Pentru a-și justifica pretențiile, reclamantul se bazează pe o expertiză elaborată de expertul D.S. înscris în Ordinul experților tehnici din România și avansează ca valoare a clădirii la 1 septembrie 2000 suma de 5 757 de milioane de lei românești (ROL), echivalentă cu 250 600 de dolari americani (USD). Această sumă se descompune după cum urmează: 126 500 USD reprezentând valoarea terenului, adică 251 USD/m2 și 124 100 USD reprezentând valoarea construcției, sau 216 USD/m2. În ceea ce privește apartamentul pe care îl ocupă, adică 39,3 % din întreaga casă, avansează suma de 48 771 USD. 13. Reclamantul subliniază că proprietatea sa, compusă dintr-un teren de 503 m2 și o construcție de 575 m2 (aproximativ 200 m2 la sol), este situată în cartierul Cotroceni din București, care face parte din zona În ceea ce privește construcția, reclamantul arată că o serie de decizii ale primăriei din București au stabilit prețul unui teren similar cu al său la aproximativ 300 USD/m2. În ceea ce privește construcția, menționează că casa, construită în 1930, are un subsol amenajat, un subsol și două etaje, al căror ultimul mansardat, precum și două garaje. Pentru a determina valoarea acestora, raportul de expertiză elaborat de acesta s-a bazat pe criteriile stabilite de dispozițiile legale care reglementează piața liberă a locuințelor, iar estimarea expertizei, de 216 USD/m2, ar fi confirmată de piața imobiliară, care oferă adesea prețuri care depășesc 300 USD/m2. În această privință, reclamantul critică decizia Comisiei administrative din 24 martie 1998 și expertiza guvernului, care s-ar baza pe criteriile stabilite de Legea nr. 112/1995. Cu toate acestea, aplicarea acestor criterii nu ar duce la valoarea reală a bunului, ci la o valoare minimă, scopul legii nr. 112/1995 fiind de a permite chiriașilor locuințelor naționalizate să cumpere, la prețuri modeste, apartamentele pe care le ocupă. Thez al terței părți implicate 15. Terțul intervenient, dl Mirescu, subliniază că este proprietarul apartamentului aflat la parter al casei, pe care statul le-a vândut unchilor săi în 1973 și pe care l-a moștenit. Prin urmare, statul nu-l poate restitui reclamantului fără să comită o nouă nedreptate. Dl Mirescu consideră că este de datoria statului să acorde reclamantului o compensație pentru acest apartament. Teza guvernului 16. Potrivit guvernului, "binele" reclamantului în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, pentru privarea căruia Curtea a ajuns la concluzia unei încălcări a articolului menționat, nu poate cuprinde apartamentul domnului. Mirescu. În această privință, el susține că Tribunalul de Primă Instanță din București nu ar fi putut constata în mod legal dreptul de proprietate al reclamantului asupra întregii case. 17. Guvernul susține, de asemenea, că reclamantul ar putea obține restituirea în natură a bunurilor sale prin introducerea unei acțiuni în revendicare în fața instanțelor interne. 18. În ceea ce privește estimarea valorii bunului, guvernul contestă de la bun început atât relevanța elementelor pe care s-a bazat expertul D.S., cât și sumele pe care acesta le-a încheiat. La rândul său, acesta prezintă o expertiză elaborată de V.S., expert înscris în Ordinul experților tehnici din România. 112/1995, valoarea clădirii la 1 martie 1999 a fost de 108 058 USD, ceea ce reprezintă 110 USD/m2 pentru construcții și 87 USD/m2 pentru teren. În ceea ce privește decizia Comisiei administrative din 24 martie 1998, guvernul subliniază că aceasta a restituit reclamantului apartamentul pe care îl ocupă și terenul corespunzător acestui apartament, și anume 168 m2. Guvernul avansează ca valoare a apartamentului și a terenului aferent sumei de 38 m2. 578 USD. Prin urmare, reclamantului ar trebui să i se acorde o compensație corespunzătoare diferenței dintre valoarea clădirii (108 058 USD) și valoarea apartamentului și a terenului deja restituite (38 578 USD), adică suma de 69 480 USD.Evaluată de Curte 19. Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări antrenează obligația juridică a statului pârât în temeiul convenției de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia. 20. Statele contractante care participă la o cauză sunt, în principiu, libere să aleagă mijloacele pe care le vor folosi pentru a se conforma unei hotărâri care constată o încălcare. Această putere de apreciere cu privire la modalitățile de executare a unei hotărâri reflectă libertatea de alegere cu care este însoțită obligația primordială impusă de Convenție statelor contractante : asigurarea respectării drepturilor și libertăților garantate (art. 1). În cazul în care natura încălcării permite restitutio in integrum În cazul în care, pe de altă parte, dreptul intern nu permite sau permite ca în mod impecabil să se șteargă consecințele încălcării, art. 41 împuternicește Curtea să acorde, dacă este cazul, părții vătămate satisfacția care i se pare adecvată (hotărârea Papamichalopoulos și alții c. Grecia din 31 octombrie 1995 (art. 50), seria A n 330-B, p. 58-59, § 34). 21. În hotărârea sa din acțiunea principală, Curtea s-a exprimat astfel: În plus, Curtea constată că reclamantul a fost privat de proprietatea bunurilor timp de mai mult de patru ani, fără a fi primit despăgubiri care să reflecte valoarea reală a acestuia și că eforturile depuse de acesta pentru recuperarea proprietății sunt în zadar până în prezent (§ 79 22.). Curtea consideră, în circumstanțele speței, că restituirea bunului în litigiu, astfel cum a fost dispusă prin hotărârea definitivă a Tribunalului de Primă Instanță din București din 9 decembrie 1993, ar plasa reclamantul, pe cât posibil, într-o situație echivalentă celei în care s-ar fi aflat dacă cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost ignorate. În această privință, Curtea nu poate accepta argumentul guvernului potrivit căruia este de competența reclamantului să introducă o nouă acțiune în revendicare. Aceasta amintește că guvernul ridicase deja această chestiune sub forma unei excepții de neobosire, pe care Curtea a respins-o în hotărârea sa principală (§ 55). Reclamantului i s-a restituit apartamentul pe care îl ocupă, restituire confirmată prin decizia definitivă a Curții de Apel de la București din 26. octombrie 2000 (punctul 8 de mai sus), prin urmare, statul trebuie să restabilească dreptul de proprietate al reclamantului asupra restului casei. Acest lucru nu aduce atingere oricărei pretenții pe care domnul Mirescu ar putea să o aibă în proprietatea apartamentului aflat la parter, pretenție care ar fi invocată de instanțele interne. 23. În caz contrar, pentru statul pârât de a proceda la o astfel de restituire în termen de șase luni de la pronunțarea prezentei hotărâri, Curtea decide că va trebui să plătească reclamantului, pentru daune materiale, valoarea actuală a casei, a cărei valoare a bunului deja restituit reclamantului. 24. În ceea ce privește stabilirea valorii acestei indemnizații, Curtea constată discrepanța semnificativă care separă metodele de calcul utilizate în acest scop de experții desemnați de părțile la litigiu. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare din București, Curtea apreciază valoarea actuală a casei și a terenului pe care aceasta se află la 215 000 USD, din care 78 795 USD pentru apartament și partea de teren deja restituite reclamantului. Valoarea indemnizațiilor pe care guvernul ar trebui să le plătească reclamantului s-ar ridica astfel la 136 205 USD, inclusiv suma de 42 100 USD reprezentând valoarea apartamentului ocupat de domnul Mirescu. Această sumă ar trebui convertită în lei românești la rata aplicabilă la data regulamentului. Pagubă morală 25. Reclamantul solicită, de asemenea, 75 000 USD pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a suferinței grave, insuportabile și incomensurabile, pe care Curtea Supremă de Justiție i l-ar fi cauzat în 1995, privându-l de proprietatea sa a doua oară, după ce a reușit, în 1993, să pună capăt încălcării dreptului său de către autoritățile comuniste timp de 40 de ani. De asemenea, solicită o despăgubire pentru pierderea utilizării proprietății sale de la hotărârea Curții Supreme de Justiție din 1995 până în prezent și nu avansează nici o cifră în această privință. 26. Guvernul s-a ridicat împotriva acestei pretenții, considerând că nu se poate reține niciun prejudiciu moral. În plus, guvernul susține că ar fi contrar jurisprudenței instanțelor române să acorde o despăgubire pentru pierderea utilizării și a utilizării ca prejudiciu moral 27. Curtea consideră că evenimentele în cauză au condus la ingerințe grave în drepturile domnului Brumărescu la respectarea bunului său, la o instanță și la un proces echitabil, pentru care suma de 15 000 USD ar reprezenta o despăgubire echitabilă a prejudiciului moral suferit. Această sumă trebuie convertită în lei românești la rata aplicabilă la data regulamentului. Taxa și cheltuielile de judecată 28. Reclamantul solicită rambursarea a 2 450 USD pe care îl distribuie după cum urmează, prin prezentarea unui număr de cont detaliat de 644 USD pentru activitatea desfășurată de avocații săi în cadrul procedurii în fața Curții, pe fond și pentru chestiunea satisfacției echitabile 50 USD pentru cheltuieli diverse (telefon, fotocopiere, notar etc.) 700 USD pentru cheltuielile de expert (500 USD pentru expertiza propriu-zisă și 200 USD pentru suplimentarea expertizei în scopul evaluării bunului la 1 septembrie 2000) 300 franci francezi (FRF) pentru cheltuielile cu viza franceză impuse pentru deplasarea la ședințele de la Strasbourg. 29. Guvernul nu se opune rambursării cheltuielilor suportate, la prezentarea documentelor justificative. 30. Curtea consideră că cheltuielile și cheltuielile de judecată solicitate, pentru care au fost prezentate documente justificative, au fost efectiv și în mod necesar expuse și sunt de o valoare rezonabilă. În aceste condiții, Curtea consideră că este adecvat să se aloce reclamantului cele 2 450 USD solicitate, minus 3 900 FRF percepute de Consiliul Europei pentru asistență judiciară. Această sumă se convertește în lei românești la rata aplicabilă la data regulamentului. Interese moratorii 31. Sumele acordate fiind exprimate în dolari americani, Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii aplicabile la 6 % pe an. de aceste motive, Curtea, La unanimité, A spus că statul pârât trebuie să restituie reclamantului, în termen de șase luni, casa în litigiu și terenul pe care este situat, cu excepția apartamentului și a părții de teren corespunzătoare deja restituite A declarat că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în aceleași șase luni, 136 205 USD (o sută treizeci și șase de mii două sute cinci dolari americani), pentru daune materiale, care urmează să fie convertite în lei românești la rata aplicabilă la data regulamentului A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în lei românești la rata aplicabilă la data decontării 000 USD (cinsprezece mii de dolari americani), pentru daune morale 450 USD (două mii patru sute cincizeci de dolari americani), minus 3 900 FRF (trei mii nouă sute de franci francezi) percepute pentru asistență judiciară, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată A declarat că sumele indicate la 2 și 3 vor fi majorate cu un interes simplu cu 6 % l an de la expirarea acestor termene și până la plata Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și engleză, apoi comunicată în scris la 23 ianuarie 2001, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Luzius W ildhaber Președintele aud de Boer-Buquicchio Modulul adjunct
AFFAIRE BRUMĂRESCU
c. ROUMANIE
(Requête n
o
28342/95)
ARRÊT
(Satisfaction équitable)
23 janvier 2001
(rectifié par décision du 11 mai 2001)
En l'affaire Brumărescu c. Roumanie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme, siégeant en une Grande Chambre composée des juges dont le nom suit
:
M.
,
président
,
M
me
MM.
C.L. Rozakis,
J.-P. Costa,
L.
Ferrari Bravo,
L.
Caflisch,
L.
Loucaides,
S
ir
N
icolas
Bratza,
M
me
M.
M
me
MM.
,
,
juge
ad hoc,
ainsi
que
de
M
me
M.
de
Boer-Buquicchio
, greffière adjointe
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 18 octobre 2000 et
10
janvier
2001,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette dernière date
:
1.
L'affaire a été déférée à la Cour par un ressortissant roumain, M.
Dan
Brumărescu («
le requérant
»), le 3 novembre 1998 et par la Commission européenne des Droits de l'Homme («
la Commission
») le 6
novembre 1998, dans le délai de trois mois qu'ouvraient les anciens articles
32 § 1 et 47 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»). A son origine se trouve une requête (n
o
28342/95) dirigée contre la Roumanie et dont M.
Brumărescu avait saisi la Commission le 9 mai 1995 en vertu de l'ancien article 25.
2.
Dans son arrêt du 28 octobre 1999 («
l'arrêt au principal
»), la Cour a conclu, à l'unanimité, à la violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1
du Protocole n
o
1.Plus précisément, en ce qui concerne l'article 1 du Protocole n
o
1, elle a estimé que la privation litigieuse n'avait aucune justification et qu'en tout état de cause le juste équilibre avait été rompu, le requérant ayant supporté et continuant de supporter une charge spéciale et exorbitante, incompatible avec le droit au respect de ses biens ([GC], §§
79
‑
3.
En s'appuyant sur l'article 41 de la Convention, le requérant réclamait une satisfaction équitable de l'ordre de plusieurs centaines de milliers de dollars américains pour les préjudices subis ainsi que pour frais et dépens.
4.
La question de l'applicabilité de l'article 41 ne se trouvant pas en état, l'arrêt au principal l'a réservée. La Cour a invité le Gouvernement et le requérant à lui adresser par écrit, dans les trois mois, leurs observations en la matière et notamment à lui communiquer tout accord auquel ils pourraient aboutir (
ibidem
, § 84 et point 4 du dispositif). Par la suite, le président a prorogé ce délai jusqu'au 15 avril 2000.
5.
Le Gouvernement a présenté ses observations les 28 janvier et 15
mars 2000 et le requérant a fait parvenir les siennes les 25 janvier, 14
mars et 14 avril 2000.
6.
Le 8 juin 2000, en vertu de l'article 61 § 3 du règlement de la Cour, le président a accordé à M. Mircea Dan Mirescu l'autorisation de présenter des observations écrites sur certains aspects de l'affaire. Ces observations étaient déjà parvenues à la Cour le 30 mai 2000.
7.
En vertu de l'article 61 § 5 du règlement, le Gouvernement y a répondu par écrit le 21 juillet 2000 et le requérant les 11 septembre, 2
octobre et 17
novembre
2000.
8.
Il ressort des documents présentés par les parties que l'appel interjeté par le requérant contre le jugement du 21 avril 1999 (arrêt au principal, §
30) a été écarté par le tribunal départemental de Bucarest le 28
février
2000.Saisi en vertu de la loi n
o
112/1995, le tribunal jugea qu'il avait uniquement compétence pour accorder une indemnité, selon les critères définis par la loi n
o
112/1995. Le requérant forma un recours contre cette décision devant la cour d'appel de Bucarest statuant en dernier ressort. Il fut débouté le 26 octobre 2000. Il demanda toutefois un sursis de six mois à l'exécution de cette décision.
9.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel
1.
Thèse du requérant
10.
Le requérant souligne d'emblée que la manière la plus adéquate pour le Gouvernement de réparer le préjudice causé serait de lui restituer l'ensemble de l'immeuble, à savoir le terrain et la construction.
11.
Pour le cas où le Gouvernement ne pourrait restituer l'immeuble, le requérant se dit prêt à envisager l'octroi d'un dédommagement et réclame une somme équivalant à la valeur marchande du bien. Comme il s'est déjà vu restituer l'appartement qu'il occupe et la partie du terrain correspondante, conformément à la décision de la commission administrative du 24 mars 1998 (arrêt au principal, § 28), seule resterait à considérer la question de la différence entre la valeur de l'ensemble de l'immeuble et celle de l'appartement de l'intéressé et du terrain y afférent.
Puisque le reste de la maison, exception faite de l'appartement de M.
Mirescu, n'a pas été vendu aux locataires, le requérant estime que l'Etat ne saurait avancer de justification pour en refuser la restitution. L'Etat n'aurait alors à dédommager le requérant que de l'appartement de M.
Mirescu.
12.
Pour justifier ses prétentions, le requérant se fonde sur une expertise dressée par l'expert D.S. inscrit à l'Ordre des experts techniques de Roumanie et avance comme valeur de l'immeuble au 1
er
septembre 2000 la somme de 5
757 millions de lei roumains (ROL), équivalant à 250
600
dollars américains (USD). Cette somme se décompose comme suit
: 126
500 USD représentant la valeur du terrain, soit 251 USD/m², et 124
100
USD représentant la valeur de la construction, soit 216 USD/m². Quant à l'appartement qu'il occupe, soit 39,3 % de l'ensemble de la maison, il avance la somme de 48
13.
Le requérant souligne que sa propriété, composée d'un terrain de 503 m² et d'une construction de 575 m² (environ 200 m² au sol), est située dans le quartier Cotroceni à Bucarest, qui fait partie de la zone «
0
» définie par la mairie de Bucarest dans plusieurs décisions portant sur le prix du terrain à Bucarest. Dans chaque ville, la zone «
0
» est parmi les plus chères en matière d'immobilier. Le requérant indique qu'un certain nombre de décisions de la mairie de Bucarest ont fixé le prix d'un terrain similaire au sien à environ 300 USD/m².
Quant à la construction, il précise que la maison, construite en 1930, comporte un sous-sol aménagé, un rez-de-chaussée et deux étages dont le dernier mansardé, ainsi que deux garages. Pour en déterminer la valeur, le rapport d'expertise produit par lui s'est fondé sur les critères établis par les dispositions légales réglementant le marché libre de l'immobilier. Or l'estimation de l'expertise, de 216 USD/m², serait confirmée par le marché de l'immobilier, qui propose des prix allant souvent au-delà de 300
USD/m².
14.
A cet égard, le requérant critique la décision de la commission administrative du 24 mars 1998 et l'expertise produite par le Gouvernement, qui se fonderaient, elles, sur les critères établis par la loi n
o
112/1995. Or l'application de ces critères n'aboutirait pas à la valeur réelle du bien, mais à une valeur minimale, le but de la loi n
o
112/1995 étant de permettre aux locataires des logements nationalisés d'acheter, à des prix modestes, les appartements qu'ils occupent.
2.
Thèse du tiers intervenant
15.
Le tiers intervenant, M. Mirescu, souligne qu'il est propriétaire de l'appartement se trouvant au rez-de-chaussée de la maison, que l'Etat a vendu à ses oncles en 1973 et dont il a hérité. Par conséquent, l'Etat ne saurait le restituer au requérant sans commettre une nouvelle injustice. M.
Mirescu estime qu'il incombe à l'Etat d'octroyer au requérant un dédommagement pour cet appartement.
3.
Thèse du Gouvernement
16.
Selon le Gouvernement, le «
bien
» du requérant au sens de l'article
1 du Protocole n
o
1, pour la privation duquel la Cour a conclu à une violation dudit article, ne saurait comprendre l'appartement de M.
Mirescu. A cet égard, il fait valoir que le tribunal de première instance de Bucarest n'aurait pu constater légalement le droit de propriété du requérant sur l'ensemble de la maison.
17.
Le Gouvernement soutient aussi que le requérant pourrait obtenir la restitution en nature de son bien en introduisant une action en revendication devant les tribunaux internes.
18.
Quant à l'estimation de la valeur du bien, le Gouvernement conteste d'emblée tant la pertinence des éléments sur lesquels s'est fondé l'expert D.S. que les montants auxquels celui-ci a conclu.
Il soumet à son tour une expertise dressée par V.S., experte inscrite à l'Ordre des experts techniques de Roumanie. Aux termes de cette expertise, pratiquée selon les critères définis par la loi n
o
112/1995, la valeur de l'immeuble au 1
er
mars 1999 était de 108
058 USD, ce qui représente 110
USD/m² pour la construction et 87 USD/m² pour le terrain.
Quant à la décision de la commission administrative du 24 mars 1998, le Gouvernement souligne que celle-ci a restitué au requérant l'appartement qu'il occupe et le terrain correspondant à cet appartement, à savoir 168 m². Le Gouvernement avance comme valeur de l'appartement et du terrain y afférent la somme de 38
578 USD. Par conséquent, le requérant devrait se voir accorder une indemnité correspondant à la différence entre la valeur de l'immeuble (108
058 USD) et la valeur de l'appartement et du terrain déjà restitués (38
578 USD), soit la somme de 69
4.
Appréciation par la Cour
19.
La Cour rappelle qu'un arrêt constatant une violation entraîne pour l'Etat défendeur l'obligation juridique au regard de la Convention de mettre un terme à la violation et d'en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci.
20.
Les Etats contractants parties à une affaire sont en principe libres de choisir les moyens dont ils useront pour se conformer à un arrêt constatant une violation. Ce pouvoir d'appréciation quant aux modalités d'exécution d'un arrêt traduit la liberté de choix dont est assortie l'obligation primordiale imposée par la Convention aux Etats contractants
: assurer le respect des droits et libertés garantis (article 1). Si la nature de la violation permet une
restitutio in integrum
, il incombe à l'Etat défendeur de la réaliser. Si, en revanche, le droit national ne permet pas ou ne permet qu'imparfaitement d'effacer les conséquences de la violation, l'article 41 habilite la Cour à accorder, s'il y a lieu, à la partie lésée la satisfaction qui lui semble appropriée (arrêt
Papamichalopoulos et autres c. Grèce
du 31
octobre 1995 (article 50), série A n
o
330-B, pp. 58-59, § 34).
21.
Dans son arrêt au principal, la Cour s'est exprimée ainsi
: «
(...) la Cour observe qu'aucune justification n'est fournie à la situation qui dérive de l'arrêt de la Cour suprême de justice. En particulier, ni cette juridiction elle-même ni le Gouvernement n'ont tenté d'avancer des motifs sérieux justifiant la privation de propriété pour «
cause d'utilité publique
». La Cour note en outre que le requérant se trouve privé de la propriété du bien depuis maintenant plus de quatre ans sans avoir perçu d'indemnité reflétant la valeur réelle de celui-ci, et que les efforts déployés par lui pour recouvrer la propriété sont à ce jour demeurés vains » (§ 79).
22.
La Cour estime, dans les circonstances de l'espèce, que la restitution du bien litigieux, telle qu'ordonnée par le jugement définitif du tribunal de première instance de Bucarest du 9 décembre 1993, placerait le requérant, autant que possible, dans une situation équivalant à celle où il se trouverait si les exigences de l'article 1 du Protocole n
o
1 n'avaient pas été méconnues.
A cet égard, la Cour ne peut accueillir l'argument du Gouvernement selon lequel il appartient au requérant d'introduire une nouvelle action en revendication. Elle rappelle que le Gouvernement avait déjà soulevé cette question sous la forme d'une exception de non-épuisement, que la Cour a rejetée dans son arrêt au principal (§ 55).
Le requérant s'étant vu restituer l'appartement qu'il occupe, restitution confirmée par la décision définitive de la cour d'appel de Bucarest du 26
octobre 2000 (paragraphe 8 ci-dessus), l'Etat doit donc rétablir le droit de propriété du requérant sur le reste de la maison. Cela est sans préjudice de toute prétention que M. Mirescu pourrait avoir à la propriété de l'appartement se trouvant au rez-de-chaussée, prétention qui relèverait des tribunaux internes.
23.
A défaut pour l'Etat défendeur de procéder à pareille restitution dans un délai de six mois à compter du prononcé du présent arrêt, la Cour décide qu'il devra verser au requérant, pour dommage matériel, la valeur actuelle de la maison, dont il faudra déduire la valeur du bien déjà restitué au requérant.
24.
Quant à la détermination du montant de cette indemnité, la Cour relève l'important écart qui sépare les méthodes de calcul employées à cette fin par les experts désignés par les parties au litige.
Compte tenu des informations dont elle dispose sur les prix du marché immobilier à Bucarest, la Cour estime la valeur vénale actuelle de la maison et du terrain sur lequel elle est sise à 215
000 USD, dont 78
795 USD pour l'appartement et la partie du terrain déjà restitués au requérant. Le montant des indemnités que le Gouvernement devrait payer au requérant s'élèverait ainsi à 136
205 USD, dont la somme de 42
100 USD représentant la valeur de l'appartement occupé par M. Mirescu.
Ce montant serait à convertir en lei roumains au taux applicable à la date du règlement.
B.
Dommage moral
25.
Le requérant sollicite aussi 75
000 USD pour le préjudice moral subi du fait de la souffrance «
grave, insupportable et incommensurable
» que lui aurait infligée la Cour suprême de justice en 1995, en le privant de son bien une deuxième fois, après qu'il eut réussi, en 1993, à mettre un terme à la violation de son droit par les autorités communistes pendant quarante ans. Il demande également une indemnité pour la perte de l'usage de sa propriété depuis l'arrêt de la Cour suprême de justice en 1995 jusqu'à présent. Il n'avance pas de chiffre à cet égard.
26.
Le Gouvernement s'élève contre cette prétention, estimant qu'aucun préjudice moral ne saurait être retenu. De surcroît, le Gouvernement soutient qu'il serait contraire à la jurisprudence des tribunaux roumains d'accorder une indemnité pour perte d'usage et de jouissance au titre du dommage moral.
27.
La Cour considère que les événements en cause ont entraîné des ingérences graves dans les droits de M. Brumărescu au respect de son bien, à un tribunal et à un procès équitable, pour lesquelles la somme de 15
000
USD représenterait une réparation équitable du préjudice moral subi. Ce montant est à convertir en lei roumains au taux applicable à la date du règlement.
C.
Frais et dépens
28.
Le requérant sollicite le remboursement de 2
450 USD qu'il ventile comme suit, en présentant un décompte détaillé
:
a)
1
644 USD d'honoraires pour le travail accompli par ses avocats dans la procédure devant la Cour, sur le fond et pour la question de la satisfaction équitable
;
b)
50 USD pour frais divers (téléphone, photocopies, notaire, etc.)
;
c)
700 USD pour frais d'expert (500 USD pour l'expertise proprement dite et 200 USD pour le complément d'expertise aux fins de l'évaluation du bien au 1
er
septembre 2000)
;
d)
300 francs français (FRF) pour les frais du visa français exigé pour son déplacement aux audiences de Strasbourg.
29.
Le Gouvernement ne s'oppose pas au remboursement des frais encourus, sur présentation des pièces justificatives.
30.
La Cour estime que les frais et dépens réclamés, pour lesquels des pièces justificatives ont été produites, ont été réellement et nécessairement exposés et sont d'un montant raisonnable. Dans ces conditions, elle juge approprié d'allouer au requérant les 2
450 USD réclamés, moins 3
900 FRF perçus du Conseil de l'Europe au titre
de l'assistance judiciaire. Ce montant est à convertir en lei roumains au taux applicable à la date du règlement.
D.
Intérêts moratoires
31.
Les sommes accordées étant libellées en dollars américains, la Cour juge approprié de fixer le taux d'intérêt moratoire applicable à 6 % l'an.
par ces motifs, la cour, À l'unanimitÉ,
1.
Dit
que l'Etat défendeur doit restituer au requérant, dans les six mois, la maison litigieuse et le terrain sur lequel elle est sise, exception faite de l'appartement et de la partie de terrain correspondante déjà restitués
;
2.
Dit
qu'à défaut d'une telle restitution l
'
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les mêmes six mois, 136
205 USD (cent trente-six mille deux cent cinq dollars américains), pour dommage matériel, à convertir en lei roumains au taux applicable à la date du règlement
;
3.
Dit
que l'Etat défendeur doit verser au requérant, dans un délai de trois mois, les sommes suivantes, à convertir en lei roumains au taux applicable à la date du règlement
:
a)
15
000 USD (quinze mille dollars américains), pour dommage moral
;
b)
2
450 USD (deux mille quatre cent cinquante dollars américains), moins 3
900 FRF (trois mille neuf cents francs français) perçus au titre de l'assistance judiciaire, pour frais et dépens
;
4.
Dit
que les montants indiqués sous 2 et 3 seront à majorer d
'
un intérêt simple de 6 % l
'
an à compter de l
'
expiration desdits délais et jusqu
'
au versement
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français et en anglais, puis communiqué par écrit le 23 janvier 2001, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Luzius W
ildhaber
Président
M
aud
de Boer-Buquicchio
Greffière adjointe