CASE OF HOLZINGER v. AUSTRIA (No. 1)
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Preliminary objection allowed (non-exhaustion of domestic remedies)
CASE OF HOLZINGER v. AUSTRIA (No. 1) (CtEDO, 2001)
La 16 mai 1988, reclamantul a introdus o procedură în Curtea de District de Salzburg (Bezirksgericht) împotriva unui fost avocat pentru suma de 30.000 de chiluri austriece (ATS). Curtea de District a respins cererea la 20 mai 1988, deoarece a considerat că nu are competență. La 1 iunie 1988, acesta a anulat decizia anterioară și, la cererea reclamantului (Überweisungsantrag), a trimis cazul Curții Regionale (Landesgericht). La 8 august 1988, Curtea regională a ordonat reclamantului să își prezinte cererea printr-un avocat, pe care l-a făcut pe 13 septembrie 1988. La 23 noiembrie 1988, Curtea Regională a constatat că judecătorul care conducea cazul nu a fost imparțial și a anulat toate măsurile procedurale luate după 7 iulie 1988. La 21 decembrie 1988 a fost depusă o declarație de apărare și, la 22 februarie 1989, la cererea reclamantului, Curtea regională a suspendat procedura în așteptarea rezultatului unei acțiuni diferite, procedura care urmează să fie reluată numai la cererea părților. La 30 iunie 1989, avocatul reclamantului a solicitat reluarea procedurii și a sporit reclamația la ATS 449.417.23. Curtea Regională a răspuns cererii la 4 august 1989 cu instrucțiunea de a-l formula în mod corespunzător. O audiere care a fost depusă pentru 20 decembrie 1989 a fost suspendată atunci când judecătorul responsabil cu cazul s-a schimbat. 10. La 31 martie 1990, inculpatul a renunțat la activitățile sale profesionale, iar procedurile au trebuit suspendate pentru numirea unui avocat. La 6 iunie 1990, reclamantul a solicitat instanței să ordone inculpatului să numească un avocat și la 13 iunie a făcut-o. Inculpatul nu a reușit să numească un avocat în termen de timp. La 9 noiembrie 1990, instanța a anunțat că, având în vedere faptul că acuzatul nu a desemnat un avocat, procedurile au fost reluate. O audiere a fost stabilită pentru 11 decembrie 1990. 11. În ședința din 11 decembrie 1990, procedura a trebuit să se înceapă din nou din cauza unei modificări ale judecătorului. Acuzatul nu a fost prezent și nu a fost reprezentat, iar reprezentantul reclamantului a solicitat că hotărârea să fie pronunțată în mod necorespunzător. Curtea a suspendat procedura pentru a permite luarea în considerare documentelor suplimentare prezentate de reprezentanții reclamantului. La 23 ianuarie 1991, Curtea Regională a permis inculpatului, care a elaborat un certificat medical în ceea ce privește 11 decembrie 1990, să rămână în cadrul procedurii. 12. La 16 octombrie 1991, reclamantul a scris instanței solicitând reluarea procedurii. La 18 octombrie, părțile au fost convocate la un set de audiere pentru 26 noiembrie 1991. Această audiere a fost amânată în timp ce reclamantul a informat instanța că va fi absent de la 18 noiembrie 1991 la 28 ianuarie 1992. La 12 martie 1992, reclamantul a cerut din nou reluarea procedurii. La 23 martie, părțile au fost convocate la un set de audiere pentru 7 mai 1992. La sfârșitul acestei ședințe, a fost suspendată procedura și, la 18 mai 1992, reclamantul a solicitat reluarea acestora imediat ce urma să fie plecat din 9 septembrie până la 20 noiembrie 1992. La 25 mai 1992, instanța a stabilit următoarea ședință pentru 7 iulie 1992, când reclamantul a răspuns la întrebări, reprezentantul său a prezentat o serie de documente și a fost suspendată din nou procedura. 13. Următoarea ședință a avut loc la 26 noiembrie 1992, la sfârșitul căreia judecătorul a declarat închiderea procesului. Hotărârea din 18 februarie 1993, a fost primită de reprezentantul reclamantului la 4 martie 1993. Curtea a constatat că acțiunea reclamantului a fost încadrată în statut. Raportul a fost reintrodus la 28 aprilie. Răspunsul acuzatului a fost dat de 26 mai 1993, iar prin o hotărâre din 29 septembrie 1993, Curtea de Apel a respins recursul reclamantului, confirmand hotărârea Curții regionale. Hotărârea a declarat că nu este posibilă niciun recurs (reviziunea). Reprezentantul reclamantului a primit decizia la 4 noiembrie 1993. 14. La 6 mai 1994, Curtea de Apel a respins o provocare a reclamantului împotriva unei hotărâri a Curții regionale din 11 noiembrie 1993 prin care pârâtul a fost autorizat să execute o pronunțare a costurilor împotriva acestuia. 16. Secțiunea 91 din Legea Curților (Gerichtsorganizationsgesetz), care este în vigoare începând cu 1 ianuarie 1990, prevede următoarele. „(1) În cazul în care o instanță este dilatorie în orice etapă procedurală, cum ar fi anunțarea sau efectuarea unei audieri, obținerea raportului unui expert sau pregătirea unei hotărâri, orice parte poate depune o cerere la această instanță pentru instanța superioară de a impune un termen adecvat pentru a lua o etapă procedurală specifică; cu excepția cazului în care subsecțiunea (2) din prezenta secțiune se aplică, instanța este obligată să prezinte solicitarea la instanța superioară, împreună cu observațiile sale, imediat. (2) În cazul în care instanța ia toate etapele procedurale specificate în cererea în termen de patru săptămâni de la primire, și astfel informează partea în cauză, cererea se consideră retrasă cu excepția cazului în care partea declară în termen de două săptămâni de la notificarea că dorește să își mențină cererea. (3) Cererea menționată în subsecțiunea (1) se stabilește cu expediție specială de către o Cameră a instanței superioare constituită din trei judecători profesioniști, unul dintre care prezidează; dacă instanța nu a fost dilatorie, cererea este respinsă. Această decizie nu este supusă recursului.”