CASE OF PALLANICH v. AUSTRIA

La 17 mai 1991, Oficiul Vamal Walserberg (Zollamt) a deschis o procedură penală împotriva reclamantului în temeiul Legii privind infracțiunile fiscale (Finanzstrafgesetz) privind acuzațiile de tentativă de contrabandă și l-a auzit ca suspect. La 23 mai 1991, Oficiul Vamal a transmis informațiile (Strafanzeige) la Departamentul Penal al Oficiului Vamal de Salzburg. 10. La 19 iunie 1991, Departamentul Penal al Oficiului Vamal de Salzburg, în cadrul procedurilor sumare, a eliberat un ordin penal (Strafverfügung) împotriva reclamantului care l-a constatat vinovat de tentativă de contrabandă în sensul că, la 17 mai 1991, la trecerea frontierei dintre Germania și Austria în mașina sa, nu a reușit să declare diverse mărfuri cu o valoare totală de șilling austriac (ATS) 13,742.

Oficiul Vamal a impus unei amenzi de 3500 de ATS reclamantului și, în caz de neîndeplinire, de două zile de închisoare. În plus, a ordonat decretul suma ATS 13.742 care a fost depusă ca garanție pentru bunurile în cauză. 11. La 26 iulie 1991, reclamantul a depus obiecție (Einspruch) împotriva ordinului penal. În acest caz, Departamentul Criminal al Oficiului Vamal de Salzburg, după ce a efectuat investigații, a stabilit 9 octombrie 1991 ca dată pentru a auzi cazul reclamantului și a informat avocatul reclamantului în consecință. 12. La 9 octombrie Departamentul Criminal al Oficiului Vamal de Salzburg a ținut audierea. Nici reclamantul, nici avocatul său nu au apărut. 13. La 11 noiembrie 1991, Departamentul Criminal al Oficiului Vamal de Salzburg, menționând că reclamantul nu a reușit să apară la audiere, l-a condamnat de încercare de contrabandă, impunând o amendă de ATS 3.500, cu două zile de închisoare în neregulă.

De asemenea, a susținut pierderea sumei care au fost depuse ca garanție pentru bunurile în cauză. 14. La 14 ianuarie 1992, reclamantul a depus un recurs la Hotărârea Regională de Finanțe a Salizburgului (Finanzlandesdirektion) și a susținut, în special, că nu a declarat mărfurile în cauză autorităților vamale, deoarece nu a avut intenția de a le importa în Austria, ci numai de a le transporta prin Austria. 15. La 8 iunie 1995, Departamentul Criminal al Direcției Finanțelor Regionale de Salzburg a respins apelul reclamantului, decizia care a fost îndreptată pe consilierul reclamantului la 5 iulie 1995. 16. În conformitate cu art. 130 din Constituția Federală (Bundes-Verfassungsgesetz), Curtea Administrativă decide, printre altele, asupra cererilor (Beschwerden) în care se susține că autoritățile administrative au încălcat datoria de a decide.

17. art. 132 din Constituția Federală, în măsura în care este relevantă, se citește după cum urmează: „O acțiune de încălcare de către autoritățile administrative ... obligația de a decide poate fi depusă de oricine care are dreptul de a fi parte în cadrul procedurilor administrative pentru a executa această obligație. O acțiune de încălcare a obligației de a decide este inadmisibilă în cadrul procedurilor penale administrative, cu excepția proceselor și acuzațiilor private în ceea ce privește infracțiunile fiscale.” 18. Secțiunea 73 din Legea privind procedura administrativă generală (Allgemeines Verwaltungsverfahrensgesetz) se ocupă de datoria autorităților administrative de a decide.

În măsura în care este relevant, aceasta se citește după cum urmează: „(1) sub rezerva oricărei dispoziții contrare din regulamentele administrative, autoritățile trebuie să decidă asupra cererilor de către părți ... și apeluri fără întârziere inutile și cel târziu șase luni de la depunerea cererii sau a recursului. (2) În cazul în care decizia nu este notificată părții în acest termen, competența va fi transferată autorității superioare competente la cererea scrisă a părții… ” În cadrul procedurii în temeiul Legii privind infracțiunile fiscale se exclude o cerere de transfer de competență la autoritatea superioară.

19. Dispozițiile relevante din Legea Curții Administrative (Verwaltungsgerichtshofgesetz) privind cererea împotriva nevoilor de a hotărî după cum urmează: „O cerere în temeiul art. 132 din Constituția Federală de încălcare a obligației de a hotărî (depunerea împotriva nevoilor de decizie ale administrației) nu poate fi depusă decât atunci când autoritatea cea mai înaltă la care poate fi formulată o cerere în cadrul unei proceduri administrative, fie prin intermediul unui recurs, fie prin intermediul unei cereri de transfer de competență, ... a fost aplicată de către o parte și nu a luat o decizie cu privire la această chestiune în termen de șase luni…

” (2) Cu privire la o cerere împotriva incapacității administrației de a hotărî în temeiul articolului 132 din Constituția Federală autoritatea relevantă trebuie să fie ordonată să ia o decizie în termen de trei luni și fie să prezinte Curții Administrative o copie a deciziei sau să afirme de ce, în opinia sa, nu a existat încălcarea obligației de a hotărî. Termenul poate fi prelungit o dată dacă autoritatea administrativă poate demonstra că există motive relevante pentru care este imposibil să ajungă la o decizie în termenul stabilit. În cazul în care o decizie este luată în termenul stabilit, procedurile în ceea ce privește cererea împotriva nerespectării hotărârii administrației se mențin.” (1) Sub rezerva unei dispoziții contrare a prezentului Lege federal, Curtea Administrativă pronunță o hotărâre în toate cazurile…

(4) În ceea ce privește cererile în temeiul articolului 132 din Constituția Federală, Curtea Administrativă poate inițial să-și limiteze hotărârea la o decizie privind anumite puncte de drept relevante și să ordone autorității să ia o decizie în conformitate cu punctele de drept stabilite într-un termen specificat care nu trebuie să depășească opt săptămâni.

În cazul în care Curtea Administrativă nu utilizează această posibilitate sau autoritatea în cauză nu respectă ordinul, Curtea Administrativă decide asupra cererii împotriva incapacității administrației de a hotărî cu privire la fondul, pentru care va avea deplină discreție în locul autorității administrative.” 20. Potrivit hotărârii Curții Constituționale din 30 septembrie 1989 (publicate în colectarea oficială a textului VfSlg 12167/89), Curtea Administrativă poate fi confiscată cu o cerere împotriva neregulării administrației în temeiul articolului 132 din Constituția Federală, luată în combinație cu art. 27 din Legea Curții Administrative, de asemenea, în cazul în care o autoritate de primă instanță nu a dat o hotărâre în cadrul termenului de șase luni legale, cu condiția ca niciun alt remediu (cum ar fi o cerere de transfer de competență) să nu fie hotărât.

21. Potrivit informațiilor statistice furnizate de Guvern, Curtea de Administrație a abordat un total de 825 de cereri împotriva neregulării administrației între 1 ianuarie 1998 și 31 decembrie 1999. 22. În 67,2 % din cauzele (555 din 825), procesul a determinat că autoritatea contestată a dat o hotărâre în termen de patru luni de la momentul în care a fost acuzată Curtea Administrativă. Curtea Administrativă a luat aproximativ o lună pentru a emite autoritatea contestată ordinul de a acorda hotărârea într-un termen de trei luni (art. 36 § 2 din Legea Curții Administrative). În aceste cazuri, procedurile dinainte de Curtea Administrativă au fost întrerupte în măsura în care cererea reclamantului a fost îndeplinită (515 din 825 de cazuri), sau din cauza faptului că reclamantul, după atingerea obiectivului său, a retras acțiunea (40 din 825 de cazuri).

În 6,7 % din cauzele (55 din 825 de cazuri), autoritatea contestată nu a respectat ordinul Curții Administrative și Curtea Administrativă a avut în sine să ia o decizie cu privire la fondurile în temeiul articolului 42 § 4 din Legea Curții Administrative. Aceasta a făcut-o după o durată medie a procedurii înaintea acestuia de doi ani și aproape trei luni. Restul 26,1 % din cazuri (215 din 825) a fost respins de Curtea Administrativă pentru lipsa de competență sau pentru alte motive de inadmisibilitate.

8. On 17 May 1991 the Walserberg Customs Office (Zollamt) opened criminal proceedings against the applicant under the Tax Offences Act (Finanzstrafgesetz) concerning charges of attempted smuggling, and heard him as a suspect. 9. On 23 May 1991 the Customs Office transmitted the information (Strafanzeige) to the Criminal Department of the Salzburg Customs Office. 10. On 19 June 1991 the Criminal Department of the Salzburg Customs Office, in summary proceedings, issued a penal order (Strafverfügung) against the applicant finding him guilty of attempted smuggling in that he had, on 17 May 1991, when crossing the border between Germany and Austria in his car, failed to declare various goods with a total value of Austrian schillings (ATS) 13,742.

The Customs Office imposed a fine of ATS 3,500 on the applicant and, in case of default, two days' imprisonment. Further, it ordered the forfeiture of the sum of ATS 13,742 which had been deposited as a security for the goods concerned. 11. On 26 July 1991 the applicant filed an objection (Einspruch) against the penal order. Thereupon, the Criminal Department of the Salzburg Customs Office, after having carried out investigations, fixed 9 October 1991 as the date for hearing the applicant's case and informed the applicant’s counsel accordingly. 12. On 9 October the Criminal Department of the Salzburg Customs Office held the hearing. Neither the applicant nor his counsel appeared. 13. On 11 November 1991 the Criminal Department of the Salzburg Customs Office, noting that the applicant had, without an excuse, failed to appear at the hearing, convicted him of attempted smuggling, imposing a fine of ATS 3,500, with two days' imprisonment in default.

It also upheld the forfeiture of the sum which had been deposited as a security for the goods concerned. 14. On 14 January 1992 the applicant filed an appeal with the Salzburg Regional Directorate of Finance (Finanzlandesdirektion). He submitted, in particular, that he had not declared the goods in question to the customs authorities since he had not intended to import them into Austria but only to transport them through Austria. 15. On 8 June 1995 the Criminal Department of the Salzburg Regional Directorate of Finance dismissed the applicant's appeal. This decision was served on the applicant's counsel on 5 July 1995. 16. Under Article 130 of the Federal Constitution (Bundes-Verfassungsgesetz) the Administrative Court decides inter alia on applications (Beschwerden) in which it is alleged that the administrative authorities have breached their duty to decide.

17. Article 132 of the Federal Constitution, so far as relevant, reads as follows: “An action for breach by the administrative authorities ... of the duty to decide can be lodged by anyone entitled as a party in administrative proceedings to enforce that duty. An action for breach of the duty to decide is inadmissible in administrative criminal proceedings, except private prosecutions and prosecutions in respect of tax offences.” 18. Section 73 of the General Administrative Procedure Act (Allgemeines Verwaltungsverfahrensgesetz) deals with the administrative authorities’ duty to decide. So far as relevant, it reads as follows: “(1) Subject to any contrary provision in the administrative regulations, the authorities must give a decision on applications by parties ... and appeals without unnecessary delay and at the latest six months after the application or appeal has been lodged.

(2) If the decision is not served on the party within this time-limit, jurisdiction will be transferred to the competent superior authority upon the party’s written request… ” In proceedings under the Tax Offences Act an application for transfer of jurisdiction to the superior authority is excluded. 19. The relevant provisions of the Administrative Court Act (Verwaltungsgerichtshofgesetz) relating to the application against the administration’s failure to decide read as follows: “An application under Article 132 of the Federal Constitution for breach of the duty to decide (application against the administration’s failure to decide) can be lodged only when the highest authority to which an application can be made in administrative proceedings, either by way of an appeal or an application for transfer of jurisdiction, ... has been applied to by a party and has not made a decision on the matter within six months…

” “(2) On an application against the administration’s failure to decide under Article 132 of the Federal Constitution the relevant authority is to be ordered to give a decision within three months and either produce to the Administrative Court a copy of the decision or state why in its opinion there has not been a breach of the duty to decide. The time-limit can be extended once if the administrative authority can show that there are relevant reasons why it is impossible to reach a decision within the prescribed time-limit. If a decision is made within the prescribed time-limit, the proceedings in respect of the application against the administration’s failure to decide shall be stayed.” “(1) Subject to any contrary provision of this Federal Act, the Administrative Court shall give a judgment in all cases…

(4) In respect of applications under Article 132 of the Federal Constitution, the Administrative Court may initially limit its judgment to a decision on specific relevant points of law and order the authority to make a decision consistent with the determined points of law within a specified time-limit which must not exceed eight weeks.

If the Administrative Court does not use that possibility or the authority in question fails to comply with the order, the Administrative Court shall rule on the application against the administration’s failure to decide by giving a judgment on the merits, for which it shall have full discretion in the administrative authority’s stead.” 20. According to the Constitutional Court’s judgment of 30 September 1989 (published in the official text collection VfSlg 12167/89) the Administrative Court can be seized with an application against the administration’s failure to decide under Article 132 of the Federal Constitution, taken in conjunction with section 27 of the Administrative Court Act, also where an authority of first instance failed to give a decision within the statutory six month time-limit, provided that no other remedy (such as a request for a transfer of jurisdiction) lies against the failure to decide.

21. According to statistical information provided by the Government, the Administrative Court dealt with a total of 825 applications against the administration’s failure to decide between 1 January 1998 and 31 December 1999. 22. In 67,2 % of the cases (555 of 825) the proceedings resulted in the respondent authority giving a decision within four months from the time when the Administrative Court was seized. The Administrative Court took about a month to issue the order to the respondent authority to give the decision within a three-months time-limit (section 36 § 2 of the Administrative Court Act). In these cases the proceedings before the Administrative Court were discontinued as the applicant’s claim was satisfied (515 of 825 cases), or on the ground that the applicant, having achieved his aim, withdrew the action (40 of 825 cases).

In 6,7 % of the cases (55 of 825 cases) the respondent authority failed to comply with the Administrative Court’s order and the Administrative Court had itself to give a decision on the merits under section 42 § 4 of the Administrative Court Act. It did so after an average duration of the proceedings before it of two years and almost three months. The remaining 26,1 % of the cases (215 of 825) were rejected by the Administrative Court for lack of jurisdiction or for other grounds of inadmissibility.