CASE OF PALLANICH v. AUSTRIA

La 17 mai 1991, Oficiul Vamal Walserberg (Zollamt) a deschis o procedură penală împotriva reclamantului în temeiul Legii privind infracțiunile fiscale (Finanzstrafgesetz) privind acuzațiile de tentativă de contrabandă și l-a auzit ca suspect. La 23 mai 1991, Oficiul Vamal a transmis informațiile (Strafanzeige) la Departamentul Penal al Oficiului Vamal de Salzburg. 10. La 19 iunie 1991, Departamentul Penal al Oficiului Vamal de Salzburg, în cadrul procedurilor sumare, a eliberat un ordin penal (Strafverfügung) împotriva reclamantului care l-a constatat vinovat de tentativă de contrabandă în sensul că, la 17 mai 1991, la trecerea frontierei dintre Germania și Austria în mașina sa, nu a reușit să declare diverse mărfuri cu o valoare totală de șilling austriac (ATS) 13,742. Oficiul Vamal a impus unei amenzi de 3500 de ATS reclamantului și, în caz de neîndeplinire, de două zile de închisoare. În plus, a ordonat decretul suma ATS 13.742 care a fost depusă ca garanție pentru bunurile în cauză. 11. La 26 iulie 1991, reclamantul a depus obiecție (Einspruch) împotriva ordinului penal. În acest caz, Departamentul Criminal al Oficiului Vamal de Salzburg, după ce a efectuat investigații, a stabilit 9 octombrie 1991 ca dată pentru a auzi cazul reclamantului și a informat avocatul reclamantului în consecință. 12. La 9 octombrie Departamentul Criminal al Oficiului Vamal de Salzburg a ținut audierea. Nici reclamantul, nici avocatul său nu au apărut. 13. La 11 noiembrie 1991, Departamentul Criminal al Oficiului Vamal de Salzburg, menționând că reclamantul nu a reușit să apară la audiere, l-a condamnat de încercare de contrabandă, impunând o amendă de ATS 3.500, cu două zile de închisoare în neregulă. De asemenea, a susținut pierderea sumei care au fost depuse ca garanție pentru bunurile în cauză. 14. La 14 ianuarie 1992, reclamantul a depus un recurs la Hotărârea Regională de Finanțe a Salizburgului (Finanzlandesdirektion) și a susținut, în special, că nu a declarat mărfurile în cauză autorităților vamale, deoarece nu a avut intenția de a le importa în Austria, ci numai de a le transporta prin Austria. 15. La 8 iunie 1995, Departamentul Criminal al Direcției Finanțelor Regionale de Salzburg a respins apelul reclamantului, decizia care a fost îndreptată pe consilierul reclamantului la 5 iulie 1995. 16. În conformitate cu art. 130 din Constituția Federală (Bundes-Verfassungsgesetz), Curtea Administrativă decide, printre altele, asupra cererilor (Beschwerden) în care se susține că autoritățile administrative au încălcat datoria de a decide. 17. art. 132 din Constituția Federală, în măsura în care este relevantă, se citește după cum urmează: „O acțiune de încălcare de către autoritățile administrative ... obligația de a decide poate fi depusă de oricine care are dreptul de a fi parte în cadrul procedurilor administrative pentru a executa această obligație. O acțiune de încălcare a obligației de a decide este inadmisibilă în cadrul procedurilor penale administrative, cu excepția proceselor și acuzațiilor private în ceea ce privește infracțiunile fiscale.” 18. Secțiunea 73 din Legea privind procedura administrativă generală (Allgemeines Verwaltungsverfahrensgesetz) se ocupă de datoria autorităților administrative de a decide. În măsura în care este relevant, aceasta se citește după cum urmează: „(1) sub rezerva oricărei dispoziții contrare din regulamentele administrative, autoritățile trebuie să decidă asupra cererilor de către părți ... și apeluri fără întârziere inutile și cel târziu șase luni de la depunerea cererii sau a recursului. (2) În cazul în care decizia nu este notificată părții în acest termen, competența va fi transferată autorității superioare competente la cererea scrisă a părții. ...” În cadrul procedurii în temeiul Legii privind infracțiunile fiscale se exclude o cerere de transfer de competență la autoritatea superioară. 19. Dispozițiile relevante din Legea Curții Administrative (Verwaltungsgerichtshofgesetz) privind cererea împotriva nevoilor de a hotărî după cum urmează: „O cerere în temeiul art. 132 din Constituția Federală de încălcare a obligației de a hotărî (depunerea împotriva nevoilor de decizie ale administrației) nu poate fi depusă decât atunci când autoritatea cea mai înaltă la care poate fi formulată o cerere în cadrul unei proceduri administrative, fie prin intermediul unui recurs, fie prin intermediul unei cereri de transfer de competență, ... a fost aplicată de către o parte și nu a luat o decizie cu privire la această chestiune în termen de șase luni. ...” (2) Cu privire la o cerere împotriva incapacității administrației de a hotărî în temeiul articolului 132 din Constituția Federală autoritatea relevantă trebuie să fie ordonată să ia o decizie în termen de trei luni și fie să prezinte Curții Administrative o copie a deciziei sau să afirme de ce, în opinia sa, nu a existat încălcarea obligației de a hotărî. Termenul poate fi prelungit o dată dacă autoritatea administrativă poate demonstra că există motive relevante pentru care este imposibil să ajungă la o decizie în termenul stabilit. În cazul în care o decizie este luată în termenul stabilit, procedurile în ceea ce privește cererea împotriva nerespectării hotărârii administrației se mențin.” (1) Sub rezerva unei dispoziții contrare a prezentului Lege federal, Curtea Administrativă pronunță o hotărâre în toate cazurile. ... (4) În ceea ce privește cererile în temeiul articolului 132 din Constituția Federală, Curtea Administrativă poate inițial să-și limiteze hotărârea la o decizie privind anumite puncte de drept relevante și să ordone autorității să ia o decizie în conformitate cu punctele de drept stabilite într-un termen specificat care nu trebuie să depășească opt săptămâni. În cazul în care Curtea Administrativă nu utilizează această posibilitate sau autoritatea în cauză nu respectă ordinul, Curtea Administrativă decide asupra cererii împotriva incapacității administrației de a hotărî cu privire la fondul, pentru care va avea deplină discreție în locul autorității administrative.” 20. Potrivit hotărârii Curții Constituționale din 30 septembrie 1989 (publicate în colectarea oficială a textului VfSlg 12167/89), Curtea Administrativă poate fi confiscată cu o cerere împotriva neregulării administrației în temeiul articolului 132 din Constituția Federală, luată în combinație cu art. 27 din Legea Curții Administrative, de asemenea, în cazul în care o autoritate de primă instanță nu a dat o hotărâre în cadrul termenului de șase luni legale, cu condiția ca niciun alt remediu (cum ar fi o cerere de transfer de competență) să nu fie hotărât. 21. Potrivit informațiilor statistice furnizate de Guvern, Curtea de Administrație a abordat un total de 825 de cereri împotriva neregulării administrației între 1 ianuarie 1998 și 31 decembrie 1999. 22. În 67,2 % din cauzele (555 din 825), procesul a determinat că autoritatea contestată a dat o hotărâre în termen de patru luni de la momentul în care a fost acuzată Curtea Administrativă. Curtea Administrativă a luat aproximativ o lună pentru a emite autoritatea contestată ordinul de a acorda hotărârea într-un termen de trei luni (art. 36 § 2 din Legea Curții Administrative). În aceste cazuri, procedurile dinainte de Curtea Administrativă au fost întrerupte în măsura în care cererea reclamantului a fost îndeplinită (515 din 825 de cazuri), sau din cauza faptului că reclamantul, după atingerea obiectivului său, a retras acțiunea (40 din 825 de cazuri). În 6,7 % din cauzele (55 din 825 de cazuri), autoritatea contestată nu a respectat ordinul Curții Administrative și Curtea Administrativă a avut în sine să ia o decizie cu privire la fondurile în temeiul articolului 42 § 4 din Legea Curții Administrative. Aceasta a făcut-o după o durată medie a procedurii înaintea acestuia de doi ani și aproape trei luni. Restul 26,1 % din cazuri (215 din 825) a fost respins de Curtea Administrativă pentru lipsa de competență sau pentru alte motive de inadmisibilitate.