Roccatagliata împotriva Italiei

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 51659/99 prezentate de Massimiliano Roccatagliata împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 13 februarie 2001 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte Fuhrmann Kūris Tulkens Jungwiert Sir Nicolas Bratza Traja judecători Dolle grefiere de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 17 februarie 1998 și înregistrată la 6 octombrie 1999 După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un resortisant italian, născut în 1964 și rezident în Genova. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Alessandro Dolfi, avocat la Montecatini Terme (Pistonia).

La 26 aprilie 1986, reclamantul s-a constituit parte civilă într-o procedură penală intentată împotriva domnului de către procurorul din La Spezia pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite în urma unui accident rutier. Prin ordonanța din 20 iunie 1987, instanța judecătorească a acordat reclamantului o sumă cu titlu de provizion. La 8 februarie 1988, judecătorul de instrucțiuni a constatat că faptele constitutive ale dreptului de proprietate au fost amnistiate. La 22 februarie 1989, reclamantul l-a numit pe dl P. și compania sa de asigurări în fața tribunalului din La Spezia. octombrie 1989 prin reunirea prezentei cauze cu o altă persoană, referitoare la același accident. Avocații din cealaltă cauză au solicitat judecătorului să suspende procedura în așteptarea încheierii procedurii penale împotriva domnului P., reclamantul a subliniat că procedura penală era încheiată, însă judecătorul a suspendat procedura.

La 17 aprilie 1991, compania de asigurări a reluat procedura. Din cele 15 audieri care au avut loc între 3 octombrie 1991 și 26 septembrie 1997, opt au vizat expertiza și completarea acesteia, două audieri ale martorilor, o predare la cererea părților, două au fost consacrate unei tentative de soluționare amiabilă, o trimitere la confiscarea unei sume și o reducere pentru a permite părților să își prezinte concluziile În ziua precedentă, reclamantul încheie o înțelegere amiabilă cu compania de asigurări. Prima cauză a recurentului se referă la durata procedurii în litigiu. Această procedură, care a început la 26 aprilie 1986 și se încheie la 19 martie 1998, a durat mai mult de 11 ani și 10 luni pentru o instanță.

Potrivit reclamantului, durata procedurii nu îndeplinește cerința termenului rezonabil (art. 6 alineatul (1) din convenție). Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și imputarea litigiului pentru solicitant), și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, acest Õ trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. De asemenea, reclamantul se plânge de încălcarea articolului 6, în măsura în care faptele constitutive ale dreptului de proprietate au fost amnistiate, încetarea procedurii penale neagă dreptul la examinarea și soluționarea contestației de către o instanță.

Curtea constată că, întrucât reclamantul a avut acces la instanțele civile competente pentru a examina și a soluționa cauza, acest din urmă litigiu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din convenție. În plus, reclamantul consideră că durata procedurii constituie o denigrare a justiiei din partea statului italian. Curtea consideră că, având în vedere durata procedurii, acesta este, de fapt, acoperit de cauza principală. Invocând articolele 14 și 6 din Convenție, reclamantul consideră, în sfârșit, că durata procedurilor fiind în opinia sa diferită în funcție de instanțele din Italia, ar exista o diferență de tratament și o discriminare între justițiabilii din diferitele jurisdicții.

Curtea reamintește că discriminarea nu este interzisă de Convenție numai atunci când se iau măsuri diferite în privința persoanelor aflate într-o situație comparabilă (a se vedea Hotărârea din 23 iulie 1968 în cauza În cazul de față, fiecare procedură fiind diferită în funcție de justițiabil, situațiile la care se referă reclamantul nu sunt comparabile. În plus, durata fiecărei proceduri fiind legată de sarcina rolului, de complexitatea cauzei, la marginea litigiului pentru reclamant și de comportamentul părților, nu se poate afirma in abstructo că anumite proceduri sunt mai rapide decât altele. Prin urmare, această cauză este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din Convenție.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară RECEVABILA în ceea ce privește motivul întemeiat de reclamant cu privire la durata excesivă a procedurii inițiate la 26 aprilie 1986 în fața Tribunalului din La Spezia, toate mijloacele de fond rezervate DECLARĂ CHETA IRRECEVABILĂ pentru surplus. S. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 51659/99 présentée par Massimiliano Roccatagliata contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 13 février 2001 en une chambre composée de MM. J.-P. Costa , président , W. Fuhrmann , P. Kūris , M me F. Tulkens , M. K. Jungwiert , Sir Nicolas Bratza , M. K. Traja , juges , et de M me S. Dollé , greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 17 février 1998 et enregistrée le 6 octobre 1999 ; Après avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant italien, né en 1964 et résidant à Gênes. Il est représenté devant la Cour par M e Alessandro Dolfi, avocat à Montecatini Terme (Pistoia).

Le 26 avril 1986, le requérant se constitua partie civile dans une procédure pénale intentée à l’encontre de M. P. par le procureur de La Spezia afin d’obtenir réparation des dommages subis lors d’un accident de la route. Par une ordonnance du 20 juin 1987, le juge d’instruction accorda au requérant une somme à titre de provision. Le 8 février 1988, le juge d'instruction constata que les faits constitutifs de l’infraction avaient été amnistiés. Le 22 février 1989, le requérant assigna M. P. et sa compagnie d’assurances devant le tribunal de La Spezia. La mise en état de l’affaire commença le 13 octobre 1989 par la jonction de la présente affaire avec une autre concernant d’autres personnes et relative au même accident.

Les avocats de l’autre affaire demandèrent au juge de suspendre la procédure dans l’attente de la fin de la procédure pénale contre M. P., le requérant souligna que la procédure pénale était terminée mais le juge suspendit la procédure. Le 17 avril 1991, la compagnie d’assurances reprit la procédure. Des quinze audiences qui eurent lieu entre le 3 octobre 1991 et le 26 septembre 1997, huit concernèrent une expertise et son complément, deux l’audition de témoins, une fut remise à la demande des parties, deux furent consacrées à une tentative de règlement amiable, une eut trait à la saisie d’une somme et une fut remise pour permettre aux parties de présenter leurs conclusions ; ce qu’elles firent le 8 octobre 1997. L’audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 20 mars 1998. La veille, le requérant conclut un règlement amiable avec la compagnie d’assurances.

EN DROIT 1. Le premier grief du requérant porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure, qui a débuté le 26 avril 1986 et s’est terminée le 19 mars 1998, a duré plus de onze ans et dix mois pour une instance. Selon le requérant, la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de « délai raisonnable » (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

2. Le requérant se plaint également de la violation de l’article 6 dans la mesure où, les faits constitutifs de l’infraction ayant été amnistiés, l’extinction de la procédure pénale nie le droit à ce que la contestation soit examinée et tranchée par un tribunal. La Cour constate que, le requérant ayant eu accès aux juridictions civiles compétentes pour examiner et trancher l’affaire, ce dernier grief est manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et doit être rejeté conformément à l’article 35 § 4 de la Convention. 3. En outre, le requérant considère que la durée de la procédure constitue un déni de justice de la part de l’Etat italien. La Cour estime que, ce grief ayant trait à la durée de la procédure, il est en fait englobé par le grief principal.

4. Invoquant les articles 14 et 6 de la Convention, le requérant considère enfin que la durée des procédures étant à son avis différente selon les juridictions en Italie, il y aurait une disparité de traitement et une discrimination entre les justiciables s’adressant aux différentes juridictions. La Cour rappelle qu’une discrimination n’est interdite par la Convention que lorsque des mesures différentes sont prises à l’égard de personnes qui se trouvent dans une situation comparable (cf. arrêt du 23 juillet 1968 en l’affaire « linguistique belge », série A n° 6, p. 33-34, §§ 9-10). En l’espèce, chaque procédure étant différente selon le justiciable, les situations auxquelles le requérant se réfère ne sont pas comparables.

En outre, la durée de chaque procédure étant liée à la charge du rôle, à la complexité de l’affaire, à l’enjeu du litige pour le requérant et au comportement des parties, on peut pas affirmer in abstracto que certaines procédures sont plus rapides que d’autres. Partant, ce grief est manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et doit être rejeté conformément à l’article 35 § 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE RECEVABLE

quant au grief tiré par le requérant de la durée excessive de la procédure engagée le 26 avril 1986 devant le tribunal de La Spezia, tous moyens de fond réservés ;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus. S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président