G.L. contre l'ITALIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 51666/99 prezentate de G.L. împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 13 februarie 2001 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte Fuhrmann Kūris Tulkens Jungwiert Sir Nicholas Bratza Traja judecători Dollegreffière de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 22 decembrie 1997 și înregistrată la 6 octombrie 1999 După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta este un cetățean italian, născut în 1945 și rezident la S. Rocco a Pilli Soville (Sienne). Faptele prezentei cereri au făcut deja obiectul unei constatări de încălcare a articolului 6 din cauza duratei procedurii de către Comisie la 13 septembrie 1995 în cererea nr. 24315/94 pentru perioada cuprinsă între 8 martie 1991 și 13 septembrie 1995. Mai 1996, Comitetul miniștrilor a adoptat o rezoluție în conformitate cu avizul Comisiei. La 25 iunie 1996, guvernul italian a fost condamnat să plătească reclamantei 6 000 000 de lire italiene ca compensație pentru prejudicii morale și 100 000 de lire italiene pentru cheltuielile de procedură în fața Comisiei. La 8 martie 1991, reclamanta l-a numit pe dl P. F. și municipalitatea din Sociville în fața tribunalului din Siena pentru a obține rambursarea sumelor pe care urma să le cheltuiască pentru a-și repara casa, deteriorată ca urmare a unei scurgeri de mazout dintr-un rezervor aparținând primilor doi pârâti și, ulterior, prin ruperea rețelelor de apă ale comunei Soville. După două audieri, la 26 martie 1992, judecătorul pentru punerea în funcțiune a numit un expert, iar la 4 În iunie 1992, i-a acordat un termen de 60 de zile pentru a-și depune raportul. Toate cele trei audieri ulterioare au fost amânate pentru că raportul nu fusese depus; acesta a fost în cele din urmă depus la grefa Tribunalului la 8 februarie 1993. După alte două audieri de cercetare, ședința din 18 noiembrie 1993 nu a avut loc deoarece judecătorul de punere în funcțiune era bolnav. Ulterior, au fost audiați martori la 24 octombrie 1994 și 20 februarie 1995. Următoarea ședință, stabilită la 15 mai 1995, a fost trimisă [1] la 23 octombrie 1995 din cauza grevei avocaților. La data respectivă, judecătorul a dispus prezentarea expertului. După trei audieri privind competența, la 3 februarie 1997 judecătorul a stabilit data prezentării concluziilor la 21 aprilie 1997. Această audiere a fost trimisă la 29 septembrie 1997 și, ulterior, la 1 septembrie 1997 În decembrie 1997 din cauza unui impediment din partea instanței de punere în funcțiune. La acea dată, judecătorul a respins cererea recurentei de a obține plata provizorie a unei sume la care considera că are dreptul pe baza dovezilor furnizate și a stabilit data prezentării concluziilor la 2 februarie 1998. Ședința de pledoarie a fost stabilită la 16 decembrie 1998 și în ziua următoare, părțile nu s-au prezentat, iar judecătorul a stabilit următoarea ședință la 10 februarie 1999. având în vedere, între timp, intrarea în vigoare, președintele Tribunalului a atribuit cauza colegiului de magistrați însărcinat cu soluționarea cauzelor cele mai vechi și a stabilit următoarea ședință la 7 aprilie 1999. Sezioni stralcio, compuse dintr-un judecător titular, în calitate de președinte, și doi judecători onoranți, au fost creați în temeiul articolului 90 din Legea nr. 353/1990 (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 534/1995) pentru a absorbi întârzierea cauzelor pendinte în fața instanțelor civile. Ședințele din 7 aprilie și 5 mai 1999 au fost retrimise în vederea unei soluționări amiabile. La 25 iunie 1999, judecătorul l-a pronunțat în instanță și a acordat părților un termen de 90 de zile pentru a prezenta documente la dosar. Prin intermediul unei hotărâri din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 8 februarie 2000, instanța a acceptat cererea recurentei. Prima cauză a recurentei se referă la durata procedurii în litigiu. Perioada care urmează să fie luată în considerare, care a început la 14 septembrie 1995 (a doua zi de la adoptarea raportului Comisiei) și se încheie la 8 februarie 2000, a durat mai mult de patru ani și patru luni pentru o instanță. Potrivit recurentei, durata procedurii nu răspunde cerinței termenului rezonabil. Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa în materie de timp rezonabil De asemenea, recurenta se plânge de caracterul neechitabil al procedurii din cauza duratei sale excesive. În ceea ce privește acest motiv, Curtea nu este chemată să se pronunțe cu privire la întrebarea dacă faptele prezentate de reclamant dezvăluie aspectul unei încălcări a articolului 6 din convenție. Reclamantul care nu a fost interjucat, nu a epuizat, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție, căile de atac interne care i-au fost deschise în dreptul italian. Prin urmare, acest motiv trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din Convenție. În plus, recurenta se plânge de încălcarea articolului 5 din Convenție, susținând că a suferit o încălcare a libertății și a securității sale, deoarece, având în vedere durata procedurii, a suferit o depresie și a trebuit să recurgă la un psiholog. Cu toate acestea, Curtea constată că art. 5 din Convenție este o garanție împotrivarbitralei în materie de arestare și de detenție și că, întrucât reclamanta nu a fost niciodată deținută, nu poate pretinde că este victima faptelor pe care pretinde că le denunță. În conformitate cu art. 35 alineatul (3) și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară în privința motivului întemeiat de reclamant pe durata excesivă a procedurii în fața tribunalului din Siena, toate mijloacele de fond rezervate care desclată REQUETE IRRECEVABILE pentru surplus. S. Dolle J.-P. Costa Modululer Președintele [1] Sfârșitul perioadei luate în considerare de Comisie în raportul său în conformitate cu art. 31 anterior din convenție.

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 51666/99

présentée par G.L.

contre l’Italie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 13

février

2001 en une chambre composée de

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

W.

Fuhrmann

,

P.

Kūris

,

M

me

F.

Tulkens

,

M.

K.

Jungwiert

,

Sir

Nicolas

Bratza

,

M.

K.

Traja

,

juges

,

et

de

M

me

S.

Dollé

,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 22 décembre 1997 et enregistrée le 6

octobre 1999

;

Après avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

La requérante est une ressortissante italienne, née en 1945 et résidant à S. Rocco a Pilli Sovicille (Sienne).

Les faits de la présente requête ont déjà fait l’objet d’un constat de violation de l’article 6 en raison de la longueur de la procédure par la Commission le 13

septembre 1995 dans la requête N° 24315/94 pour la période du 8 mars 1991 au 13 septembre 1995. Le 15

mai 1996, le Comité des Ministres adopta une résolution faisant sien l’avis de la Commission. Le 25 juin 1996, le gouvernement italien fut condamné à verser à la requérante 6

000

000 lires italiennes à titre de réparation pour préjudice moral et 100 000 lires italiennes pour les frais de procédure devant la Commission.

Le 8 mars 1991, la requérante assigna M. P., M

me

F. et la municipalité de Sociville devant le tribunal de Sienne afin d'obtenir le remboursement des sommes qu'elle allait dépenser pour réparer sa maison, endommagée suite à une fuite de mazout d'un réservoir appartenant aux deux premiers défendeurs et, ensuite, par la rupture des réseaux des eaux de la commune de Sovicille.

La mise en état de l'affaire commença le 23 mai 1991. Après deux audiences, le 26

mars 1992 le juge de la mise en état nomma un expert et le 4

juin 1992, lui accorda un délai de soixante jours pour déposer son rapport. Les trois audiences qui suivirent furent toutes reportées parce que le rapport n'avait pas été déposé. Ce dernier fut finalement déposé au greffe du tribunal le 8 février 1993. Après deux autres audiences d'instruction, l'audience du 18 novembre 1993 n'eut pas lieu car le juge de la mise en état était malade.

Par la suite, des témoins furent entendus les 24 octobre 1994 et 20 février 1995. L'audience suivante, fixée au 15 mai 1995, fut renvoyée

[1]

au 23 octobre 1995 en raison d'une grève des avocats.

A cette date, le juge ordonna la comparution de l'expert. Après trois audiences concernant l’expertise, le 3 février 1997 le juge fixa la date pour la présentation des conclusions au 21 avril 1997. Cette audience fut renvoyée au 29 septembre 1997 et, par la suite, au 1

er

décembre 1997 en raison d’un empêchement du juge de la mise en état. A cette date, le juge rejeta la demande de la requérante visant à obtenir le paiement à titre provisoire d'une somme à laquelle elle estimait avoir droit sur la base des preuves fournies et fixa la date pour la présentation des conclusions au 2 février 1998.

L'audience de plaidoirie fut fixée au 16 décembre 1998. Le jour venu, les parties ne se présentèrent pas, et le juge fixa l'audience suivante au 10 février 1999. La loi concernant les

sezioni stralcio

étant, entre-temps, entrée en vigueur, le président du tribunal attribua l'affaire au collège de magistrats chargé de traiter les affaires les plus anciennes et fixa l'audience suivante au 7 avril 1999. Les

sezioni stralcio

, composées d'un juge titulaire, en qualité de président, et de deux juges honoraires, ont été crées en vertu de l'article 90 de la loi n°

353/1990 (tel que modifié par la loi n° 534/1995) afin d'absorber l'arriéré d'affaires pendantes devant les juridictions civiles. Les audiences des 7 avril et 5 mai 1999 furent renvoyées en vue d’un règlement amiable. Le 25

juin 1999, le juge mit l’affaire en délibéré et accorda aux parties un délai de quatre-vingt jours pour verser des documents au dossier.

Par un jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 8 février 2000, le tribunal fit droit à la demande de la requérante.

EN DROIT

1.

Le premier grief de la requérante porte sur la durée de la procédure litigieuse. La période à considérer, qui a débuté le 14 septembre 1995 (le lendemain de l’adoption du rapport de la Commission) et s’est terminée le 8 février 2000, a duré plus de quatre ans et quatre mois pour une instance.

Selon la requérante, la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de «

délai raisonnable

» (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

2.

La requérante se plaint également

du caractère non équitable de la procédure en raison de sa durée excessive.

Quant à ce grief, la Cour n'est pas appelée à se prononcer sur la question de savoir si les faits présentés par le requérant révèlent l'apparence d'une violation de l'article 6 de la Convention. Le requérant n’ayant pas interjeté appel, il n’a pas épuisé, conformément à l'article 35 § 1 de la Convention, les voies de recours internes qui lui étaient ouvertes en droit italien. Ce grief doit donc être rejeté conformément à l'article 35 § 4 de la Convention.

3.

En outre, la requérante se plaint de la violation de l'article 5 de la Convention, en alléguant avoir subi une atteinte à sa liberté et à sa sûreté car en raison de la longueur de la procédure elle a fait une dépression et a du recourir à un psychologue.

La Cour constate toutefois que l’article 5 de la Convention est une garantie contre l’arbitraire en matière d’arrestation et de détention et que, la requérante n’ayant jamais été détenue, elle ne peut se prétendre victime des faits qu’elle prétend dénoncer.

Il s'ensuit que ce grief est

manifestement mal fondé selon l’article 35 § 3 et doit être rejeté conformément à l’article 35 § 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE RECEVABLE

quant au grief tiré par la requérante de la durée excessive de la procédure devant le tribunal de Sienne, tous moyens de fond réservés

;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus.

S. Dollé

J.-P. Costa

Greffière

Président

[1]

Fin de la période prise en considération par la Commission dans son rapport selon l’ancien article 31 de la Convention.