AYDIN TATLAV contre la TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

15.02.2001

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Partiellement irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AYDIN TATLAV contre la TURQUIE (CtEDO, 2001)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 50692/99 prezentată de Erdoisan AYDIN TATLAV împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 15 februarie 2001 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto. Türmen Butkevyh Vajić dnii Hedigan Pellonpääjjjjord judecători și de Berger grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus la 7 august 1999 și înregistrată la 1 septembrie 1999, după ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un resortisant turc, născut în 1957 și rezident la Istanbul. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Fikret Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul, jurnalist, este la autor de cinci volume de lucrare numit În noiembrie 1992 a fost publicată o a cincea ediție a volumului în cauză, care a făcut un studiu istoric și un comentariu critic al Coranului, în nouă capitole astfel intitulate - L - Specialitățile caracteristici ale lui Allah definite în Coran. - Raiul și iadul după Coran. - Coranul a fost protejat de orice alterare - particularitățile Coranului în conținutul și forma sa. - Laaccesiunea lui Mohamed la rangul de profet și evoluția sa. - Legendele profetice din Coran. - Islamul este ea o religie supra-tribală. În urma unei denunțări făcute de un anume N.K. la Parchetul din Sișli, reclamantul a fost interogat la biroul de presă de către procurorul Republicii Da'Ankara. El a susținut că cartea sa a fost publicată în 1992 și că nici una dintre primele sale patru ediții nu a dat naștere unor acuzații. Printr-un act din 9 iunie 1997, procurorul Republicii Da'Ankara, în temeiul articolului 175 alineatul (3) din Codul Penal, l-a inculpat pe reclamant pentru că a făcut o publicație destinată să șteargă una dintre religii. Multe pasaje din cartea pusă în discuție au fost menționate în act, dintre care următoarele: La islam este o ideologie care este atât de lipsită de încredere în sine, încât acest lucru se dovedește în cruzimea sancțiunilor sale. (...) ea condiționează [copiii] de la vârsta lor mai mică, cu povești de paradis și de iad.... (...) el nu va mai avea nevoie de poveștile lui Dumnezeu începând de la acea vârstă.... (...) și politica de la Islam față de copil, nu se face decât de o violență barbară...) [...] religiile își manifestă lipsa de încredere în sine, prin tendința lor de a reprima gândirea liberă, în special orice analiză și critică față de ei.... Toate aceste adevăruri se referă la faptul că Dumnezeu nu există, că aceaceasta este conștiința lui laanalfabetă care a creat-o. (...) mai (...) acest Dumnezeu care se amestecă în orice, inclusiv la întrebarea cât de multe lovituri de băț vor fi provocate de adulter, ce parte a corpului hoțului va fi amputat, și până la bretonul săracului Ebu Leheb (...).... Cu această structură psihică tipică, la fel ca cea a predecesorilor săi, Mohamed, care își ia visele ca realități, se prezintă cu aceste versete absolut nebunești, în fața celor care îi cer să-și dovedească profeția (...)... fondatorul Islamului, uneori adoptă o atitudine tolerantă, alteori ordonă jihadul. a.... a.m.d. Paradisul lui Allah le promite oamenilor o adevărată viață parazită a aristocratului... (...) deoarece ei vor vedea că Coranul nu este făcut decât de comentarii pline de recereri lungi, lipsite de toată profunzimea, mai primitive decât majoritatea cărților mai vechi, scrise de bărbați (...) despre comerț, relații între bărbați și femei, sclavie, sancțiuni (...). În fața tribunalului de mare instanță, reclamantul a contestat acuzațiile aduse împotriva lui și a susținut că cartea sa era un tratat științific cu privire la religii și profeți. Printr-o hotărâre din 19 ianuarie 1998, a doua cameră penală a tribunalului pendinte din Ankara l-a condamnat pe reclamant să plătească o amendă de 2 640 000 de lire turce (LT). Fără a face citate directe din cartea în litigiu, în așteptările sale, Tribunalul rezuma conținutul cărții În liniile sale directoare, lucrarea a spus că: Allah nu ar exista, care ar fi fost creat pentru a păcăli poporul analfabet, că Islamul ar fi o religie primitivă, care ar înșela populația cu povești de paradis și de iad, și care ar distruge relațiile de exploatare, inclusiv sclavia (...) În temeiul recursului său, reclamantul a menționat dreptul său la libertatea de exprimare. La 9 februarie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță. Dreptul și practica internă relevante la art. 175 alin. (3) din Codul penal dispunea Oricine face publicații menite să șteargă una dintre religii sau secte va fi pedepsit între unu și șase luni de închisoare. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge în primul rând de lipsa de echitate a procedurii în fața instanței de mare instanță, în măsura în care acesta a judecat și condamnat pentru publicarea celei de-a cincea ediții a cărții sale, în timp ce primele patru ediții nu au făcut obiectul unei urmăriri penale. Reclamantul susține, de asemenea, că durata procedurii în litigiu a depășit limitele termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Reclamantul se declară, de asemenea, victima unei încălcări a articolului 6 alineatul (3) litera (b) din convenție, din cauza faptului că nu a putut răspunde concluziilor procurorului general în apropierea Curții de Casație, în lipsa comunicării acesteia. În cele din urmă, se plânge că condamnarea sa de către instanța de mare instanță, ca urmare a publicării ediției în litigiu a cărții sale, ar constitui o încălcare a dreptului său la libertățile de conștiință, de religie și de exprimare. În aceste privințe, el invocă articolele 9 și 10 din Convenție. Reclamantul se plânge de lipsa comunicării concluziilor procurorului general în apropierea Curții de Casație [art. 6 alineatul (3) litera (b) din convenție] și de încălcarea libertății sale de exprimare [art. 10 din convenție]. În stadiul actual al dosarului în fața acesteia, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni, cum ar fi cele prezentate de solicitant, și consideră că este necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale reclamantului, astfel cum au fost prezentate în cererea sa și a constatat că reclamantul a fost informat cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului cu privire la lipsa comunicării concluziilor procurorului general în apropierea Curții de Casație [art. 6 alineatul (3) litera (b) ] și nerespectarea dreptului său la libertatea de exprimare [art. 10 alineatul (3) ]; formularea cererii inadmisibile pentru surplus. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte