AFFAIRE AYDIN TATLAV c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

02.05.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 10;Violation de l'art. 6-1;Violation de l'art. 6-3-b;Dommage matériel et préjudice moral - réparation pécuniaire (globale);Remboursement frais et dépens - procédure nationale;Remboursement frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE AYDIN TATLAV c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA AYDIN TATLAV c. TURCIA (solicitarea nr. 50692/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 2 mai 2006 DEFINITIVF 02/08/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Ayd Costa președinte Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze mei Mularoni Fura-Sandström, Popović, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 11 aprilie 2006, Rend la interdicție că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 50692/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, M. La 7 august 1999, în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a drepturilor la lalluiiului și a libertăilor fundamentale, reclamantul a sesizat Curtea la 7 august 1999 în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a libertăilor fundamentale ( În special, reclamantul a invocat o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare ca urmare a condamnării sale la penalitate. Cererea a fost atribuită celei de-a patra secțiuni a Curții (art. 1 din Regulamentul de procedură). În cadrul acesteia, camera căreia i s-a adresat cauza [art. 27 alineatul (1) din convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. La 15 februarie 2001, camera a declarat cererea parțial inadmisibilă. La 1 noiembrie 2001 și 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită mai întâi celei de-a treia secțiuni, apoi celei de-a doua secțiuni reformulate [art. 52 alineatul (1) ]. La 6 aprilie 2004, Curtea a declarat restul cererii admisibile. Reclamantul s-a născut în 1957 și își are reședința în "Stanbul." Jurnalist de profesie, reclamantul este autorul unei lucrări în cinci volume intitulate " Coran și Religia) a fost publicată în noiembrie 1992. În octombrie 1996, a fost publicată o a cincea ediție a volumului în cauză, conținând o sută optzeci și șase de pagini, care prezenta un studiu istoric și un comentariu critic al Coranului, în nouă capitole astfel intitulate -- lai de gândire religioasă și evoluția sa. - logica folosită în Coran pentru a dovedi existența lui Dumnezeu. - Specialitățile caracteristici ale lui Allah definite în Coran. - Raiul și iadul după Coran. - Coranul a fost protejat de orice alterare - particularitățile Coranului în conținutul și forma sa. - Laaccesiunea lui Mohamed la rangul de profet și evoluția sa. - Legendele profetice din Coran. - Islamul este ea o religie supra-tribală 10. În patru ani, 16 În urma denunțării făcute de un anumit N.K. la Parchetul din Șișli, reclamantul a fost interogat la biroul presei de către procurorul Republicii Da'Ankara. El a susținut că cartea sa a fost publicată în 1992 și că nici una dintre primele sale patru ediții n . Printr-un act din 9 iunie 1997, procurorul Republicii Da'Ankara, în temeiul articolului 175 alineatul (3) din Codul Penal, l-a inculpat pe reclamant pentru că a publicat o publicație menită să înlăture una dintre religii. Multe pasaje din cartea pusă în discuție au fost menționate în act, dintre care următoarele: (...) laislam este o ideologie care este atât de lipsită de încredere în sine, încât acest lucru se dovedește în cruzimea sancțiunilor sale. (...) ea condiționează [copiii] încă de la o vârstă fragedă, cu povești de paradis și de iad. (...) (...) nu va mai avea nevoie de poveștile lui Dumnezeu de la acea vârstă (...) politica de islam față de copil, de asemenea, nu se face decât de o violență barbară (...) religiile își manifestă lipsa de încredere în ele însele, prin tendința lor de a reprima gândirea liberă, și în special orice analiză și critică față de ei. (...) (...) toate aceste adevăruri reflectă faptul că Dumnezeu nu există, că aceasta este conștiința de laanalfabet care l-a creat (...) acest Dumnezeu care se amestecă în orice, inclusiv întrebarea câte lovituri de băț vor fi cauzate de adulter, ce parte a corpului hoțului va fi amputată, și pînă la brâul săracului Ebu Leheb (...) Cu această structură psihică tipică, asemenea celei a predecesorilor săi, Mohamed, care își ia visele ca realități, se prezintă cu aceste versete absolut nebunești, în fața celor care îi cer să - și dovedească profeția (...). Fondatorul Islamului, uneori, adoptă o atitudine tolerantă, alteori ordonă jihadul. Paradisul lui Allah promite oamenilor o adevărată viață parazită diaristocrată (...) pentru că ei vor vedea că Coranul nu se face decât comentarii pline de recereri plictisitoare, lipsite de toată profunzimea, mai primitive decât majoritatea cărților mai vechi, scrise de bărbați (...) despre comerț, relații între bărbați și femei, sclavie, sancțiuni (...) 13. În fața tribunalului de mare instanță, reclamantul a contestat acuzațiile aduse împotriva lui, insistând ca cartea sa să se citească ca un tratat științific privind religiile și profeții. El a afirmat, de asemenea, că, în prefața cărții, el a făcut o distincție clară între credința oamenilor și conducerea unui stat în numele unei religii, și că ceea ce a criticat a fost nu credința, ci politica religioasă. 14. Printr-o hotărâre din 19 ianuarie 1998, a doua cameră penală a Tribunalului pendinte din Ankara l-a condamnat pe reclamant la 12 luni de închisoare și la o amendă de 840 000 de lire turcești (TRL). Tribunalul a convertit pedeapsa cu închisoarea în amendă și, în cele din urmă, l-a condamnat pe reclamant să plătească o amendă pentru o amendă de 2 640 000 de lire sterline [1] . Fără a cita direct cartea în litigiu, Tribunalul rezuma, în așteptările sale, conținutul cărții după cum urmează: (...) în liniile sale directoare, lucrarea a menționat că: Allah nu ar fi existat, că a fost creat pentru a păcăli poporul analfabet, că Islamul ar fi o religie primitivă, care ar înșela populația cu povești de paradis și de iad, și care ar distruge relațiile de exploatare, inclusiv sclavia (...) 15. În motivele recursului său, reclamantul a menționat dreptul său la libertatea de exprimare. 16. printr-o hotărâre definitivă din 9 februarie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță 17. La 21 iulie 2004, în temeiul articolului 8 din Legea privind registrele judiciare, a doua cameră a Tribunalului de Mare Instanță din Ankara a dispus ridicarea mențiunii privind condamnarea reclamantului asupra cazierului său judiciar. II. Oricine îl insultă pe Allah, una dintre religii, una dintre profeți, una dintre secte sau una dintre cărțile sacre, sau o persoană desfrânată sau desfrânată din cauza convingerilor sale, datorită practicii sale de obligații religioase sau a observației sale asupra interzicerilor religioase (...) va fi pedepsit cu o pedeapsă de 6 luni până la un an și cu o amendă de 5 000 până la 25 000 de lire turcești. Pedeapsa se dublează atunci când actul incriminat prevăzut în paragraful al treilea al prezentului articol este comis prin publicarea în mod legal a unei infracțiuni privind încălcarea dreptului său la libertatea de exprimare, astfel cum se prevede la art. 10 din convenție, astfel cum este formulat în părțile relevante ale acesteia. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de graniță. (...) Îndepărtarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, (...), apărării ordinii și prevenirii infracțiunilor (...), protecției reputației sau a drepturilor persoanelor (...). Cu privire la cauza Otto-Preminger-Institut c. Austria (hotărârea din 20 septembrie 1994, seria A n 295 A, p. 19, § 49), el consideră că intervenția în litigiu, care este proporțională cu obiectivele legitime ale protecției moralității și a drepturilor da ui, ar trebui considerată ca făcând parte din marja de apreciere a statului. 21. Curtea ia notă de faptul că nu este controversată între părți că condamnarea în litigiu a constituit o interferență în exercitarea de către reclamant a dreptului la libertatea de exprimare, protejat de art. 10 alineatul (1). Nu se contestă mai mult faptul că ingerința era prevăzută de lege și urmărea obiective legitime, și anume protecția ordinii publice, a moralității și a drepturilor da . În sensul articolului 10 . Curtea subscrie la această apreciere. În acest caz, litigiul se referă la întrebarea dacă mai era necesar într-o societate democratică 22. Curtea amintește principiile fundamentale care decurg din jurisprudența sa referitoare la art. 10, astfel cum le-a prezentat în special în Hotărârile Handyside c. Regatul Unit (hotărârea din 7 decembrie 1976, seria A n 24) și Fressoz și Roire c. Franța ([GC], n 29183/95, § 45, CEDH 1999. : Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una dintre condițiile esențiale ale progresului său și ale înfrumusețării fiecăruia. Sub rezerva alin. (2) din art. 10, aceasta nu este valabilă numai pentru informații mai ales în cazul celor care se simt jigniți, șocați sau îngrijorați. 23. Astfel cum se recunoaște la alineatul (2) al articolului 10, exercitarea acestei libertăți implică totuși obligații și responsabilități. Printre acestea, în contextul credințelor religioase, poate figura în mod legitim obligația de a evita expresii care sunt ofensatoare gratuit pentru alții și profanatoare (a se vedea, de exemplu, Otto-Preminger-Institut, citată anterior, § 49, și Murphy c. Irlanda 4417/98, § 67, CEDO 2003 IX). 24. Prin examinarea dacă restricțiile privind drepturile și libertățile garantate prin convenție pot trece ca fiind necesare într-o societate democratică, Curtea a declarat în repetate rânduri că statele contractante au o marjă de apreciere certă, dar nu nelimitată ( Wingrove c. Regatul Unit, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, Recuperarea hotărârilor și deciziilor, 1996-V, punctul 53. Lipsa unui concept uniform, în țările europene, a cerințelor referitoare la protecția drepturilor de autor în ceea ce privește atacurile împotriva convingerilor religioase lărgește marja de apreciere a statelor contractante atunci când: ele reglementează libertatea de exprimare în domenii susceptibile de a jigni convingeri personale intime care țin de morală sau de religie (a se vedea Otto Preminger-Institut, § 50, Wingrove, citată anterior, § 58, și Murphy, citată anterior, § 67). 25. Prin urmare, un stat poate considera în mod legitim că este necesar să ia măsuri pentru a reprima anumite forme de comportament, inclusiv comunicarea de informații și de cuvinte care sunt incompatibile cu respectarea libertății de gândire, de conștiință și de religie a lui Iehova (a se vedea, în contextul articolului 9, Kokkinakis c. Grecia, Hotărârea din 25 mai 1993, seria A n 260-A și Otto Preminger-Institut, citată anterior, punctul 47. Cu toate acestea, este de competența Curții să se pronunțe definitiv cu privire la compatibilitatea restricției cu Convenția și o face prin aprecierea, în circumstanțele cauzei, în special, în cazul în care ingerința corespunde unei nevoi sociale impetuoase și dacă aceasta este proporționată cu scopul legitim vizat de aceasta ( Wingrove, citată anterior, § 53, și Murphy, 26. Întrebarea care se pune Curții implică, prin urmare, punerea în balanță a intereselor contradictorii care țin de exercitarea celor două libertăți fundamentale: pe de o parte, dreptul reclamantului de a comunica publicului ideile sale cu privire la doctrina religioasă și, pe de altă parte, dreptul altor persoane la respectarea libertății lor de gândire, de conștiință și de religie ( Otto-Preminger-Institut, citată anterior, § 55. 27. Pluralism, toleranță și spirit de deschidere se referă la o societate democratică ( Handyside), § 49. Cei care aleg să își manifeste libertatea de a-și manifesta religia, indiferent că aparțin unei majorități sau unei minorități religioase, nu se pot aștepta pe deplin să facă acest lucru în afara oricărei critici; ei trebuie să tolereze și să accepte respingerea de către alții a convingerilor lor religioase și chiar răspândirea de către alții a doctrinelor ostile credinței lor ( Otto-Preminger-Institut, citată anterior, punctul 47. 28. În ceea ce privește conținutul de lucrare, în speță, Curtea constată că pasajele menționate în hotărârea de condamnare conțin o doză de critică profundă. Reclamantul susține în general că efectul religiei este de a legitima nedreptățile sociale prin faptul că le face să pară a fi voia lui Dumnezeu. Acesta este punctul de vedere critic al unui necredincios în raport cu religia pe teren socio-politic. Cu toate acestea, Curtea nu privește, în vorbele în litigiu, un ton insultător care vizează direct persoana credincioșilor, nici un atac injurios pentru simboluri sacre, în special musulmani, chiar dacă, la citirea cărții, aceștia se vor putea simți jigniți de acest comentariu oarecum caustic al religiei lor (a se vedea, a contrario A. c. Turcia, n 42571/98, § 29, CEDH 2005 29. Curtea ia notă, de asemenea, de faptul că Öztürk c. Turcia [GC], nr. 22479/93, §§ 68-71, CEDH 1999 (a se vedea Öztürk c. Turcia [GC], nr. 22479/93, § 68-71, CEDH 1999). VI. De asemenea, Curtea constată că a fost vorba despre o persoană particulară care a dus la urmărirea penală a Parchetului (punctul 11 de mai sus). 30. Curtea constată că pedeapsa cu închisoarea de 12 luni stabilită împotriva reclamantului a fost transformată într-o amendă modică (punctul 14 de mai sus). Cu toate acestea, o condamnare la pedeapsă penală, care implică riscul unei pedepse privative de libertate, ar putea avea un efect de descurajare a autorilor și editorilor de a publica opinii care nu sunt conforme cu religia și care ar împiedica protejarea pluralismului indispensabil pentru evoluția sănătoasă a unei societăți democratice. 31. Prin urmare, Curtea consideră că nu s-a demonstrat în speță existența, la data la care a fost pronunțată hotărârea în litigiu, a unei nevoi sociale impetuoase, care permite să se considere că ingerința este considerată ca fiind mai mică decât scopul legitim urmărit Prin urmare, Curtea ajunge la încălcarea articolului 10 din Convenție (a se vedea Hotărârea Giniewski c. Franța, nr. 64016/00, § 55, 31 ianuarie 2006). II. Cu privire la violarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție 32, reclamantul se plânge de lipsa notificării avizului cu privire la fondul procurorului general în apropierea Curții de Casație și constată o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (b) din Convenție, care se citește astfel în părțile relevante ale acesteia. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va hotărî (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) Orice acuzat are dreptul, printre altele, să (...) dispună de timpul și facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale; (...) 33. Guvernul susține că reclamantul a avut posibilitatea de a răspunde la avizul procurorului general în cadrul unei ședințe desfășurate în fața Curții de Casație. 34. Reclamantul susține că nu a fost ținută nicio instanță în fața Curții, care a examinat cauza cu privire la caz. 35. După ce a constatat că nu a avut loc în fața Curții de Casație, Curtea nu a primit niciun motiv de sine stătătoare față de concluzia la care a ajuns în hotărârea Göçc. Turcia (mutațis mutandis, [GC], nr 36590/97, § 55 58 CEDH 2002 V). Prin urmare, Comisia consideră că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție ca urmare a necomunicarii cu reclamantul la avizul procurorului general. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 36. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă ^ i ^ i ^ i , pe deplin, consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. În plus, el a afirmat că cea de-a șasea ediție a articolului a fost în curs de pregătire în 1998, dar nu a putut fi realizată din cauza condamnării. Făcând un calcul pe baza altor trei ediții pe care le-a declarat că poate spera în mod rezonabil și care nu au putut fi realizate ca urmare a condamnării sale, reclamantul solicită, de asemenea, 59,4 miliarde de lire turcești pentru daune materiale. În cele din urmă, solicită repararea prejudiciilor morale pe care le-a suferit din cauza condamnării sale, dar nu și din cauza acestei cereri. 38. Guvernul nu se pronunță cu privire la aceste pretenții. 39. Curtea arată că 1 ianuarie 1998 este consecința directă a încălcării constatate pe teren a articolului 10 din Convenție. Prin urmare, este necesar ca rambursarea integrală a sumei plătite de către acesta să fie făcută. În ceea ce privește restul cererii privind prejudiciul material, Curtea constată că a fost vorba de o speculație și de o cerere a cărei copiere nu este susținută de documente justificative. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că este posibil să fi trecut pentru că a trecut printr-o anumită neplăcere din cauza circumstanțelor din speță. Statuând în echitate și ținând seama de prejudiciile materiale și morale în orice caz, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 3 000 EUR. Costuri și cheltuieli de judecată 40. Reclamantul solicită, în susținerea sa, 81 000 000 TRL (50) În jur de EUR) pentru cheltuieli poștale și fotocopii în cadrul cererii sale în fața Curții, precum și rambursarea cheltuielilor judiciare de care a trebuit să plătească în fața instanțelor naționale, și anume 210 000 TRL (2 EUR). 41. Guvernul nu se pronunță. 42. Curtea consideră că această plângere este rezonabilă și acordă reclamantului suma de 52 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Interese moratorii 43. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. că a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție A spus că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (b) din Convenție A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3 000 EUR (trei mii EUR) pentru toate daunele materiale și morale, și 52 EUR (cincizeci și doi) EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care poate fi convertită în noi cărți turcești de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume la rata aplicabilă la data regulamentului vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Înmânat în limba franceză și comunicat în scris la 2 mai 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa grefează Președinte [1] aproximativ 10 euro la momentul faptelor; sumele de vârtej nu sunt ajustate în funcție de rata inflației. În temeiul dreptului penal turcesc, care a existat până în noiembrie 2004, a însemnat că condamnatul ar putea fi condamnat la închisoare dacă nu ar fi plătit-o.