AFFAIRE ÇETİN AĞDAȘ c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

19.09.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 5-3;Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel et préjudice moral - réparation pécuniaire (globale);Remboursement partiel frais et dépens - procédures nationale et de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE ÇETİN AĞDAȘ c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNEA PENTRU CARE S-A GĂSIT CA TRECEREA TURCIEI RĂSPUNS nr. 77331/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 19 septembrie 2006 DEFINIF 19/12/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul în care se soluționează problema ștetin A J.-P. Costa, președinte, A.B. Baka, R. Türmen, domnul Ugrekhelidze, mele E. Fura-Sandström, D. Jočienė, D. Popović, judecători, și domnul Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 29 august 2006, Renunță la hotărârea pe care o aici, adoptat la această dată în instanță La originea cauzei se găsește o cerere (n 77331/01) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, domnul șetin A O. Kiliç, avocat la Istanbul. Guvernul turc ( Reclamantul s-a născut în 1976 și își are reședința în Kocaeli. La 7 mai 1996, reclamantul a fost arestat împreună cu alte persoane. El a fost reținut în mod direct la D La 14 mai 1996, reclamantul a fost adus în fața judecătorului-sef lângă Tribunalul de Pace din Gebze. În fața acestui magistrat, el a negat declarația sa adunată la secție, sub amenințarea poliției. El a recunoscut că a participat la o reuniune la 1 mai și a lansat sloganuri în numele Ducht , un sindicat legal al muncitorilor municipali. El a participat, de asemenea, la activitățile culturale, cum ar fi teatrul sau expoziția, organizate de sindicat. El a afirmat că poliția laică a fost interpelată pe stradă și nu în timpul oricărui eveniment ilegal sau flagrant infracțional. Judecătorul a ordonat punerea sa în libertate: absența dovezilor privind legăturile sale cu organizația respectivă. La 15 mai 1996, în ceea ce privește opoziția formulată de Parchet, Tribunalul de Mare Instanță din Gebze a anulat judecata de extindere și a emis un mandat de arestare împotriva reclamantului. El și-a exprimat hotărârea subliniind faptul că acuzațiile aduse împotriva acestuia erau într-adevăr infracțiuni, cu excepția unei tentative de atac cu privire la utilizarea cocteilurilor Molotov. Pe de altă parte, existau suspiciuni că o organizație ilegală ar fi comis o infracțiune. Printr-un act de acuzare din 11 septembrie 1996, procurorul Republicii a inițiat o acțiune penală la Curtea de Securitate a statului membru d 168 alin. (2) și 264 alin. (6) din Codul penal și art. 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. El l-a acuzat pe solicitant de afișe ale organizației în cauză, de a acoperi pereții locurilor publice ale graffiti-ului politic, de a participa la deteriorarea cu jeturi de pietre ale spațiului aparținând altor asociații, de a organiza adunări ilegale și de a agăța mai multe pancarte ale pachetelor suspecte care au dus la alarme false cu bombă. La 23 octombrie 1998, în timp ce era student, reclamantul a fost arestat la Universitatea Kars în timpul unui control de identitate. Apoi a fost pus în arest provizoriu. 10. La 10 februarie 1999, prezent pentru prima dată la o audiere în fața Curții de Securitate a statului, reclamantul a negat acuzațiile și a solicitat eliberarea sa. 11. Reclamantul își va reitera cererea de punere în libertate pe tot parcursul procedurii penale: la 10 februarie, 3 mai, 23 iunie, 25 august și 22 noiembrie 1999, la 21 februarie și 1 noiembrie 2000, la 12 februarie, 16 și 21 mai, 2 noiembrie și 21 decembrie 2001, și la 6 februarie și 6 martie 2002. Curtea a respins aceste cereri pe baza naturii infracțiunii reprovocate La 1 ianuarie 2000, reprezentantul reclamantului a menționat absența totală a oricărei dovezi în alt dosar decât mărturia clientului său colectată la secția de poliție sub constrângere. La 6 mai 2002, reclamantul a fost eliberat. 14. Din rapoartele de audiere reiese că, între 10 februarie 1999 și 6 mai 2002, nu s-a efectuat nici o examinare de fond. Instanța se ocupa de verificarea adreselor și emitea ordonanțe de inculpat pentru ceilalți co-inculpați și martori. 15. Noiembrie 2000 în ciuda convocarii. Cu toate acestea, avocatul său a asistat la acest lucru. 16. În ședința din 13 noiembrie 2002, Curtea a acceptat cererea de amânare formulată de către avocatul reclamantului pentru cauză profesională. Curtea a tinut în total aproape șaptezeci de ședințe după arestarea reclamantului. 17. Procedura penală este în continuare pendinte în fața instanțelor interne. CU PRIVIRE LA RECEVALITATE18, Curtea consideră că, în lumina tuturor argumentelor părților, cererea ridică întrebări serioase de fapt și de drept care necesită o examinare pe fond. În consecință, aceasta nu poate fi declarată în mod vădit nefondată, în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Curtea nu ține seama de niciun alt motiv de la care se face referire. II. Cu privire la durata excesivă a detenției sale provizorii, care, în opinia sa, nu respectă cerințele prevăzute la art. 5 alineatul (3) din convenție, astfel cum a fost formulat de orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alineatul (3). (c) prezentului articol (...) are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, sau eliberat în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care să asigure încuviințarea celui care a făcut-o în instanță. 20. Detenția reclamantului a fost necesară având în vedere natura, numărul și calificarea infracțiunilor reprobabile, numărul persoanelor acuzate și gravitatea pedepselor. Guvernul consideră, de asemenea, că autoritățile naționale au manifestat toată diligența necesară pentru a procesa cazul, refuzând să se prezinte la anumite audieri și solicitând audierea unui martor a cărui identitate a fost greșită, reclamantul ar fi contribuit la prelungirea duratei procedurii. 22. Reclamantul susține că instanța de securitate a statului și-a pronunțat reținerea pe baza unei formule standard, care nu se referă decât la natura infracțiunii reproșate, la starea probei, la data detenției și la riscul de evadare. În plus, el precizează că, în afară de declarația sa adunată la secție sub amenințarea poliției, nu există alte dovezi împotriva sa. 23. octombrie 1998 (punctul 9 de mai sus) pentru a se încheia la 6 mai 2002, data eliberării provizorii (punctul 13 de mai sus). Astfel, a durat aproximativ trei ani și șase luni. 24. Curtea subliniază că este în primul rând responsabilitatea autorităților naționale să se asigure că, într-un anumit caz, durata detenției provizorii a unui inculpat nu depășește limita rezonabilității. În acest scop, ei trebuie să examineze toate circumstanțele care pot dezvălui sau în afara existenței unei adevărate cerințe de interes public care să justifice, având în vedere prezumția de nevinovăție, o excepție de la regula respectării libertății individuale și să prezinte un raport în deciziile lor de respingere a cererilor de extindere. A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții de Justiție din 28 octombrie 1998, Curtea a hotărât dacă a avut sau nu loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție (Assenov și alții c. Bulgaria, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec., 1998 VIII, § 154, și Labita c. Italia [GC], nr. 26772/95, CEDO 2000 IV) 25. În această privință, persistența unor motive plauzibile de a suspecta persoana arestată că a comis o infracțiune este o condiție sine qua non a regularității menținerii în detenție, dar după un anumit timp nu mai este suficientă. ; Curtea trebuie apoi să stabilească dacă celelalte motive adoptate de autoritățile judiciare continuă să legitimeze privarea de libertate. Când acestea se dovedesc a fi B, § 52). 26. În acest caz, din elementele dosarului reiese că instanța de securitate a statului a respins cererile repetate de punere în libertate formulate de reclamant și și-a pronunțat menținerea în detenție la sfârșitul fiecărei audieri, bazându-se pe formule aproape întotdeauna identice, ca să nu mai spunem stereotipe, cum ar fi natura infracțiunii reprobabile data detenției și riscul de scurgere 27. În această privință, Curtea amintește că pericolul de scurgere nu poate fi apreciat numai pe baza gravității pedepsei, ci trebuie să se analizeze în funcție de un set de elemente suplimentare relevante proprii, fie pentru a confirma existența acesteia, fie pentru a o face să apară în acest punct redus pe care nu îl poate justifica o detenție provizorie (a se vedea Mansur, citată anterior, § 55). 28. Cu toate acestea, Curtea este de părere că instanțele naționale au putut considera că există riscul ca inculpații să se sustragă justiției, însă consideră regretabil, în timp ce riscul de scurgere scade în mod necesar în timp (a se vedea Neumeister c. Austria, Hotărârea din 27 iunie 1968, seria A n 8, p. 39, § 10), pe care instanța națională a menționat-o nici o considerație care ar putea fi justificată pe baza circumstanțelor specifice situației personale a reclamantului, deosebindu-l astfel de ceilalți co-inculpați eliberați condiționat cu mult înaintea acestuia. Astfel, din motivele ordonanțelor de reținere provizorie reiese că instanța națională a omis să precizeze în ce mod aceste riscuri puteau persista pe o perioadă atât de lungă de detenție (a se vedea, printre altele, Hotărârea din 26 iunie 1991, seria A n 207, p. 319, § 43, și Zannouti c. Franța, n 42211/98, § 45, 31 iulie 2001). 29. (a se vedea, în special, Mansur, citată anterior, punctul 57 și Demirel c. Turcia.) 39324/98, § 61, 28 ianuarie 2003). 30. În consecință, rămâne să examineze desfășurarea procedurii. 31. În această privință, Curtea este conștientă de faptul că 224, § 77). În acest caz, Comisia constată că cauza reclamantului a avut o anumită complexitate din cauza numărului de colegi inculpați, din cauza numărului de martori care urmează să fie audiați și a numărului de martori care urmează să fie audiați. Cu toate acestea, nicio întârziere nu pare să fie imputată reclamantului. : Absența sa pretinsă la anumite audieri nu a împiedicat instanța de securitate a statului să își asume rolul de a continua procedura, întrucât reclamantul a fost reprezentat de avocatul său în cursul procesului. 32. În ceea ce privește comportamentul instanțelor naționale, Curtea reamintește că aceasta afectează statul stat la obligația de a-și organiza instanțele astfel încât să le permită să îndeplinească cerințele termenului rezonabil (a se vedea Mansur , citată anterior, punctul 68). Or, Comisia constată că procedura în litigiu a fost marcată de amânări fără nicio examinare de fond. În speță, durata detenției reclamantului, care comandă o evaluare globală, a depășit termenul rezonabil. 33. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 34. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum este formulat în partea sa relevantă Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva sa este întemeiată. 35. 36. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 23 octombrie 1998 prin arestarea reclamantului și nu a încetat încă după ultima scrisoare a reclamantului la 15 septembrie 2005. Prin urmare, aceasta durează de mai mult de șapte ani și zece luni în fața instanței de primă instanță. 37. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999-II). 38. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale cazului din speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (Pelioire și Sassi, citată anterior). 39. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței de termen rezonabil 40. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagube 42. Reclamantul solicită 15 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit. 43. Guvernul contestă aceste pretenții. 44. Având în vedere circumstanțele cauzei și acționând în mod echitabil, Curtea decide să acorde reclamantului suma globală de 3 000 EUR toate prejudiciile. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 45. Reclamantul solicită 4 200 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile efectuate în fața Curții. 46. Guvernul contestă aceste pretenții. 47. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află stabiliți realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, având în vedere elementele în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantului suma de 1 000 EUR, toate costurile, minus 715 EUR plătite în cadrul asistenței judiciare, respectiv 285 EUR. Interese moratorii 48. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CESAR, CURȚA, ÎN L , în unanimitate, cererea admisibilă A se spune , în unanimitate, că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție A se vedea în unanimitate că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A se vedea în unanimitate că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 3 000 EUR (trei mii de euro) pentru daune materiale și morale, precum și 285 EUR (două sute optzeci și cinci de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe aceste sume, pentru a fi convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale restante, în unanimitate, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 19 septembrie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte