CtEDO 06.04.2004 Auto

AYDIN TATLAV contre la TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
06.04.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AYDIN TATLAV contre la TURQUIE (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA FINALĂ PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 50692/99 prezentate de Erdogan AYDIN TATLAV împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 6 aprilie 2004 într-o cameră compusă din domnii Ress președintele Cabral Barreto Caflisch Kūris Türmen Zupančič Tsatsa Nikolovska judecători și din grefierul secțiunii V. Berger Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 7 august 1999, având în vedere decizia parțială din 15 februarie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOARE, recurentul este un resortisant turc, născut în 1957 și rezident la Istanbul. Fikret olkiz, avocat în Baroul din Istanbul. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul, jurnalist, este autorul unei lucrări în cinci volume intitulate În noiembrie 1992 a fost publicată o a cincea ediție a volumului în cauză, conținând 196 de pagini, care prezenta un studiu istoric și un comentariu critic al Coranului, în nouă capitole astfel intitulate - Apariția gândirii religioase și evoluția sa. - Logica folosită în Coran pentru a dovedi existența lui Dumnezeu. - A fost Coran protejat de orice alterare - particularitățile Coranului în conținutul și forma sa. - Ascensiunea lui Mohamed la rangul de profet și evoluția sa. - Legendele profetice din Coran. - Islamul este oare o religie supratribală? Ca urmare a denunțării de către un anume N.K. la Parchetul din Sișli, reclamantul a fost interogat la biroul de presă de către procurorul Republicii Ankara și a afirmat că cartea sa a fost publicată în 1992 și că nici una dintre primele sale patru ediții nu a avut loc o urmărire penală. Printr-un act din 9 iunie 1997, procurorul Republicii Ankara, în temeiul articolului 175 alineatul (3) din Codul Penal, l-a acuzat pe reclamant pentru că a făcut o publicație destinată să șteargă una dintre religii. Multe pasaje din cartea pusă în discuție au fost citate în actul respectiv, dintre care următoarele: (...) islamul este o ideologie atât de lipsită de încredere în sine, încât aceasta se dovedește în cruzimea sancțiunilor sale. (...) ea condiționează [copiii] încă de la vârsta lor fragedă, cu povești de paradis și de iad. (...) el nu va mai avea nevoie de povești ale lui Dumnezeu de la acea vârstă (...) și politica Islamului față de copil, nu se face decât dintr-o violență barbară (...) religiile își manifestă lipsa de încredere în ele însele, prin tendința lor de a reprima gândirea liberă, și în special orice analiză și critică față de ei. (...) Toate aceste adevăruri concretizează faptul că Dumnezeu nu există, că conștiința analfabetului a creat-o. (...) Toate aceste adevăruri reflectă faptul că Dumnezeu nu există, că conștiința analfabetului a creat-o. (...) acest Dumnezeu care se amestecă în orice, inclusiv în întrebarea cu privire la câte lovituri de băț vor fi cauzate adulterului, ce parte a corpului hoțului va fi amputată, și până la bretonul săracului Ebu Leheb (...) Cu această structură psihică tipică, la fel ca cea a predecesorilor săi, Mohamed, care își consideră visele realități, se prezintă cu aceste versete absolut nebunești, în fața celor care îi cer să-și dovedească profeția. Fondatorul Islamului, uneori, adoptă o atitudine tolerantă, apoi ordonă jihadul. Din violență, el își face politica sa fundamentală. Paradisul lui Allah promite oamenilor o adevărată viață parazită de aristocrat (...) Căci ei vor vedea că Coranul este făcut numai din comentarii pline de recereri plictisitoare, lipsite de toată profunzimea, mai primitive decît majoritatea cărților mai vechi, scrise de bărbați (...) despre comerț, relații între bărbați și femei, sclavie, sancțiuni (...) În fața tribunalului de mare instanță, reclamantul a contestat acuzațiile aduse împotriva lui, insistând ca cartea sa să se citească ca un tratat științific privind religiile și profeții. El a afirmat, de asemenea, că, în prefața cărții, el a făcut o distincție clară între credința oamenilor și conducerea unui stat în numele unei religii și că ceea ce el critica nu era credința, ci politica religioasă. Prin hotărârea din 19 ianuarie 1998, a doua cameră penală a Tribunalului de Mare Instanță din Ankara l-a condamnat pe reclamant la 12 luni de închisoare și la o amendă de 840 000 de lire turcești (LT). Tribunalul a convertit pedeapsa cu închisoarea în amendă și l-a condamnat în cele din urmă pe reclamant să plătească o amendă de 2 640 de lire turcești. 000 LT. Fără a cita direct cartea în litigiu, tribunalul rezuma, în așteptările sale, conținutul cărții după cum urmează: În liniile sale directoare, cartea menționează că Dumnezeu nu ar exista, că ar fi fost creat pentru a înșela poporul analfabet, că Islamul ar fi o religie primitivă, care ar înșela populația cu povești de paradis și de iad, și care ar distruge rapoartele de exploatare, inclusiv sclavia... În temeiul recursului său, reclamantul și-a menționat dreptul la libertatea de exprimare. La 9 februarie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță. Dreptul intern relevant art. 175 al treilea și al patrulea paragraf din Codul penal prevede: Oricine îl insultă pe Allah, una dintre religii, unul dintre profeți, una dintre secte sau una dintre cărțile sacre, ori o insultă ori o insultă din cauza convingerilor sale, datorită practicii sale de obligații religioase sau a observației sale asupra interzicerilor religioase (...) va fi pedepsit cu o pedeapsă de 6 luni până la un an și cu o amendă grea de 5 000 până la 25 000 de lire turcești. Pedeapsa se dublează în cazul în care actul incriminat prevăzut la al treilea paragraf din prezentul articol este comis prin publicarea GRIEFS Reclamantul se consideră a fi fost victima unei încălcări a articolului 6 alineatul (3) litera (b) din convenție, din cauza faptului că nu a putut răspunde concluziilor procurorului general în apropierea Curții de Casație, în lipsa comunicării acesteia. De asemenea, se plânge că condamnarea sa de către tribunalul de mare instanță, ca urmare a publicării ediției în litigiu a cărții sale, își încalcă dreptul la libertatea de exprimare și invocă art. 10 din Convenție. Recurentul susține că lipsa notificării avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație constituie o restricție privind dreptul său la apărare și consideră că procedura în fața Curții de Casație a încălcat principiul egalității armelor. În această privință, acesta invocă litera (b) de la art. 6 alineatul (3) din convenție. Guvernul afirmă în primul rând că concluziile procurorului general nu sunt obligatorii pentru Curtea de Casație și că camera care examinează dosarul este liberă să anuleze sau să mențină hotărârea pronunțată în primă instanță. susține că art. 99 din Regulamentul de procedură al Curții de Casație permite părților la procedură și reprezentanților acestora să consulte conținutul dosarului și să obțină copii ale documentelor. Guvernul subliniază că reclamantul a neglijat să utilizeze acest drept și nu și-a prezentat observațiile scrise ca răspuns. De aici rezultă că, în cazul de față, dreptul reclamantului garantat la art. 6 alineatul (3) litera (b). Reclamantul își reiterează argumentele cu privire la încălcarea dreptului său la apărare și afirmă că, în practica internă, în cazul în care părțile pot consulta celelalte documente din dosar, acestea nu au posibilitatea de a avea acces la avizul procurorului general. În lumina tuturor argumentelor părților, Curtea consideră că această parte a cererii ridică întrebări serioase de fapt și de drept care necesită o examinare pe fond. În consecință, acest motiv nu poate fi declarat în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Reclamantul se plânge de faptul că condamnarea sa de către instanța de mare instanță ca urmare a publicării cărții al cărei autor este reprezintă o încălcare nejustificată a dreptului său la libertatea de exprimare și invocă art. 10 din convenție. Guvernul răspunde că condamnarea reclamantului a fost prevăzută la art. 175 din Codul Penal, deoarece în lucrarea sa în litigiu existau mai multe fraze care îl denigrau pe Dumnezeu, religiile și cărțile sacre și îi insultau pe credincioși. În ceea ce privește criteriul scopului legitim, guvernul face referire la Hotărârea Müller și alte c. Elveția și susține că, în cazul speciei, este vorba despre protecția moralității și a drepturilor altora, astfel cum se prevede la art. 10 al doilea paragraf din convenție. Acesta reamintește că majoritatea populației turce este alcătuită din musulmani și afirmă că această majoritate este vizată în mod abuziv, în special, în lucrarea în litigiu. Guvernul susține, de asemenea, că sancțiunea aplicată reclamantului este necesară într-o societate democratică și, făcând trimitere la Hotărârea Otto-Preminger Institute c. Austria reamintește că, la fel ca în ceea ce privește "moralitatea," nu este posibil să se constate în întreaga Europă o concepție uniformă privind semnificația religiei în societate și că, prin urmare, autoritățile naționale trebuie să dispună de o anumită marjă de apreciere pentru a determina existența și amploarea necesității unei ingerințe în acest domeniu. Guvernul subliniază că pedeapsa cu închisoarea stabilită împotriva reclamantului a fost modificată în amendă, fapt care ar trebui luat în considerare în ceea ce privește proporționalitatea intervenției la scopul legitim urmărit. Reclamantul reclamă că lucrarea sa era un tratat științific privind religiile și că nu era vorba de avimentare sau insultă. El susține că infracțiunea prevăzută în art. 175 alin. (3) din Codul penal nu este constituită în cazul său; el adaugă că condamnarea sa nu s-a bazat pe întreaga lucrare, ci pe pasaje detașate deloc; potrivit reclamantului, dacă aceste pasaje pot fi șocante pentru o parte a populației, ele trebuie totuși protejate în temeiul art. 10 din Convenție. În lumina tuturor argumentelor părților, Curtea consideră că această parte a cererii ridică întrebări serioase de fapt și de drept care necesită o examinare pe fond. În consecință, acest motiv nu poate fi declarat în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară restul cererii admisibile, toate mijloacele de fond rezervate. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președintele

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2001-02-15
0,98
AYDIN TATLAV contre la TURQUIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 50692/99 présentée par Erdoğan AYDIN TATLAV contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 15 février 2001 en une chambre
CtEDO 2006-05-02
0,96
AFFAIRE AYDIN TATLAV c. TURQUIE
’expression du fait de sa condamnation au pénal. 4. La requête a été attribuée à la quatrième section de la Cour (article 52 § 1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a
CtEDO 2003-11-13
0,93
İ.A. contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 42571/98 présentée par I.A. contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant le 13 novembre 2003 en une chambre composée de MM. G. Ress
CtEDO 2003-07-01
0,93
AYDAR contre la TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 32207/96 présentée par Selahattin AYDAR contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 1er juillet 2003 en une chambre compos
CtEDO 2003-12-04
0,93
AYDIN ET AUTRES contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 46263/99 présentée par Mustafa AYDIN et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 4 décembre 2003 en une chambr
Sursă