SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 47734/99 prezentate de Ioannis ADAMOGIANNIS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 15 februarie 2001 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președintele C.L. Rozakis Bonello Strážnická domnii Lorenzen Fischbach Kovler judecători și de E. Fribergh, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 8 martie 1999 și înregistrată la 26 aprilie 1999, având în vedere măsura provizorie indicată guvernului pârât în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură al Curții și faptul că această măsură provizorie a fost adoptată, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAPT Reclamantul este un resortisant grec, născut în 1914 și rezident în Salonic. El este magistrat pensionat. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 30 iunie 1979, reclamantul, care se află în spatele Curții de Conturi, a fost retras. În temeiul unei decizii comune a miniștrilor competenți din 28 august 1995, instanțelor competente li s-a acordat retroactiv un tratament suplimentar pentru perioada cuprinsă între 1 decembrie 1991 și 31 decembrie 1995. Acești magistrați trebuiau să primească acest supliment în cinci plăți anuale, care urmează să fie efectuate la 1 aprilie 1996, 1997, 1998, 1999 și 2000. În pofida acestei decizii, reclamantul a solicitat o reajustare a pensiei sale de pensionare, însă Contabilitatea generală de la Õ ï a refuzat, pe motiv că aceste suplimente nu constituiau o creștere a salariului său pentru a fi luate în considerare la calcularea pensiei sale. Reclamantul a solicitat această decizie în fața Curții de Conturi, care printr-o hotărâre din 20 iunie 1996 (nr. 1053/1996) a infirmat decizia respectivă și a stabilit cuantumul pensiei suplimentare care urma să fie acordată reclamantului. La data de 9 iulie 1996, hotărârea a fost notificată la data de 9 iulie 1996, data de la care termenul limită pentru casarea în fața Curții de Conturi care se afla în sesiune plenară. La data de 27 iulie 1997, a fost adoptată Legea nr. : baremele stabilite prin decizii ministeriale, cum ar fi decizia nr. 205451/6279/0022 a miniștrilor justiției și finanțelor, nu au putut fi luate în considerare la calcularea pensiei judecătorilor ; Toate revendicările întemeiate pe baremele menționate anterior erau prevăzute, orice procedură judiciară pendinte în fața oricărei instanțe era anulată și orice sumă deja plătită, cu excepția celor acordate printr-o hotărâre definitivă, trebuia recuperată printr-o hotărâre (nr. 2274/1997) din 17 În decembrie 1997, Curtea de Conturi, în sesiune plenară, a considerat că art. 3 din Legea nr. 2512/1997 era contrar articolelor 8, 20 alineatul (1) și 26 din Constituția elenă și 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Mai precis, aceasta a considerat că alineatul (1) din art. 1 3, care anula procedurile judiciare pendinte și declarau că cerințele pe care particularii le aveau împotriva statului, nu serveau unei nevoi sociale impetuoase, ci viza, în schimb, să elibereze teritoriul de efectele hotărârilor judecătorești care îl privesc și care i-ar fi defavorabil. În plus, nu putea fi considerată o dispoziție interpretativă în același alineat, în măsura în care prevedea că, chiar și atunci când o rechemare care duce la o creștere a salariului era acordată magistraților prin decizii judiciare sau ministeriale, această creștere nu putea fi luată în considerare pentru stabilirea sau creșterea cuantumului pensiei lor. 2 din art. 3 era, de asemenea, contrară articolelor menționate mai sus, întrucât clasarea cauzele pendinte, anula procedurile judiciare pendinte și declarau condițiile referitoare la acestea. În cele din urmă, art. 88 alin. (b) Constituției care prevedea că remunerația magistraților era stabilită prin legi specifice, n mai excludea determinarea provizorie a acestei remunerații printr-o reglementare specială; prin urmare, deciziile ministeriale adoptate în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 1968/1961 privind suma și plata sumelor datorate magistraților - din cauza disparității cu remunerarea medicilor-directori din sectorul public - erau în conformitate cu Constituția. Printr-o scrisoare din 3 martie 1998, reclamantul a invitat Contabilitatea generală a statului să dea efect hotărârii Curții de Conturi, dar până în prezent nu a primit sumele alocate. GRIEF Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge de refuzul autorităților competente de a se conforma hotărârii nr. 1053/1996 a Curții de Conturi. Reclamantul invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) care, în partea sa relevantă, se citește astfel: Orice persoană are dreptul la ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul invită Curtea să respingă cererea ca fiind incompatibilă cu rațiunea Materiae CESE subliniază că Convenția nu garantează drepturi sociale economice, cum ar fi drepturile la securitate socială sau la pensie. Prin urmare, dreptul reclamantului de a primi o pensie revizuită nu intră sub incidența convenției, deoarece face parte din categoria mai largă a prestațiilor de securitate socială, care intră sub incidența dreptului public și nu este reglementată de dreptul privat. În cazul în care reclamantul a considerat că drepturile sale în materie ar fi fost afectate de o acțiune sau de o omisiune a Contabilității generale a la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În noiembrie 1992, seria A nr. 249-B, p. 26, § 17), și în pofida aspectelor de drept public semnalate de guvern, este vorba aici de obligația de a plăti unui funcționar o rechemare de pensie în conformitate cu legislația și jurisprudența în vigoare ; prin urmare, reclamantul invocă un drept subiectiv de caracter patrimonial care rezultă din normele precise ale legislației naționale care trebuie să fie considerat drept În ceea ce privește temeinicia cererii, guvernul subliniază că Legea nr. 2512/1997 viza completarea unui vid juridic în acest domeniu, iar această lege conține o reglementare generală, impersonală și obiectivă, care trebuia să se aplice situațiilor juridice care urmau să apară în viitor. Cu toate acestea, caracterul retroactiv al acesteia a fost necesar pentru a atinge obiectivul stabilit de legiuitor. De altfel, aceasta viza categorii întregi de pensionari ai funcției publice și nu pe reclamant în mod individual. În conformitate cu jurisprudența și doctrina greacă, atunci când legiuitorul intervine pentru a soluționa un anumit raport de drept, el poate fi implicat în proceduri judiciare pendinte, cu condiția ca reglementarea dreptului să fie constituțională. În acest caz, legea nr. 2512/1997 a fost adoptată înainte ca hotărârea Curții de Conturi să devină definitivă. În temeiul articolului 3 alineatul (1) și al articolului 2 din această lege, cauza reclamantului fusese clasată și pretențiile acestuia declarate prevăzute. În plus, administrația nu era obligată, în temeiul articolului 122 din Decretul nr. 1225/1978, să execute această hotărâre, ca aceasta din urmă nu era încă definitivă. ; într-adevăr, la 27 iunie 1997, data adoptării legii, termenul în care administrația se putea aplica împotriva acestei hotărâri nu expirase încă. Reclamantul reamintește jurisprudența anterioară a Curții în această privință și subliniază, de asemenea, că, la 17 decembrie 1997, Curtea de Conturi, care se afla în sesiune plenară, a considerat dispozițiile relevante ale Legii nr. 2512/1997 contrare constituției grecești și Convenției. Curtea a efectuat o examinare preliminară a cererii în lumina jurisprudenței organelor Convenției. Curtea consideră că cererea ridică întrebări de fapt și de drept suficient de complexe pentru ca soluția lor să fie supusă unei examinări pe fond. Prin urmare, cererea nu poate fi respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu nici un alt motiv de . Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Erik Fribergh András Baka Modululer Președinte
de la requête n° 47734/99
présentée par Ioannis ADAMOGIANNIS
contre Grèce
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le
15 février 2001 en une chambre composée de
MM.
A.B.
Baka
,
président
,
C.L.
Rozakis
,
G.
Bonello
,
M
me
V.
Strážnická
,
MM.
P.
Lorenzen
,
M.
Fischbach
,
A.
Kovler
,
juges
,
et de
M.
greffier
de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 8 mars 1999 et enregistrée le 26 avril 1999,
Vu la mesure provisoire indiquée au gouvernement défendeur en vertu de l’article 39 du règlement de la Cour et le fait que cette mesure provisoire a été adoptée,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant est un ressortissant grec, né en 1914 et résidant à Thessalonique. Il est magistrat à la retraite.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 30 juin 1979, le requérant, assesseur à la Cour des comptes, fut mis à la retraite.
En vertu d’une décision commune des ministres compétents, du 28 août 1995, les magistrats d’active se virent accorder de manière rétroactive un supplément de traitement pour la période du 1er décembre 1991 au 31 décembre 1995. Ces magistrats devaient recevoir ce supplément en cinq versements annuels, à effectuer le 1er avril des années 1996, 1997, 1998, 1999 et 2000.
Se prévalant de cette décision, le requérant sollicita un réajustement de sa pension de retraite, mais la Comptabilité générale de l’Etat refusa, au motif que ces suppléments ne constituaient pas une augmentation de son traitement pour qu’ils soient pris en compte dans le calcul de sa retraite.
Le requérant interjeta appel de cette décision devant la Cour des comptes, qui par un arrêt du 20 juin 1996 (n° 1053/1996) infirma ladite décision et fixa le montant de la pension complémentaire qui devait être accordée au requérant.
L’arrêt fut notifié à l’Etat le 9 juillet 1996, date à compter de laquelle courrait le délai pour se pourvoir en cassation devant la Cour des comptes siégeant en formation plénière.
Le 27
juillet 1997, fut promulguée la loi n
2512/1997 dont l'article
3 interprétait l'article 2
§§
1 et
2 de la loi n
2320/1995 de la façon suivante
: les barèmes établis par des décisions ministérielles, comme la décision n
2054561/6279/0022 des ministres de la Justice et des Finances, ne pouvaient être pris en considération pour le calcul de la pension de retraite des juges
; toutes les revendications fondées sur les barèmes susmentionnés étaient prescrites, toute procédure judiciaire pendante devant toute juridiction était annulée et toute somme déjà versée, à l'exception de celles accordées par une décision judiciaire définitive, devait être récupérée.
Par un arrêt (n°
2274/1997) du 17
décembre 1997, la Cour des comptes siégeant en formation plénière jugea que l’article
3 de la loi n°
2512/1997 était contraire aux articles
8, 20 §
1 et 26 de la Constitution grecque et 6 §
1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Plus précisément, elle estima que le paragraphe
1 de l’article
3, qui annulait des procédures judiciaires pendantes et déclarait prescrites les prétentions que des particuliers avaient à l’encontre de l’Etat, ne servait pas un besoin social impérieux mais visait, en revanche, à délivrer l’Etat des effets des décisions judiciaires le concernant et qui lui seraient défavorables. De plus, ne pouvait être considéré comme une disposition interprétative ce même paragraphe, dans la mesure où il prévoyait que, même lorsqu’un rappel entraînant une augmentation de salaire était accordée aux magistrats par des décisions judiciaires ou ministérielles, cette augmentation ne pouvait être prise en compte pour la fixation ou l’augmentation du montant de leur retraite. Le paragraphe
2 de l’article
3 était aussi contraire aux articles susmentionnés car il classait les affaires pendantes, annulait les procédures judiciaires pendantes et déclarait prescrites les prétentions y afférentes. Enfin, l’article
88 §
2 alinéa
b) de la Constitution qui disposait que la rémunération des magistrats était fixée par des lois spécifiques, n’excluait pas la détermination provisoire de cette rémunération par une réglementation spéciale
; par conséquent, les décisions ministérielles, adoptées en vertu de l’article
14 §
1 de la loi n°
1968/1961 relatives au montant et au versement des sommes dues aux magistrats - en raison de la disparité avec la rémunération des médecins-directeurs du secteur public -, étaient conformes à la Constitution.
L’Etat ne se pourvut pas en cassation contre l’arrêt n°
1053/1996, de sorte que celui-ci devint irrévocable.
Par une lettre du 3 mars 1998, le requérant invita la Comptabilité générale de l’Etat à donner effet à l’arrêt de la Cour des comptes, mais à ce jour il n’a pas encore reçu les sommes allouées.
GRIEF
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint du refus des autorités compétentes de se conformer à l’arrêt n° 1053/1996 de la Cour des comptes.
Le requérant allègue une violation de l’article 6 § 1 qui, dans sa partie pertinente, se lit ainsi:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
1.
Le Gouvernement invite la Cour à rejeter la requête comme incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention. Il souligne que la Convention ne garantit pas des droits sociaux économiques tels que les droits à la sécurité sociale ou à une pension de retraite. Il s’ensuit que le droit du requérant à percevoir une pension révisée ne tombe pas sous le coup de la Convention car il fait partie de la catégorie plus large des prestations de sécurité sociale, matière qui relève du droit public et n’est pas régi par le droit privé. Si le requérant estimait que ses droits en la matière avaient été lésés par une action ou une omission de la Comptabilité générale de l’Etat, il aurait dû engager une action en dommages-intérêts sur le fondement de l’article 105 de la loi d’accompagnement du code civil.
La Cour rappelle, que selon sa jurisprudence constante (voir, parmi beaucoup d’autres, l’arrêt Francesco Lombardo c. Italie du 26
novembre 1992, série
A n°
249-B, p.
26, §
17), et nonobstant les aspects de droit public signalés par le Gouvernement, il s’agit ici de l’obligation de l’Etat de verser à un fonctionnaire un rappel de pension conformément à la législation et la jurisprudence en vigueur
; le requérant invoque donc un droit subjectif de caractère patrimonial résultant de règles précises de la législation nationale qui doit être considéré comme un «
droit de caractère civil
» au sens de l’article
6 §
1, qui s’applique donc en l’espèce.
2.
Quant au bien-fondé de la requête, le Gouvernement souligne que la loi n° 2512/1997 visait à combler un vide juridique en la matière. Or cette loi contient une réglementation générale, impersonnelle et objective, qui devait s’appliquer aux situations juridiques qui allaient apparaître dans le futur
; toutefois, son caractère rétroactif était nécessaire afin d’atteindre le but fixé par le législateur. Du reste, elle visait des catégories entières de retraités de la fonction publique et non le requérant de manière individuelle. Conformément à la jurisprudence et la doctrine grecques, lorsque le législateur intervient pour régler un certain rapport de droit, il peut s’immiscer dans des procédures judiciaires pendantes à condition que la réglementation du droit soit constitutionnelle.
En l’espèce, la loi n° 2512/1997 fut adoptée avant que l’arrêt de la Cour des comptes devienne définitive. En vertu de l’article 3 §§ 1 et 2 de cette loi, l’affaire du requérant avait été classée et les prétentions de celui-ci déclarées prescrites. Du reste, l’administration n’était pas tenue, en vertu de l’article 122 du décret n° 1225/1981, d’exécuter cet arrêt, comme celui-ci n’était pas encore définitif
; en effet, le 27 juin 1997, date de l’adoption de la loi, le délai dans lequel l’administration pouvait se pourvoir contre cet arrêt n’avait pas encore expiré.
Le requérant rappelle la jurisprudence antérieure de la Cour en la matière et souligne, en outre, que le 17 décembre 1997, la Cour des comptes, siégeant en formation plénière, jugea les dispositions pertinentes de la loi n° 2512/1997 contraires à la Constitution grecque et à la Convention.
La Cour a procédé à un examen préliminaire de la requête à la lumière de la jurisprudence des organes de la Convention. Elle estime que la requête pose des questions de fait et de droit suffisamment complexes pour que leur solution relève d’un examen au fond. Par conséquent, la requête ne saurait être rejetée comme étant manifestement mal fondée, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour constate par ailleurs que celle-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête recevable, tous moyens de fond réservés.
Erik
Fribergh
Andràs
Baka
Greffier
Président