Secțiunea a patra Cerere nr. 6457/21 Raul-Eduard DUMEA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 9 mai 2023 într-un comitet compus din Faris Vehabović, președintele Iulia Antoanella Motoc, Branko Lubarda, judecători și Crina Kaufman, graffière de secțiune f.f. Având în vedere cererea n 6457/21 îndreptat împotriva României și al cărui resortisant al acestui stat, dl Raul-Eduard Dumea, născut în 1988, reprezentat de dl Grigoriu, avocat la București, a sesizat Curtea la 18 ianuarie 2021 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Având în vedere decizia de a aduce la cunoștința guvernului român ( 1 din Convenție privind presupusa necunoaștere a dreptului său de a-și asculta cauza în mod public și de a declara cererea inadmisibilă pentru surplus, având în vedere observațiile părților, După ce a deliberat, pronunțează următoarea hotărâre prin hotărârea din 25 septembrie 2016 care a devenit definitivă la 13 octombrie 2018, Tribunalul de Primă Instanță din Timișoara ( Tribunalul de Primă Instanță mai întâi l-a condamnat pe reclamant pentru încălcări ale Codului rutier la o pedeapsă de doi ani și zece luni de închisoare cu suspendare, însoțită de o perioadă de supraveghere în cursul căreia persoana în cauză datora lucrări de interes general timp de 90 de zile. Constatând că reclamantul a efectuat lucrările de interes general numai pe parcursul unei părți a perioadei prevăzute, serviciul de probațiune sesizează instanța în primă instanță cu privire la o cerere de revocare a suspendării la executarea pedepsei în cauză. Revocarea perioadei de suspendare a executării unei pedepse sub supraveghere, prevedea, în cazul în care o persoană supusă unei perioade de supraveghere s-ar subaprecia cu rea credință obligațiilor care i-ar fi fost impuse în acest cadru, ca instanța să revoce suspendarea pedepsei și să dispună executarea acesteia. printr-o hotărâre din 9 ianuarie 2020 pronunțată în temeiul articolului 96 Õ 1 din CP, Tribunalul de Primă Instanță, considerând că a reieșit din înscrisurile din dosar că reclamantul și-a asumat cu rea-credință obligația care i-a fost impusă de a efectua o muncă de interes general, a revocat suspendarea la executarea pedepsei de doi ani și zece luni de închisoare, care fusese aplicată la Õ prin hotărârea din 25 septembrie 2018 (punctul 1 de mai sus) și a dus la executarea acestei pedepse sub regimul de detenție. Reclamantul a contestat această hotărâre în fața tribunalului județ din Timiș ( Mai 2020, starea de alertă succesoare la starea de urgență. În conformitate cu Mai 2020 al Consiliului Național al Magistraturii, președintele Tribunalului de Apel din Timișoara a luat măsuri pentru prevenirea și limitarea efectelor pandemiei și pentru a permite instanțelor să funcționeze în siguranță. Printre aceste măsuri se numără o dispoziție conform căreia, în perioada 15 mai 2020-31 August 2020 numai persoanele care trebuie să intervină în cadrul unui proces (părțile, reprezentanții acestora, experții etc.) ar putea avea acces la instanță și nu mai devreme de 10 minute înainte de începerea procedurii. Reluând după ridicarea stării de urgență la examinarea contestației formulate de reclamant (punctul 4 de mai sus), tribunalul departamental care a avut loc la 17 Iunie și 1 iulie 2020 printr-o hotărâre definitivă din 1 iulie 2020, acesta a respins contestația. Reclamantul se plânge că măsurile aplicate de autorități în contextul pandemiei cauzate de coronavirusul SARS-CoV-2 au împiedicat publicitatea audierilor desfășurate în fața instanței departamentale. El vede o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție. EVALUARE A CURȚII 10. Curtea observă mai întâi că aplicabilitatea rațională a Convenției este o chestiune care se referă la competența sa, care este determinată de Convenția însăși, în special de art. 32, independent de observațiile prezentate de părți într-o cauză dată. În consecință, chiar dacă guvernul nu contestă aplicabilitatea articolului 6 din Convenția în speță, revine Curții d a examina această chestiune din oficiu în fiecare etapă a procedurii (Vegotex International S.A. c. Belgia [GC], nr 49812/09, § 59, 3 noiembrie 2022). 11. Examinând apoi faptele cauzei din unghi de la art. 6 din Convenție, Curtea arată că procedura în litigiu, care, în la fel de mult, nu se referă la o cauză din unghi de la art. 6 din Convenție, arată că procedura în litigiu, care, în fapt, nu se referă la o cauză din punct de vedere juridic. contestarea drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, nu se referă mai mult la dreptul [de] pe bună dreptate în materie penală. Aceasta constată, pe fond, că procedura în cauză, și anume cea care este încheiată prin hotărârea pronunțată la 1 iulie 2020 de către tribunalul departamental se referă numai la condițiile de aplicare a unei dispoziții legale privind revocarea perioadei de suspendare a executării unei sentințe deja definitive (punctele 1 și 2 de mai sus). Or, conform unei jurisprudențe constante a organelor de control ale convenției, modalitățile de executare a unei pedepse, fie în cadrul unei perioade de suspendare, fie sub forma unei detenții, din moment ce se aplică unei persoane care, așa cum este cazul reclamantului, a făcut obiectul unei condamnări pronunțate printr-o hotărâre definitivă, nu se referă la acuzația în materie penală îndreptată împotriva acestei persoane în sensul art. 6 din Convenție (a se vedea, de exemplu, A. c. Austria, nr. 16266/90, Decizia Comisiei din 7 mai 1990, Deciziile și rapoartele (DR) 65 și Montcornet de Caumont c. Franța (dec.), nr. 59290/00, 13 mai 2003). 12. Având în vedere faptul că pedeapsa a fost, în speță, stabilită în cadrul unei proceduri anterioare închise prin hotărârea definitivă din 25 septembrie 2016 (punctul 1 mai sus), Curtea constată că procedura contestată nu se referă la stabilirea pedepsei (a se vedea, pentru situații diferite, Aleksandr Dementyev c. Rusia, n 43095/05, § 36, 28 noiembrie 2013 privind stabilirea unei pedepse globale care implică conversia duratei lucrărilor de interes general în zile de închisoare și T. c. Regatul Unit [GC], n 24724/94, § 108-110, 16 13 Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că procedura în cauză nu intră în domeniul de aplicare a articolului 6 din Convenție. (a) și trebuie să fie respins în conformitate cu art. 35 § Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 1 iunie 2023. Crina Kaufman Faris Vehabović Modulul adjunct f.f. Președinte
Requête n
o
6457/21
Raul-Eduard DUMEA
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 9 mai 2023 en un comité composé de
:
Faris Vehabović,
président
,
Iulia Antoanella Motoc,
Branko Lubarda
, juges
,
et de Crina
Kaufman,
greffière adjointe de section f.f.
,
Vu la requête n
o
6457/21 dirigée contre la Roumanie et dont un ressortissant de cet État, M.
Raul-Eduard
Dumea («
le requérant
»), né en 1988, représenté par M
e
A.
Grigoriu
, avocat à Bucarest, a saisi la Cour le 18
janvier 2021
en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
Vu la décision de porter à la connaissance du gouvernement roumain («
le Gouvernement
»), représenté par son agente, M
me
O.F.
Ezer, du ministère des Affaires étrangères, le grief formulé par le requérant sur le terrain de l’article
6 §
1 de la Convention relativement à la méconnaissance alléguée de son droit à ce que sa cause soit entendue publiquement, et de déclarer la requête irrecevable pour le surplus,
Vu les observations des parties,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1
.
Par un jugement du 25
septembre 2016 devenu définitif le 13
octobre 2018, le tribunal de première instance de Timișoara («
le tribunal de première
instance
») condamna le requérant pour des infractions au code de la route à une peine de deux ans et dix mois de prison avec sursis, assortie d’une période de surveillance pendant laquelle l’intéressé devait des travaux d’intérêt général pendant quatre-vingt-dix jours.
2
.
Constatant que le requérant n’avait accompli les travaux d’intérêt général que pendant une partie de la période prévue, le service de probation saisit le tribunal de première instance d’une demande de révocation du sursis à l’exécution de la peine en question. Il s’agissait de faire appliquer l’article
96 §
1 du code pénal («
CP
»), lequel, sous le titre «
Révocation du sursis à l’exécution d’une peine sous surveillance
», prévoyait, pour le cas où une personne soumise à une période de surveillance se soustrairait de mauvaise foi aux obligations qui lui auraient été faites dans ce cadre, que le tribunal révoquât la suspension de la peine et ordonnât l’exécution de celle
‑
ci.
3.
Par un jugement du 9
janvier 2020 rendu en application de l’article
96 §
1 du CP, le tribunal de première instance, considérant qu’il ressortait des pièces du dossier que le requérant s’était soustrait de mauvaise foi à l’obligation qui lui avait été faite d’effectuer un travail d’intérêt général, révoqua le sursis à l’exécution de la peine de deux ans et dix mois d’emprisonnement qui avait été infligée à l’intéressé par le jugement du 25
septembre 2018 (paragraphe
1 ci-dessus) et ordonna l’exécution de cette peine sous le régime de la détention.
4
.
Le requérant contesta ce jugement devant le tribunal départemental de Timiș («
le tribunal départemental
»).
5.
Le 16
mars 2020, le président roumain prit le décret n
o
195/2020 portant instauration de l’état d’urgence en Roumanie à raison de la pandémie causée par le coronavirus nommé SARS-CoV-2. Le 15
mai 2020, l’état d’alerte succéda à l’état d’urgence.
6.
En application de l’arrêté n
o
734 du 12
mai 2020 du Conseil national de la magistrature, le président de la cour d’appel de Timișoara prit des mesures visant à prévenir et à limiter les effets de la pandémie et à permettre aux juridictions de fonctionner en toute sécurité. Parmi ces mesures figurait une disposition prévoyant que dans la période du 15
mai 2020 au 31
août 2020 seules les personnes appelées à intervenir dans le cadre d’un procès (les parties, leurs représentants, les experts, etc.) pourraient accéder au tribunal, et au plus tôt dix minutes avant le début de l’audience.
7.
Reprenant après la levée de l’état d’urgence l’examen de la contestation formée par le requérant (paragraphe
4 ci-dessus), le tribunal départemental tint audience les 17
juin et 1
er
juillet 2020.
8.
Par un arrêt définitif du 1
er
juillet 2020, il rejeta la contestation.
9.
Le requérant se plaint de ce que les mesures appliquées par les autorités dans le contexte de la pandémie causée par le coronavirus SARS-CoV-2 ont empêché la publicité des audiences tenues devant le tribunal départemental. Il y voit une violation de l’article
6 §
1 de la Convention.
10.
La Cour observe d’abord que l’applicabilité
ratione materiae
de la Convention est une question qui touche à sa compétence, laquelle est déterminée par la Convention elle-même, spécialement par son article
32, indépendamment des observations soumises par les parties dans une affaire donnée. En conséquence, même si le Gouvernement ne conteste pas l’applicabilité de l’article
6 de la Convention en l’espèce, il revient à la Cour d’examiner cette question d’office à chaque stade de la procédure (
Vegotex International S.A. c. Belgique
[GC], n
o
49812/09, § 59, 3 novembre 2022).
11.
Examinant ensuite les faits de la cause sous l’angle de l’article 6 de la Convention, la Cour relève que la procédure litigieuse, qui, à l’évidence, ne porte pas sur une «
contestation sur [des] droits et obligations de caractère civil
», ne concerne pas davantage le «
bien-fondé [d’une] accusation en matière pénale
». Elle observe, en somme, que la procédure en cause
–
à savoir celle qui s’est terminée par l’arrêt rendu le 1
er
juillet 2020 par le tribunal départemental
–
ne se rapporte qu’aux conditions d’application d’une disposition légale relative à la révocation du sursis à l’exécution d’une condamnation déjà devenue définitive (paragraphes
1 et
2 ci-dessus). Or, selon une jurisprudence constante des organes de contrôle de la Convention, les modalités d’exécution d’une peine, que ce soit dans le cadre d’un sursis ou sous la forme d’une détention, dès lors qu’elles s’appliquent à une personne qui, comme c’est le cas du requérant, a fait l’objet d’une condamnation prononcée par un jugement définitif, ne concernent pas l’accusation en matière pénale dirigée contre cette personne au sens de l’article
6 de la Convention (voir, par exemple,
A. c.
Autriche
, n
o
16266/90, décision de la Commission du 7
mai 1990, Décisions et rapports (DR) 65, et
Montcornet de Caumont c.
France
(déc.), n
o
59290/00, 13
mai 2003).
12.
Eu égard au fait que la peine a été, en l’espèce, déterminée dans le cadre d’une procédure antérieure close par le jugement définitif du 25
septembre 2016 (paragraphe
1 ci-dessus), la Cour constate que la procédure contestée ne porte pas sur la fixation de la peine (voir, pour des situations différentes,
Aleksandr Dementyev c. Russie
, n
o
43095/05, §§
23
‑
36, 28 novembre 2013, à propos de la fixation d’une peine globale impliquant la conversion de la durée de travaux d’intérêt général en journées de prison, et
[GC], n
o
24724/94, §§ 108-110, 16
décembre 1999, où la procédure portait sur la fixation de la peine).
13.
Compte tenu de ce qui précède, la Cour conclut que la procédure litigieuse n’entre pas dans le champ d’application de l’article
6 de la Convention. Il s’ensuit que le grief formulé sur le terrain de cette disposition est incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention au sens de l’article
35 §
3
a) et doit être rejeté en application de l’article
35 §
4.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 1
er
juin 2023.
Crina Kaufman
Faris Vehabović
Greffière adjointe f.f.
Président