AFFAIRE GALATA ET AUTRES c. ITALIE

STRASBURG 27 februarie 2001 DEFINIF 27/05/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale finale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din E. Palm, președinte al Comisiei Conforti Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Zupančič Panțiru judecători și domnul O La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, inclusiv cetățeni italieni, Maria Rita Galatà, Angelo Lambusta, M Agata Caruso și M Rosa Cocuccio ( La 26 iunie 1996, în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului, în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Guvernul este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 29 februarie 2000. ÎN FAVOAREA FAPTULUI La 6 iunie 1991, reclamanții, toți arhiviștii, au introdus în fața Tribunalului Administrativ Regional din Sicilia o acțiune în vederea obținerii plății diferenței de tratament datorate pentru funcțiile superioare exercitate și anularea unui ordin de serviciu al administrației. Acest ordin de serviciu a solicitat unei părți a personalului să îndeplinească funcții care țin de o calificare inferioară. e 22 iunie 1991, reclamanții au solicitat stabilirea datei ședinței. Prin ordonanța din 8 iulie 1991, Tribunalul a respins cererea lor de suspendare a executării ordinului de serviciu suscitat. La 7 ianuarie 1994, pârâta s-a constituit în procedură. 1996, reclamanții au solicitat stabilirea urgentă a datei ședinței. Aceasta a avut loc la 8 octombrie 1999. printr-o hotărâre a zilei următoare, al cărei text a fost depus la grefa din 6 decembrie 1999, Tribunalul Administrativ Regional din Sicilia a respins recursul reclamanților în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție. Reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Ö Õ Õ cu privire la această teză. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 6 iunie 1991 și sa încheiat la 6 decembrie 1999; prin urmare, a durat opt ani și șase luni pentru o instanță. 10. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de obligația de a deține un termen rezonabil. În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința termenului rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). În ceea ce privește aplicarea articolului 41 din Convenție 12. În temeiul articolului 41 din Convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se dea la o parte a acesteia decât imprecise pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții pârâte, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 13. Fiecare reclamant solicită 30 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 14. Curtea consideră că este necesar să se acorde fiecărui reclamant 20 000 000 de lire ITL pentru prejudiciul moral. Comisioane și cheltuieli de judecată 15. De asemenea, reclamanții solicită suma totală de 152 787 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 16. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află stabiliți realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 038 190 ITL pentru procedura în fața Curții și lacundată fiecărui solicitant. Interese moratorii 17. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 3,5% l an. Prin aceste motive, Curtea, în mod unanim, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 că statul pârât trebuie să plătească fiecărui solicitant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 20 000 000 (80 milioane) lire italiene pentru daune morale și 1 038 190 (un milion treizeci și opt de mii o sută nouăzeci) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată care vor fi mai mari de un interes simplu de 3,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plata Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 27 februarie 2001, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul Michael O

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE GALATÀ ET AUTRES c. ITALIE

(Requête n°

35956/97)

ARRÊT

STRASBOURG

27 février 2001

DÉFINITIF

27/05/2001

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive.

En l’affaire Galatà et autres c. Italie

,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de

:

M

me

E. Palm,

présidente

,

MM.

B.

Conforti

,

L.

Ferrari

Bravo

,

Gaukur

Jörundsson

,

R.

Türmen

,

B.

Zupančič

,

T.

Panțîru

,

juges

,

et de M. M.

O’Boyle

,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 février 2001,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont des ressortissants italiens, M

me

Maria Rita

Galatà, M. Angelo Lambusta, M

me

Agata Caruso et M

me

Rosa Cocuccio («

les requérants

»), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 26 juin 1996 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»). La requête a été enregistrée le 5 mai 1997 sous le numéro de dossier 35956/97. Les requérants sont représentés par M

e

N. D'Alessandro, avocat à Catane. Le gouvernement italien («

le Gouvernement

»)

est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.

2.

La Cour a déclaré la requête recevable le 29 février 2000.

EN FAIT

3.

Le 6 juin 1991, les requérants, tous archivistes,

introduisirent devant le tribunal administratif régional de Sicile un recours en vue d’obtenir

le paiement de la différence de traitement due au titre des fonctions supérieures exercées

et l’

annulation d'un ordre de service de l'administration. Cet ordre de service demandait à une partie du personnel d'effectuer des fonctions relevant d’une qualification inférieure.

4.

L

e 22 juin 1991, les requérants demandèrent la fixation de la date de l'audience. Par une ordonnance du 8 juillet 1991, le tribunal rejeta leur demande de suspension relative à l'exécution de l'ordre de service susdit. Le 7 janvier 1994, la défenderesse se constitua dans la procédure. Le 8

mai

1996, les requérants demandèrent la fixation urgente de la date de l'audience. Celle-ci eut lieu le 8 octobre 1999.

5.

Par un jugement du jour suivant, dont le texte fut déposé au greffe le 6

décembre 1999, le

tribunal administratif régional de Sicile rejeta le recours des requérants

.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

6.

Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6

§

1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…)

»

7.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

8.

La période à considérer a débuté le 6 juin 1991 et s’est terminée le 6

décembre 1999.

9.

Elle a donc duré huit ans et six mois pour une instance.

10.

La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple,

Bottazzi c. Italie

[GC], n°

34884/97, §

22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «

délai raisonnable

». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.

11.

Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.

II.

Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention

12.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

13.

Les requérants réclament chacun 30

000

000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice moral qu’ils auraient subi.

14.

La Cour considère qu’il y a lieu d’octroyer à chaque requérant 20

000

000

ITL au titre du préjudice moral.

B.

Frais et dépens

15.

Les requérants demandent également la somme totale de

4

152

787

ITL pour les frais et dépens encourus devant la Cour.

16.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt

Bottazzi

précité, §

30). En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 1

038

190

ITL pour la procédure devant la Cour et l’accorde à chaque requérant.

C.

Intérêts moratoires

17.

Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d

’

intérêt légal applicable en Italie à la date d

’

adoption du présent arrêt était de 3,5 % l

’

an.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

1.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article

6 §

1 de la Convention

;

2.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser à chaque requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 20

000

000 (vingt millions) lires italiennes pour dommage moral

et 1

038

190 (un million trente-huit mille cent quatre-vingt-dix) lires italiennes pour frais et dépens

;

b)

que ces montants seront à majorer d

’

un intérêt simple de 3,5 % l

’

an à compter de l

’

expiration de ce délai et jusqu

’

au versement

;

3.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 27 février 2001, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

Michael

O’Boyle

Elisabeth

Palm

Greffier

Présidente