AFFAIRE BELUZZI ET AUTRES c. ITALIE

Prima SECȚIUNE BLUZZI ȘI ALTELE c. ITALIA (solicitarea nr. 44331/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 februarie 2001 DEFINIF 27/05/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza Belluzzi și alții c. Italia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din E. Palm, președinte al Comisiei Conforti Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Zupančič Panțiru judecători și domnul O La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și cetățeni italieni, dnii.

Giovanni, Margherita, Giuseppe și Alessandro Beluzzi și Luigia Nava, au sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 13 iunie 1997 în temeiul art. 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( Reclamanții sunt reprezentai de domnul Vico și F. Uggetti, avocaii din Bergamo. Guvernul italian ( B. T. și B. C. au numit pe reclamanți în fața Tribunalului din Bergamo pentru a obține împărțirea unei moșteniri. Încheierea cazului a început la 14 iulie 1988, data la care a fost numit un expert. Acesta din urmă a depus jurământul la 22 decembrie 1988. Cele trei audieri care au urmat între 4 mai 1989 și 15 februarie 1990 s-au referit la raportul de competență.

Părțile și-au prezentat concluziile la 20 septembrie 1990. În timpul procesului de audiere a pledoariilor, părțile au solicitat convocarea prezentei cauze unei alte cauze referitoare la unul dintre bunurile moștenirii. Tribunalul a redeschis punerea în funcțiune și a fixat o audiere la 9 În iulie 1992, pentru a se ajunge la o legătură de afaceri. Două audieri mai târziu, la 3 iunie 1993, părțile și-au prezentat din nou concluziile. La tribunalul din 29 iunie 1995 a fost amânată din oficiu la 13 martie 1997. printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 22 mai 1997, Tribunalul a decis împărțirea bunurilor. La 3 iulie 1998, reclamanții au solicitat o trimitere pentru a-și prezenta concluziile; ceea ce au făcut la 23 iunie 1999; ședința pledoariilor a fost stabilită la 29 martie 2000 printr-o hotărâre din 29 martie 2000, al cărei text a fost depus la grefă la data de 14 iunie 1999. Aprilie 2000, instanța a acceptat cererea reclamanților.

ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil ... așa cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum s-a formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Hotărârea privind această teză. 10. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 19 mai 1988 și s-a încheiat la 14 aprilie 2000. 11. Prin urmare, aceasta a durat aproximativ 11 ani și 11 luni pentru două instanțe.

12. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la obligația de termen rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 13. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil.

În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprejm de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 15. Reclamanții solicită 100 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 16. Curtea consideră că este necesar să se acorde fiecărui reclamant 20 000 000 de lire ITL pentru prejudiciul moral. Prospături și cheltuieli de judecată17, de asemenea, reclamanții solicită 18 034 000 pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții.

18. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 000 ITL pentru procedura în fața Curții și la data la care se acordă fiecărui solicitant. Interese moratorii 19. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3,5% l an.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească fiecărui reclamant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 20 000 000 (8 milioane) lire italiene pentru daune morale și 1 000 000 (un milion) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 3,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plată Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 27 februarie 2001, în conformitate cu art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul Michael O Palm Moduleer Președinte

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE BELUZZI ET AUTRES c. ITALIE (Requête n° 44431/98) ARRÊT STRASBOURG 27 février 2001 DÉFINITIF 27/05/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire Belluzzi et autres c. Italie , La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : M me E. Palm, présidente , MM. B. Conforti , L. Ferrari Bravo , Gaukur Jörundsson , R. Türmen , B. Zupančič , T. Panțîru , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 février 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

8. Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »