AFFAIRE GIANNI c. ITALIE

SECȚIUNEA I CAUZA GIANNI c. ITALIA (solicitarea nr. 47773/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 februarie 2001 DEFINIF 27/05/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În lacul Gianni c. Italia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din E. Palm, președinte al Comisiei Conforti Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Zupančič Panțiru judecători și domnul O La originea cauzei se află o cale de atac împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, dl Eligio Gianni, care a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 7 decembrie 1996 în temeiul articolului 25 anterior din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( Cererea a fost înregistrată la 27 aprilie 1999 sub numărul de dosar 47773/99.

Reclamantul este reprezentat de domnul Fulvio Lunari, avocat la Roma. Guvernul italian ( La 16 decembrie 1993, reclamantul și-a numit vecina în fața tribunalului din Roma pentru a obține eliminarea infiltrațiilor de apă și repararea pagubelor cauzate garajului său. În cadrul ședinței din 9 februarie 1994, Consiliul reclamantului a solicitat adoptarea unor măsuri urgente pentru a evita agravarea prejudiciului și numirea unui expert. Rezervorul a decis cu privire la primul punct, judecătorul a primit al doilea și a stabilit data depunerii jurământului la 7 martie 1994. În ziua respectivă, pârâta a arătat că expertul nu fusese desemnat și a solicitat o trimitere pentru numire. Judecătorul a trimis cazul la 18 aprilie 1994, apoi la 2 iunie 1994 deoarece expertul nu fusese convocat.

La acea dată, expertul a depus jurământul și judecătorul i-a acordat un termen de o sută douăzeci de zile pentru depunerea raportului său. La 3 noiembrie 1994, judecătorul pentru punerea în funcțiune a respins cererea reclamantului de a adopta măsuri urgente și a stabilit data prezentării concluziilor la 27 martie 1995. Această audiere a fost trimisă la 4 decembrie 1995 din cauza mutației judecătorului și apoi din oficiu la 21 decembrie 1995. noiembrie 1996. La acea dată, părțile și-au prezentat concluziile, iar noul judecător pentru punerea în aplicare, între timp, a stabilit în fața camerei competente, la 3 februarie 1999. La 26 ianuarie 1999, Consiliul reclamantului a informat Curtea cu privire la faptul că ședința a fost trimisă din oficiu la 28 iunie 1999. Între timp, ca urmare a atribuirii cauzei în fața colegiului de magistrați însărcinat cu soluționarea celor mai vechi cauze (seziune stralcio) ), președintele a numit un nou judecător de punere în funcțiune.

În lacul din 28 iunie 1999, părțile au făcut observație cu privire la posibilitatea de a ajunge, în această etapă a procedurii, la o soluționare confidențială a cauzei și, în acest scop, au solicitat punerea în deliberare a cauzei. Cu toate acestea, judecătorul de punere în funcțiune a fixat sonda în vederea unei soluționări amiabile la 25 mai 2000. Potrivit informațiilor furnizate de reclamant la 21 decembrie 2000, textul hotărârii, pronunțată la 25 mai 2000, nu fusese încă depus la grefă.

ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamantul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) . . Perioada care trebuie luată în considerare a început la 16 decembrie 1993 și era încă în curs de desfășurare la 21 decembrie 2000. 10. Curtea reamintește că, la acea dată, Curtea a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la cerința În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 12. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței de termen rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție,

În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită repararea prejudiciilor materiale și morale pe care le-ar fi suferit fără totuși să le cuantifice. 15. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 12 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral. 16. Reclamantul solicită, de asemenea, 4 300 000 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții.

17. În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi menționată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma solicitată de solicitant, și anume 4 300 000 ITL, și i-o acordă. Interese moratorii 18. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3,5% l an.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 12 000 000 (doisprezece milioane) lire italiene pentru daune morale și 4 300 000 (patru milioane trei sute de mii) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 3,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plata Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 27 februarie 2001, în conformitate cu art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul Michael O Elisabeth Palm Moduleer Președinte

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE GIANNI c. ITALIE (Requête n° 47773/99) ARRÊT STRASBOURG 27 février 2001 DÉFINITIF 27/05/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire Gianni c. Italie , La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : M me E. Palm, présidente , MM. B. Conforti , L. Ferrari Bravo , Gaukur Jörundsson , R. Türmen , B. Zupančič , T. Panțîru , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 février 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

7. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »