AFFAIRE W.I.E. S.N.C. c. ITALIE

S.N.C. Italia (solicitarea nr. 44445/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 februarie 2001 DEFINITIVF 27/05/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza W.I.E. S.n.c. Italia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din E. Palm, președinte al Comisiei Conforti Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Zupančič Panțiru judecători și domnul O La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care o societate italiană, W.I.E. S.n.c., a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 15 iulie 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( Cererea a fost înregistrată la 13 noiembrie 1998 sub numărul de dosar 44445/95.

Recurenta este reprezentată de domnul A. Mazari, avocată la Rosignano Solvay (Livorne). Guvernul italian (atlectorul) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 4 iulie 2000. La 11 noiembrie 1988, reclamanta i-a numit pe domnul G. și pe domnul C. în fața Tribunalului din Livorne pentru a obține restituirea a 40 000 000 de lire italiene, comisionul datorat în temeiul unui contract de mediere și repararea daunelor suferite. La 12 noiembrie 1992, instanța a fost consacrată depunerii grefei de documente. La 25 martie 1993, instanța a fost retrimisă la 17 octombrie 1993 la cererea părților. La 7 aprilie 1994, tribunalul a fost restant din oficiu la 7 martie 1996. noiembrie 1996 și 23 noiembrie 1999 a fost dat afară din funcție, una a fost făcută la cererea părților și cinci au fost revocate la audierea dlui G., dintre care patru au fost revocate pentru că nu a fost găsită.

La 29 februarie 2000, tribunalul a fost dat afară din oficiu. Părțile fiind absente la audierile stabilite la 19 septembrie și 3 octombrie 2000, la această ultimă dată, judecătorul raya la cauza rolului. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Hotărârea privind această teză.

Perioada care trebuie luată în considerare a început la 11 noiembrie 1988 și s-a încheiat la 3 octombrie 2000. Prin urmare, aceasta a durat mai mult de 11 ani și 10 luni pentru o instanță.

Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la obligația de termen rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 10. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă mai mult decât mai mult din consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă.

13 Curtea consideră că este necesar să se dea recurentei suma solicitată pentru daune, și anume 15 000 000 ITL (a se vedea Hotărârea Comingersoll S.A. c. Portugalia [GC], nr. 35382, din 6 aprilie 2000, care urmează să fie prezentată în Repertoriul Oficial al Curții, § 36). ITL pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. 15. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma solicitată pentru procedura în fața Curții, și anume 5 000 000 ITL și acordul cu reclamanta.

Interese moratorii 16. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3,5% l an. Prin aceste motive, Curtea, ÎN L.UNANIMITATE A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 15 000 000 (quinze milioane) lire italiene pentru daune și 5 000 1000 (cinci milioane) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 3,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plată.

Făcută în franceză și apoi comunicată în scris la 27 februarie 2001, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Michael O

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE W.I.E. S.N.C. c. ITALIE (Requête n° 44445/98) ARRÊT STRASBOURG 27 février 2001 DÉFINITIF 27/05/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire W.I.E. S.n.c. c. Italie , La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : M me E. Palm, présidente , MM. B. Conforti , L. Ferrari Bravo , Gaukur Jörundsson , R. Türmen , B. Zupančič , T. Panțîru , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 février 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

5. La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »