AFFAIRE BUFFALO S.R.L. c. ITALIE

STRASBURG 27 februarie 2001 DEFINIF 27/05/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza Buffalo S.r.l. Italia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din E. Palm, președinte al Comisiei Conforti Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Zupančič Panțiru judecători și domnul O La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care o societate italiană, Buffalo S.r.l., a sesizat Comisia Europeană cu privire la drepturile omului la 24 iunie 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Cererea a fost înregistrată la 13 noiembrie 1998 sub numărul de dosar 44436/98.

Guvernul italian ( a fost reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 4 iulie 2000. La 13 mai 1991, societatea reclamantă, pe nume F. S. S. p. A. mai, a numit banca R. în fața Tribunalului din Roma pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite ca urmare a refuzului de plată a unui cec. 1992 a avut loc o discuție cu privire la mijloacele de probă. După o audiere, la 30 martie 1993, părțile și-au prezentat concluziile, iar la 21 martie 1995 s-a stabilit interdicția de a pleda. 1993, reclamanta a solicitat ca data la care a avut loc încuviințarea a fost înaintată, dar această cerere nu a fost examinată de instanță.

La tribunalul de apel, instanța a declarat încetarea procedurii, deoarece o procedură de fuziune privind banca pârâtă era în desfășurare. La 22 martie 1995, reclamanta a solicitat reluarea procedurii. aprilie 1998, Tribunalul a respins cererea recurentei. La 10 martie 1999, reclamanta a răspuns la apelul la curtea din Roma, precizând că societatea anonimă F. devenise societatea cu răspundere limitată Buffalo S. La data de 3 iunie 1999, părțile au depus la dosar documente, iar consilierul de punere în aplicare a amânat cazul la 21 octombrie 1999 pentru prezentarea concluziilor.

La data respectivă, părțile au prezentat concluziile și consilierul de punere în aplicare a stabilit ședința de pledoarii la 18 octombrie 2000. Această ședință a fost amânată din oficiu la 28 martie 2001. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Hotărârea privind această teză.

Perioada care trebuie luată în considerare a început la 13 mai 1991 și este încă în curs de desfășurare până în prezent. 10. Prin urmare, ea a durat mai mult de nouă ani și opt luni pentru două instanțe.

11. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la obligația de termen rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 12. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței de termen rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă de la aceasta, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă.

Curtea consideră că este necesar să i se acorde recurentei 10 000 000 ITL pentru daune (a se vedea Hotărârea Comingersoll S.A. c. Portugalia [G.C], nr. 35382, din 6 aprilie 2000, care urmează să fie prezentată în Codul Oficial al Curii, § 36). Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 000 ITL pentru procedura în fața Curții și la data la care se acordă recurentei.

Interese moratorii 18. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3,5% l an. Prin aceste motive, Curtea, ÎN LÂNGĂ UNANIMITATE, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 10 000 000 (zece milioane) lire italiene pentru daune și 1 000 000 (un milion) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu de 3,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plata Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

În limba franceză, apoi comunicat în scris la 27 februarie 2001, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Michael O

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE BUFFALO S.R.L. c. ITALIE (Requête n° 44436/98) ARRÊT STRASBOURG 27 février 2001 DÉFINITIF 27/05/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire Buffalo S.r.l. c. Italie , La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : M me E. Palm, présidente , MM. B. Conforti , L. Ferrari Bravo , Gaukur Jörundsson , R. Türmen , B. Zupančič , T. Panțîru , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 février 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

7. La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »