AFFAIRE TRASPADINI c. ITALIE

SECȚIUNEA I CAUZA TRASPADINI c. ITALIA (solicitarea nr. 44339/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 februarie 2001 DEFINIF 27/05/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza Traspadini c. Italia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din E. Palm, președinte al Comisiei Conforti Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Zupančič Panțiru judecători și domnul O La originea cauzei se află o cale de atac împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, dl Gianluigi Traspadini, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 30 iunie 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( Cererea a fost înregistrată la 13 noiembrie 1998 sub numărul de dosar 44439/99.

Guvernul italian (atlée) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 4 iulie 2000. La 6 noiembrie 1990, firma reclamantului a atribuit societății M. în fața Tribunalului din Busto Arsizio pentru a obține plata unei anumite sume în temeiul unui contract de prestații. Începând cu 19 decembrie 1990, au avut loc 13 audieri stabilite între 2 octombrie 1991 și 17 februarie 1997, zece audieri ale părților și martorilor, unul a fost trimis înapoi la cererea părților, unul a fost dat în judecată și unul a fost dat în judecată pentru că dosarul cauzei era pierdut. La 5 martie 1997, părțile au cerut la țanc prezentarea concluziilor.

La 5 noiembrie 1997, tribunalul a fost reținut la data de 7 noiembrie 1997. În ianuarie 1998. La această dată a avut loc prezentarea concluziilor și a fost stabilită cinstirea pledoariilor la 2 octombrie 1998. În ziua următoare, tribunalul a redeschis instanța de judecată, a numit un expert. Cele trei audieri stabilite între 28 octombrie 1998 și 21 aprilie 1999 au avut loc în instanță. Prin hotărârea din 4 februarie 2000, al cărei text a fost depus la grefa din 10 februarie 2000, Tribunalul a acceptat cererea reclamantului.

ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamantul a susținut că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) . . Perioada care trebuie luată în considerare a început la 6 noiembrie 1990 și s-a încheiat la 10 februarie 2000. 10. Prin urmare, Curtea reamintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la cerința termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 12. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței de termen rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție,

În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. ITL în ceea ce privește prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 15. Curtea nu a primit o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului suma solicitată pentru prejudiciul moral, respectiv 15 000 000 ITL. Interese moratorii 16. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3,5% l an.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția Dit că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 15 000 000 (quinze milioane) de lire italiene pentru daune morale, că această sumă va crește cu un interes simplu cu 3,5 % l an de la expirarea termenului respectiv și până la plată. Prezentat în limba franceză, apoi comunicat în scris la 27 februarie 2001, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Michael O

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE TRASPADINI c. ITALIE (Requête n° 44439/98) ARRÊT STRASBOURG 27 février 2001 DÉFINITIF 27/05/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire Traspadini c. Italie , La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : M me E. Palm, présidente , MM. B. Conforti , L. Ferrari Bravo , Gaukur Jörundsson , R. Türmen , B. Zupančič , T. Panțîru , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 février 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

7. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »