AFFAIRE LIBERATORE c. ITALIE

SECȚIUNEA I CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL LIBERATORE c. ITALIA (solicitarea nr. 44394/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 februarie 2001 DEFINIF 27/05/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza Liberatore c. Italia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din E. Palm, președinte al Comisiei Conforti Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Zupančič Panțiru judecători și domnul O La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și din care o resortisantă italiană, M Stefanella Liberatore, reclamanta, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 19 aprilie 1997 în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Lacundare și Libertăților Fundamentale ( G. Massa, avocat în Viareggio (Lucques).

Guvernul italian ( La 12 mai 1995, reclamanta a depus o acțiune la tribunalul din Lucques împotriva domnului B., în vederea obținerii separării lor de drept. La 18 mai 1995, președintele tribunalului a stabilit data la care părțile au fost sesizate la 18 decembrie 1995. Printr-o ordonanță din 30 decembrie 1995, președintele a stabilit cuantumul pensiei alimentare pe care dl B. trebuia să o plătească reclamantei și copiilor. La 26 ianuarie 1996, domnul B. a solicitat modificarea ordonanței președintelui în partea privind suma care trebuie plătită reclamantei și audierea martorilor. Judecătorul se rezervă să decidă.

Prin ordonanța din 1 februarie 1996, judecătorul de punere în funcțiune a redus suma care trebuie plătită în favoarea reclamantei și a amânat cauza la 13 decembrie 1996. Între timp, printr-o acțiune în temeiul articolului 700 din Codul de procedură civilă, depusă la grefă la 19 aprilie 1996, recurenta a solicitat modificarea ordonanței judecătorului de punere în întârziere, dat fiind că au avut loc elemente noi. La 2 mai 1996, judecătorul de punere în stare de arest a respins acțiunea în litigiu. La 17 mai 1996, recurenta a prezentat o plângere împotriva deciziei judecătorului de a respinge recursul. La 20 mai 1996, judecătorul de punere în stare de arest s-a declarat incompetent să decidă cu privire la reclamație.

La 27 mai 1996, după ce a luat cunoștință de reclamația reclamantei, președintele Tribunalului a numit un alt judecător pentru punerea în funcțiune în temeiul articolului 669 de puncte de vedere din Codul de procedură civilă și a stabilit interdicția la data de 13 iunie 1996. printr-o ordonanță din 18 iunie 1996, instanța a declarat inadmisibilă reclamația reclamantei. A la tribunalul din 13 decembrie 1996, reclamanta a insistat în cererea sa de audiere a martorilor și judecătorul a amânat cauza la data de 7 noiembrie 1997. printr-o ordonanță din 15 noiembrie 1997. noiembrie 1997, judecătorul pentru punerea sub acuzare a respins cererile privind dovezile prezentate de părți și a stabilit data la care au fost prezentate concluziile la 1 octombrie 1999. Între timp, la 29 noiembrie 1996, recurenta prezentase o cerere de obținere a asistenței judiciare, ținând cont de condițiile sale financiare.

La 29 ianuarie 1997, biroul de asistență judiciară a primit cererea reclamantei. printr-o hotărâre din 16 noiembrie 1999, al cărei text a fost depus la grefă la 21 decembrie 1999, judecătorul a declarat separarea de drept.

CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 10. 13 Curtea reamintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de cerința termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1).14, după examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție,

În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de faptul că: imprejmuiește pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 16. Recurenta nu a prezentat nicio cerere de satisfacie echitabila. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să-i acorde o sumă în acest sens. Prin aceste motive, Curtea, Décis, cu șase voturi împotriva uneia, că a existat o încălcare a articolului 1 din Convenie.Facută în franceză, apoi comunicat în scris la 27 februarie 2001, în aplicarea articolului 77 alineatul (2) și a articolului 3 din Regulamentul Michael O Elizabeth Palm Moduleer Președinte La prezenta hotărâre se anexează, în conformitate cu art. 45 alin. (2) din Convenție și 74 alin. (2) din regulament, expunerea de opinie separată a dlui Conforti.

E.P. M.O.B. OPINION DISȘIDENTE DE dl JUDECĂTOR CONFORTI Regret că nu pot fi de acord cu majoritatea, deoarece, în opinia mea, chiar dacă este vorba despre o procedură de separare de drept, recurenta a contribuit la întârzierea procedurii prin introducerea mai multor căi de atac, considerând că durata procedurii nu este în general suficient de rezonabilă pentru a duce la o încălcare a convenției.

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE LIBERATORE c. ITALIE (Requête n 44394/98) ARRÊT STRASBOURG 27 février 2001 DÉFINITIF 27/05/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire Liberatore c. Italie , La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : M me E. Palm, présidente , MM. B. Conforti , L. Ferrari Bravo , Gaukur Jörundsson , R. Türmen , B. Zupančič , T. Panțîru , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 février 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

9. La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »

OPINION DISSIDENTE DE M. LE JUGE CONFORTI

Je regrette de ne pas pouvoir me rallier à l’opinion de la majorité car à mon avis, même s’il s’agit d’une procédure de séparation de corps, la requérante a contribué à retarder la procédure en introduisant de nombreux recours. Partant j’estime que la durée de la procédure ne se révèle pas globalement suffisamment déraisonnable pour donner lieu à une violation de la Convention.