AFFAIRE E.G. c. ITALIE

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA E.G. c. ITALIA Cerere nr. 44880/98 HOTĂRÂREA STRASBURG 25 octombrie 2001 DEFINITIVF 25/01/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza E.G. c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Pastor Ridruejo Caflisch Cabral Barreto V.H. B utkevych, judecătorii mei Vajić M. D el Tufo, judecător ad hoc, și a domnului V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 4 octombrie 2001, Rend la hotărâre, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant italian, domnul E.G.

( La data de 31 iulie 1997, în temeiul articolului 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului în temeiul articolului 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Curtea a declarat cererea admisibilă la 9 noiembrie 2000. La 9 martie 1988, reclamantul notifia i-a solicitat dnei N. un ordin de plată a 3 873 000 lire italiene. La 24 martie 1988, el i-a comunicat dlui N. o cerere de sechestrare imobiliară care a fost înregistrată la 26 aprilie 1988 Biroului Ipotecarilor. Procedura de executare a fost înscrisă în rolul Tribunalului de la Roma la 20 iunie 1988. Această procedură a fost atașată unei alte proceduri de executare inițiată de societatea V. împotriva M. N. Prima audiere a fost stabilită la 18 ianuarie 1990, data la care judecătorul de executare a numit un expert.

La 24 ianuarie 1991, cauza a fost atașată la o a treia procedură de executare și o ședință a fost stabilită la 10 octombrie 1991 pentru licitație. Între timp, la 16 mai 1991, reclamantul a depus, în aceeași procedură, o altă cerere pentru 63 856 000 de lire italiene. În octombrie 1992, tribunalul nu s-a pronunțat deoarece în acea zi avocații greveau și o nouă audiență a fost stabilită la 7 octombrie 1993. La acea dată, întrucât nu era prezentat nici un cumpărător pentru vânzarea proprietății, judecătorul a fixat o altă audiere la 24 februarie 1994 pentru a reduce prețul. În noiembrie 1995, judecătorul a stabilit o nouă dată de vânzare la 11 decembrie 1997. Întrucât nu a avut loc nici o ofertă de cumpărare, la 21 mai 1998 și după 16 ianuarie 2000 a fost revocată din același motiv.

În ziua următoare, a avut loc o primă vânzare, iar judecătorul a fixat la ședința următoare la 1 februarie 2001 pentru a permite potențialilor cumpărători să facă o supralicitare. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamantul susține că durata procedurii nu a respectat principiul "timp rezonabil" astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție.

Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care trebuie luată în considerare a început la 9 martie 1988 și era încă în curs de desfășurare la 1 februarie 2001. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la obligația de termen rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 10. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă.

13. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului suma solicitată, și anume 21 000 000 000 ITL, pentru prejudiciul moral. Procedură și cheltuieli de judecată 14. Reclamantul solicită, de asemenea, 6 644 560 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și 3 604 568 ITL pentru cele suportate în fața Curții. 15. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află stabiliți realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 5 000 000 ITL, indiferent de costuri și de acord cu reclamantul.

Interese moratorii 16. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3,5% l an. PE CES, CURȚA, ÎN LUNANIMITATE, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 Õ 1 din Convenția Spuse că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 21 000 000 (80 milioane) lire italiene pentru daune morale și 5 000 000 (cinci milioane) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 3,5% l an începând cu Expiră acest termen și până la plată Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus.

Făcută în limba franceză și apoi comunicată în scris la 25 octombrie 2001, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Vincent Berger Georg Res Moduler Președinte

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE E.G. c. ITALIE ( Requête n° 44480/98 ) ARRÊT STRASBOURG 25 octobre 2001 DÉFINITIF 25/01/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire E.G. c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , A. Pastor Ridruejo , L. Caflisch , I. Cabral Barreto , V.H. B utkevych, M mes N. Vajić , juges , M. D el Tufo, juge ad hoc, et de M. V. Berger , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 4 octobre 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

6. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

11. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage