SECȚIUNEA I CONITINI c. ITALIA (solicitarea nr. 4181/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 februarie 2001 DEFINIF 27/05/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza Comitini c. Italia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din E. Palm, președinte al Comisiei Conforti Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Zupančič Panțiru judecători și domnul O La originea cauzei se află o cerere formulată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, domnul Giovanni Comitini, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 29 aprilie 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( Tribunalul a declarat cererea admisibilă la 29 februarie 2000. La 22 septembrie 1988, reclamantul, profesor în străinătate, a numit Ministerul Educației Naționale și Ministerul Afacerilor Externe în fața tribunalului administrativ regional din Lazio pentru a obține anularea unei scrisori și a unei note din partea acestuia, respingând cererea sa de a obține plata diferențelor de retribuție pentru perioada 1982-1984 și recunoașterea dreptului la plata acestor sume. La 18 octombrie 1988, reclamantul a prezentat o cerere de fixare urgentă a datei la care a fost stabilită data la care a avut loc încuviințarea. La 24 aprilie 1995, reclamantul a prezentat o cerere de fixare urgentă a datei la care a avut loc încuviințarea. Aceaceasta a fost stabilită la 12 noiembrie 1998. printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 17 martie 1999, Tribunalul Administrativ a respins recursul reclamantului. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamantul susține că durata procedurii nu a respectat principiul "timp rezonabil" astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Hotărârea privind această teză. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 22 septembrie 1988 și s-a încheiat la 17 martie 1999. 10. Prin urmare, a durat mai mult de zece ani și cinci luni pentru o instanță. 11. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la obligația de termen rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 12. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței de termen rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă 14. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, afirmă că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 27 februarie 2001, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Michael O Palm Moduleer Președinte
PREMIÈRE SECTION
AFFAIRE COMITINI c. ITALIE
(Requête n°
41811/98)
ARRÊT
27 février 2001
27/05/2001
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive.
En l’affaire Comitini c. Italie
,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
M
me
présidente
,
MM.
B.
Conforti
,
L.
Ferrari
Bravo
,
Gaukur
Jörundsson
,
R.
Türmen
,
B.
Zupančič
,
T.
Panțîru
,
juges
,
et de M. M.
O’Boyle
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 février 2001,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Giovanni Comitini («
le requérant
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 29 avril 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»). La requête a été enregistrée le 22 juin 1998 sous le numéro de dossier 41811/98. Le gouvernement italien («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
2.
La Cour a déclaré la requête recevable le 29 février 2000.
3.
Le 22 septembre 1988, le requérant, professeur à l’étranger, assigna le ministère de l’Éducation nationale ainsi que le ministère des Affaires étrangères devant le tribunal administratif régional de Latium afin d’obtenir l’annulation d’une lettre et d’une note de ce dernier, rejetant sa demande visant à obtenir le paiement des différences de rétribution pour la période de 1982 à 1984, et la reconnaissance du droit au paiement de ces sommes.
4.
Le 18 octobre 1988, le requérant présenta une demande tendant à ce que la date de l’audience fût fixée.
5.
Le 24 avril 1995, le requérant présenta une demande tendant à la fixation urgente de la date de l’audience. Celle ci fut fixée au 12 novembre 1998.
6.
Par un jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 17 mars 1999, le tribunal administratif rejeta le recours du requérant.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
7.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6
§
1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…)
»
8.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
9.
La période à considérer a débuté le 22 septembre 1988 et s’est terminée le 17 mars 1999.
10.
Elle a donc duré plus de dix ans et cinq mois pour une instance.
11.
La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple,
Bottazzi c. Italie
[GC], n°
34884/97, §
22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «
délai raisonnable
». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.
12.
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention
13.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
14.
Le requérant n’a présenté aucune demande de satisfaction équitable. Partant, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
6 §
1 de la Convention.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 27 février 2001, en application de l’article
77 §§ 2 et 3 du règlement
.
Michael
O’Boyle
Elisabeth
Palm
Greffier
Présidente