CtEDO 27.02.2001 Auto

AFFAIRE PETTIROSSI c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
27.02.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Non-lieu à examiner P1-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Frais et dépens - demande rejetée
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE PETTIROSSI c. ITALIE (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 1 Considerentul PETTIROSSI c. ITALIA (solicitarea nr. 44380/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 februarie 2001 DEFINIF 27/05/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza Pettirossi c. Italia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din E. Palm, președinte al Comisiei Conforti Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Zupančič Panțiru judecători și domnul O La originea cauzei se află o cale de atac împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, Carlo Pettirossi ( Cererea a fost înregistrată la 13 noiembrie 1998 sub numărul de dosar 44380/98. Guvernul italian ( În februarie 1990, societatea cooperativă dl. l-a numit pe reclamant în fața instanței din Genova pentru a obține plata unei sume datorate în urma achiziționării unui apartament. În decembrie 1990, judecătorul a amânat cazul la 26 februarie 1991, deoarece în acea zi avocatul societății M. a făcut grevă. În ziua următoare, părțile au solicitat o expertiză și, printr-o ordonanță din 28 februarie 1991, judecătorul a numit un expert, care a depus jurământul la 4 iunie 1991. La 8 octombrie 1991, reclamantul a solicitat o retrimitere pentru a examina raportul de experiență depus între timp la grefă. La 10 decembrie 1991, avocatul reclamantului a renunțat la mandatul său și la 24 martie 1992, reclamanta a solicitat o trimitere pentru a-i permite reclamantului să numească un nou avocat. La 19 mai 1992, un alt apărător s-a constituit pentru reclamant și acesta a renunțat la mandatul său la 7 iulie 1992. 1992, judecătorul pentru punerea în funcțiune a stabilit data la 2 februarie 1993 pentru prezentarea concluziilor. În ziua următoare, un nou apărător s-a constituit pentru reclamant, solicitând o trimitere, precum și o competență suplimentară; cererea a fost adresată acestor cereri, iar judecătorul a amânat cauza la 27 aprilie 1993 pentru prezentarea concluziilor. În acea zi, judecătorul a dispus prezentarea personală a expertului. La încuviințarea prevăzută în acest scop a avut loc la 5 octombrie 1993. La 11 ianuarie 1994, judecătorul a amânat cazul la 25 ianuarie 1994 deoarece avocatul reclamantului era absent. La data respectivă, părțile nu s-au prezentat. La 7 iunie 1994, reclamantul a trimis documente la dosar și a solicitat o expertiză suplimentară. După două audieri, printr-o ordonanță din 10 ianuarie 1995, judecătorul de punere în funcțiune a ordonat societății reclamante să verse un document la dosar și a numit un expert, care a depus jurământul la 14 februarie 1995. La 20 iunie 1995, părțile au solicitat o retrimitere, deoarece expertul nu depunese încă la grefă raportul său de competență. La 7 noiembrie 1995, avocatul reclamantului a declarat că renunță la mandatul său și a solicitat o trimitere pentru a-i permite să numească un alt avocat. La 28 mai 1996, judecătorul a stabilit data la 4 februarie 1997 pentru prezentarea concluziilor. La acea dată, un nou avocat s-a constituit pentru reclamant, solicitând punerea în discuție a băncii B. După două audieri, printr-o ordonanță din 23 iunie 1997 judecătorul a ordonat expertului să furnizeze clarificări cu privire la faptul că raportul de experiență nu fusese încă depus la grefă. La 9 decembrie 1997, expertul l-a informat pe judecător că nu a reușit să realizeze competența, deoarece nu i-a fost posibil să viziteze clădirea care face obiectul litigiului, iar cererea nu a furnizat documentul deja solicitat de judecător. La 29 septembrie 1998, judecătorul a numit un nou expert, primul care nu a făcut obiectul procedurii. Acesta a depus jurământul la 13 octombrie 1998 și judecătorul a amânat cauza la 23 martie 1999. La 30 aprilie 1999, în urma atribuirii cauzei la colegiul de magistrați însărcinat cu tratarea celor mai vechi cazuri (seziune stralcio), președintele a numit un nou judecător pentru punerea în funcțiune și a stabilit următoarea ședință la 30 iunie 1999. În ziua următoare, judecătorul a amânat cazul la 29 noiembrie 1999 deoarece avocatul reclamantului renunțase la mandatul său. Între timp, la 5 noiembrie 1996, banca B., care avea o ipoteca asupra imobilului care face obiectul litigiului, primise confiscarea acestuia într-o procedură de executare împotriva societății cooperatiste M., întrucât clădirea respectivă era încă în numele acesteia din urmă. 10. La 31 iulie 1997, reclamantul prezentase o cerere de suspendare a vânzării apartamentului. La 22 august 1997, instanța de executare a respins cererea reclamantului din cauza lipsei de documente care să demonstreze titlul de proprietar și din cauza faptului că cererea respectivă nu a fost depusă în mod regulat, întrucât reclamantul nu a prezentat o opoziție la executarea în proprietate. După o audiere, la 16 februarie 1999, judecătorul execuției a stabilit data vânzării apartamentului la 17 mai 2001 printr-o hotărâre din 23 februarie 2000, al cărei text a fost depus la grefă la 3 martie 2000, instanța a respins cererea de suspendare a vânzării apartamentului propus de solicitant. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 12. 13. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 1 februarie 1990 și este încă în curs de desfășurare până în prezent. 14. Prin urmare, a durat aproximativ 11 ani pentru o instanță. 15. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de obligația de a deține un termen rezonabil. În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința termenului rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). 1 din PROTOCOLUL 1 17. Reclamantul se plânge, de asemenea, de faptul că durata procedurii în litigiu a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor sale, astfel cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea punctul 16 de mai sus), Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea ștearsă decât . imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 1 337 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit. 21. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 28 000 000 ITL pentru prejudiciul moral. Provizioane și cheltuieli de judecată 22. Reclamantul solicită, de asemenea, 24 944 450 pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne. 23. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi menționată anterior, § 30. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale. Interese moratorii 24. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3,5% l an. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A spus În conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 28 000 000 (8 milioane) lire italiene pentru daune morale că această sumă va majora dobânda simplă cu 3,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plată Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 27 februarie 2001, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Michael O

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2001-11-06
0,97
AFFAIRE A.V. c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE A.V. c. ITALIE (Requête n° 44390/98) ARRÊT STRASBOURG 6 novembre 2001 DÉFINITIF 06/02/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches
CtEDO 2001-12-06
0,97
AFFAIRE FERRARESI c. ITALIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE FERRARESI c. ITALIE (Requête n° 44405/98) ARRÊT STRASBOURG 6 décembre 2001 DÉFINITIF 06/03/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des reto
CtEDO 2001-12-06
0,97
AFFAIRE ALBERTOSI c. ITALIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE ALBERTOSI c. ITALIE (Requête n° 49316/99) ARRÊT STRASBOURG 6 décembre 2001 DÉFINITIF 06/03/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des reto
CtEDO 2001-12-06
0,96
AFFAIRE CENTI c. ITALIE (n° 1)
TROISIÈME SECTION AFFAIRE CENTI c. ITALIE (n° 1) (Requête n° 44429/98) ARRÊT STRASBOURG 6 décembre 2001 DÉFINITIF 06/03/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des r
CtEDO 2001-02-27
0,96
AFFAIRE BERLANI c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE BERLANI c. ITALIE (Requête n° 44435/98) ARRÊT STRASBOURG 27 février 2001 DÉFINITIF 27/05/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouch
Sursă