SECȚIUNEA A PATRA CAUZA ROBERTO SACCHI c. ITALIA (solicitarea nr. 44461/98) HOTĂRÂREA STRASBURG martie 2001 DEFINITIVF 01/0 6/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza Roberto Sacchi c. Italia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Pastor Ridruejo Conforti Makarczyk Cabral Barreto Vajić Pellonpć judecători și V. Berger Grefier de Secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 8 februarie 2001, înmânarea hotărârii, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cale de atac împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, Roberto Sacchi, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 21 iulie 1997 în temeiul articolului 25 anterior din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( Cererea a fost înregistrată la 13 noiembrie 1998 sub numărul de dosar 44461/98. Reclamantul este reprezentat de domnul Primi, avocat la Milano. Guvernul italian ( La 9 martie 1994, reclamantul a intervenit în mod voluntar într-o procedură pendinte între alte patru persoane în fața instanței din Milano pentru a obține repararea prejudiciilor suferite în timpul unui accident de circulație și a evaluat 183 785 000 de lire italiene. La 17 aprilie 1996, judecătorul a stabilit prezentarea concluziilor la 16 ianuarie 1997; cu toate acestea, această audiere a fost amânată la 22 mai 1997 ca urmare a depunerii documentelor de către una dintre părți. La 4 iunie 1997, reclamantul a solicitat ca data acestei audieri să fie înaintată; totuși, această cerere a fost respinsă din cauza supraîncărcării rolului. La o dată nespecificată, cauza a fost atribuită colegiului de magistrați însărcinat cu tratarea celor mai vechi cazuri (seziune stralcio) o audiere a fost stabilită la 11 decembrie 2000. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamantul susține că durata procedurii nu a respectat principiul "timp rezonabil" astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) . . Perioada care trebuie luată în considerare a început la 9 martie 1994 și era încă în curs de desfășurare la 11 decembrie 2000. 10. Curtea reamintește că, la acea dată, Curtea a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la cerința termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 12. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței de termen rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. În conformitate cu informațiile de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3,5% pe an. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, afirmă că, potrivit informațiilor de care dispune Curtea, Curtea, potrivit informațiilor de care dispunea în Italia la data adoptării prezentei hotărâri, a fost de 3,000 de lire italiene (ITL). în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 12 000 000 (doisprezece milioane) lire italiene, pentru că această sumă va fi mai mare decât un interes simplu cu 3,5% l an de la data expirării termenului respectiv și până la data expirării acestuia la plată Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 1 martie 2001, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Vincent Berger Georg Ress Modululer Președintele
QUATRIÈME SECTION
AFFAIRE ROBERTO SACCHI c. ITALIE
(Requête n°
44461/98)
ARRÊT
1
er
mars 2001
01/06/2001
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive.
En l’affaire Roberto Sacchi c. Italie
,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
G.
Ress
,
président
,
A.
Pastor Ridruejo
,
B.
Conforti
,
J.
Makarczyk
,
I.
Cabral Barreto
,
M
me
N.
Vajić
,
M.
M.
Pellonpää
,
juges
,
et de M. V.
Berger
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 8 février 2001,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Roberto Sacchi (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 21 juillet 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 13 novembre 1998 sous le numéro de dossier 44461/98. Le requérant est représenté par M
e
2.
La Cour a déclaré la requête recevable le 29 juin 2000.
3.
Le 9 mars 1994, le requérant intervint volontairement dans une procédure pendante entre quatre autres personnes devant le tribunal de Milan afin d’obtenir la réparation des dommages subis lors d'un accident de la circulation et qu’il évaluait à 183 785 000 lires italiennes.
4.
Des quatre audiences qui se tinrent entre le 16 mars 1994 et le 25
janvier 1996, trois concernèrent l’audition de témoins et une concerna une expertise. Le 17
avril
1996, le juge fixa la présentation des conclusions au 16 janvier
1997
; toutefois, cette audience fut reportée au 22 mai 1997 suite au dépôt de documents par une des parties. L’audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 5
octobre 1999.
5.
Le 4 juin 1997, le requérant demanda que la date de cette audience fût avancée
; cette demande fut toutefois rejetée en raison de la surcharge du rôle.
6.
A une date non précisée, l'affaire fut attribuée au collège de magistrats chargé de traiter les affaires les plus anciennes (
sezione stralcio
). Une audience fut fixée au 11 décembre 2000.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
7.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6
§
1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…)
»
8.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
9.
La période à considérer a débuté le 9 mars 1994 et était encore pendante au 11 décembre 2000.
10.
Elle avait à cette date déjà duré environ six ans et neuf mois pour une instance.
11.
La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple,
Bottazzi c. Italie
[GC], n°
34884/97, §
22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «
délai raisonnable
». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.
12.
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention
13.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
14.
Le requérant réclame 20
000
000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.
15.
La Cour considère qu’il y a lieu d’octroyer au requérant 12
000
000
ITL au titre du préjudice moral.
B.
Intérêts moratoires
16.
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d
’
intérêt légal applicable en Italie à la date d
’
adoption du présent arrêt était de 3,5 % l
’
an.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
1.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
6 §
1 de la Convention
;
2.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, 12
000
000 (douze millions) lires italiennes pour dommage
;
b)
que ce montant sera à majorer d
’
un intérêt simple de 3,5 % l
’
an à compter de l
’
expiration de ce délai et jusqu
’
au versement
;
3.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 1
er
mars 2001, en application de l’article
77 §§ 2 et 3 du règlement
.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président