- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 16 noiembrie 2000
- Stat pârât
- ITA
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Remboursement frais et dépens - procédure de la Convention
Calbini împotriva Italiei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A PATRA CAUZA CALBINI c. ITALIA (solicitarea nr. 46541/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 noiembrie 2000 DEFINIF 16/02/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza Calbini c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Ress președinte Pastor Ridruejo Conforti Caflisch Butkevych Vajigan, judecători și domnul V. Berger grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 26 octombrie 2000, Rend la hotărâre, care a fost adoptată la această dată procedurală.
La originea cauzei se află o cale de atac împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, domnul Severino Paolo Calbini, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 26 noiembrie 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( Cererea a fost înregistrată la 4 martie 1999 sub numărul de dosar 46541/99. Reclamantul este reprezentat de domnul F. Bechi, avocat la Pistoia. Guvernul italian ( La 18 septembrie 1991, reclamantul l-a numit pe domnul C. în fața Tribunalului din Livorne pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite în timpul unei agresiuni. Din cele cinci audieri stabilite între 1 octombrie 1992 și 13 aprilie 1995, unul a fost dat în judecată din oficiu, iar trei au vizat o expertiză.
La 22 februarie 1996, judecătorul a fixat la amnunarea prezentării concluziilor la 28 noiembrie 1996. În ziua următoare, în fața camerei competente s-a stabilit interdicția de a pleda în fața camerei competente. La data de 10 aprilie 2001. Potrivit informațiilor furnizate de solicitant, la o dată nespecificată cauza a fost atribuită colegiului de magistrați însărcinat cu tratarea celor mai vechi cazuri (seziune stralcio . Audierile stabilite la 12 octombrie și 8 noiembrie 1999 au fost amânate deoarece dosarul nu a fost găsit. La 17 noiembrie 1999, cauza a fost pronunțată în mod deliberat. Prin hotărârea din 10 februarie 2000, al cărei text a fost depus la grefă la 16 februarie 2000, instanța a acceptat cererea reclamantului și i-a acordat 5 800 000 de lire italiene.
ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIE Reclamantul a afirmat că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil 1 din Convenție, astfel de formulare Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care trebuie luată în considerare a început la 18 septembrie 1991 și s-a încheiat la 16 februarie 2000. Prin urmare, a durat aproape opt ani și cinci luni pentru o instanță.
10. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la obligația de termen rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 11. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
Reclamantul solicită 20 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 14. Curtea consideră rezonabilă suma solicitată și acordă reclamantului. Taxa și cheltuielile de judecată 15. Reclamantul solicită, de asemenea, 5 000 000 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 16. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma solicitată și o acordă reclamantului.
Interese moratorii 17. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 2,5 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A spus în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 20 000 000 (80 de milioane) lire italiene pentru daune morale și 5 000 000 (cinci milioane) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată care vor fi majorate o dobândă simplă de 2,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plata în limba franceză, apoi comunicată în scris la 16 noiembrie 2000, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte
QUATRIÈME SECTION
AFFAIRE CALBINI c. ITALIE (Requête n° 46541/99) ARRÊT STRASBOURG 16 novembre 2000 DÉFINITIF 16/02/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire Calbini c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de : M. G. Ress , président , M. A. Pastor Ridruejo , M. B. Conforti , M. L. Caflisch , M. V. Butkevych , M me N. Vajić , M. J. Hedigan, juges , et de M. V. Berger , greffier de section ; Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 26 octobre 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Severino Paolo Calbini (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 26 novembre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 4 mars 1999 sous le numéro de dossier 46541/99. Le requérant est représenté par M e F. Bechi, avocat à Pistoia. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
La Cour a déclaré la requête recevable le 6 janvier 2000. EN FAIT
Le 18 septembre 1991, le requérant assigna M. C. devant le tribunal de Livourne afin d’obtenir la réparation des dommages subis lors d’une agression.
La mise en état de l’affaire commença le 16 janvier 1992. Des cinq audiences fixées entre le 1er octobre 1992 et le 13 avril 1995, une fut renvoyée d’office et trois concernèrent une expertise. Le 22 février 1996, le juge fixa l’audience de présentation des conclusions au 28 novembre 1996. Le jour venu, l’audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 10 avril 2001.
Selon les informations fournies par le requérant, à une date non précisée l’affaire fut attribuée au collège de magistrats chargé de traiter les affaires les plus anciennes ( sezione stralcio ). Les audiences fixées les 12 octobre et 8 novembre 1999 furent reportées car le dossier était introuvable. Le 17 novembre 1999, l’affaire fut mise en délibéré.
Par un jugement du 10 février 2000, dont le texte fut déposé au greffe le 16 février 2000, le tribunal fit droit à la demande du requérant et lui accorda 5 800 000 lire italiennes. EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
7. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »
La période à considérer a débuté le 18 septembre 1991 et s’est terminée le 16 février 2000.
Elle a donc duré presque huit ans et cinq mois pour une instance.
La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple, Bottazzi c. Italie [GC], n° 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du « délai raisonnable ». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée. Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II. Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention
Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
Le requérant réclame 20 000 000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice moral qu'il aurait subi.
La Cour considère raisonnable la somme demandée et l’accorde au requérant. B. Frais et dépens
Le requérant demande également 5 000 000 ITL pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi précité, § 30). En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme demandée et l’accorde au requérant. C. Intérêts moratoires
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d ’ intérêt légal applicable en Italie à la date d ’ adoption du présent arrêt était de 2,5 % l ’ an. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, 1. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 2. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 20 000 000 (vingt millions) lires italiennes pour dommage moral et 5 000 000 (cinq millions) lires italiennes pour frais et dépens ; b) que ces montants seront à majorer d ’ un intérêt simple de 2,5 % l ’ an à compter de l ’ expiration de ce délai et jusqu ’ au versement ; Fait en français, puis communiqué par écrit le 16 novembre 2000, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement . Vincent Berger Georg Ress Greffier Président