CtEDO 01.03.2001 Auto

AFFAIRE MANGASCIA c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
01.03.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Frais et dépens (procédure nationale) - demande rejetée
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE MANGASCIA c. ITALIE (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNEA PENTRU MANGAASCIA. c. ITALIA Cerere nr. 4120/98 HOTĂRÂREA STRASBURG martie 2001 DEFINIF 05/09/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza Mangascià c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președinte Conforti Bonello Stráznická Lorenzen Fischbach Tsatsa-Nikolovska judecători Fribergh grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 aprilie 2000 și 8 februarie 2001 Rend la hotărâre, adoptată la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (nr. 41206/96) îndreptată împotriva Italiei și al cărei resortisant al acestui stat, Francesco Mangascià ( Guvernul italian (adică . . .) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Reclamantul a susținut în special că durata unei proceduri penale îndreptate împotriva sa nu răspundea la cerința termenului rezonabil de la data la care termenul a fost transmis Curții la data de 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului 11 la convenție (art. 2 din Protocolul nr. 11. Cererea a fost atribuită celei de-a doua secțiuni a Curții (art. 1 din Regulamentul de procedură). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din Regulamentul de procedură. Prin decizia din 6 aprilie 2000, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. Reclamantul este un resortisant italian, născut în 1953 și are reședința la Roma. La 16 septembrie 1988, reclamantul a fost arestat în executarea unui mandat de arestare acordat de instanța de judecată din Roma la data de 12 martie 1987. Reclamantul a fost suspectat că a făcut parte dintr-o asociație a răufăcătorilor care vizează traficul de droguri. La 24 septembrie 1988, a fost eliberat. La 12 februarie și 7 decembrie 1993 au fost interogați doi dintre coinculpații reclamantului. 10. Între timp, la 16 aprilie 1993, reclamantul fusese arestat din nou și pus în detenție provizorie. El fusese eliberat la 13 mai 1993. 11. Printr-o ordonanță din 13 august 1994, reclamantul și alte 80 de persoane au fost rejudecați în fața tribunalului din Roma. 12. Printr-o hotărâre din 23 iulie 1996, al cărei text a fost depus la grefă la 21 decembrie 1996, tribunalul din Roma l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de patru ani de închisoare. 13. La 11 februarie 1997, reclamantul a făcut apel la această decizie. Două ședințe au avut loc la 16 octombrie și 16 decembrie 1997. 14. Printr-o hotărâre din 27 februarie 1998, Curtea din Roma a confirmat decizia de primă instanță. 15. Reclamantul s-a ocupat de casare. La 9 octombrie 1998, recursul său a fost înscris în rolul Curții de Casație. 16. printr-o hotărâre din 25 martie 1999, al cărei text a fost depus la grefa din 26 octombrie 1998, În ianuarie 2000, Curtea de Casație a clasat decizia în litigiu și a indicat instanța de judecată în recursul din Roma ca instanță de trimitere. 17. L PRIVIND VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 18. Reclamantul se plânge de durata procedurilor penale îndreptate împotriva sa. El invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, care, în părțile sale relevante, este astfel formulată. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 19. Guvernul contestă această teză excitând numărul considerabil de coincinerați și complexitatea cauzei. Perioada care trebuie luată în considerare 20. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 16 septembrie 1988, data primei arestări a reclamantului și se încheie la 6 octombrie 2000, cu ocazia pronunțării hotărârii instanței de trimitere. 21. Caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârile Pelioire și Sassi c. Franța, nr. 25444/94, 67, CEDH 1999-II și Philis c. Grecia (nr. 2) din 27 iunie 1997, Rec., 1997-IV, p. 1083, § 35. 23. Curtea constată că cauza avea o anumită complexitate, în special din cauza numărului de inculpați și a naturii acuzațiilor. 24. Cu toate acestea, în etapa de laminare, Curtea a identificat perioade importante de inactivitate imputate instanțelor naționale: din 24 septembrie 1988 (data la care reclamantul a fost eliberat) 12 februarie 1993 (data la care unul dintre inculpați a fost interogat) și 7 decembrie 1993 (data la care a fost interogat un alt acuzat) 13 august 1994 (data trimiterii în instanță). Prin urmare, o întârziere globală de cinci ani și douăzeci și cinci de zile trebuie să fie pusă în sarcina autorităților italiene. Nu a fost furnizată nicio explicație relevantă pentru acest termen de către guvernul apărător. 25. Având în vedere comportamentul autorităților competente, Curtea consideră că nu se poate considera că o măsură poate fi considerată 26. În temeiul articolului 41 din Convenție, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă de la . Reclamantul susține că procedura împotriva sa a avut un impact semnificativ asupra vieții sale private și a împiedicat începerea unei activități lucrative legale și solicită suma totală de 1 500 000 000 lire italiene. 29. Guvernul consideră că reclamantul nu a demonstrat existența unei legături de cauzalitate între durata procedurii și prejudiciul material. În ceea ce privește prejudiciul moral, acesta consideră că simpla constatare a încălcării convenției ar oferi în sine o satisfacție echitabilă suficientă în sensul articolului 41.30. Curtea nu percepe nicio legătură de cauzalitate între durata procedurii și prejudiciul material invocat de reclamant. În schimb, consideră că acesta din urmă a suferit un prejudiciu moral cert. Având în vedere circumstanțele cauzei și hotărând pe o bază echitabilă, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, aceasta decide să îi acorde suma de 19 000 000 de lire italiene. 31. Reclamantul solicită rambursarea a 50 000 000 de lire italiene pentru cheltuielile și cheltuielile procedurilor inițiate în fața instanțelor interne, fără a furniza totuși detalii cu privire la cheltuielile suportate. 32. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant nu poate interveni decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (hotărârea Belziuk c. Polonia, nr. 23103/93, § 49, CEDO 1998-II). Cu toate acestea, Curtea arată în această privință că reclamantul nu a dat nicio precizare cu privire la cheltuielile procedurilor naționale a căror rambursare o solicită. Prin urmare, Curtea respinge această cerere. Interese moratorii 34. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri este de 3,5% l an. Prin aceste motive, Curtea, în L .UNANIMITATE, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție 19 000 000 (19 milioane) lire italiene pentru daune morale că această sumă va fi majorată cu un interes simplu de 3,5% l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata acesteia Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 1 martie 2001 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Erik Fribergh Christos Rozakis Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2001-04-26
0,97
AFFAIRE FRANCESCO AGGIATO c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE FRANCESCO AGGIATO c. ITALIE (Requête n° 35207/97) ARRÊT STRASBOURG 26 avril 2001 DÉFINITIF 26/07/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des
CtEDO 2001-04-26
0,97
AFFAIRE S.G., S.M. ET P.C. c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE S.G., S.M. ET P.C. c. ITALIE (Requête n° 45480/99) ARRÊT STRASBOURG 26 avril 2001 DÉFINITIF 26/07/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention.Il peut subir des
CtEDO 2001-04-26
0,97
AFFAIRE CANCELLIERI c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE CANCELLIERI c. ITALIE (Requête n° 39997/98) ARRÊT STRASBOURG 26 avril 2001 DÉFINITIF 26/07/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retou
CtEDO 2001-03-01
0,96
AFFAIRE CIACCI c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE CIACCI c. ITALIE ( Requête n° 38878/97 ) ARRÊT STRASBOURG 1 er mars 2001 DÉFINITIF 01/06/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. En l’affaire Ciacci c. It
CtEDO 2001-10-25
0,96
AFFAIRE E.G. c. ITALIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE E.G. c. ITALIE ( Requête n° 44480/98 ) ARRÊT STRASBOURG 25 octobre 2001 DÉFINITIF 25/01/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouch
Sursă