AFFAIRE FRANCESCO AGGIATO c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

26.04.2001

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Frais et dépens - demande rejetée

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE FRANCESCO AGGIATO c. ITALIE (CtEDO, 2001)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA FRANȚASCO AGGIATO c. ITALIA (Cercetarea nr. 35077/97) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 aprilie 2001 DEFINIF 26/07/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Francesco Aggiato c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din Domnii C.L. Rozakis președinte Conforti Bonello Strážnická dnii Lorenzen Fischbach Tsatsa-Nikolovska, judecători Fribergh grefier de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 16 martie 1999, 20 ianuarie 2000 și 12 aprilie 2001, Rend la hotărâre, adoptat la această ultimă dată de procedură la originea cauzei se găsește o cerere (nr. 35707/97) îndreptat împotriva Italiei și al cărui resortisant al acestui stat, dl Francesco Aggiato, ( Ofițerul său, dl U. Leanza, și co-agentul său, dl V. Esposito. Reclamantul susținea în special că durata unei proceduri penale nu răspundea cerinței termenului rezonabil de la data de 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului 11 la Convenție [art. 2 din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită celei de-a doua secții a Curții (art. 1 din Regulamentul de procedură). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din Regulamentul de procedură. Prin decizia din 20 ianuarie 2000, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. Reclamantul s-a născut în 1947 și locuiește în Palermo. Este inginer și antreprenor. În cadrul unei anchete privind achizițiile publice, în scopul de a demonta faptul că Mafia din Sicilia tindea să obțină un control deplin al întreprinderilor care lucrează în sectorul lucrărilor publice, la data de 30 La 1 decembrie 1995, poliția din Palermo l-a arestat pe reclamant și l-a acuzat pe reclamant că a fost acuzat, printre altele, de asocierea infractorilor și de corupție. 10. La 4 decembrie 1995, reclamantul a fost interogat de GIP din Palermo și a fost interogat ulterior de procurorul Republicii Palermo la 4 martie și 25 iunie 1996. 11. La o dată nespecificată, reclamantul a introdus o acțiune în fața instanței din Palermo. Prin decizia din 22 decembrie 1995, Tribunalul din Palermo a respins acțiunea reclamantului. 13. La 22 ianuarie 1996, reclamantul s-a ocupat de casare. Prin decizia din 11 iunie 1996, Curtea de Casație l-a decăzut pe reclamant din recurs. 14. La 14 martie, 1 iunie, 9 septembrie și 29 În octombrie 1996, reclamantul a prezentat alte patru cereri de eliberare, toate fiind respinse de GIP de la Palermo la 22 martie, 25 iunie, 13 septembrie și, respectiv, 7 noiembrie 1996 15. La 13 noiembrie 1996, procurorul a solicitat o prelungire a termenelor maxime de detenție provizorie și a susținut, printre altele, că trebuie să se obțină dovezi referitoare la infracțiunile comise, care fuseseră descoperite în cursul anchetei. 16. Printr-o decizie din 29 noiembrie 1996, GIP de Palermo a respins cererea de Parchet. La 30 noiembrie 1996, reclamantul a fost eliberat. 17. Între timp, la 20 noiembrie 1996, procurorul a solicitat trimiterea în judecată a reclamantului și a altor 44 de persoane. Optzeci de capete de acuzare fuseseră aduse împotriva inculpaților. 18. Pe de altă parte, din dosar reiese că, între 11 ianuarie și 3 octombrie 1996, reclamantul revocase la trei rejudecare mandatele pe care le încredințase avocaților săi. 19. Între timp, Curtea Constituțională a stabilit principiul conform căruia judecătorul investigațiilor preliminare care au dispus privarea de libertate nu putea decide cu privire la rejudecarea în judecată a persoanei. Prin urmare, dosarul cauzei a fost atribuit unui nou judecător, care totuși se desconsidera. La 20 iunie 2000, GIP de la Palermo a stabilit data la care a fost ținută în prealabil la 17 octombrie 2000. PRIVIND VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 21. Reclamantul se plânge de durata procedurilor penale îndreptate împotriva sa. El invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, care, în părțile sale relevante, este astfel formulată Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 22. Guvernul contestă această teză. În ceea ce privește prima etapă a investigațiilor preliminare, Tribunalul constată că ancheta a vizat 45 de persoane și 80 de capete de acuzare și că ancheta a fost foarte delicată, având în vedere faptul că este vorba de a căuta elemente de probă care să susțină declarațiile acuzatoare, potrivit cărora Mafia din Sicilia tindea să obțină un control deplin asupra întreprinderilor care lucrează în sectorul lucrărilor publice. Guvernul ia notă apoi de faptul că autoritățile responsabile cu cauza au dat dovadă de o mare diligență și subliniază că reclamantul și-a schimbat de mai multe ori avocatul, ceea ce ar fi accelerat gestionarea notificărilor actelor de procedură. 23. În ceea ce privește perioada ulterioară datei de 20 noiembrie 1996, și anume, după cererea de trimitere în instanță depusă de Parchet, guvernul Ö Õ a constatat că a existat o încetinire în marșul tribunalelor, care ar explica prin necesitatea de a Õ adresa dosarul unui nou judecător care trebuie să se pronunțe asupra rejudecarei în judecată a inculpaților 24. Reclamantul susține că autoritățile competente nu au efectuat o diligență suficientă. El neagă că și-a schimbat avocatul. A.°Perioda să ia în considerare 25. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 1 decembrie 1995 , data la care reclamantul a fost arestat și informat cu privire la acuzațiile pe care le are la dispoziție. Conform celor mai recente informații de care dispune Curtea, procedura era la 17 octombrie 2000 încă în curs de desfășurare. La această dată, ea a durat deja patru ani, zece luni și șaisprezece zile. B.°°Caracterul rezonabil al duratei procedurii 26. Caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârile Pelioire și Sassi c. Franța, nr. 25444/94, 67, CEDH 1999-II și Philis c. Grecia (nr. 2) din 27 iunie 1997, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1997-IV, p. 1083, § 35). 27. Curtea constată că cauza a fost complexă. Curtea constată, în plus, că până la data cererii de trimitere în instanță (20 noiembrie 1996), nu se poate face nici o reproșare autorităților responsabile cu cauza, care s-au pronunțat în repetate rânduri cu privire la cererile de eliberare a reclamantului și au încheiat faza de laminare a dosarului. 28. Cu toate acestea, Curtea arată că o perioadă importantă de inactivitate imputabilă instanțelor naționale a avut loc în perioada 20 noiembrie 1996-20. În iunie 2000, data la care GIP din Palermo a stabilit data la care a fost stabilit termenul de încuviințare preliminară, adică o întârziere de trei ani și șapte luni. Nu a fost prezentată nicio explicație relevantă a acestui termen de către guvernul pârât. Dificultățile în ceea ce privește notificările și desemnarea unui nou judecător, precum și supraîncărcarea activității acestuia din urmă nu constituie o explicație valabilă. Întradevăr, art. 6 alineatul (1) obligă statele contractante să își organizeze sistemul judiciar astfel încât instanțele să își poată îndeplini fiecare dintre cerințele sale, în special cea a termenului rezonabil (hotărârea Portington c. Grecia din septembrie 1998, Rec. 1998-VI, p. 2633, § 33). o perioadă de timp rezonabilă de peste patru ani și zece luni pentru o procedură încă în curs de desfășurare în fața autorităților de investigare preliminară. 30. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND ÎNDEPLINIREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 31. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Reclamantul susține că procedura judiciară diligentă împotriva sa a avut un impact grav asupra imaginii sale profesionale, precum și asupra celei private și familiale. Fără a indica nicio sumă specifică, acesta: acordarea unei sume de bani pentru a compensa prejudiciile materiale și morale suferite. 33. Guvernul consideră că reclamantul nu a demonstrat existența unei legături de cauzalitate între durata procedurii și prejudiciul material. În ceea ce privește prejudiciul moral, acesta consideră că simpla constatare a încălcării convenției ar oferi în sine o satisfacție echitabilă suficientă în sensul articolului 41. 34. Curtea nu percepe nicio legătură de cauzalitate între durata procedurii și prejudiciul material invocat de reclamant. În schimb, consideră că acesta din urmă a suferit un prejudiciu moral cert. Având în vedere circumstanțele cauzei și hotărând pe o bază echitabilă, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, aceasta decide să îi acorde suma de 16 000 000 de lire italiene. 35. Fără a prezenta niciun document în sprijinul acestora, reclamantul solicită rambursarea cheltuielilor sale de avocat în fața instanțelor interne. 36. Guvernul consideră că reclamantul nu a demonstrat existența unei legături de cauzalitate între durata procedurii și cheltuielile la care solicită rambursarea. 37. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant nu poate interveni decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al sumei lor (hotărârea Belziuk c. Polonia, nr. 23103/93, § 49, CEDO 1998-II). Cu toate acestea, Curtea arată în această privință că reclamantul nu a dat detalii cu privire la cheltuielile procedurilor naționale a căror rambursare o solicită. Prin urmare, este necesar să se respingă cererea sa. Interese moratorii 38. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri este de 3,5% l an. Prin aceste motive, Curtea, în L. UNANIMITATE, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 16 000 000 (șaisprezece milioane) lire italiene pentru daune morale că această sumă va fi mai mare cu un interes simplu de 3,5% l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 26 aprilie 2001 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Erik Fribergh Christos Rozakis Președinte