AFFAIRE F.R. ET AUTRES c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

26.07.2001

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Frais et dépens (procédure nationale) - demande rejetée;Remboursement frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE F.R. ET AUTRES c. ITALIE (CtEDO, 2001)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL F.R. ȘI ALTELE c. ITALIA (Cercetarea nr. 45267/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 iulie 2001 DEFINIF 26/10/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul F.R. și al altor cauze c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domni. C.L. Rozakis președinte A.B. Baka dnii Lorenzen Fischbach Tsatsa-Nikolovska, E. Evits, Zagrebelsky, judecători Fribergh grefier de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 21 octombrie 1999 și 5 iulie 2001, Rend la hotărârea pe care o aveți aici, adoptat la această ultimă dată de procedură La originea cauzei se găsește o hotărâre (nr. 45267/99) îndreptat împotriva Italiei și dintre care patru resortisanți ai acestui stat, dnii F.R., P.C., S.M. și P.G. ( Reclamanții sunt reprezentați de domnul L. Lo Scrudato, avocat în Baroul San Giovanni Gemini (Agregente). Guvernul italian ( Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului 11 la Convenție (art. 2 din Protocolul nr. 11). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din regulament. Printr-o decizie din 21 octombrie 1999, Curtea a declarat cererea admisibilă. De fapt, reclamanții s-au născut în 1930, 1932, 1934 și 1960. Primul și al patrulea reclamant rezident în San Giovanni Gemini (Agrigente), al doilea și al treilea rezident în Palermo și Cammarata (Agrigente). Între 1988 și 1991, reclamanții erau membri ai unui consorțiu public ( Consorzio di bonifica Valli Platani e Tamurrano La o dată nespecificată, s-au dat în judecată reclamanții pentru fraudă, fals în scris și abuz de autoritate publică. Pe 10 și 12 februarie și 15 iunie 1994, al doilea, al treilea și primul reclamant au fost interogați de carabinierii din Cammarata (Agrigente) și invitați să furnizeze explicații cu privire la acuzațiile aduse acestora. 10. La 14 decembrie 1994, instanța a solicitat judecătorului să investigheze în prealabil același oraș ca și reclamanții și alte optsprezece persoane au fost rejudecați pentru numeroase infracțiuni de înșelăciune, fals în scris și abuz de autoritate publică. 11. La 2 martie 1995 a avut loc o audiere preliminară. O audiere stabilită la 10 mai 1995 nu are loc pentru că în acea zi avocații baroului au fost în grevă. La 26 septembrie 1995, judecătorul investigațiilor preliminare a invitat procurorul să furnizeze anumite informații și a amânat cauza la 10 octombrie 1995, data la care procedura a fost retrimisă la 21 octombrie 1995. Într-o hotărâre din 21 noiembrie 1995, judecătorul investigațiilor preliminare i-a eliberat pe unii dintre inculpați în ceea ce privește o parte din acuzații. Data primei audieri, stabilită la 18 iunie 1996, a fost amânată la 15 noiembrie 1996 deoarece președintele și unul dintre judecătorii Tribunalului declaraseră retragerea. A doua zi, instanța, cu condiția să nu fi reieșit din dosar că ordonanța de trimitere în judecată a fost notificată tuturor inculpaților, a dispus notificarea unei noi citații și a amânat cauza la 23 ianuarie 1997. Cu această ocazie, procedura a fost retrimisă la 5 februarie 1997, deoarece unul dintre avocații inculpaților era bolnav. Pe 5 februarie și 3 aprilie 1997, martorii au fost interogați, iar pe 22 mai 1997 cazul a fost amânat la 14 iulie 1997 deoarece unul dintre avocații acuzaților era bolnav. Pe 14 și 17 iulie, 18 septembrie, 13 noiembrie și 5 decembrie 1997 și 8 În ianuarie 1998, au fost interogați numeroși martori, iar la 20 februarie 1998, cauza a fost amânată, din cauza inconvenienței reprezentantului Parchetului, la 5 martie 1998, data la care procedura a fost trimisă la 20 martie 1998 deoarece președintele tribunalului era absent. În aprilie 1998, au fost interogați martori și unii dintre inculpați. La cinstirea din 25 mai a fost amânată din oficiu la 3 iunie 1998. La 3, 15, 17 și 23 iunie 1998, părțile și-au prezentat pledoaria 14. printr-o hotărâre din 23 iunie 1998, al cărei text a fost depus la gref la 29 iulie 1998, tribunalul din Agrigente i-a relaxat pe toți inculpații. PRIVIND VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 15. Reclamanții se plâng de durata procedurilor penale îndreptate împotriva lor. Ele au declarat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, care, în părțile sale relevante, este astfel formulată. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un interval de timp rezonabil, de către o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 16. Guvernul observă că durata procedurii se explică prin complexitatea cauzei, ținând seama în special de numărul de inculpați și de natura acuzațiilor și subliniază, de asemenea, că reclamanții nu s-au opus niciodată trimiterilor decise de instanța din Agrigente. Perioada care trebuie luată în considerare 17. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 10 și 12 februarie. 1994 pentru al doilea și al treilea reclamant, 15 iunie 1994 pentru primul reclamant și 14 decembrie 1994 pentru al patrulea reclamant, date la care procedura judiciară a avut un impact semnificativ asupra situației persoanelor interesate și s-a încheiat la 29 iulie 1998, când hotărârea instanței judecătorești a fost depusă la grefă. 18. Prin urmare, pentru un grad de jurisdicție, aceasta a durat mai mult de patru ani și cinci luni pentru al doilea și al treilea reclamant, patru ani, o lună și 14 zile pentru primul reclamant și trei ani, șapte luni și cincisprezece zile pentru al patrulea reclamant. Caracterul rezonabil al duratei procedurii 19. Caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face referire la circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârile Pelioire și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, 67, CEDH 1999-II și Philis c. Grecia (nr. 2) din 27 iunie 1997, Rec., p. 1083, § 35). 20. Curtea observă că cauza avea o anumită complexitate. 21. În plus, aceasta arată că ședința din 10 octombrie 1995 a fost trimisă la cererea inculpaților și că ședințele din 23 ianuarie și 22 mai 1997 au fost amânate din cauza obstacolelor avocatului unuia dintre inculpați. Aceste evenimente constituie fapte obiective, care nu pot fi atribuite statului și care trebuie luate în considerare pentru a răspunde întrebării dacă procedura a depășit sau nu termenul rezonabil de la art. 6 (1) În plus, la 10 mai 1995, cauza a fost suspendată din cauza grevei avocaților. Curtea reamintește că acest eveniment numai el nu poate angaja răspunderea unui stat contractant în raport cu cerința termenului rezonabil Cu toate acestea, eforturile depuse de acesta pentru a remedia orice întârziere care ar rezulta din aceasta sunt luate în considerare în scopul verificării respectării acestei cerințe (hotărârea Papageorgiou c. Grecia din 22 octombrie 1997, Rec. 291 § 47). În speță, la 26 septembrie 1995 s-a stabilit următoarea țigară. Având în vedere complicațiile pe care greva le poate cauza în ceea ce privește aglomerarea rolului instanțelor naționale, Curtea consideră că un interval de patru luni și șaisprezece zile nu poate fi considerat rezonabil 22. Cu toate acestea, Curtea a constatat o perioadă de inactivitate imputabilă instanțelor naționale din 21 noiembrie 1995, data trimiterii în instanță, la 18 iunie 1996, data primei ședințe în fața Tribunalului din Agrigente. În plus, audierile din 18 iunie și 15 noiembrie 1996, 5 martie și 25 mai 1998 au fost fie revocate din oficiu, fie amânate din motive inerente organizării instanței. În consecință, autoritățile italiene pot fi considerate responsabile pentru o întârziere totală de mai mult de un an și două luni, pentru care nu a fost prezentată nicio explicație relevantă de către guvern. Afirmația acestuia din urmă, potrivit căreia reclamanții ar fi omis să se opună trimiterilor decise de instanța de arbitraj nu constituie o astfel de explicație. Într-adevăr, Curtea constată că guvernul nu a produs niciun element, de natură normativă sau practică, care să permită să se concluzioneze că o eventuală opoziție ar fi avut efectul de reducere a duratei procedurii (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea Ausiello c. Italia din 21 mai 1996, Rec., 1996-III, p. 722, § 21). 23. Având în vedere comportamentul autorităților competente, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu a fost art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se dea la o parte mai mult decât Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Ö Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 000 de lire italiene fiecare pentru daune morale, susțin că atenția pe care mass-media italiană a adus-o la proces a avut un impact negativ asupra imaginii lor profesionale 26. Guvernul susține că prejudiciul la fața locului al reclamanților care decurg din angajamentul de urmărire penală ar fi fost reținut chiar și în cazul în care procedura sa se încheia rapid. El consideră că simpla constatare a încălcării convenției ar oferi în sine o satisfacție echitabilă suficientă în sensul art. 41. 27. Curtea consideră că reclamanții au suferit un prejudiciu moral cert. Având în vedere circumstanțele cauzei, aceasta decide să dea fiecărui reclamant suma de 13 000 000 de lire italiene. Taxa și cheltuielile de judecată 28. Reclamanții solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată suportate în fața instanțelor interne, care ar fi de peste 21 000 000 de lire fiecare și solicită suma totală de 3 886 475 lire pentru cheltuielile și cheltuielile efectuate în fața organelor Convenției. 29. Guvernul se bazează pe înțelepciunea Curții. 30. Curtea consideră că părțile interesate nu au demonstrat o legătură cauzală între încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne. Prin urmare, Comisia respinge pretențiile reclamanților în acest sens. În schimb, ea consideră că este necesar să se acorde reclamanților suma pe care au solicitat-o pentru cheltuielile și cheltuielile efectuate în fața organelor Convenției. Interese moratorii 31. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri este de 3,5. % l an. PE ACEASTĂ MOTIVE, CURȚA, ÎN LÂNGĂ UNANIMITATE, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A spus că statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 13 000 000 (treisprezece milioane) lire italiene fiecărui reclamant pentru daune morale și suma globală de 3 886 475 (trei milioane opt sute nouăzeci și șase de mii patru sute șaptezeci și cinci) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 3,5% l an de la expirarea termenului menționat și până la plata Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Înmânat în limba franceză și comunicat în scris la 26 iulie 2001 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte