AFFAIRE C.P. c. ITALIE

AFFAIRE C.P. c. ITALIE (CtEDO, 2001)

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA C.P. c. ITALIA (Cercetarea nr. 44796/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 aprilie 2001 DEFINITIVF 26/07/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza C.P. c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președinte A.B. B aka B. Conforti Lorenzen Fischbach Tsatsa-Nikolovska, Levits judecători Fribergh grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 noiembrie 1999 și 12 aprilie 2001, rend la chetă că aici, adoptat la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (nr. 44797/98) îndreptată împotrivalui Italiei și al cărei resortisant al acestui stat, domnul C. P. ( La 10 octombrie 1998, în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamantul este reprezentat de L. Lo Scrudato, avocat în baroul San Giovanni Gemini (Agrigente). Ofițerul său, dl U. Leanza, și co-agentul său, dl V. Esposito. Reclamantul susținea în special că durata unei proceduri penale nu răspundea cerinței termenului rezonabil (art. 6 alin. (1) din Convenție). Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului 11 la Convenție (art. 2 din Protocolul nr. 11). Cererea a fost atribuită celei de-a doua secții a Curții (art. 1 din Regulamentul de procedură). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din Regulamentul de procedură. Prin decizia din 9 noiembrie 1999, Curtea a declarat cererea admisibilă. Reclamantul s-a născut în 1939 și își are reședința în San Giovanni Gemini. În 1992, a fost membru al Comisiei pentru construcția San Giovanni Gemini (Comisia Edilizia Comunale), o autoritate responsabilă de formularea unor avize obligatorii cu privire la acordarea permiselor de construcție. La o dată nespecificată, au fost inițiate acțiuni în justiție împotriva reclamantului pentru abuz de autoritate publică. Printr-un act din 15 iulie 1994, reprezentantul Parchetului din Agrigente a solicitat judecătorului să prelungească cu șase luni termenele maxime pentru investigarea preliminară a aceluiași oraș. din cauza supraîncărcării de muncă care a avut loc asupra serviciilor de judecată. Această cerere, la care judecătorul investigațiilor preliminare a făcut apoi dreptate, a fost notificată la 28 iulie 1994 reclamantului, care a luat cunoștință astfel de acuzațiile aduse împotriva sa. 10. La 26 noiembrie 1994, instanța de investigații preliminare din Agrigente a solicitat trimiterea în judecată a reclamantului și a altor șapte persoane. 11. Prin ordonanța din 7 februarie 1995, judecătorul de investigații preliminare al Agrigente a acceptat cererea de Parchet și a stabilit data primei audieri la 20 noiembrie 1995. 12. Această audiere nu a avut loc și procedura a fost inițiată din oficiu la data de 3 mai 1996. În ziua următoare, cauza a fost amânată din cauza unui impediment din partea avocatului unuia dintre cei acuzați. La 8 iunie și 13 decembrie 1996, martorii au fost interogați. 13. La 4 iunie 1997, cazul a fost respins deoarece judecătorii care stăteau în camera tribunalului nu participaseră la audierile anterioare. La 24 noiembrie 1997, procedura a fost amânată la 21 februarie 1998 deoarece avocații erau grevați. În ziua următoare, procedura a fost revocată din oficiu la 17 aprilie 1998, data la care au fost interogați martori. La 29 iunie 1998, părțile și-au prezentat pledoariile. 14. printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 29 iulie 1998, tribunalul l-a relaxat pe reclamant și pe coincisi. PRIVIND VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 15. Reclamantul se plânge de durata procedurilor penale îndreptate împotriva sa. El invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, care, în părțile sale relevante, este astfel formulată. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un interval de timp rezonabil, de către o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 16. Guvernul observă că durata procedurii se explică prin complexitatea cauzei și subliniază, de asemenea, că anumite întârzieri au fost cauzate de greve și de lipsa avocaților. Perioada care trebuie luată în considerare 17. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 28 iulie 1994, când reclamantul a fost informat cu privire la acuzațiile aduse împotriva sa. Aceasta s-a încheiat la 29 iulie 1998, data la care a fost depusă hotărârea Tribunalului din Agrigente la grefă. 18. Prin urmare, a durat patru ani și o zi pentru un grad de jurisdicție. Caracterul rezonabil al duratei procedurii 19. Caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care a avut loc o procedură în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârile Pelioire și Sassi c. Franța [G.C.], nr. 25444/94, 67, CEDH 1999-II și Philis c. Grecia (nr. 2) din 27 iunie 1997, Rec., 1997, p. 1083, § 35. 20. Curtea a remarcat că cauza nu era deosebit de complexă. Aceasta arată apoi că ședința din 3 mai 1996 a fost retrimisă din cauza unui impediment al avocatului unuia dintre coinculpați. Acest eveniment constituie un fapt obiectiv, care nu este imputabil statului și care trebuie luat în considerare pentru a răspunde întrebării dacă procedura a depășit sau nu termenul rezonabil al articolului 6 alineatul (1). noiembrie 1997 a fost amânată din cauza grevei avocaților. Curtea amintește că acest eveniment numai el nu poate angaja răspunderea unui stat contractant în ceea ce privește cerința termenului rezonabil Cu toate acestea, eforturile depuse de acesta pentru a elimina orice întârziere care ar rezulta din aceasta sunt luate în considerare în scopul verificării respectării acestei cerințe. (hotărârea Papageorgiou c. Grecia din 22 octombrie 1997, Repertoriu 291 § 47). În speță, la 21 februarie 1998 s-a stabilit următoarea țigară. Având în vedere complicațiile pe care greva le poate cauza în ceea ce privește aglomerarea rolului instanțelor naționale, Curtea consideră că un interval de câteva luni de trei luni nu poate fi considerat rezonabil 22. Cu toate acestea, Curtea arată că ședințele din 20 noiembrie 1995, 4 iunie 1997 și 21 februarie 1998 au fost retrimise din oficiu. În plus, un interval de peste nouă luni a expirat între ordonana de trimitere în instanță (7 februarie 1995) și data stabilită pentru prima ședință în fața tribunalului din Agrigente (20 noiembrie 1995). Prin urmare, autoritățile italiene pot fi considerate responsabile pentru o întârziere globală de mai mult de un an și de zece luni, pentru care nu a fost prezentată nicio explicație relevantă de către guvern. 23. Având în vedere comportamentul autorităților competente, Curtea consideră că nu se poate considera că o durată globală de patru ani, pentru un singur grad de jurisdicție. 24. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND ÎNDEPLINIREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 25. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Guvernul consideră că prejudiciul care rezultă din implicarea în urmărirea penală a reclamantului ar fi rămas chiar și în cazul în care procedura s-ar fi încheiat rapid și consideră că simpla constatare a încălcării convenției ar oferi în sine o satisfacție echitabilă suficientă în sensul articolului 41. 28. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Având în vedere circumstanțele cauzei și hotărând pe o bază echitabilă, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, aceasta decide să îi acorde suma de 12 000 000 de lire italiene. Reclamantul solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată suportate în fața instanțelor interne, care s-ar ridica la peste 4 000 000 de lire și solicită 3 886 475 de lire italiene pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața organelor Convenției. 30. Guvernul se bazează pe înțelepciunea Curții. 31. Curtea consideră că persoana în cauză nu a demonstrat o legătură de cauzalitate între încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne. În schimb, Comisia consideră că ar trebui să i se acorde reclamantului suma pe care a solicitat-o pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața organelor convenției. Interese moratorii 32. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata dobânzii legale aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri este de 3,5% l an. PE CES, CURTEA, ÎN L 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 12 000 000 (doisprezece milioane) lire italiene pentru daune morale și 3 886 475 (trei milioane opt sute optzeci și șase de mii patru sute șaptezeci și cinci) lire pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 3,5% l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 26 aprilie 2001 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE C.P.

c. ITALIE

(Requête n° 44976/98)

ARRÊT

STRASBOURG

26 avril 2001

DÉFINITIF

26/07/2001

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire C.P. c. Italie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

C.L.

Rozakis

,

président

,

A.B. B

aka

,

B. Conforti

,

P.

Lorenzen

,

M.

Fischbach

,

M

me

M.

Tsatsa-Nikolovska,

M.

E.

Levits

,

juges

,

et

de

M.

E.

Fribergh

,

greffier

de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 9 novembre 1999 et 12

avril 2001,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n°

44976/98) dirigée contre l’Italie et dont un ressortissant de cet Etat, M. C. P. («

le requérant

»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («

la Commission

») le 10 octobre 1998 en vertu de l’ancien article

25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par M

e

L. Lo Scrudato, avocat au barreau de San Giovanni Gemini (Agrigente). Le gouvernement italien («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M.

U. Leanza, et par son co-agent, M. V. Esposito.

3.

Le requérant alléguait en particulier que la durée d’une procédure pénale ne répondait pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» (article 6 § 1 de la Convention).

4.

La requête a été transmise à la Cour le 1

er

novembre

1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n° 11 à la Convention (article

5

§

2 du Protocole n°

11).

5.

La requête a été attribuée à la deuxième section de la Cour (article

52

§

1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article

27

§

1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article

26

§

1 du règlement.

6.

Par une décision du 9 novembre 1999, la Cour a déclaré la requête recevable.

EN FAIT

7.

Le requérant est né en 1939 et réside à San Giovanni Gemini. En 1992, il était membre de la commission pour la construction de San Giovanni Gemini (

Commissione edilizia comunale

), une autorité chargée d'exprimer des avis obligatoires quant à l'octroi des permis de construire.

8.

A une date non précisée, des poursuites furent entamées contre le requérant pour abus d'autorité publique.

9.

Par un acte du 15 juillet 1994, le représentant du parquet d'Agrigente demanda au juge des investigations préliminaires de cette même ville de proroger de six mois les délais

maxima

de la durée de l’instruction de l’affaire en raison de la surcharge de travail qui pesait sur les services du parquet. Cette demande, à laquelle le juge des investigations préliminaires fit ensuite droit, fut notifiée le 28 juillet 1994 au requérant, qui prit ainsi connaissance des accusations portées à son encontre.

10.

Le 26 novembre 1994, le parquet d’Agrigente demanda le renvoi en jugement du requérant et de sept autres personnes.

11.

Par une ordonnance du 7 février 1995, le juge des investigations préliminaires d'Agrigente fit droit à la demande du parquet et fixa la date de la première audience au 20 novembre 1995.

12.

Cette audience ne se tint pas et la procédure fut renvoyée d’office au 3 mai 1996. Le jour venu, l’affaire fut ajournée en raison d’un empêchement de l’avocat de l’un des coïnculpés. Les 8 juin et 13 décembre 1996, des témoins furent interrogés.

13.

Le 4 juin 1997, l’affaire fut renvoyée car les juges qui siégeaient dans la chambre du tribunal n’avaient pas participé aux audiences précédentes. Le 24

novembre 1997, la procédure fut ajournée au 21

février

1998 car les avocats faisaient grève. Le jour venu, la procédure fut renvoyée d’office au 17 avril 1998, date à laquelle des témoins furent interrogés. Le 29 juin 1998, les parties présentèrent leurs plaidoiries.

14.

Par un jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 29 juillet 1998, le tribunal relaxa le requérant et ses coïnculpés.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

15.

Le requérant se plaint de la durée de la procédure pénale dirigée contre lui. Il allègue une violation de l’article 6

§

1 de la Convention, qui, dans ses parties pertinentes, est ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...)

»

16.

Le Gouvernement observe que la durée de la procédure s'explique par la complexité de l'affaire. Il souligne en outre que certains retards ont été provoqués par les grèves et l'absence des avocats.

A.

Période à prendre en considération

17.

La période à considérer a débuté le 28 juillet 1994, lorsque

le requérant a été informé des accusations portées à son encontre.

Elle s'est terminée le 29 juillet 1998, date à laquelle le jugement du tribunal d'Agrigente a été déposé au greffe.

18.

Elle a donc duré quatre ans et un jour pour un degré de juridiction.

B.

Caractère raisonnable de la durée de la procédure

19.

Le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d’autres, les arrêts

Pélissier et Sassi c.

France

[G.C.], n°

25444/94,

§

67, CEDH 1999-II, et Philis c.

Grèce (n°

2) du 27 juin 1997,

Recueil

des arrêts et décisions

1997-IV, p. 1083, § 35).

20.

La Cour note d’emblée que l’affaire n'était pas particulièrement complexe.

21.

Elle relève ensuite que l'audience du 3 mai 1996 a été renvoyée en raison d’un empêchement de l'avocat de l'un des coïnculpés. Cet événement constitue un fait objectif, non imputable à l'Etat et à prendre en compte pour répondre à la question de savoir si la procédure a ou non dépassé le délai raisonnable de l'article 6 § 1. En outre, l'audience du 24

novembre 1997 a été reportée en raison d'une grève des avocats. La Cour rappelle que pareil événement à lui seul ne saurait engager la responsabilité d'un Etat contractant au regard de l'exigence du délai raisonnable

; toutefois, les efforts déployés par celui-ci pour résorber tout retard qui en serait résulté entrent en ligne de compte aux fins du contrôle du respect de cette exigence. (arrêt Papageorgiou c. Grèce du 22

octobre 1997,

Recueil

1997-VI, p. 2291, § 47). En l’espèce, l’audience suivante a été fixée au 21 février 1998. Compte tenu des complications qu'une grève risque de provoquer quant à l'encombrement du rôle des juridictions nationales, la Cour considère qu’un intervalle d’un peu mois de trois mois ne saurait passer pour déraisonnable.

22.

La Cour relève cependant que les audiences des 20 novembre 1995, 4 juin 1997 et 21 février 1998 ont été renvoyées d'office. En outre, un intervalle de plus de neuf mois s’est écoulé entre l’ordonnance de renvoi en jugement (7 février 1995) et la date fixée pour la première audience devant le tribunal d’Agrigente (20 novembre 1995). Il en résulte que les autorités italiennes peuvent être tenus pour responsables d'un retard global de plus d’un an et dix mois, pour lequel aucune explication pertinente n'a été avancée par le Gouvernement.

23.

Compte tenu du comportement des autorités compétentes, la Cour estime que l’on ne saurait considérer comme «

raisonnable

» une durée globale de quatre ans pour un seul degré de juridiction.

24.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 §

1 de la Convention.

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

25.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

26.

Le requérant demande 100

000

000 lires italiennes pour dommage moral.

27.

Le Gouvernement estime que le préjudice découlant de l'engagement des poursuites à l'encontre du requérant aurait subsisté même au cas où la procédure s'était terminée rapidement. Il considère que le simple constat de la violation de la Convention fournirait en soi une satisfaction équitable suffisante aux sens de l’article 41.

28.

La Cour estime que le requérant a subi un tort moral certain. Eu égard aux circonstances de la cause et statuant sur une base équitable comme le veut l’article 41 de la Convention, elle décide de lui octroyer la somme de 12

000

000 lires italiennes.

B.

Frais et dépens

29.

Le requérant sollicite le remboursement des frais et dépens encourus devant les juridictions internes, qui s’élèveraient à plus de 4

000

000 lires et demande 3

886

475 lires italiennes pour les frais et dépens encourus devant les organes de la Convention.

30.

Le Gouvernement s'en remet à la sagesse de la Cour.

31.

La Cour estime que l'intéressé n'a pas démontré un lien de causalité entre la violation de l'article 6 § 1 de la Convention et les frais encourus devant les juridiction internes. Partant, elle rejette les prétentions du requérant à ce titre. En revanche, elle considère qu'il y a lieu d'accorder au requérant la somme qu'il a sollicité pour les frais et dépens encourus devant les organes de la Convention.

C.

Intérêts moratoires

32.

Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d

’

intérêt légal applicable en Italie à la date d

’

adoption du présent arrêt est de 3,5

% l

’

an.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

2.

Dit

a)

que l

’

Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention, 12

000

000 (douze millions) lires italiennes pour dommage moral et 3

886

475 (trois millions huit cent quatre-vingt six mille quatre cent soixante-quinze) lires pour frais et dépens

;

b)

que ces montants seront à majorer d

’

un intérêt simple de 3,5

% l

’

an à compter de l

’

expiration dudit délai et jusqu

’

au versement

;

3.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 26 avril 2001 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Greffier

Président