- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 29 februarie 2000
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Aggiato împotriva Italiei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A DOUA CAUZA AGGIATO c. ITALIA (solicitarea nr. 36822/97) HOTĂRÂREA STRASBURG 29 Februarie 2000 În l . Cauza Aggiato c. Italia Curtea Europeană a Drepturilor Lâncă (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președinte Conforti Bonello, Stráznická, Lorenzen Tsatsa-Nikolovska A.B. Baka, judecători și grefier de secțiune Fribergh După deliberarea sa în camera consiliului la 10 februarie 2000, înmânarea hotărârii, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (nr. 36822/97) îndreptată împotriva Italiei și al cărei resortisant al acestui stat, dl Aggiato ( 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului).
Guvernul este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. La intersecția dintre art. 6 § 1 și 3 din Convenție, reclamantul se plângea de caracterul inechitabil și de durata unei proceduri penale. La data de 20 mai 1998, Comisia (Camera întâi) a decis să aducă plângerea întemeiată pe durata procedurii penale la cunoștința guvernului pârât, invitând să prezinte în scris observații cu privire la admisibilitate și la temeinicia acesteia; aceasta a declarat cererea inadmisibilă pentru surplus. Guvernul și-a prezentat observațiile la 23 Septembrie 1998 și reclamantul a răspuns la aceasta la 3 noiembrie 1998. Ca urmare a intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la 1 noiembrie 1998, examinarea cauzei a fost încredințată noii Curți, în conformitate cu art. 5 alin. (2) din protocolul menționat.
În conformitate cu art. 52 alin. Președintele Curții, dl L. Wildhaber, a atribuit cauza celei de-a doua secțiuni. Camera constituită în cadrul secțiunii menționate includea de drept pe dl B. Conforti, judecător ales în temeiul art. 27 alin. (2) din Convenție și 26 alin. (1) lit. (a) din Regulamentul de procedură. Rozakis, președintele secțiunii [art. 26 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul de procedură]. Ceilalți membri desemnați de acesta din urmă pentru completarea camerei au fost domnii M. Fischbach, G. Bonello, V. Stráznická, domnul P. Lorenzen și domnul Tsatsa-Nikolovska [art. 26 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul de procedură]. Ulterior, domnul A.B. Baka, judecător supleant, l-a înlocuit pe domnul M. Fischbach, împiedicat [art. 24 alineatul (5) litera (b) ]. La 16 martie 1999, Curtea a declarat cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata procedurii penale.
DE FAPT, la 14 mai 1992, Parchetul Palermo a deschis o anchetă și a înscris numele reclamantului în registrul persoanelor care fac obiectul unei urmăriri penale. Prin decretul din 30 noiembrie 1992, Parchetul Palermo l-a trimis pe reclamant în judecată în fața instanței judecătorești din Palermo pentru escrocherie și neplătire a impozitului pe energia electrică. Prima audiere a dezbaterilor a avut loc la 1 aprilie 1994. Prin hotărârea din 16 ianuarie 1997, instanța judecătorească din Palermo l-a numit pe reclamant.
Această hotărâre a devenit definitivă la 10 martie 1997. La 20 decembrie 1999, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului din Italia declar că, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 36822/97, formulată de dl Francesco AGGIATO, guvernul din Italia, oferă acestuia suma de 11 000 000 de lire italiene în legătură cu prejudiciul moral, imediat după notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va reprezenta soluționarea definitivă a cauzei. Prezenta declarație ia în considerare durata procedurii, dar nu include nici o evaluare a motivelor care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern.
În plus, Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră, în conformitate cu Õ art. 43 Õ 1 din Convenție Õ La 7 decembrie 1999 și la 18 ianuarie 2000, Curtea a primit următoarea declarație semnată de recurentul J a luat cunoștință de declarația guvernului Õ Õ Õ Õ ï Italian conform căruia este dispus să-mi plătească suma de 11 000 000 de lire italiene pentru prejudiciul moral în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 36822/97 pe care am înaintat-o Curții Europene a Drepturilor Omului. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri.
Declar că această declarație a fost soluționată definitiv. Această declarație a fost făcută în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile [art. 39 din Convenție]. Curtea este asigurată că regulamentul menționat anterior se bazează pe respectarea drepturilor omului, așa cum le recunosc Convenția sau protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine al Convenției și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. Decide să șteargă cauza din rol Ia notă de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră.
Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 29 februarie 2000 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul Curții. Erik Fribergh Christos Rozakis Prezidențial
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE AGGIATO c. ITALIE (Requête n° 36822/97) ARRÊT STRASBOURG 29 février 2000 En l’affaire Aggiato c. Italie , La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : M. C.L. Rozakis , président , M. B. Conforti , M. G. Bonello, M me V. Stráznická, M. P. Lorenzen , M me M. Tsatsa-Nikolovska , M. A.B. Baka, juges , et de M. E. Fribergh , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 10 février 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n° 36822/97) dirigée contre l’Italie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Aggiato (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 23 juin 1997, en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). Le Gouvernement est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
Sous l’angle de l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention, le requérant se plaignait du caractère inéquitable et de la durée d’une procédure pénale. Le 20 mai 1998, la Commission (première chambre) a décidé de porter le grief tiré de la durée de la procédure pénale à la connaissance du gouvernement défendeur, en l’invitant à présenter par écrit des observations sur la recevabilité et le bien-fondé de celui-ci ; elle a déclaré la requête irrecevable pour le surplus. Le Gouvernement a présenté ses observations le 23 septembre 1998 et le requérant y a répondu le 3 novembre 1998.
A la suite de l’entrée en vigueur du Protocole N° 11 le 1er novembre 1998, l’examen de l’affaire a été confié à la nouvelle Cour, en application de l’articel 5 § 2 dudit Protocole.
Conformément à l’article 52 § 1 du règlement de la Cour (« règlement »), le Président de la Cour, M. L. Wildhaber, a attribué l’affaire à la deuxième section. La chambre constituée au sein de ladite section comprenait de plein droit M. B. Conforti, juge élu au titre de l’Italie (articles 27 § 2 de la Convention et 26 § 1 a) du règlement), et M. C. Rozakis, président de la section (article 26 § 1 a) du règlement). Les autres membres désignés par ce dernier pour compléter la chambre étaient MM. M. Fischbach, G. Bonello, M me V. Stráznická, M. P. Lorenzen et M me M. Tsatsa-Nikolovska (article 26 § 1 b) du règlement). Par la suite, M. A.B. Baka, juge suppléant, a remplacé M. M Fischbach, empêché (article 24 § 5 b)).
Le 16 mars 1999, la Cour a déclarée la requête recevable quant au grief tiré de la durée de la procédure pénale. EN FAIT
Le 14 mai 1992, le parquet de Palerme ouvrit une enquête et inscrivit le nom du requérant dans le registre des personnes faisant l’objet d’une poursuite pénale. Par un décret du 30 novembre 1992, le parquet de Palerme renvoya le requérant en jugement devant le juge d’instance de Palerme pour escroquerie et non paiement de l’impôt sur l’électricité. La première audience des débats eut lieu le 1er avril 1994. Par un jugement du 16 janvier 1997, le juge d’instance de Palerme acquitta le requérant. Ce jugement devint définitif le 10 mars 1997. EN DROIT
Le 20 décembre 1999, la Cour a reçu la déclaration suivante de la part du gouvernement de l’Italie : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 36822/97, introduite par M. Francesco AGGIATO le Gouvernement de l’Italie offre de verser à celui-ci la somme de 11 000 000 lires italiennes au titre du dommage moral, dès notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. La présente déclaration tient compte de la durée de la procédure mais ne comporte aucune évaluation sur les raisons qui peuvent justifier une telle durée en droit interne. En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention »
Le 7 décembre 1999 et le 18 janvier 2000, la Cour a reçu la déclaration suivante signée par le requérant : « J’ai pris connaissance de la déclaration du Gouvernement italien selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 11 000 000 lires italiennes au titre du dommage moral en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 36822/97que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus. En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle. par ces motifs, la cour, À l’unanimitÉ, 1. Décide de rayer l’affaire du rôle ; 2. Prend note de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 29 février 2000 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour. Erik Fribergh Christos Rozakis Greffier Président