CtEDO 01.03.2001 Auto

AFFAIRE ORLANDI c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
01.03.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement frais et dépens - procédure de la Convention;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE ORLANDI c. ITALIE (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA ORLANDI c. ITALIA Cerere nr. 44943/98 HOTĂRÂREA STRASBURG martie 2001 DEFINITIVF 01/0 6/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Orlandi c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele A.B. Baka, Conforti Lorenzen Fischbach, Tsatsa-Nikolovska Levits judecători Fribergh grefier de secțiune După ce a deliberat în camera de consiliu la 8 februarie 2001, Renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural A la origine a cauzei se află o cerere (nr. 44943/98) îndreptată împotriva Italiei și inclusiv un resortisant al acestui stat, Nicola Orlandi ( La 5 noiembrie 1998, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăilor Fundamentale (inclusiv Convenia privind libertăile fundamentale). Reclamantul este reprezentat de domnul Paolo Iorio, avocat în baroul Romei. Guvernul italian (atmosfera) este reprezentat de agentul său, domnul U. Leanza, asistat de domnul V. Esposito, co-agent. Pe lângă art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata unei proceduri penale. Cererea a fost atribuită celei de-a doua secțiuni a Curții (art. 1 din Regulamentul de procedură). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din regulament. Prin decizia din 21 octombrie 1999, Curtea a declarat cererea admisibilă, atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din Regulamentul de procedură). La 22 martie 1991, domnul Porta a depus plângere împotriva reclamantului și a fratelui său, dl O., acuzându-i de furtul a doi cai. La 24 martie 1991, carabinierii din Roma au sesizat pe aceștia din urmă. La 26 martie 1991, procurorul general al Republicii Roma a fost de acord cu această arestare și a informat reclamantul că, la 16 octombrie 1991, a fost notificată o copie a deciziei sale, care a informat că au fost aduse în fața sa acuzații de furt și l-a invitat să numească un consiliu legal. La 16 octombrie 1991, Parchetul din Roma a ordonat ca cei doi cai să fie returnați domnului M., care părea să fie proprietarul acesteia. Printr-o ordonanță din 6 februarie 1995, procurorul Republicii Roma l-a trimis pe reclamant și pe fratele său în judecată în fața judecătorului judecător din Palestrina (Roma) la tribunalul din 22 octombrie 1996. 1997, data la care judecătorul din oficiu a amânat din oficiu procedura. La 17 octombrie 1997, avocatul reclamantului a indicat că acesta din urmă fusese arestat în cadrul unei alte proceduri penale și se afla în închisoarea Frosinone. Judecătorul din oficiu consideră că aceasta constituia un impediment legitim al pârâtului ( La data de 7 aprilie 1998, procedura a fost amânată la cererea Consiliului reclamantului. La 30 iunie 1998, martorii au fost interogați și părțile și-au prezentat pledoaria. 10. printr-o hotărâre din aceeași zi, depusă la grefă la data de 10 iulie 1998 și devenit definitivă la data de 1 iulie 1998 În octombrie 1998, judecătorul judecător, considerând că domnul M.n. nu și-a demonstrat în mod corespunzător calitatea de proprietar al cailor în litigiu, l-a relaxat pe reclamant și pe fratele său. În ceea ce privește violarea art. 6 alin. 1 din Convenție, care, în părțile relevante ale acesteia, este astfel formulată Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 12. Guvernul a invocat, printre altele, numai trei dintre cele patru amânări au fost solicitate de către reclamant. Perioada care trebuie luată în considerare 13. Perioada care trebuie luată în considerare se extinde la 26 martie 1991, data la care procurorul general al Republicii a validat confiscarea cailor presupus furați în octombrie 1998, data la care hotărârea instanței judecătorești din Palestrina a devenit definitivă; prin urmare, această perioadă este de șapte ani și șase luni. Caracter rezonabil al procedurii 14. Caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face referire la circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârile Pelioire și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, § 25.3.1999, § 67 și Philis c. Grecia (nr. 2) din 27 iunie 1997, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1997-IV, p. 1083, § 35.15. În primul rând, Curtea face referire la o perioadă de inactivitate de patru ani și de aproximativ trei luni între restituirea către domnul cai presupus furați și ordonanța de trimitere în judecată a reclamantului. La ultima dată, la 6 februarie 1995, lacul a fost stabilit la 22 octombrie 1996, adică un an și opt luni mai târziu. Dacă este adevărat că, începând cu această ultimă dată, cauza a fost retrimisă o dată pentru o împiedicare a reclamantului și de două ori la cererea sa, Curtea consideră că întârzierile care au afectat procedura până la 22 octombrie 1996, acoperind aproximativ patru cincimi din durata globală, nu au nicio justificare. În plus, amânarea din oficiu a cauzei la 14 februarie 1997 este la originea unei întârzieri suplimentare de opt luni. 16. Având în vedere comportamentul autorităților competente, Curtea consideră că durata procedurii în cauză nu a fost În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de faptul că: impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În ceea ce privește prejudiciul moral, reclamantul solicită suma de 20 de milioane ITL din cauza procesului nedrept inițiat împotriva sa. 20. Guvernul consideră că reclamantul nu a produs niciun element de natură să demonstreze existența unei legături de cauzalitate între încălcarea constatată de Curte și prejudiciul material invocat de reclamant sau chiar existența prejudiciului respectiv. În ceea ce privește prejudiciul moral, guvernul consideră că constatarea încălcării constituie o despăgubire suficientă. 21. În ceea ce privește prejudiciul material, Curtea consideră că pierderea cailor constituie un eveniment complet independent de durata procedurii și că, în consecință, nu se poate aloca nicio sumă reclamantului în acest sens. 22. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea observă, în primul rând, că nu poate lua în considerare prejudiciul invocat de reclamant din cauza faptului că a suferit un proces penal sau din cauza caracterului pretins nedrept al urmăririi penale împotriva sa, dat fiind că Cu toate acestea, durata excesivă a procedurii în litigiu a cauzat reclamantului un prejudiciu moral cert. Având în vedere circumstanțele cauzei și în lumina practicii organelor convenției în acest domeniu, Curtea decide să dea reclamantului suma de 18 milioane ITL pentru prejudiciu moral. Prospături și cheltuieli de judecată 24. Recurentul solicită suma de 2 080 000 ITL pentru rambursarea cheltuielilor efectuate în fața Curții. 25. În conformitate cu informațiile de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data de adoptarea prezentei hotărâri este de 3,5% l an. PE CESUL DE JUSTIȚIE, CURȚA, ÎN LÂNGĂ UNANIMITATE, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 18 000 000 (18 milioane) lire italiene pentru daune morale și 2 080 000 (două milioane și 90 000) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 3,5% l an de la expirarea termenului menționat și până la plată Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 1 martie 2001 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2001-03-08
0,96
AFFAIRE B.S. c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE B.S. c. ITALIE ( Requête n° 44364/98 ) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 8 mars 2001 Cet arrêt peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire B.S. c. Italie, La Cour eu
CtEDO 2001-03-29
0,96
AFFAIRE ROCCHI c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE ROCCHI c. ITALIE ( Requête n° 44375/98 ) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 29 mars 2001 Cet arrêt peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire Rocchi c. Italie, La Co
CtEDO 2001-03-01
0,96
AFFAIRE CIACCI c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE CIACCI c. ITALIE ( Requête n° 38878/97 ) ARRÊT STRASBOURG 1 er mars 2001 DÉFINITIF 01/06/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. En l’affaire Ciacci c. It
CtEDO 2001-04-26
0,96
AFFAIRE CANCELLIERI c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE CANCELLIERI c. ITALIE (Requête n° 39997/98) ARRÊT STRASBOURG 26 avril 2001 DÉFINITIF 26/07/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retou
CtEDO 2001-04-26
0,96
AFFAIRE ROTELLINI ET BARNABEI c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE ROTELLINI ET BARNABEI c. ITALIE (Requête n° 40693/98) ARRÊT STRASBOURG 26 avril 2001 DÉFINITIF 26/07/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir
Sursă