CtEDO 01.03.2001 Auto

CASE OF PARIS v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
01.03.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list (friendly settlement)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF PARIS v. ITALY (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE PARIS c. ITALIA CAUZĂ NR. 33602/96 DEJUMENTUL (Resoluție a francezului) STRASBOURG 1 martie 2001 În cazul Parisului c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Cameră compusă din: C.L. Rozakis Președintele Conforti Bonello dna Strážnická Fischbach dna Tsatsa-Nikolovska Levits judecători și grefierul secțiunii Fribergh După deliberarea în particular la 8 februarie 2001, pronunța următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (n. 33602/96) împotriva Italiei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de un național italian, dl Ferdinando Paris („reclamantul”), la 31 ianuarie 1996. Reclamantul a fost reprezentat de dl C. Marzioni, avocat care practică la Roma. Guvernul italian (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl Esposito. Reclamantul s-a plâns de incapacitatea ei prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului său și de durata procedurii de evacuare. La 25 mai 2000, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 19 decembrie 2000 și la 20 decembrie 2000, reclamantul și, respectiv, Agentul Guvernului au prezentat declarații formale care propun o soluționare prietenoasă a cazului. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Roma, pe care l-a lăsat la C.M. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 10 februarie 1987, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie contractul de închiriere expirat la 31 decembrie 1987 și a convocat chiriașul să apară în fața magistratului Roma. Prin decizia din 12 martie 1987, care a fost făcut executor la 19 Iunie 1987, judecătorul de la Roma a susținut validitatea anunțului de renunțare și a ordonat ca sediul să fie anulat până la 31 decembrie 1988. La 27 noiembrie 1989, reclamantul a notificat locatarului care l-a obligat să abandoneze sediul. La 22 decembrie 1989, el a informat locatarul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 23 februarie 1990. 10. La 16 februarie 1991, reclamantul a făcut o declarație legală că a cerut urgent ca locație pentru fiica sa. 11. Între 23 februarie 1990 și 28 ianuarie 1991, judecătorul a făcut 7 Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece, în conformitate cu dispozițiile legale care prevăd suspendarea sau scufundarea expulzărilor, reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinii de posesie 12. Între 1 martie 1991 și 1 septembrie 1995, judecătorul a făcut 22 Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordată asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 13. Într-o zi neespecificată din februarie 1996, locatarul a evacuat spontan sediul. HOTĂRÂREA 14. La 20 decembrie 2000, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că guvernul Italiei oferă să plătească 60 000 000 de ITL dlui Ferdinando PARIS în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 33602/96. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită imediat după notificarea hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Prezenta declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în cazul în cauză Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 15. La 19 decembrie 2000, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „Not că Guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 60 000 000 de ITL care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri pentru dl Ferdinando PARIS, în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cererii nr. 33602/96 pe care le așteaptă Curtea. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu cer trimiterea cazului la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 16. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (articolul amenzii 17. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă