CASE OF TIEGHI v. ITALY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE TIEGHI c. ITALIA Cererea nr. 33253/96 AJUDMENTUL (Resoluție a Franței) STRASBOURG 5 aprilie 2001 În cazul Tieghi c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele A.B. Baka Bonello dna Strážnická Fischbach dna Tsatsa-Nikolovska Levits judecători și grefierul secțiunii Fribergh După deliberarea în particular la 15 martie 2001, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a fost originat într-o cerere (n. 33253/96) împotriva Italiei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de un național italian, dna Guglielmina Tieghi („reclamantul”), la 26 iunie 1996. Reclamantul a fost reprezentat de dna I. Bassano, avocat care practică la Milano. Guvernul italian („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl V. Esposito. Reclamantul s-a plâns de incapacitatea ei prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului ei și de durata procedurii de evacuare. La 25 mai 2000, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 11 februarie 2001 și la 29 ianuarie 2001, reclamantul și, respectiv, agentul Guvernului au prezentat declarații formale care propun o soluționare prietenoasă a cazului. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Milano, pe care i l-a lăsat lui G.D. Închirierea trebuia să expire la 29 iunie 1987. Într-o scrisoare a servit locatarului la 3 februarie 1987, reclamantul a informat chiriașul intenției ei de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară în fața Magistratului Milan. Prin decizia din 23 februarie 1987, care a fost pus în aplicare la 6 Martie 1987, Magistratul Milan a susținut validitatea anunțului de renunțare și a ordonat ca sediile să fie anulate până la 29 iunie 1988. La 13 februarie 1990, reclamantul a notificat locatarului care l-a obligat să abandoneze sediul. La 15 martie 1990, ea a informat locatarul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 30 martie 1990. 10. Între 30 martie 1990 și 18 aprilie 1997, judecătorul a făcut 23 de încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece, în temeiul dispozițiilor legale care prevăd scufundarea expulzărilor, reclamantul nu a avut dreptul la asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 11. La 11 iunie 1997, reclamantul a întrerupt procedura de expulzare și a acceptat propunerea chiriașului de a stabili o nouă închiriere. Legea 12. La 29 ianuarie 2001, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că guvernul Italiei propune să plătească 37 429 000 ITL doamnei Guglielmina. TIEGI în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 33253/96. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral (30.000.000 de ITL), precum și costuri (7.429.000 ITL), iar aceasta va fi plătită imediat după notificarea hotărârii emise de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu presupune nici o recunoaștere de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul art. 43 § 1 din Convenție.” 13. La 11 ianuarie 2001, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „Not că Guvernul Italiei sunt pregătite să plătească o sumă totală de 37.429.000 ITL (30.000.000 ITL pentru prejudiciu material și moral și 7.429.000 ITL pentru costuri) dnei Guglielmina TIEGHI, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 33253/96 pe care le aștepta Curtea. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu cer trimiterea cazului la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 14. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (articolul amenzii Convenția și art. 3 din Regulamentul Curții). 15. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS DECIZE să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 5 aprilie 2001 în temeiul articolului 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

SECOND SECTION

CASE OF

TIEGHI v. ITALY

(

Application no. 33253/96

)

JUDGMENT

(Friendly settlement)

STRASBOURG

5 April 2001

In the case of Tieghi v. Italy,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

C.L.

Rozakis

,

President

,

Mr

A.B.

Baka

,

Mr

G.

Bonello

,

Mrs

V.

Strážnická

,

Mr

M.

Fischbach

,

Mrs

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

Mr

E.

Levits

,

judges

,

and

Mr

E.

Fribergh

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 15 March 2001,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no.

33253/96) against Italy lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article

25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mrs Guglielmina Tieghi (“the applicant”), on 26 June 1996.

2.

The applicant was represented by Mrs I. Bassano, a lawyer practising in Milan. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, and by their co-agent, Mr V. Esposito.

3.

The applicant complained about her prolonged inability -

through lack of police assistance

- to recover possession of her apartment and about the duration of the eviction proceedings.

4.

On 25 May 2000, after obtaining the parties’ observations, the Court declared the application admissible.

5.

On 11 February 2001 and on 29 January 2001, the applicant and the Agent of the Government respectively submitted formal declarations proposing a friendly settlement of the case.

THE FACTS

6.

The applicant is the owner of an apartment in Milan, which she had let to G.D. The lease was due to expire on 29 June 1987. In a writ served on the tenant on 3 February 1987, the applicant informed the tenant of her intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Milan Magistrate.

7.

By a decision of 23 February 1987, which was made enforceable on 6

March 1987, the Milan Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 29 June 1988.

8.

On 13 February 1990, the applicant served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.

9.

On 15 March 1990, she served notice on the tenant informing him that the order for possession would be enforced by a bailiff on 30 March 1990.

10.

Between 30 March 1990 and 18 April 1997, the bailiff made 23 attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as, under the statutory provisions providing for the staggering of evictions, the applicant was not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.

11.

On 11 June 1997, the applicant discontinued the eviction proceedings and accepted the tenant’s proposal to stipulate a new lease.

THE LAW

12.

On 29 January 2001, the Court received the following declaration from the Government:

“I declare that the Government of Italy offer to pay 37,429,000

ITL to Mrs

Guglielmina

TIEGHI with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 33253/96. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage (30,000,000 ITL) as well as costs (7,429,000 ITL), and it will be payable immediately after the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article

39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case.

This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case.

The Government further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”

13.

On 11 January 2001, the Court received the following declaration signed by the applicant:

“I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 37,429,000

ITL (30,000,000 ITL for pecuniary and non-pecuniary damage and 7,429,000 ITL for costs) to Mrs

Guglielmina TIEGHI with a view to securing a friendly settlement of application no.

33253/96 pending before the Court.

I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled.

This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached.

I further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”

14.

The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article

37

§

1

in

fine

of the Convention and Rule

62

§

3 of the Rules of Court).

15.

Accordingly, the case should be struck out of the list.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Decides

to strike the case out of the list;

2.

Takes note

of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber.

Done in English, and notified in writing on 5 April 2001 pursuant to Rule

77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Registrar

President