CtEDO 01.03.2001 Auto

CASE OF CASTIGLIONI v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
01.03.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list (friendly settlement)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF CASTIGLIONI v. ITALY (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE CASTIGLIONI c. ITALIA Cerere nr. 30877/96) JUGDMENT (Resoluție în limba franceză) STRASBOURG 1 martie 2001 În cazul Castiglioni c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Cameră compusă din: C.L. Rozakis Președintele A.B. Baka Conforti Lorenzen doamna Tsatsa-Nikolovska Levits judecători Kovler și grefierul secțiunii Fribergh După deliberarea în particular la 8 februarie 2001, pronunța următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (n. 30877/96) împotriva Italiei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți italieni, dna Enrica Castiglioni și dl Carlo Castiglioni („reclamanții”), la 8 martie 1996. Reclamanții au fost reprezentați de dna R. Bentivoglio, un avocat practicant în Legnano (Milan). Guvernul italian („Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl V. Esposito. Reclamanții se plângeau de incapacitatea lor prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului lor și de durata procedurii de evacuare. La 30 mai 2000, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 5 decembrie 2000 și la 20 decembrie 2000, reclamanții și, respectiv, agentul guvernului au prezentat declarații formale care propun o soluționare prietenoasă a cazului. Reclamanții sunt proprietarii unui apartament din Milano, pe care i-au lăsat-o V.V.. Într-o scrisoare înregistrată din 13 decembrie 1989, reclamanții au informat chiriașul că intenționează să încheie contractul de închiriere la expirarea termenului la 30 iunie 1990 și i-au cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 25 ianuarie 1990, reclamanții au reiterat intenția lor de a încheia închiriere și au convocat chiriașul să apară înaintea magistratului milan. Prin decizia din 8 martie 1990, care a fost făcută executivă la 14 martie 1990, Magistratul milan a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 30 aprilie 1991. La 10 mai 1991, reclamanții au notificat chiriașul care o cere să abandoneze sediul. La 6 iunie 1991, ei au notificat chiriașul care i-a informat că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 29 iunie 1991. Între 29 iunie 1991 și 8 februarie 1994, judecătorul a făcut 11 Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece, în conformitate cu dispozițiile legale care prevăd scufundarea de expulzii, reclamanții nu au avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie 10. La 15 aprilie 1994, reclamanții au făcut o declarație legală care a solicitat urgența locului ca cazare pentru ascendenții lor. 11. Între 29 aprilie 1994 și 9 octombrie 1997, judecătorul a făcut 11 încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamanții nu au fost niciodată acordate asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 12. Într-o scrisoare înregistrată din 26 noiembrie 1997, chiriașul a informat reclamanții că a concediat sediul. La 20 decembrie 2000, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: Declar că guvernul Italiei oferă 20 000 000 de ITL plăților dnei Enrica CASTIGLIONI și dlui Carlo CASTIGLIONI în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 30877/96. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită imediat după notificarea hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție. 14. La 5 decembrie 2000, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitanți: Remarc că Guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 20 000 000 de ITL care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri pentru doamna Enrica CASTIGLIONI, cât și pentru dl Carlo CASTIGLIONI, în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cererii nr. 30877/96 în așteptarea Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamanții le-au atins. În plus, mă asum să nu cer trimiterea cazului la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții. 15. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolele sale (articolul amenzii În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă