- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 8 martie 2001
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Guglielmi împotriva Italiei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE GUGLIELMI c. ITALY Cererea nr.32659/96 AJUDMENTUL (Resoluție franceză) STRASBOURG 8 martie 2001 În cazul Guglielmi c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința în calitate de Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele A.B. Baka Bonello Lorenzen Doamna Tsatsa-Nikolovska Levits judecători Kovler și grefierul secțiunii Fribergh După deliberarea în particular la 15 februarie 2001, pronunța următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDIMENTUL A fost originat într-o cerere (n. 32659/96) împotriva Italiei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dna Annalisa Guglielmi („reclamantul”), la 4 iunie 1996. Reclamantul a fost reprezentat de dl R. Andriani, avocat practicant la Roma.
Guvernul italian („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl Esposito. Reclamantul s-a plâns de incapacitatea ei prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului ei și de durata procedurii de evacuare. La 22 iunie 2000, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 3 ianuarie 2001 și la 21 decembrie 2000, reclamantul și, respectiv, Agentul Guvernului au prezentat declarații formale care propun o soluționare prietenoasă a cazului. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Roma, pe care l-a lăsat M.S.A. într-o scrisoare înregistrată din 2 februarie 1983, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie contractul de închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1983 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă.
Într-o scrisoare a servit chiriașului la 22 noiembrie 1983, reclamantul a reiterat intenția ei de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară înaintea magistratului Roma. Prin decizia din 13 februarie 1984, care a fost făcută executabilă în aceeași zi, Magistratul Roma a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediul să fie evacuat până la 13 februarie 1985. Succesiv, reclamantul a notificat chiriașul care a solicitat-o să părăsească locația. De asemenea, a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 18 aprilie 1986. 10. Între 18 aprilie 1986 și 2 decembrie 1998, judecătorul a făcut 68 de încercări de recuperare a posesiunii. 11. Între timp, la 7 februarie 1996, reclamantul a făcut o declarație legală că ea a solicitat urgent ca locație pentru ea.
12. Fiecare încercare de a recupera posesia apartamentului a dovedit eșuat, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 13. La începutul anului 2000, chiriașul a murit și la 4 februarie 2000, reclamantul a reușit apartamentul. Legea 14. La 21 decembrie 2000, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 73.000.000 de ITL doamnei Annalisa GUGLIELMI în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 32659/96. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită imediat după notificarea hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cazului la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 15. La 3 ianuarie 2001, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „Not că Guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 73.000.000 de ITL care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri pecuniare și costuri pentru doamna Annalisa GUGLIELMI, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 32659/96 în așteptare în fața Curții.
Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este cu siguranță soluționat. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul au ajuns. În continuare, mă angajez să nu solicit trimiterea cazului către Marea Camera În temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după încheierea hotărârii Curții.” 16. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (articolul amenzii din Convenția și art. 3 din Regulamentul Curții).
17. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS DECIZE să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în engleză și notificat în scris la 8 martie 2001 în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Erik Fribergh Christos Rozakis Grefier Președintele
SECOND SECTION
CASE OF GUGLIELMI v. ITALY ( Application no.32659/96 ) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 8 March 2001 In the case of Guglielmi v. Italy, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mr A.B. Baka , Mr G. Bonello , Mr P. Lorenzen , Mrs M. Tsatsa-Nikolovska , Mr E. Levits , Mr A. Kovler , judges , and Mr E. Fribergh , Section Registrar , Having deliberated in private on 15 February 2001, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 32659/96) against Italy lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mrs Annalisa Guglielmi. (“the applicant”), on 4 June 1996.
The applicant was represented by Mr R. Andriani, a lawyer practising in Rome. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, and by their co-agent, Mr V. Esposito.
The applicant complained about her prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of her apartment and about the duration of the eviction proceedings.
On 22 June 2000, after obtaining the parties’ observations, the Court declared the application admissible.
On 3 January 2001 and on 21 December 2000, the applicant and the Agent of the Government respectively submitted formal declarations proposing a friendly settlement of the case. THE FACTS
The applicant is the owner of an apartment in Rome, which she had let to M.S.A. In a registered letter of 2 February 1983, the applicant informed the tenant that she intended to terminate the lease on expiry of the term on 31 December 1983 and asked her to vacate the premises by that date.
In a writ served on the tenant on 22 November 1983, the applicant reiterated her intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Rome Magistrate.
By a decision of 13 February 1984, which was made enforceable on the same day, the Rome Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 13 February 1985.
Subsequently, the applicant served notice on the tenant requiring her to vacate the premises. She also served notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 18 April 1986.
Between 18 April 1986 and 2 December 1998, the bailiff made 68 attempts to recover possession.
In the meantime, on 7 February 1996, the applicant made a statutory declaration that she urgently required the premises as accommodation for herself.
Each attempt to recover possession of the apartment proved unsuccessful, as the applicant was never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.
At the beginning of 2000, the tenant died and on 4 February 2000 the applicant repossessed the apartment. THE LAW
On 21 December 2000, the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Italy offer to pay 73,000,000 ITL to Mrs Annalisa GUGLIELMI with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 32659/96. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable immediately after the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to the Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case. The Government further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On 3 January 2001, the Court received the following declaration signed by the applicant: “I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 73,000,000 ITL covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mrs Annalisa GUGLIELMI with a view to securing a friendly settlement of application no. 32659/96 pending before the Court. I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached. I further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 8 March 2001 pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Erik Fribergh Christos Rozakis Registrar President