- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 21 februarie 2002
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Guglielmi împotriva Italiei (nr. 2)
Traducere în română Auto
PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE GUGLIELMI v. ITALY (n° 2) (Derogare nr. 31480/96) JUGUGUL (Resoluție în mod francez) STRASBOURG 21 februarie 2002 În cazul Guglielmi v. Italia (n° 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintă Doamna Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler judecă judecător ad hoc Raimondi și grefierul secțiunii Fribergh După deliberarea în particular la 31 ianuarie 2002, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (n. 31480/96) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dna A. Guglielmi („reclamantul”), la 16 aprilie 1996. Reclamantul a fost reprezentat de dl R. Andriani, avocat practicant la Roma.
Guvernul italian („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl V. Esposito. Reclamantul s-a plâns de incapacitatea ei prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului ei și de durata procedurii de evacuare. La 22 martie 2001, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 18 octombrie 2002 și la 7 noiembrie 2002, reclamantul și, respectiv, Agentul Guvernului au prezentat declarații formale care propun o soluționare prietenoasă a cazului. La 3 iunie 1982, reclamantul a devenit proprietarul unui apartament din Roma, care a fost lăsat H.F.F. într-o scrisoare înregistrată din 2 februarie 1983, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere și i-a cerut să abandoneze sediul.
Într-o scrisoare a servit locatarului la 2 noiembrie 1983, reclamantul a reiterat intenția ei de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară în fața magistratului Roma. Prin decizia din 6 decembrie 1983, care a fost făcută executivă la 6 decembrie 1983, Magistratul Roma a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1984. La o dată neespecificată, reclamantul a notificat chiriașul care l-a obligat să abandoneze sediul. 10. La o dată neespecificată, ea a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 18 aprilie 1986. 11. Între 18 aprilie 1986 și 15 decembrie 1989, judecătorul a făcut douăzeci și trei încercări de recuperare a posesiunii.
12. La 29 ianuarie 1990, reclamantul a făcut o declarație legală de a solicita urgentă ca cazare pentru ea. 13. Între 16 februarie 1990 și 4 septembrie 1995, judecătorul a făcut treizeci și trei încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuat, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 14. La 17 octombrie 1995, chiriașul a anulat sediul. DREPTUL 15. La 7 noiembrie 2001, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 400.000.000 de ITL doamnei Annalisa Guglielmi în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în conformitate cu nr. 31480/96.
Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni începând cu notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 16. La 18 octombrie 2001, Curtea a primit de la reprezentantul reclamantului următoarea declarație semnată de reclamant: „Not că Guvernul Italiei sunt dispus să plătească o sumă totală de 400.000.000 de ITL care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale pentru doamna Annalisa Guglielmi, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 31480/96 în așteptarea Curții.
Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase, pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă angaj să nu solicit semnalarea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 17. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluția se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (articolul amenzii 18. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Președintele grefierului Erik Fribergh Christos Rozakis, în limba engleză și notificat în scris la 21 februarie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.
FIRST SECTION
CASE OF GUGLIELMI v. ITALY (n° 2) (Application no. 31480/96) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 21 February 2002 In the case of Guglielmi v. Italy (n° 2), The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mrs F. Tulkens , Mr P. Lorenzen , Mrs N. Vajić , Mr E. Levits , Mr A. Kovler , judges , Mr G. Raimondi , ad hoc judge , and Mr E. Fribergh , Section Registrar , Having deliberated in private on 31 January 2002, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 31480/96) against the Italian Republic lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mrs A. Guglielmi (“the applicant”), on 16 April 1996.
The applicant was represented by Mr R. Andriani, a lawyer practising in Rome. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, and by their co-agent, Mr V. Esposito.
The applicant complained about her prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of her apartment and about the duration of the eviction proceedings.
On 22 March 2001, after obtaining the parties’ observations, the Court declared the application admissible.
On 18 October 2002 and on 7 November 2002, the applicant and the Agent of the Government respectively submitted formal declarations proposing a friendly settlement of the case. THE FACTS
On 3 June 1982, the applicant became the owner of an apartment in Rome, which had been let to H.F.F. In a registered letter of 2 February 1983, the applicant informed the tenant that she intended to terminate the lease and asked him to vacate the premises.
In a writ served on the tenant on 2 November 1983, the applicant reiterated her intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Rome Magistrate.
By a decision of 6 December 1983, which was made enforceable on 6 December 1983, the Rome Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 31 December 1984.
On an unspecified date, the applicant served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.
On an unspecified date, she served notice on the tenant informing him that the order for possession would be enforced by a bailiff on 18 April 1986.
Between 18 April 1986 and 15 December 1989, the bailiff made twenty-three attempts to recover possession.
On 29 January 1990, the applicant made a statutory declaration that she urgently required the premises as accommodation for herself.
Between 16 February 1990 and 4 September 1995, the bailiff made thirty-three attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.
On 17 October 1995, the tenant vacated the premises. THE LAW
On 7 November 2001, the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Italy offer to pay 40,000,000 ITL to Mrs Annalisa Guglielmi with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 31480/96. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case. The Government further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On 18 October 2001, the Court received from the applicant’s representative the following declaration signed by the applicant : “I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 40,000,000 ITL covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mrs Annalisa Guglielmi with a view to securing a friendly settlement of application no. 31480/96 pending before the Court. I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled. This declaration is made in the context of a friendly settlement, which the Government and the applicant have reached. I further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 21 February 2002, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Erik Fribergh Christos Rozakis Registrar President