CASE OF VIRGULTI v. ITALY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list (friendly settlement)
CASE OF VIRGULTI v. ITALY (CtEDO, 2002)
PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE VIRGULTI v. ITALIA (Doc. nr. 57206/00) JUGGEMENTUL (Resoluție a Franței) STRASBOURG 28 noiembrie 2002 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Virgulti v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintă Doamna Tulkens Bonello Lorenzen Doamna Vajić Levits Zagrebelsky, judecătorii și dl S. Nielsen, grefierul adjunct al secțiunii, care a deliberat în privat la 7 noiembrie 2002, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nr. 57206/00) împotriva Republicii Italiene depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dna Maria Cristina Virgulti („reclamantul”), la 11 februarie 1999. Reclamantul a fost reprezentat de dl A. Casamassima, avocat practicant la Roma. Guvernul italian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl Esposito. Reclamantul s-a plâns de incapacitatea ei prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului ei și de durata procedurii de evacuare. La 28 februarie 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă La 18 septembrie 2002, iar la 10 octombrie 2002, respectiv, reclamantul și Guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei. FACTE Reclamantul este proprietarul unui apartament din Roma, pe care i-a dat-o lui M.P. Într-o scrisoare servită la chiriașul din 18 februarie 1985, reclamantul a informat chiriașul de intenția ei de a încheia închiriere și l-a convocat să apară în fața magistratului de la Roma. Prin decizia din 24 septembrie 1985, care a fost făcută executivă în aceeași zi, magistratul de la Roma a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediul să fie evacuat până la 30 iunie 1986. La 9 iulie 1986, reclamantul a notificat chiriașul care l-a obligat să abandoneze sediul. 10. La 4 august 1986, ea a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 27 septembrie 1986. 11. La 16 mai 1987 și la 13 mai 1989, reclamantul a făcut o declarație legală că ea a solicitat urgent ca locație pentru ea. 12. Între 27 septembrie 1986 și 6 februarie 1990, judecătorul a făcut douăzeci și patru de încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 13. La 14 martie 1990, reclamantul a informat chiriașul care i-a cerut să părăsească sediul. 14. La 30 martie 1990, ea a informat locatarul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 10 aprilie 1990. 15. Între 10 aprilie 1990 și 16 septembrie 1993, judecătorul a făcut treizeci și șase încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare a dovedit că nu a reușit, deoarece reclamantul nu a primit niciodată asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 16. La 4 martie 1994, reclamantul a notificat chiriașul care l-a obligat să părăsească sediul. 17. La 14 mai 1994, ea a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 19 mai 1994. 18. Între 19 mai 1994 și 14 octombrie 1999, judecătorul a făcut douăzeci și șapte de încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit nefruntat, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 19. La 15 noiembrie 1999, reclamantul a recuperat posesia apartamentului. La 10 octombrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că Guvernul Italiei propun să plătească 8 000 (opt mii) de euro doamnei Maria Cristina Virgulti în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 57206/00. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun recunoaștere de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 21. Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „Not că Guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 8.000 (opt mii) de euro care acoperă prejudiciu material și costuri pentru doamna Maria Cristina Virgulti, în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cererii nr. 57206/00 în așteptare în fața Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit sesizarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 22. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). 23. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 28 noiembrie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct egistrar