- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 3 decembrie 2001
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Caramanti împotriva Italiei
Traducere în română Auto
PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE CARAMANTI c. ITALIA (Doc. nr. 37242/97) JUGGUL (Resoluție a Franței) STRASBOURG 3 decembrie 2001 În cazul Caramanti c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A doua), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele Bonello dna Tulkens Lorenzen dna Vajić dna Botoucharova judecă judecătorul ad hoc Raimondi și grefierul secțiunii Fribergh După ce a deliberat în particular la 8 noiembrie 2001, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (n. 37242/97) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de un național italian, dl Luciano Caramanti („reclamantul”), la 30 aprilie 1997. Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții de dl M. Caramanti, un avocat care practică la Roma.
Guvernul italian („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl V. Esposito. Reclamantul s-a plâns de incapacitatea prelungită – prin lipsa asistenței poliției – de a recupera posesia apartamentului său și de durata procedurii de evacuare. La 22 mai 2001, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 4 septembrie 2001 și la 6 septembrie 2001, reclamantul și, respectiv, Agentul Guvernului au prezentat declarații formale care propun o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE Reclamantul este proprietarul unui apartament din Roma, pe care l-a lăsat N.S. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 29 iulie 1986, reclamantul și-a comunicat intenția de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară în fața magistratului Roma.
Prin decizia din 30 ianuarie 1987, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul Roma a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 30 decembrie 1987. La 19 decembrie 1987, reclamantul a notificat chiriașul care o cere să abandoneze sediul. 10. La 26 ianuarie 1988, el a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 25 februarie 1988. 11. Între 25 februarie 1988 și 15 septembrie 1998, judecătorul a făcut treizeci și cinci Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. 12. La 4 decembrie 1998, locatarul a evacuat sediul.
HOTĂRÂREA 13. La 10 septembrie 2001, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că guvernul Italiei oferă să plătească 400.000.000 de ITL domnului Luciano Caramanti în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 37242/97. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni începând cu notificarea hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu presupune nici o recunoaștere de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz.
Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cazului la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 14. La 10 septembrie 2001, Curtea a primit de la reprezentantul reclamantului următoarea declarație semnată de reclamant: „Not că Guvernul Italiei sunt pregătite să plătească o sumă totală de 400.000.000 de ITL care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale pentru dl Luciano Caramanti, în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cererii nr. 37242/97, pe calea Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins.
În plus, mă asum să nu cer trimiterea la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 15. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluția se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (articolul amenzii În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 3 decembrie 2001, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.
Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului
FIRST SECTION
CASE OF CARAMANTI v. ITALY (Application no. 37242/97) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 3 December 2001 In the case of Caramanti v. Italy, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mr G. Bonello , Mrs F. Tulkens , Mr P. Lorenzen , Mrs N. Vajić , Mrs S. Botoucharova , judges , Mr G. Raimondi , ad hoc judge , and Mr E. Fribergh , Section Registrar , Having deliberated in private on 8 November 2001, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 37242/97) against the Italian Republic lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mr Luciano Caramanti (“the applicant”), on 30 April 1997.
The applicant was represented before the Court by Mr M. Caramanti, a lawyer practising in Rome. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, and by their co-agent, Mr V. Esposito.
The applicant complained about his prolonged inability – through lack of police assistance – to recover possession of his apartment and about the duration of the eviction proceedings.
On 22 May 2001, after obtaining the parties’ observations, the Court declared the application admissible.
On 4 September 2001 and on 6 September 2001, the applicant and the Agent of the Government respectively submitted formal declarations proposing a friendly settlement of the case. THE FACTS
The applicant is the owner of an apartment in Rome, which he had let to N.S.
In a writ served on the tenant on 29 July 1986, the applicant communicated his intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Rome Magistrate.
By a decision of 30 January 1987, which was made enforceable on the same day, the Rome Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 30 December 1987.
On 19 December 1987, the applicant served notice on the tenant requiring her to vacate the premises.
On 26 January 1988, he served notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 25 February 1988.
Between 25 February 1988 and 15 September 1998, the bailiff made thirty-five attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.
On 4 December 1998, the tenant vacated the premises. THE LAW
On 10 September 2001, the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Italy offer to pay 40,000,000 ITL to Mr Luciano Caramanti with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 37242/97. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case. The Government further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On 10 September 2001, the Court received from the applicant’s representative the following declaration signed by the applicant: “I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 40,000,000 ITL covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mr Luciano Caramanti with a view to securing a friendly settlement of application no. 37242/97 pending before the Court. I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached. I further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 3 December 2001, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Erik Fribergh Christos Rozakis Registrar President