CASE OF BERTINI v. ITALY

PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE BERTINI v. ITALIA (Doc. nr. 32363/96) JUGUGUL (Resoluție a Franței) STRASBOURG 3 decembrie 2001 În cazul Bertini v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Primă Secțiune), ședința ca Cameră compusă din: C.L. Rozakis Președintele Bonello dna Tulkens Lorenzen dna Vajić dna Botoucharova judecătorul ad hoc Raimondi și grefierul secțiunii Fribergh După ce a deliberat în particular la 8 noiembrie 2001, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (n. 32363/96) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dna Amina Bertini („reclamantul”), la 26 februarie 1996. Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții de către dl F. Leonardi, avocat care practică la Roma. Guvernul italian („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl V. Esposito. Reclamantul s-a plâns de incapacitatea ei prelungită – prin lipsa asistenței poliției – de a recupera posesia apartamentului ei și de durata procedurii de evacuare. La 15 martie 2001, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 29 august 2001 și la 6 septembrie 2001, reclamantul și, respectiv, Agentul Guvernului au prezentat declarații formale care propun o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE Reclamantul este proprietarul unui apartament din Roma, pe care l-a lăsat L.G. Într-o scrisoare înregistrată din 28 iunie 1982, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1982 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. La 28 iunie 1982, ea a furnizat un anunț pentru a renunta la chiriaș, dar el a refuzat să plece. La 3 decembrie 1984, reclamantul a reiterat intenția ei de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară în fața magistratului Roma. 10. La 29 ianuarie 1985, judecatorul Roma a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 29 ianuarie 1986. Această decizie a fost făcută executivă la 29 ianuarie 1985. 11. La 18 aprilie 1986, reclamantul a notificat chiriașul care l-a solicitat să părăsească sediul. 12. La 13 mai 1986 a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 10 iulie 1986. 13. Între 10 iulie 1986 și 2 octombrie 1997, judecătorul a făcut patruzeci și două încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamantul nu avea dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. 14. La 12 noiembrie 1997, chiriașul a evacuat spontan apartamentul. LEI 15. La 10 septembrie 2001, Curtea a primit următoarea declarație de guvern: „Declar că Guvernul Italiei oferă 65.000.000 de ITL doamnei Amina Bertini în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în conformitate cu nr. 32363/96. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni începând cu notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 16. La 3 septembrie 2001, Curtea a primit de la reprezentantul reclamantului următoarea declarație semnată de reclamant: „Not că Guvernul Italiei sunt dispuși să plătească o sumă totală de 65 000 000 de ITL care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale pentru doamna Amina Bertini, în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cererii nr. 32363/96, în așteptarea Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu cer trimiterea cazului la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 17. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (articolul amenzii 18. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 3 decembrie 2001, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

CASE OF

BERTINI v. ITALY

(Application no. 32363/96)

JUDGMENT

(Friendly settlement)

STRASBOURG

3 December 2001

In the case of Bertini v. Italy,

The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

C.L.

Rozakis

,

President

,

Mr

G.

Bonello

,

Mrs

F.

Tulkens

,

Mr

P.

Lorenzen

,

Mrs

N.

Vajić

,

Mrs

S.

Botoucharova

,

judges

,

Mr

G.

Raimondi

,

ad hoc judge

,

and

Mr

E.

Fribergh

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 8 November 2001,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no.

32363/96) against the Italian Republic lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article

25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mrs Amina Bertini (“the applicant”), on 26

February 1996.

2.

The applicant was represented before the Court by Mr F. Leonardi, a lawyer practising in Rome. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, and by their co-agent, Mr

V. Esposito.

3.

The applicant complained about her prolonged inability – through lack of police assistance – to recover possession of her apartment and about the duration of the eviction proceedings.

4.

On 15 March 2001, after obtaining the parties’ observations, the Court declared the application admissible.

5.

On 29 August 2001 and on 6 September 2001, the applicant and the Agent of the Government respectively submitted formal declarations proposing a friendly settlement of the case.

THE FACTS

6.

The applicant is the owner of an apartment in Rome, which she had let to L.G.

7.

In a registered letter of 28 June 1982, the applicant informed the tenant that she intended to terminate the lease on expiry of the term on 31

December 1982 and asked him to vacate the premises by that date.

8.

On 28 June 1982 she served a notice to quit on the tenant, but he refused to leave.

9.

In a writ served on the tenant on 3 December 1984, the applicant reiterated her intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Rome Magistrate.

10.

On 29 January 1985, the Rome Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 29 January 1986. That decision was made enforceable on 29 January 1985.

11.

On 18 April 1986, the applicant served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.

12.

On 13 May 1986 she served notice on the tenant informing him that the order for possession would be enforced by a bailiff on 10 July 1986.

13.

Between 10 July 1986 and 2 October 1997 the bailiff made forty-two attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.

14.

On 12 November 1997, the tenant spontaneously vacated the apartment.

THE LAW

15.

On 10 September 2001, the Court received the following declaration from the Government:

“I declare that the Government of Italy offer to pay 65,000,000

ITL to Mrs

Amina

Bertini with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no.

32363/96. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case.

This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case.

The Government further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”

16.

On 3 September 2001, the Court received from the applicant’s representative the following declaration signed by the applicant:

“I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 65,000,000

ITL covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mrs

Amina Bertini with a view to securing a friendly settlement of application no.

32363/96 pending before the Court.

I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled.

This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached.

I further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”

17.

The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article

37

§

1

in

fine

of the Convention and Rule

62

§

3 of the Rules of Court).

18.

Accordingly, the case should be struck out of the list.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Decides

to strike the case out of the list;

2.

Takes note

of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber.

Done in English, and notified in writing on 3 December 2001, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Registrar

President