CASE OF RIZZI v. ITALY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list (friendly settlement)
CASE OF RIZZI v. ITALY (CtEDO, 2001)
PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE RIZZI c. ITALIA (Doc. nr. 31259/96) JUGGEMENTUL (Resoluție a Franței) STRASBOURG 3 decembrie 2001 În cazul Rizzi c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Primă Secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: C.L. Rozakis Președintele Bonello dna Tulkens Lorenzen dna Vajić dna Botoucharova judecătorul ad hoc Raimondi și grefierul secțiunii Fribergh După ce a deliberat în particular la 8 noiembrie 2001, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (n. 31259/96) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dna Silvana Rizzi („reclamantul”), la 19 februarie 1996. Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții de către dna G. Minoli, avocat care practică la Milano. Guvernul italian („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl V. Esposito. Reclamantul s-a plâns de incapacitatea ei prelungită – prin lipsa asistenței poliției – de a recupera posesia apartamentului ei și de durata procedurii de evacuare. La 22 martie 2001, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 19 iunie 2001 și la 6 septembrie 2001, reclamantul și, respectiv, Agentul Guvernului au prezentat declarații formale care propun o soluționare prietenoasă a cazului. FACTELE M.C., G.G. și C.L.G. au fost proprietarii unui apartament din Milano, pe care le-au lăsat C.N. Într-o scrisoare a servit locatarului la 5 decembrie 1987, ei și-au comunicat intenția de a încheia închiriere și au convocat chiriașul să apară în fața magistratului milan. Prin decizia din 15 decembrie 1987, care a fost făcută executivă la 17 februarie 1988, Magistratul milan a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1988. La 11 aprilie 1988, reclamantul a devenit proprietarul apartamentului. 10. La 9 iunie 1989, ea a depus o notificare asupra chiriașului ce l-a cerut să părăsească sediul. 11. La 3 iulie 1989, reclamantul l-a informat pe chiriaș că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 21 iulie 1989. 12. Între 21 iulie 1989 și 14 decembrie 1999, judecătorul a făcut patruzeci și șase de ani. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. 13. La 4 februarie 2000, chiriașul a evacuat sediul. DREPTUL 14. La 10 septembrie 2001, Curtea a primit următoarea declarație de guvern: „Declar că guvernul Italiei oferă să plătească 430.000 de ITL doamnei Silvana. Rizzi, cu scopul de a asigura o decontare prietenoasă a cererii înregistrate sub nr. 31259/96. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni începând cu notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 15. La 22 iunie 2001, Curtea a primit de la reprezentantul reclamantului următoarea declarație semnată de reclamant: „Not că Guvernul Italiei sunt dispuși să plătească o sumă totală de 43.000.000 de ITL care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale pentru dna Silvana Rizzi, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 31259/96, pe calea Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu cer trimiterea cazului la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 16. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (articolul amenzii 17. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 3 decembrie 2001, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului