CASE OF BASTREGHI v. ITALY

PRIMEI SECȚII CAUZE DE BASTREGHI c. ITALIA (Declarația nr. 33966/96) JUDGMENTUL (Resoluție în vârstă) STRASBOURG 3 decembrie 2001 În cazul Bastreghi c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Primă Secțiune), ședința ca Cameră compusă din: C.L. Rozakis Președintă Bonello dna Tulkens Lorenzen dna Vajić dna Botoucharova judecătorul ad hoc Raimondi și grefierul secțiunii Fribergh După ce a deliberat în particular la 8 noiembrie 2001, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (n. 33966/96) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dl Franco Bastreghi („reclamantul”), la 30 septembrie 1996. Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții de către dna M. Falatti, avocat practicant la Florența. Guvernul italian („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl V. Esposito. Reclamantul s-a plâns de incapacitatea prelungită – prin lipsa asistenței poliției – de a recupera posesia apartamentului său și de durata procedurii de evacuare. La 22 martie 2001, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 24 august 2001 și la 20 iulie 2001, reclamantul și, respectiv, Agentul Guvernului au prezentat declarații formale care propun o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE Reclamantul este proprietarul unui apartament din Florența, pe care l-a lăsat A.D.G. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 15 decembrie 1989, reclamantul a informat chiriașul despre intenția sa de a încheia închiriere și l-a convocat să apară înaintea magistratului Florenței. Prima audiere a avut loc la 14 ianuarie 1991. Reclamantul a solicitat un ordin provizoriu de posesie. Prin decizia din 10 februarie 1992, Magistratul Florenței a refuzat să pronunțe un ordin provizoriu. Prin decizia din 5 octombrie 1992, care a fost făcută executivă la 1 decembrie 1993, judecătorul Florenței a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie anulate până la 30 octombrie 1993. La 10 decembrie 1993, reclamantul a notificat locatarului care l-a solicitat să părăsească sediul. 10. La 11 ianuarie 1994, a informat locatarul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 3 martie 1994. 11. Între 3 martie 1994 și 8 aprilie 1998, judecătorul a făcut nouă încercări de recuperare a posesiei. Fiecare încercare s-a dovedit că nu a avut succes, deoarece reclamantul nu avea dreptul la asistență de poliție pentru executarea ordinului de posesie. 12. La 15 octombrie 1998, chiriașul a anulat sediul. DREPTUL 13. La 24 iulie 2001, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 23 milioane de ITL domnului Franco Bastreghi în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 33966/96. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 14. La 10 septembrie 2001, Curtea a primit de la reprezentantul reclamantului următoarea declarație semnată de reclamant: „Not că Guvernul Italiei sunt dispuși să plătească o sumă totală de 23.000.000 de ITL care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale pentru dl Franco Bastreghi, în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cererii nr. 33966/96 în așteptarea Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu cer trimiterea la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 15. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluția se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (articolul amenzii În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 3 decembrie 2001, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

CASE OF

BASTREGHI v. ITALY

(Application no. 33966/96)

JUDGMENT

(Friendly settlement)

STRASBOURG

3 December 2001

In the case of Bastreghi v. Italy,

The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

C.L.

Rozakis

,

President

,

Mr

G.

Bonello

,

Mrs

F.

Tulkens

,

Mr

P.

Lorenzen

,

Mrs

N.

Vajić

,

Mrs

S.

Botoucharova

,

judges

,

Mr

G.

Raimondi

,

ad hoc judge

,

and

Mr

E.

Fribergh

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 8 November 2001,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no.

33966/96) against the Italian Republic lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article

25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mr Franco Bastreghi (“the applicant”), on 30

September 1996.

2.

The applicant was represented before the Court by Mrs M. Falatti, a lawyer practising in Florence. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, and by their co-agent, Mr

V. Esposito.

3.

The applicant complained about his prolonged inability – through lack of police assistance – to recover possession of his apartment and about the duration of the eviction proceedings.

4.

On 22 March 2001, after obtaining the parties’ observations, the Court declared the application admissible.

5.

On 24 August 2001 and on 20 July 2001, the applicant and the Agent of the Government respectively submitted formal declarations proposing a friendly settlement of the case.

THE FACTS

6.

The applicant is the owner of an apartment in Florence, which he had let to A.D.G.

7.

In a writ served on the tenant on 15 December 1989, the applicant informed the tenant of his intention to terminate the lease and summoned him to appear before the Florence Magistrate. The first hearing was held on 14 January 1991. The applicant asked for a provisional order for possession. By a decision of 10 February 1992, the Florence Magistrate refused to make a provisional order.

8.

By a decision of 5 October 1992 which was made enforceable on 1

December 1993, the Florence Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 30 October 1993.

9.

On 10 December 1993, the applicant served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.

10.

On 11 January 1994, he served notice on the tenant informing him that the order for possession would be enforced by a bailiff on 3 March 1994.

11.

Between 3 March 1994 and 8 April 1998, the bailiff made nine attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.

12.

On 15 October 1998, the tenant vacated the premises.

THE LAW

13.

On 24 July 2001, the Court received the following declaration from the Government:

“I declare that the Government of Italy offer to pay 23,000,000

ITL to Mr

Franco

Bastreghi with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 33966/96. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case.

This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case.

The Government further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”

14.

On 10 September 2001, the Court received from the applicant’s representative the following declaration signed by the applicant:

“I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 23,000,000

ITL covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mr

Franco Bastreghi with a view to securing a friendly settlement of application no.

33966/96 pending before the Court.

I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled.

This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached.

I further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”

15.

The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article

37

§

1

in

fine

of the Convention and Rule

62

§

3 of the Rules of Court).

16.

Accordingly, the case should be struck out of the list.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Decides

to strike the case out of the list;

2.

Takes note

of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber.

Done in English, and notified in writing on 3 December 2001, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Registrar

President