RABLAT contre la FRANCE

SECȚIUNEA I DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 49285/99 prezentate de Adrien RABLAT împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care are loc la 6 martie 2001 într-o cameră compusă din președintele Palm Thomassen al meu, dnii J.-P. Costa, Ferrari Bravo Bîrsan Casadevall Zupančič Panțiru judecători Dl P. Mahoney grefier adjunct Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 7 iunie 1999 și înregistrată la 2 iulie 1999, după ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un cetățean francez, născut în 1944 și rezident la Marsilia. Acesta este reprezentat în fața Curții de către J.L. Guasco, avocat la Baroul din Marsilia. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 12 martie 1991, reclamantul a fost ascultat pentru prima dată de un judecător judecător judecătoresc și pus în discuție, în urma unei rechiziționări a procurorului Republicii, pentru a primi abuz de bunuri sociale și corupție pasivă. La 6 octombrie 1993, judecătorul a luat o ordonanță de a fi comunicat procurorului republicii. La 7 februarie 1995, reclamantul și o altă persoană au fost retrimise la tribunal pentru fapte comise în cursul anului 1986 și până la 30 iunie 1987. La 29 martie 1996, Tribunalul de Mare Instanță l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele reprobabile, așa cum sunt calificate în procesul-verbal de prim interogatoriu și l-a condamnat la 18 luni de închisoare cu suspendare și la 40 000 de franci de închisoare. La apelul reclamantului și al procurorului public, Tribunalul de apel din Aix-en-Provence stata prin Hotărârea din 22 mai 1997. Aceasta a confirmat hotărârea pronunțată condamnându-l totuși pe reclamant pentru re-el dasse abuz de bunuri sociale și trafic de influență. În hotărârea sa din 29 octombrie 1998, notificată la 11 decembrie, Curtea de Casație considera că motivul care se limita la a pune în discuție aprecierea suverană a faptelor de către judecătorii din fond. Prin urmare, a respins recursul. GRIEFS 1. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge în primul rând de durata procedurii. 2. Acesta se referă, de asemenea, la art. 6 alineatul (3) susținând că instanța de apel a recalificat faptele pentru care a fost urmărit și că nu a putut să explice, prin urmare, cu privire la infracțiunea de trafic de influență. (1) Reclamantul se plânge în primul rând de durata procedurii și mai întâi de art. 6 alin. (1) din Convenție, care prevede în special că orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. Curtea observă că procedura penală diligentă împotriva reclamantului a început la 12 martie 1991 și s ë este finalizată la 29 octombrie 1998. În la fel de actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul b) din Regulamentul său de procedură. (2) Reclamantul se plânge, de asemenea, de o încălcare a dreptului la apărare în măsura în care instanța de apel ar fi recalificat faptele pentru care a fost acuzat, prin care se explică astfel. Se referă la art. 6 alin. (3) din Convenție ale cărei dispoziții relevante se citesc după cum urmează Orice acuzat are dreptul, în special, la să fie informat, în cel mai scurt timp, într-o limbă pe care o înțelege și într-un mod detaliat, despre natura și cauza acuzației aduse împotriva sa, având la dispoziție timpul și facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale ; ... Curtea amintește că reclamantul trebuie să dea instanțelor naționale o ocazie pe care art. 35 alineatul (1) o are ca scop să o menajeze în principiu statelor contractante: evitarea sau corectarea presupuselor încălcări ale acestora (hotărârea Guzzardi c. Italia din 6 noiembrie 1980, seria A nr. 39, p. 27, § 72; Hotărârea Saidi c. Franța din 20 septembrie 1993, seria A nr. 261-C, p. 55, § 40). Aceasta arată că, în speță, recurentul nu a invocat, în recursul său în casare, pe care îl prezintă în prezent Curții. Prin urmare, acest lucru trebuie respins pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 1 și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână Tribunalul de Primă Instanță al reclamantului cu privire la durata procedurii sub unghiul articolului 6 alineatul (1) din convenție Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Paul M ahoney Elisabeth Palm grefier adjunct președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 49285/99

présentée par Adrien RABLAT

contre la France

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 6 mars 2001 en une chambre composée de

M

mes

E.

Palm

,

présidente

,

W.

Thomassen

,

MM.

J.-P. C

osta,

L.

Ferrari Bravo

,

C.

Bîrsan

,

J.

Casadevall

,

B.

Zupančič

,

T.

Panțîru

,

juges

,

et

de

M. P.

Mahoney

,

greffier adjoint

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 7 juin 1999 et enregistrée le 2

juillet 1999,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant est un ressortissant français, né en 1944 et résidant à Marseille. Il est représenté devant la Cour par M

e

J.L. Guasco, avocat au barreau de Marseille.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 12 mars 1991, le requérant fut entendu pour la première fois par un juge d’instruction et mis en examen, suite à un réquisitoire du procureur de la République, pour recel d’abus de biens sociaux et corruption passive.

Le 6 octobre 1993, le juge d’instruction prit une ordonnance de soit-communiqué au procureur de la République.

Le 7 février 1995, le requérant et une autre personne furent renvoyés devant le tribunal correctionnel pour des faits commis courant 1986 et jusqu’au 30 juin 1987.

Le 29 mars 1996, le tribunal de grande instance déclara le requérant coupable des faits reprochés tels que qualifiés dans le procès-verbal de premier interrogatoire et le condamna à la peine de dix-huit mois de prison avec sursis et quarante mille francs d’amende.

Sur appel du requérant et du ministère public, la cour d’appel d’Aix-en-Provence statua par arrêt du 22 mai 1997. Elle confirma le jugement déféré en condamnant toutefois le requérant pour recel d’abus de biens sociaux et trafic d’influence.

Le requérant se pourvut en cassation contre cet arrêt. Il soulevait un moyen tiré de ce que l’élément intentionnel du recel d’abus de biens sociaux n’était pas établi.

Dans son arrêt du 29 octobre 1998, notifié le 11 décembre suivant, la Cour de cassation estima que le moyen se bornait à remettre en cause l’appréciation souveraine des faits par les juges du fond. Elle rejeta donc le pourvoi.

GRIEFS

EN DROIT

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

»

La Cour observe que la procédure pénale diligentée contre le requérant a débuté le 12 mars 1991 et s’est achevée le 29 octobre 1998.

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article

54

§

3

b) de son règlement.

:

«

3.

Tout accusé a droit notamment à

:

a)

être informé, dans le plus court délai, dans une langue qu’il comprend et d’une manière détaillée, de la nature et de la cause de l’accusation portée contre lui

;

b)

disposer du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense

; ...

La Cour rappelle que le requérant doit donner aux juridictions nationales l’occasion que l’article 35 § 1 a pour finalité de ménager en principe aux États contractants

: éviter ou redresser les violations alléguées contre eux (arrêt Guzzardi c. Italie du 6 novembre 1980, série

A n° 39, p. 27, § 72

; arrêt Saïdi c. France du 20 septembre 1993, série A n° 261-C, p. 55, §

40).

Elle relève qu’en l’espèce, le requérant n’a pas soulevé, dans son pourvoi en cassation, le grief qu’il soumet maintenant à la Cour.

Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35

§§

1 et

4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen du grief du requérant concernant la durée de la procédure sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Paul M

ahoney

Elisabeth

Palm

Greffier adjoint

Présidente