- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 8 martie 2001
- Stat pârât
- PRT
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Dommage matériel - demande rejetée
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Remboursement partiel frais et dépens
Pinto de Oliveira împotriva Portugaliei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A PATRA CAUZA PINTO DE OLIVERIRA c. PORTUGALIA Cerere nr. 39297/98 HOTĂRÂREA STRASBURG 8 martie 2001 DEFINITIVF 08/0 LIMITE Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție.
El poate fi supus unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive În cauza Pinto de Oliveira c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Pastor Ridruejo Caflisch Makarczyk Cabral Barreto Vajić Pellonpä judecători Grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 15 februarie 2001, Rend la hotărâre, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se găsește o cerere (nr. 39297/98) îndreptată împotriva Republicii Portugalia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Eurico Manuel Pinto de Oliveira, a sesizat Comisia Europeană cu privire la Drepturile Lamelei la data de 3 noiembrie 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( Reclamantul este reprezentat de domnul P. Ferraz, avocat în baroul din Porto.
Guvernul portughez (atmosferă) este reprezentat de agentul său, domnul A. Henriques Gaspar, procuror general adjunct. Reclamantul a susținut că durata unei proceduri civile a fost excesivă. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție [art. 2 din Protocolul nr. 11] Cererea a fost atribuită celei de-a patra secții a Curții (art. 1 din Regulamentul de procedură). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din regulament. Printr-o decizie din 30 martie 2000, camera a declarat cererea admisibilă. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise pe fondul cauzei (art. 1 din Regulamentul de procedură).
DE FAPT, reclamantul este un resortisant portughez născut în 1957 și rezident în Porto. La 7 februarie 1992, reclamantul a fost victima unui accident de circulație care implică mai multe autoturisme. 10. La 11 mai 1993, reclamantul a înaintat în fața Tribunalului din Mangualde o cerere de despăgubire împotriva unei societăți de asigurare I, solicitând repararea prejudiciilor suferite în timpul accidentului. La 21 mai 1993, judecătorul a ordonat citația pârâtei. La 18 februarie 1994, instanța și-a prezentat concluziile în răspuns la 11 iunie 1993. 12. printr-o ordonanță din 10 ianuarie 1994, judecătorul a respins cererea de asistență judiciară. 13. La 18 februarie 1994, judecătorul a făcut o decizie pregătitoare (despacho saneador ) specificând faptele deja stabilite și cele care rămân de stabilit.
14. La 24 martie 1994, reclamantul a depus lista de martori. 15. La 15 aprilie 1994, judecătorul a ordonat emiterea a două comisii de recurs, în scopul audierii martorilor, la tribunalele din Porto și Matosinhos. La 13 octombrie 1994 a fost returnată comisia de recurs. La 21 octombrie 1994, tribunalul din Matosinhos l-a auzit pe martorul în cauză. La 18 noiembrie 1994, judecătorul a informat că cele două comisii de recurs au fost anexate la dosar. 16. La o dată nespecificată, alte două proceduri privind alte persoane implicate în același accident de circulație au fost anexate la procedura în litigiu 17. La data de 7 decembrie 1994, judecătorul a fixat la tribunal la data de 23 mai 1995. Cu toate acestea, aceasta nu a avut loc în acea zi din cauza faptului că o comisie de Rogatorie eliberată în cadrul unei luni a procedurilor anexe nu a fost încă înfășurată.
Lanch a fost amânată la 21 septembrie 1995, dar nu a avut loc din același motiv. 18. Printr-o ordonanță din 11 decembrie 1995, judecătorul a fixat la tribunal data la care a avut loc la 26 ianuarie 1996. Totuși, aceasta nu s-a întâmplat din cauza absenței unui avocat al lunii din una dintre părți. La tribunal a fost amânată la 27 mai 1996, data la care a avut loc.
19. printr-o hotărâre din 26 ianuarie 1998, instanța a dat dreptul parțial reclamantului 20. La recursul acestuia, Curtea de Apel (Tribunalul da Relação ) de la Coimbra a anulat decizia luată printr-o hotărâre din 9 martie 1999 și a decis că reclamantul trebuia să primească o despăgubire de 772 000 de escudos portughez (PTE), precum și sume pentru leucrum cesans și pentru daune morale, care urmează să fie stabilite în cadrul procedurii ulterioare de executare 21. Acuzarea s-a ocupat în casație în fața Curții Supreme (Supremo Tribunal de Justiça), dar aceasta și-a respins recursul, printr-o hotărâre din 7 octombrie 1999. 22. La 11 mai 1999, reclamantul a introdus în fața Tribunalului din Mangualde o procedură de executare cu scopul de a stabili cuantumul exact al despăgubirii, în conformitate cu hotărârea Curții de Apel din Coimbra din 9 martie 1999. Această procedură este în continuare în curs de desfășurare în fața Tribunalului din Mangustaude.
La art. 6 alineatul (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care trebuie luată în considerare 24. Reclamantul susține că procedura este încă în curs de desfășurare, în etapa sa de executare, care este deschisă la 11 mai 1999. 25. Guvernul nu se pronunță. 26. Curtea consideră că procedura care trebuie luată în considerare a început la 11 mai 1993, cu sesizarea Tribunalului din Mangualde. Aceasta rămâne nefinalizată până în prezent, având în vedere procedura de executare introdusă între timp, care trebuie, de asemenea, luată în considerare pentru a examina caracterul rezonabil al duratei procedurii (hotărârea Silva Pontes c. Portugalia din 23 martie 1994, seria A nr. 286-A, p. 14, §§ 36-38).
27. Prin urmare, durata procedurii care trebuie evaluată se extinde pe o perioadă de șapte ani și de aproximativ nouă luni până în prezent. Durata procedurii 28. Pentru a verifica dacă a fost depășit termenul rezonabil, trebuie să se țină seama de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre multe altele, Hotărârea Silva Pontes menționată anterior, p. 15, § 39 29. Guvernul susține că procedura a fost complicată având în vedere faptul că a fost necesară examinarea a două cereri suplimentare, care au fost anexate la procedura principală și consideră că nu a depășit termenul rezonabil.
30. Curtea observă că cauza nu avea o complexitate deosebită. Comportamentul reclamantului nu justifică nici durata procedurii. 31. În ceea ce privește comportamentul autorităților competente, Curtea arată mai întâi că două amânări de judecată au avut loc din motive imputabile instanței. Pe de altă parte, au trecut un an și opt luni între data la care a avut loc în cele din urmă la 27 mai 1996, și cea a hotărârii, la 26 ianuarie 1998. Este adevărat că Curtea Supremă a examinat recursul introdus de pârât într-un termen rezonabil. Cu toate acestea, acest element nu poate compensa durata anterioară a procedurii, care era deja excesivă în momentul introducerii recursului. Curtea arată în cele din urmă că procedura rămâne pendinte, în faza sa de executare, fără ca reclamantul să fi primit până în prezent sumele la care instanța de apel a considerat că are dreptul.
32. Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea concluzionează astfel că a existat o depășire a termenului rezonabil și, prin urmare, o încălcare a articolului 6 alineatul (2). PRIVIND LEGAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 33. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 34. Dl Pinto de Oliveira solicită ca daune materiale diferența dintre plafonul maxim pe care îl poate primi de la compania de asigurări și pagubele reale, pe care le are la 8 000 000 000 PTE, pe care el se referă și la faptul că nu a putut să-și dețină mașina și că a trebuit să-și întrerupă studiile în vederea specializării ortopedice din cauza accidentului.
35. Guvernul susține că suma solicitată pentru prejudiciul material nu prezintă nicio legătură cauzală cu presupusa încălcare; în ceea ce privește prejudiciul moral, suma în cauză ar fi excesivă. 36. Curtea nu identifică nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și pretinsa prejudiciu material și, prin urmare, respinge pretențiile sale în această privință. Pe de altă parte, faptul că procedura sa a fost prelungită dincolo de termenul rezonabil a cauzat, fără îndoială, reclamantului un prejudiciu moral care afectează acordarea unei despăgubiri. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41, Curtea alocă reclamantului suma de 800 000 PTE. Costuri și cheltuieli de judecată 37. Reclamantul solicită pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată suma de 625 000 PTE.
În acest sens, Curtea arată că reclamantul nu a fost reprezentat decât după decizia privind admisibilitatea cauzei. Curtea consideră că este necesar să se acorde în acest titlu 150 000 PTE. Interese moratorii 39. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă Portugaliei la data adoptării prezentei hotărâri este de 7 % l an.
Prin aceste motive, Curtea, în L.UNANIMITATE, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, sumele de 800 000 (88 de mii) ecudos portughez pentru daune morale și 150 000 (o sută cincizeci de mii) escudos portughez pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 7 % l an de la expirarea termenului menționat și până la plata Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 8 martie 2001 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură.
Vincent Berger Georg Ress Premier Președinte
QUATRIÈME SECTION
AFFAIRE PINTO DE OLIVEIRA c. PORTUGAL ( Requête n° 39297/98 ) ARRÊT STRASBOURG 8 mars 2001 DÉFINITIF 08/06/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive En l’affaire Pinto de Oliveira c. Portugal, La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , A. Pastor Ridruejo , L. Caflisch , J. Makarczyk , I. Cabral Barreto , M me N. Vajić , M. M. Pellonpää , juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 15 février 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n° 39297/98) dirigée contre la République du Portugal et dont un ressortissant de cet Etat, M. Eurico Manuel Pinto de Oliveira (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 3 novembre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
Le requérant est représenté par M e P. Ferraz, avocat au barreau de Porto. Le gouvernement portugais (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. A. Henriques Gaspar, Procureur général adjoint.
Le requérant alléguait que la durée d’une procédure civile était excessive.
La requête a été transmise à la Cour le 1 er novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n° 11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n° 11).
La requête a été attribuée à la quatrième section de la Cour (article 52 § 1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.
Par une décision du 30 mars 2000, la chambre a déclaré la requête recevable.
Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l’affaire (article 59 § 1 du règlement). EN FAIT
Le requérant est un ressortissant portugais né en 1957 et résidant à Porto.
Le 7 février 1992, le requérant fut victime d’un accident de la circulation impliquant plusieurs voitures.
Le 11 mai 1993, le requérant introduisit devant le tribunal de Mangualde une demande en dommages et intérêts contre une compagnie d’assurances I., sollicitant la réparation des préjudices subis lors de l’accident. Il demanda par ailleurs l’assistance judiciaire.
Le 21 mai 1993, le juge ordonna la citation à comparaître de la défenderesse. Celle-ci déposa ses conclusions en réponse le 11 juin 1993.
Par une ordonnance du 10 janvier 1994, le juge rejeta la demande d’assistance judiciaire.
Le 18 février 1994, le juge rendit une décision préparatoire ( despacho saneador ) spécifiant les faits déjà établis et ceux restant à établir.
Le 24 mars 1994, le requérant déposa sa liste de témoins.
Le 15 avril 1994, le juge ordonna de délivrer deux commissions rogatoires, aux fins d’audition de témoins, aux tribunaux de Porto et de Matosinhos. La commission rogatoire adressée au tribunal de Porto fut retournée le 13 octobre 1994. Le 21 octobre 1994, le tribunal de Matosinhos entendit le témoin en cause. Le 18 novembre 1994, le juge fit savoir que les deux commissions rogatoires avaient été jointes au dossier.
A une date non précisée, deux autres procédures concernant d’autres personnes impliquées dans le même accident de circulation furent annexées à la procédure litigieuse.
Le 7 décembre 1994, le juge fixa l’audience au 23 mai 1995. Toutefois, elle n’eut pas lieu ce jour-là en raison du fait qu’une commission rogatoire délivrée dans le cadre de l’une des procédures annexes n’avait pas encore été retournée. L’audience fut reportée au 21 septembre 1995, mais elle n’eut pas lieu pour le même motif.
Par une ordonnance du 11 décembre 1995, le juge fixa l’audience au 26 janvier 1996. Elle n’eut toutefois pas lieu en raison de l’absence de l’avocat de l’une des parties. L’audience fut reportée au 27 mai 1996, date à laquelle elle eut lieu.
Par un jugement du 26 janvier 1998, le tribunal rendit son jugement faisant partiellement droit au requérant.
Sur recours de celui-ci, la cour d’appel ( Tribunal da Relação ) de Coimbra annula la décision entreprise par un arrêt du 9 mars 1999 et décida que le requérant devait recevoir une indemnité de 772 000 escudos portugais (PTE) ainsi que des sommes pour lucrum cessans et pour dommage moral, à déterminer lors de la procédure ultérieure d’exécution.
La défenderesse se pourvut en cassation devant la Cour suprême ( Supremo Tribunal de Justiça ), mais celle-ci rejeta son pourvoi, par un arrêt du 7 octobre 1999.
Le 11 mai 1999, le requérant introduisit devant le tribunal de Mangualde une procédure d’exécution visant à déterminer le montant exact de l’indemnisation, conformément à l’arrêt de la cour d’appel de Coimbra du 9 mars 1999. Cette procédure est toujours pendante devant le tribunal de Mangualde. EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
23. Le requérant dénonce la durée de la procédure. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » A. Période à prendre en considération
Le requérant soutient que la procédure est toujours pendante, dans sa phase d’exécution, qui s’est ouverte le 11 mai 1999.
Le Gouvernement ne se prononce pas.
La Cour estime que la procédure à considérer a débuté le 11 mai 1993, avec la saisine du tribunal de Mangualde. Elle demeure inachevée à ce jour, compte tenu de la procédure d’exécution introduite entre-temps, laquelle doit également être prise en considération afin d’examiner le caractère raisonnable de la durée de la procédure (arrêt Silva Pontes c. Portugal du 23 mars 1994, série A n° 286-A, p. 14, §§ 36-38).
Partant, la durée de la procédure à apprécier s’étend sur sept ans et neuf mois environ à ce jour. B. Durée de la procédure
Pour rechercher s’il y a eu dépassement du délai raisonnable, il y a lieu d’avoir égard aux circonstances de la cause et aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d’autres, l’arrêt Silva Pontes précité, p. 15, § 39).
Le Gouvernement soutient que la procédure revêtait une certaine complexité compte tenu du fait qu’il a fallu examiner deux demandes supplémentaires, qui ont été annexées à la procédure principale. Il considère qu’il n’y pas eu dépassement du délai raisonnable.
La Cour observe que l’affaire ne revêtait pas de complexité particulière. Le comportement du requérant ne justifie pas non plus la durée de la procédure.
S’agissant du comportement des autorités compétentes, la Cour relève d’abord que deux reports d’audience eurent lieu pour des motifs imputables au tribunal. Par ailleurs, un an et huit mois se sont écoulés entre la date à laquelle l’audience eut finalement lieu, le 27 mai 1996, et celle du jugement, le 26 janvier 1998. Il est vrai que la Cour suprême a examiné le pourvoi introduit par la défenderesse dans un délai raisonnable. Cet élément ne saurait toutefois compenser la durée antérieure de la procédure, qui était déjà excessive au moment de l’introduction du pourvoi. La Cour relève enfin que la procédure demeure pendante, dans sa phase d’exécution, sans que le requérant ait reçu à ce jour les montants auxquels la cour d’appel a estimé qu’il avait droit.
Au vu des circonstances de la cause, la Cour conclut ainsi qu’il y a eu dépassement du « délai raisonnable » et, partant, violation de l’article 6 § 1. II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
33. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
M. Pinto de Oliveira demande à titre de dommage matériel la différence entre le plafond maximum qu’il pourra recevoir de la compagnie d’assurances et les dommages réels, qu’il évalue à 8 000 000 PTE. Il se prévaut également du fait qu’il n’a pas pu disposer de sa voiture et qu’il a dû interrompre ses études en vue de la spécialisation en orthopédie à cause de l’accident. Il demande par ailleurs 5 000 000 PTE pour préjudice moral.
Le Gouvernement soutient que le montant demandé au titre du préjudice matériel ne présente aucun lien de causalité avec la violation alléguée. Quant au préjudice moral, la somme en cause serait excessive.
La Cour ne décèle aucun lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué. Elle rejette donc ses prétentions à cet égard. En revanche, le fait que la procédure s’est prolongée au-delà du délai raisonnable a sans doute causé au requérant un préjudice moral justifiant l’octroi d’une indemnité. Statuant en équité, comme le veut l’article 41, la Cour alloue au requérant la somme de 800 000 PTE. B. Frais et dépens
Le requérant demande pour frais et dépens la somme de 625 000 PTE. Le Gouvernement s’en remet à la sagesse de la Cour.
La Cour relève que le requérant n’a été représenté qu’après la décision sur la recevabilité de l’affaire. Elle estime qu’il y a lieu d’octroyer à ce titre 150 000 PTE. C. Intérêts moratoires
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d ’ intérêt légal applicable au Portugal à la date d ’ adoption du présent arrêt est de 7 % l ’ an. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 2. Dit a) que l ’ Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, les sommes de 800 000 (huit cent mille) escudos portugais pour dommage moral et de 150 000 (cent cinquante mille) escudos portugais pour frais et dépens ; b) que ces montants seront à majorer d ’ un intérêt simple de 7 % l ’ an à compter de l ’ expiration dudit délai et jusqu ’ au versement ; 3. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 8 mars 2001 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président