- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 25 octombrie 2001
- Stat pârât
- PRT
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Dommage matériel - demande rejetée
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
Pires împotriva Portugaliei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A PATRA CAUZA PIRES c. PORTUGALIA (solicitarea nr. 43654/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 25 octombrie 2001 DEFINIF 25/01/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Pires c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din domnii Ress președintele Pastor Ridruejo, Cabral Barreto Butkevych Vajić Hedigan Bototarova judecători și al dlui V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera consiliului la data de 4 octombrie 2001, Renunță la hotărâre, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (nr. 43654/98) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, M. Carmim Pires și M Adília Silva Aparício Pires ( Gonçalves, avocată la Lisabona.
Guvernul portughez ( noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11], cererea a fost atribuită celei de-a patra secții a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 alineatul (1) din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. Printr-o decizie din 26 octombrie 2000, camera a declarat cererea admisibilă. Atât reclamanții, cât și guvernul au prezentat observații scrise pe fondul cauzei (art. 1 din Regulamentul de procedură). La 23 noiembrie 1994, reclamanții au introdus în fața Tribunalului din Porto o acțiune civilă împotriva societății de asigurări La 9 martie 1995, pârâta și-a prezentat concluziile ca răspuns.
11. La 12 mai 1995, judecătorul a invitat procurorul să se pronunțe asupra cererii de asistență judiciară din partea reclamanților, ceea ce a făcut la 16 mai 1995. 12. La 24 martie 1997, judecătorul a invitat organismele de securitate socială să precizeze dacă doresc să intervină în procedură. La 30 aprilie 1997, reclamanții au solicitat judecătorului să audieze un martor înainte de a fi ținut în cuști, având în vedere vârsta înaintată a martorului în cauză. Acesta a fost ascultat la 24 noiembrie 1997. 14. La 28 noiembrie 1997, judecătorul a ordonat grefei să solicite informațiile necesare deciziei privind asistența judiciară. Aceaceasta a fost acordată reclamanților la 13 iulie 1998. 15. octombrie 1998, judecătorul a emis o decizie pregătitoare (despacho saneador ) care preciza faptele deja stabilite și cele care rămân de stabilit.
O plângere ridicată de pârâtă a fost respinsă printr-o decizie din 28 noiembrie 1998. 16. La 9 și 20 decembrie 1998, pârâta și, respectiv, reclamanții și-au depus listele de martori. 17. La 11 ianuarie 1999, au fost trimise la tribunalele din Lisabona și Braga două comisii de recurs în scopul audierii martorilor, care s-au întors la 15 aprilie și 24 mai 1999. 18. Prin ordonanța din 29 iunie 1999, judecătorul a luat în considerare că era necesar ca dl Pires să fie supus unui examen medical. Tribunalul a fost stabilit la 2 mai 2000, dar nu a avut loc din motive imputabile Tribunalului. Aceaceasta a fost amânată la 18 ianuarie 2001, data la care a avut loc. 20. Prin hotărârea din 4 aprilie 2001, tribunalul a respins cererea.
21. Reclamanții au interpus apel la instanța de judecată (Tribunalul da Relaçăo) din Porto, unde procedura rămâne pendinte. PRIVIND VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 22. Reclamanții denunță durata procedurii în cauză. Ele reduc încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 23. Perioada care trebuie luată în considerare a început odată cu depunerea cererii, la 23 noiembrie 1994. Procedura fiind în continuare pendinte, durata în cauză este de șase ani și zece luni.
24. Pentru a verifica dacă a fost depășit termenul rezonabil, trebuie să se țină seama de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârea Silva Pontes c. Portugalia din 23 martie 1994, nr. 286 A, p. 15, § 39). 25. Guvernul consideră că procedura nu a avut o durată excesivă, cu excepția perioadei dintre mai 1995 și martie 1997. Cu toate acestea, pentru guvern, o astfel de întârziere nu poate fi suficientă pentru a ajunge la concluzia încălcării articolului 6 alineatul (1). În primul rând, Curtea constată că cauza nu avea o complexitate deosebită, iar comportamentul reclamanților nu justifică nici durata procedurii 27. În ceea ce privește comportamentul autorităților competente, Curtea arată că … Luând în considerare, de asemenea, circumstanțele cauzei, care impun o apreciere globală, precum și caracterul juridic al cauzei pentru reclamanți, Curtea consideră că a existat o depășire a termenului rezonabil și, prin urmare, o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II.
PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 29. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea ștearsă decât . imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. În ceea ce-i privește pe reclamanți, prejudiciul material corespunde sumei solicitate în fața instanțelor interne, adică 45 000 000 de escudos portughez (PTE) și solicită repararea prejudiciului moral cauzat de procesul lent, care se ridică la 6 000 000 PTE 31. Guvernul susține că prejudiciul material invocat nu prezintă nicio legătură de cauzalitate cu presupusa încălcare.
În ceea ce privește prejudiciul moral, el solicită Curții să stabilească, dacă este cazul, o sumă bazată pe jurisprudența sa în materie. 32. Curtea nu stabilește nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și pretinsa prejudiciu material. Prin urmare, Comisia respinge pretențiile reclamanților în acest sens.În schimb, faptul că procedura s-a prelungit dincolo de termenul rezonabil a cauzat, fără îndoială, reclamanților o nedreptate morală care afectează acordarea unei despăgubiri. Statuind în echitate, după cum dorește art. 41, Curtea alocă celor doi reclamanți suma globală de 1 700 000 PTE. Provizioane și cheltuieli de judecată 33. Reclamanții solicită plata sumei de 4 595 288 PTE, corespunzătoare notei de plată și cheltuieli de judecată prezentate de consiliul lor.
34. În acest sens, statul membru în cauză pune la dispoziția înțelepciunii Curții. 35. Curtea consideră că suma în cauză este excesivă. Curtea consideră că este necesar să se acorde în acest sens 250 000 PTE. Interese moratorii 36. În conformitate cu informațiile de care dispune Curtea, rata d Interes legal aplicabil Portugaliei la data adoptării prezentei hotărâri este de 7 % l an. PE CES MOTIVE, CURȚA, ÎN L.UNANIMITATE, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume 700 (un milion șapte sute de mii) Escudos portughez pentru daune morale ii.
250 000 (două sute cincizeci de mii) Escudos portughez pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor crește cu un interes simplu de 7 % l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 25 octombrie 2001 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte
QUATRIÈME SECTION
AFFAIRE PIRES c. PORTUGAL (Requête n° 43654/98) ARRÊT STRASBOURG 25 octobre 2001 DÉFINITIF 25/01/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Pires c. Portugal, La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , A. Pastor Ridruejo, I. Cabral Barreto , V. Butkevych , M me N. Vajić , M. J. Hedigan , M me S. Botoucharova , juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 4 octobre 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n° 43654/98) dirigée contre la République portugaise et dont deux ressortissants de cet Etat, M. Carmim Pires et M me Adília Silva Aparício Pires (« les requérants »), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 21 septembre 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
Les requérants sont représentés devant la Cour par M e M.J. Gonçalves, avocate à Lisbonne. Le gouvernement portugais (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. A. Henriques Gaspar, Procureur général adjoint.
Les requérants allèguent que la procédure civile à laquelle ils sont parties a connu une durée excessive.
La requête a été transmise à la Cour le 1 er novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n° 11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n° 11).
La requête a été attribuée à la quatrième section de la Cour (article 52 § 1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.
Par une décision du 26 octobre 2000, la chambre a déclaré la requête recevable.
Tant les requérants que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l’affaire (article 59 § 1 du règlement). EN FAIT
Les requérants sont des ressortissants portugais, nés respectivement en 1944 et 1951 et résidant à Braga (Portugal).
Le 23 novembre 1994, les requérants introduisirent devant le tribunal de Porto une action civile contre la compagnie d’assurances « T., S.A. ». Ils demandaient la réparation des préjudices subis, suite à un accident de la circulation survenu le 27 janvier 1993 et au cours duquel leur enfant décéda. Ils sollicitaient également l’assistance judiciaire.
Le 9 mars 1995, la défenderesse déposa ses conclusions en réponse.
Le 12 mai 1995, le juge invita le ministère public à se prononcer sur la demande d’assistance judiciaire formulée par les requérants, ce qu’il fit le 16 mai 1995.
Le 24 mars 1997, le juge invita les organismes de sécurité sociale à préciser s’ils voulaient intervenir dans la procédure.
Le 30 avril 1997, les requérants demandèrent au juge d’entendre un témoin avant la tenue de l’audience, vu l’âge avancé du témoin en cause. Celui-ci fut entendu le 24 novembre 1997.
Le 28 novembre 1997, le juge ordonna au greffe de solliciter les renseignements nécessaires à la décision sur l’assistance judiciaire. Celle-ci fut octroyée aux requérants le 13 juillet 1998.
Le 1 er octobre 1998, le juge rendit une décision préparatoire ( despacho saneador ) spécifiant les faits déjà établis et ceux restant à établir. Une réclamation soulevée par la défenderesse fut rejetée par une décision du 28 novembre 1998.
Les 9 et 20 décembre 1998, la défenderesse et les requérants respectivement déposèrent leurs listes de témoins.
Le 11 janvier 1999, deux commissions rogatoires aux fins d’audition de témoins furent envoyées aux tribunaux de Lisbonne et de Braga. Elles furent retournées les 15 avril et 24 mai 1999.
Par une ordonnance du 29 juin 1999, le juge considéra qu’il y avait lieu de soumettre M me Pires à un examen médical. L’examen eut lieu le 15 décembre 1999.
L’audience était fixée au 2 mai 2000 mais n’eut pas lieu pour des motifs imputables au tribunal. Elle fut reportée au 18 janvier 2001, date à laquelle elle eut lieu.
Par un jugement du 4 avril 2001, le tribunal rejeta la demande.
Les requérants interjetèrent appel devant la cour d’appel ( Tribunal da Relação ) de Porto, où la procédure demeure pendante. EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
22. Les requérants dénoncent la durée de la procédure en cause. Ils allèguent la violation de l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
La période à considérer a débuté avec l’introduction de la demande, le 23 novembre 1994. La procédure étant toujours pendante, la durée en cause est à ce jour de six ans et dix mois.
Pour rechercher s’il y a eu dépassement du délai raisonnable, il y a lieu d’avoir égard aux circonstances de la cause et aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d’autres, l’arrêt Silva Pontes c. Portugal du 23 mars 1994, n° 286 ‑ A, p. 15, § 39).
Le Gouvernement considère que la procédure n’a pas connu une durée excessive sauf pour ce qui est de la période entre mai 1995 et mars 1997. Toutefois, pour le Gouvernement, un tel retard ne saurait suffire pour conclure à la violation de l’article 6 § 1.
La Cour observe d’abord que l’affaire ne revêtait pas de complexité particulière. Le comportement des requérants ne justifie pas non plus la durée de la procédure.
S’agissant du comportement des autorités compétentes, la Cour relève qu’aucun acte de procédure n’a été accompli entre le 16 mai 1995 et le 24 mars 1997, soit un an et dix mois. Par ailleurs, l’audience du 2 mai 2000 a dû être reportée pour des motifs imputables au tribunal, la nouvelle audience n’ayant été fixée qu’au 18 janvier 2001, soit presque neuf mois plus tard.
Prenant également en considération les circonstances de la cause, qui commandent une appréciation globale, ainsi que l’enjeu de l’affaire pour les requérants, la Cour estime qu’il y a eu dépassement du « délai raisonnable » et, partant, violation de l’article 6 § 1. II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
29. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
Pour les requérants, leur dommage matériel correspond au montant réclamé devant les juridictions internes, soit 45 000 000 escudos portugais (PTE). Ils demandent par ailleurs la réparation du dommage moral causé par la lenteur de la procédure, qu’ils évaluent à 6 000 000 PTE.
Le Gouvernement soutient que le préjudice matériel invoqué ne présente aucun lien de causalité avec la violation alléguée. Quant au préjudice moral, il prie la Cour de fixer, le cas échéant, un montant se fondant sur sa jurisprudence en la matière.
La Cour ne décèle aucun lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué. Elle rejette donc les prétentions des requérants à ce titre. En revanche, le fait que la procédure s’est prolongée au-delà du délai raisonnable a sans doute causé aux requérants un tort moral justifiant l’octroi d’une indemnité. Statuant en équité, comme le veut l’article 41, la Cour alloue aux deux requérants la somme globale de 1 700 000 PTE. B. Frais et dépens
Les requérants demandent le paiement de la somme de 4 595 288 PTE, correspondant à la note d’honoraires et dépens présentée par leur conseil.
Le Gouvernement s’en remet à la sagesse de la Cour.
La Cour trouve excessif le montant en cause. Elle estime qu’il y a lieu d’octroyer à ce titre 250 000 PTE. C. Intérêts moratoires
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d ’ intérêt légal applicable au Portugal à la date d ’ adoption du présent arrêt est de 7 % l ’ an. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 2. Dit a) que l ’ Etat défendeur doit verser aux requérants, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes : i. 1 700 000 (un million sept cents mille) escudos portugais pour dommage moral ; ii. 250 000 (deux cent cinquante mille) escudos portugais pour frais et dépens ; b) que ces montants seront à majorer d ’ un intérêt simple de 7 % l ’ an à compter de l ’ expiration dudit délai et jusqu ’ au versement ; 3. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 25 octobre 2001 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président