DEL BONO, STRAGUZZI ET STRAGUZZI contre l'ITALIE

A PATRA SECȚIE

DECIZIE

PRIVIND ADMISIBILITATEA

cererii nr. 52968/99

prezentată de Maria Elisa Del Bono, Simona Straguzzi și Carmelo Straguzzi

împotriva Italiei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secție), reunită la 22 martie 2001 într-o cameră compusă din

domnii G. Ress, președinte,

A. Pastor Ridruejo,

L. Caflisch,

J. Makarczyk,

I. Cabral Barreto,

doamna N. Vajić,

domnul M. Pellonpää, judecători,

și domnul V. Berger, grefier de secție,

Având în vedere cererea sus-menționată introdusă la 15 ianuarie 1998 și înregistrată la 26 noiembrie 1999;

După deliberare, pronunță următoarea decizie:

ÎN FAPT

Reclamanții sunt cetățeni italieni, născuți respectiv în 1943, 1968, 1973 și având reședința în Sant'Agata Militello (Messina). Aceștia sunt reprezentați în fața Curții de domnul Alfredo Vicari, avocat în Militello (Messina).

La 15 septembrie 1978, reclamanții l-au chemat în judecată pe domnul C. în fața tribunalului din Patti pentru a obține repararea prejudiciilor suferite ca urmare a decesului domnului S., respectiv soț și tată al reclamanților, survenit în timpul unui accident de vânătoare.

Instrucția cauzei a început la 23 noiembrie 1978, dată la care judecătorul a autorizat punerea în cauză a societății de asigurări E. La 8 martie 1979, aceasta s-a constituit în procedură și a solicitat conexarea acestei proceduri cu o alta aflată pe rol între aceleași părți. Printr-o ordonanță din 23 martie 1979, al cărei text a fost depus la grefă la 29 martie 1979, judecătorul de instrucție a respins cererea de conexare și a amânat cauza pentru 24 mai 1979. La data respectivă, domnul C. a solicitat o amânare pentru a examina documente. Cele patru ședințe care au avut loc între 11 octombrie 1979 și 24 aprilie 1980 au privit punerea în cauză a societății de asigurări F. și constituirea acesteia în procedură.

Dintre cele nouăsprezece ședințe stabilite între 10 iulie 1980 și 26 mai 1986, două au fost amânate din cauza unei împiedicări a avocatului domnului C., una a fost amânată din cauza unei împiedicări a avocatului reclamanților, trei au fost amânate la cererea părților, șapte au fost amânate pentru a permite părților să depună la dosar acte și pentru a le examina, patru au privit punerea în cauză a societății de asigurări G., care între timp o înlocuise pe societatea F., și constituirea acesteia în procedură, una a fost amânată din oficiu, iar ultima a fost amânată pentru a permite părților să își prezinte concluziile, ceea ce au făcut la 20 noiembrie 1986. Ședința de dezbateri a fost stabilită la 15 iunie 1987. Dintre cele patru ședințe stabilite între 22 iulie 1987 și 18 decembrie 1989, două au fost amânate din oficiu și două la cererea părților. La 21 decembrie 1992, tribunalul a declarat întreruperea procedurii deoarece unul dintre avocații părților decedase.

La 17 iunie 1993, reclamanții au reluat procedura. Printr-o ordonanță din 18 mai 1995, al cărei text a fost depus la grefă la 22 mai 1995, după ce a regăsit dosarul care fusese pierdut, președintele tribunalului a stabilit ședința de dezbateri pentru 2 octombrie 1995 și a acordat reclamanților termen până la 17 iulie 1995 pentru a notifica părților pârâte reluarea procedurii. La ședința din 2 octombrie 1995, noul avocat constituit pentru reclamanți a solicitat o amânare pentru a putea notifica reluarea menționată, întrucât nu fusese informat cu privire la ordonanța tribunalului. După o amânare din oficiu, la 26 ianuarie 1998 a avut loc ședința de dezbateri în fața camerei competente.

Printr-o sentință din 9 februarie 1998, al cărei text a fost depus la grefă la 18 februarie 1998, tribunalul a declarat stingerea procesului, întrucât reclamanții nu respectaseră termenul acordat pentru notificarea reluării procedurii.

ÎN DREPT

Capătul de cerere al reclamanților se referă la durata procedurii în litigiu. Această procedură, care a început la 15 septembrie 1978 și s-a încheiat la 18 februarie 1998, a durat mai mult de nouăsprezece ani și cinci luni pentru o singură instanță.

Potrivit reclamanților, durata procedurii nu îndeplinește cerința „termenului rezonabil” (articolul 6 § 1 din Convenție). Guvernul se opune acestei teze.

Curtea consideră că, în lumina criteriilor care se desprind din jurisprudența sa în materie de „termen rezonabil” (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și miza litigiului pentru reclamant) și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, acest capăt de cerere trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond.

Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,

DECLARĂ CEREREA ADMISIBILĂ, toate motivele de fond fiind rezervate.

Vincent Berger

Georg Ress

Grefier

Președinte

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 52968/99

présentée par Maria Elisa Del Bono, Simona Straguzzi et Carmelo Straguzzi

contre l’Italie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 22

mars

2001 en une chambre composée de

MM.

G.

Ress

,

président

,

A.

Pastor Ridruejo

,

L.

Caflisch

,

J.

Makarczyk

,

I.

Cabral Barreto

,

M

me

N.

Vajić

,

M.

M.

Pellonpää

,

juges

,

et de

M.

V. B

erger,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 15 janvier 1998 et enregistrée le 26

novembre 1999

;

Après avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants sont des ressortissants italiens, nés respectivement en 1943, 1968, 1973 et résidant à Sant'Agata Militello (Messine). Ils sont représentés devant la Cour par M

e

Alfredo Vicari, avocat à Militello (Messine).

Le 15 septembre 1978, les requérants assignèrent M. C. devant le tribunal de Patti afin d'obtenir réparation des dommages subis suite au décès de M. S., respectivement mari et père des requérants, survenu lors d'un accident de chasse.

La mise en état de l'affaire commença le 23 novembre 1978, date à laquelle le juge autorisa la mise en cause de la compagnie d’assurances E. Le 8 mars 1979, celle-ci se constitua dans la procédure et demanda la jonction de cette procédure avec une autre pendante entre les même parties. Par une ordonnance du 23 mars 1979, dont le texte fut déposé au greffe le 29 mars 1979, le juge de la mise en état rejeta la demande de jonction et ajourna l'affaire au 24 mai 1979. Le jour venu, M. C. demanda un renvoi pour examiner des documents. Les quatre audiences qui se tinrent entre le 11 octobre 1979 et le 24 avril 1980 concernèrent la mise en cause de la compagnie d'assurances F. et sa constitution dans la procédure.

Des dix-neuf audiences fixées entre le 10 juillet 1980 et le 26 mai 1986, deux furent renvoyées en raison d'un empêchement de l'avocat de M. C., une le fut à cause d'un empêchement de l'avocat des requérants, trois furent renvoyées à la demande des parties, sept furent ajournées pour permettre aux parties de verser au dossier des actes et pour les examiner, quatre concernèrent la mise en cause de la compagnie d'assurances G., qui entre-temps avait remplacé la compagnie

F.,

et sa constitution dans la procédure, une fut reportée d'office, et la dernière le fut pour permettre aux parties de présenter leurs conclusions, ce qu'elles firent le 20 novembre 1986. L'audience de plaidoiries fut fixée au 15 juin 1987. Des quatre audiences fixées entre le 22 juillet 1987 et le 18 décembre 1989, deux furent renvoyées d'office et deux à la demande des parties. Le 21 décembre 1992, le tribunal déclara l'interruption de la procédure car un des avocats des parties était décédé.

Les 17 juin 1993, les requérants reprirent la procédure. Par une ordonnance du 18

mai

1995, dont le texte fut déposé au greffe le 22 mai 1995, après avoir retrouvé le dossier qui avait été perdu, le président du tribunal fixa l'audience de plaidoiries au 2

octobre 1995 et accorda aux requérants jusqu'au 17 juillet 1995 pour notifier aux parties défenderesses la reprise de la procédure. Lors de l'audience du 2

octobre 1995, le nouvel avocat constitué pour les requérants demanda un renvoi pour pouvoir notifier ladite reprise car il n'avait pas été informé de l'ordonnance du tribunal. Après un renvoi d'office, le 26 janvier 1998 eut lieu l'audience de plaidoiries devant la chambre compétente.

Par un jugement du 9 février 1998, dont le texte fut déposé au greffe le 18

février

1998, le tribunal déclara l'extinction du procès car les requérants n'avait pas respecté le délai accordé pour notifier la reprise de la procédure.

EN DROIT

Le grief des requérants porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure, qui a débuté le 15 septembre 1978 et s’est terminée le 18 février 1998, a duré plus de dix-neuf ans et cinq mois pour une instance.

Selon les requérants, la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de «

délai raisonnable

» (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE RECEVABLE

, tous moyens de fond réservés.

Vincent B

erger

Georg

Ress

Greffier

Président