SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 52974/99 prezentate de Maria Beneventano împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 22 martie 2001 într-o cameră compusă din domnii Ress președinte Pastor Ridruejo Caflisch Makarczyk Cabral Barreto Vajić Pellonpääjjjjord judecători și V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 19 noiembrie 1993 și înregistrată la 26 noiembrie 1999 După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta este un cetățean italian, născut în 1914 și rezident în Lentini (Syracuza). La 14 și 27 noiembrie 1975, reclamanta a opus două somații de plată obținute de banca C și de directorul acesteia în fața Tribunalului din Syracuse. La 16 februarie 1976, procedurile au fost anexate și judecătorul și-a rezervat decizia cu privire la suspendarea executării ordinelor. Prin ordonanța din 23 februarie 1976, judecătorul a acceptat această cerere. februarie 1977, două au fost trimise din cauza absenței reclamantei și una privind depunerea documentelor. Prezentarea concluziilor a avut loc la 23 mai 1977; la această dată, a fost stabilită data de 14 martie 1978, printr-o hotărâre definitivă din 13 mai 1978, al cărei text a fost depus la grefă la 13 iunie. 1978, Tribunalul a acceptat parțial cererea reclamantei, a redeschis procedura, a numit un expert și a făcut trimitere la data de 10 iulie 1978. Din cele douăzeci și una de audieri stabilite între această dată și 27 octombrie 1983, șase dintre ele au ajuns la competență, șapte au fost retrimise la cererea consiliului de administrație al uneia dintre părțile pârâte, trei au fost din oficiu, trei pentru a asocia prezenta cauză cu alte două pendinte între aceleași părți, una pentru a plăti la dosar o hotărâre a instanței de apel din Catania și una pentru a discuta alte mijloace de probă. La 10 noiembrie 1983, la 28 martie 1984 s-a stabilit interdicția de a prezenta concluziile. Dintre cele patru audieri stabilite între 12 decembrie 1984 și 3 octombrie 1985, două au fost revocate din oficiu, una a fost făcută din cauza absenței reclamantei și una pentru a permite părților să depună documente. La 20 februarie 1986, judecătorul a fixat interdicțiile la 24 noiembrie 1986. Printr-o hotărâre definitivă din 15 decembrie 1986, al cărei text a fost depus la grefa din 3 februarie 1987, instanța a acceptat parțial cererea reclamantei, redeschisă la lit. (a) în scopul de a încredința persoanei cu experiență un complet de competență și a fixat pentru depunerea jurământului acestuia din 26 martie 1987. Din cele opt audieri stabilite între 17 martie 1988 și 19 octombrie 1989, șapte au avut loc la audierile martorilor și una a fost retrimisă la cererea uneia dintre părțile pârâte. La 25 ianuarie 1991, judecătorul a declarat încetarea procedurii din cauza decesului unei luni a pârâtului. Între timp, la 13 iunie 1979, reclamanta a interjectat recursul la instanța de apel din Catania. A fost inițiată procedura la 16 iulie 1979. La 30 ianuarie 1981, cauza fusese pusă în deliberare. Printr-o hotărâre din 6 februarie 1981, al cărei text fusese depus la grefă la 17 martie 1981, instanța primise recursul reclamantei. La o dată nespecificată, recurenta a reînceput procedura în fața Tribunalului din Syracuse. La 25 februarie 1990, judecătorul a stabilit la data la care concluziile au fost prezentate la 21 februarie 1991. În ianuarie 1992, al cărui text a fost depus la grefa din 28 ianuarie 1992, tribunalul a fost parțial îndreptățit la cererea reclamantei și a condamnat pârâtul să-i plătească 30 000 000 de lire italiene. La 8 aprilie 1992, banca C. a solicitat în fața instanței de apel din Catania. noiembrie 1992 și cinstirea pledoariilor a avut loc la 26 martie 1993. Printr-o ordonanță în afara ședinței din 16 aprilie 1992, al cărei text a fost depus la grefa din 6 mai 1993, Curtea a redeschis la liturghie, a numit un expert și a predat părțile în fața consilierului de punere în funcțiune. Cele douăzeci și patru de audieri stabilite între 7 iunie 1993 și 11 iunie 1993 În ianuarie 1999, una a fost retrimisă din cauza unei greve a avocaților, una a fost din oficiu și douăzeci și doi au fost de competență (dintre care patru au fost înlocuite de expert și doisprezece au fost amânate deoarece expertul nu a depus la gref raportul său). La 18 ianuarie 1999, consilierul de punere în funcțiune a fixat caseta de prezentare a concluziilor la 22 La data de 26 noiembrie 1999 a fost stabilită o ordonanță în afara ședinței din 29 decembrie 1999, al cărei text a fost depus la grefă la 25 ianuarie 2000, instanța de apel redeschisă la data de 20 mai 1993 nu a fost notificată tuturor părților. La 21 februarie 2000, consilierul de punere în funcțiune a prezentat cauza la data de 20. martie 2000, deoarece ordonanța în cauză nu fusese notificată încă de către grefa sa. În ziua următoare, pârâta a solicitat o completare de competență, reclamanta ui a obiectat și judecătorul și-a reținut decizia. Prin ordonanța din 3 aprilie 2000, al cărei text a fost depus la grefă la 4 aprilie 2000, consilierul de punere în funcțiune a numit un nou expert. La 15 mai, 2 octombrie și 13 noiembrie 2000, judecătorul a retrimis cauza, deoarece expertul nu a depus încă raportul său la grefă. La 15 ianuarie 2001, expertul și-a prezentat raportul și Õ cauza a fost retrimisă la 2 aprilie 2001. a durat mai mult de douăzeci și cinci de ani și patru luni pentru două instane. Potrivit recurentei, durata procedurii nu răspunde la cerina termenului rezonabil (art. 6 alineatul (1) din Convenie). (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și provocarea litigiului pentru solicitant) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest spătarul trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară REQUETA RECEVAVABILĂ toate mijloacele de fond rezervate. Vincent B erger Georg Ress personal Președinte
de la requête n° 52974/99
présentée par Maria Beneventano
contre l’Italie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 22
mars
2001 en une chambre composée de
MM.
G.
Ress
,
président
,
A.
Pastor Ridruejo
,
L.
Caflisch
,
J.
Makarczyk
,
I.
Cabral Barreto
,
M
me
N.
Vajić
,
M.
M.
Pellonpää
,
juges
,
et de
M.
erger,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 19 novembre 1993 et enregistrée le 26
novembre 1999
;
Après avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante est une ressortissante italienne, née en 1914 et résidant à Lentini (Syracuse).
Les 14 et 27 novembre 1975, la requérante fit opposition à deux injonctions de payer obtenues par la banque C. ainsi que par son directeur devant le tribunal de Syracuse.
La mise en état des deux affaires commença le 16 février 1976. A cette date, les procédures furent jointes et le juge réserva sa décision quant à la suspension de l’exécution des injonctions. Par une ordonnance hors audience du 23 février 1976, le juge fit droit à cette demande. Des trois audiences fixées entre le 31 mai 1976 et le 14
février 1977, deux furent renvoyées en raison de l’absence de la requérante et une concerna le dépôt de documents. La présentation des conclusions eut lieu le 23
mai
1977
; à cette date, l’audience de plaidoiries fut fixée au 14 mars 1978. Par un jugement non définitif du 13
mai 1978, dont le texte fut déposé au greffe le 13
juin
1978, le tribunal fit en partie droit à la demande de la requérante, rouvrit l’instruction, nomma un expert et renvoya au 10
juillet 1978.
Des vingt et une audiences fixées entre cette date et le 27 octobre 1983, six concernèrent l’expertise, sept furent renvoyées à la demande du conseil de l’une des parties défenderesses, trois le furent d’office, trois afin de joindre la présente affaire avec deux autres pendantes entre les mêmes parties, une afin de verser au dossier un arrêt de la cour d’appel de Catane et une concerna la discussion d’autres moyens de preuve. Le 10
novembre
1983, l’audience de présentation des conclusions fut fixée au 28
mars 1984. Des quatre audiences fixées entre le 12 décembre 1984 et le 3
octobre 1985, deux furent renvoyées d’office, une le fut en raison de l’absence de la requérante et une afin de permettre aux parties de déposer des documents. Le 20
février
1986, le juge fixa l’audience de plaidoiries au 24
novembre
1986.Par un jugement non définitif du 15
décembre 1986, dont le texte fut déposé au greffe le 3
février
1987, le tribunal fit en partie droit à la demande de la requérante, rouvrit l’instruction afin de confier à l’expert un complément d’expertise et fixa pour la prestation de serment de ce dernier l’audience du 26 mars 1987.
Les audiences des 26 mars 1987 et 17 décembre 1987 concernèrent l’expertise. Des huit audiences fixées entre le 17 mars 1988 et le 19 octobre 1989, sept concernèrent l’auditions de témoins et une fut renvoyée à la demande de l’une des parties défenderesses. Le 25 janvier 1991, le juge déclara l’interruption de la procédure en raison du décès de l’une des défenderesses.
Entre-temps, le 13 juin 1979, la requérante avait interjeté appel devant la cour d’appel de Catane. La mise en état de l'affaire avait commencé le 16
juillet 1979. Le 30
janvier
1981, l’affaire avait été mise en délibéré. Par un arrêt du 6
février 1981, dont le texte avait été déposé au greffe le 17 mars 1981, la cour avait fait droit à l’appel de la requérante.
A une date non précisée, la requérante reprit la procédure devant le tribunal de Syracuse. Le 25 février 1990, le juge fixa l’audience de présentation des conclusions au 21
février 1991. L’audience de plaidoiries se tint le 11 décembre 1991. Par un jugement du 8
janvier 1992, dont le texte fut déposé au greffe le 28 janvier 1992, le tribunal fit en partie droit à la demande de la requérante et condamna la partie défenderesse à lui payer 30
000
000
lires italiennes.
Le 8 avril 1992, la banque C. interjeta appel devant la cour d’appel de Catane. L’instruction commença le 22 juin 1992. La présentation des conclusions eut lieu le 16
novembre 1992 et l’audience de plaidoiries se tint le 26 mars 1993. Par une ordonnance hors audience du 16 avril 1992, dont le texte fut déposé au greffe le 6
mai
1993, la cour rouvrit l’instruction, nomma un expert et remit les parties devant le conseiller de la mise en état. Des vingt-quatre audiences fixées entre le 7 juin 1993 et le 11
janvier 1999, une fut renvoyée en raison d’une grève des avocats, une le fut d’office et vingt-deux concernèrent l’expertise (dont quatre notamment le remplacement de l’expert et douze furent reportées car l’expert n’avait pas déposé au greffe son rapport). Le 18 janvier 1999, le conseiller de la mise en état fixa l’audience de présentation des conclusions au 22
mars 1999. A cette date, l’audience de plaidoiries fut fixée au 26
novembre
1999.
Par une ordonnance hors audience du 29 décembre 1999, dont le texte fut déposé au greffe le 25 janvier 2000, la cour d’appel rouvrit l’instruction, car l’ordonnance du 6
mai
1993 n’avait pas été notifiée à toutes les parties. Le 21 février 2000, le conseiller de la mise en état renvoya l’affaire au 20
mars 2000, car l’ordonnance en question n’avait pas encore été notifiée par le greffe. Le jour venu, la partie défenderesse demanda un complément d’expertise, la requérante s’y opposa et le juge réserva sa décision. Par une ordonnance hors audience du 3 avril 2000, dont le texte fut déposé au greffe le 4 avril 2000, le conseiller de la mise en état nomma un nouvel expert. Les 15 mai, 2 octobre et 13
novembre 2000, le juge renvoya l’affaire, car l’expert n’avait pas encore déposé son rapport au greffe. Le 15
janvier
2001, l’expert déposa son rapport et l’affaire fut renvoyée au 2 avril 2001.
Le grief de la requérante porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure, qui a débuté le 14 novembre 1975 et est encore pendante à ce jour
,
a duré plus de vingt-cinq ans et quatre mois pour deux instances.
Selon la requérante, la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de «
délai raisonnable
» (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
, tous moyens de fond réservés.
Vincent B
erger
Georg
Ress
Greffier
Président