SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 52977/99 prezentate de Salvatore Savona împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 22 martie 2001 într-o cameră compusă din domnii Ress președinte Pastor Ridruejo Caflisch Makarczyk Cabral Barreto Vajić Pellonpääs judecători și de V. B erger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 18 mai 1995 și înregistrată la 26 noiembrie 1999 După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un cetățean italian, născut în 1942 și rezident în Trapani. La 22 septembrie 1984, societatea în comandită simplă A. l-a invitat pe reclamant să plătească 10 143 La 6 octombrie 1984, reclamantul s-a opus acestui ordin în fața tribunalului din Trapani. Prima audiere a fost stabilită la 18 decembrie 1984; cu toate acestea, a fost inițial trimisă din oficiu la 8 ianuarie 1985, apoi la 5 martie 1985 ca urmare a absenței părților și apoi la 12 martie 1985, din oficiu. În ziua următoare, în instanță a fost retrimisă la cererea reclamantului. La 16 iulie 1985, Consiliul reclamantului a renunțat la mandatul său. Cele patru ședințe care au avut loc între 3 decembrie 1985 și 24 iunie 1986 au fost amânate la cererea pârâtei, așteptând ca reclamantul să numească un nou consiliu. noiembrie 1986, noul consiliu al reclamantului s-a constituit în fața judecătorului. Din cele paisprezece audieri stabilite între 7 aprilie 1987 și 8 octombrie 1991, cinci au fost amânate din oficiu, trei au fost amânate la cererea părților și două la cererea pârâtei, trei au fost revocate la audierea martorilor și o revocare a mandatului avocatului reclamantului. 1992, părțile și-au prezentat concluziile, iar tribunalul a respins opoziția reclamantului la 10 noiembrie 1994. La 18 mai 1995, reclamantul a luat o decizie în fața instanței judecătorești din Palermo. La 21 septembrie 1995 a fost numit un nou judecător, iar la 25 octombrie 1995 a fost numit un nou judecător. În februarie 1996, la 28 februarie 1996 a fost stabilită , cu toate acestea, la acea dată, reclamantul a depus memorii și încuviințarea a fost amânată la 15 mai 1996. Tribunalul a respins recursul în fața camerei competente la 23 mai 1997. Prin Hotărârea din 30 mai 1997, al cărei text a fost depus la grefă la 2 iunie 1997, Curtea a respins recursul. Această procedură, care a început la 6 octombrie 1984 și a fost încheiată la 2 iunie 1997, a durat mai mult de 12 ani și opt luni pentru două instane. Potrivit reclamantului, durata procedurii nu răspunde la cerina termenului rezonabil (art. 6 alineatul (1) din Convenie). Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și care intră în litigiul pentru solicitant), și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, acest Õ trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cerința, toate mijloacele de fond rezervate. Vincent B erger Georg Ress Moduler Președinte
de la requête n° 52977/99
présentée par Salvatore Savona
contre l’Italie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 22
mars
2001 en une chambre composée de
MM.
G.
Ress
,
président
,
A.
Pastor Ridruejo
,
L.
Caflisch
,
J.
Makarczyk
,
I.
Cabral Barreto
,
M
me
N.
Vajić
,
M.
M.
Pellonpää
,
juges
,
et de
M.
erger,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 18 mai 1995 et enregistrée le 26
novembre
1999
;
Après avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant est un ressortissant italien, né en 1942 et résidant à Trapani.
Le 22 septembre 1984, la société en commandite simple A. enjoignit au requérant de payer 10
143
000 lires italiennes. Le 6 octobre 1984, le requérant fit opposition à cette injonction devant le tribunal de Trapani.
La première audience fut fixée au 18 décembre 1984
; toutefois, elle fut renvoyée d’abord d’office au 8 janvier 1985, ensuite au 5
mars 1985 en raison de l’absence des parties, puis au 12 mars 1985 d’office. Le jour venu, l’audience fut renvoyée à la demande du requérant. Le 16 juillet 1985, le conseil du requérant renonça à son mandat. Les quatre audiences qui eurent lieu entre le 3 décembre 1985 et le 24 juin 1986 furent reportées à la demande de la défenderesse en attendant que le requérant nommât un nouveau conseil. Le 25
novembre 1986, le nouveau conseil du requérant se constitua devant le juge. Des quatorze audiences fixées entre le 7
avril
1987 et le 8 octobre 1991, cinq furent reportées d’office, trois le furent à la demande des parties et deux à la demande de la défenderesse, trois concernèrent l’audition de témoins et une la révocation du mandat de l’avocat du requérant. Le 7
avril
1992, les parties présentèrent leurs conclusions et l’audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 10 novembre 1994. Par un jugement du 1
er
décembre
1994, dont le texte fut déposé au greffe le 30 décembre 1994, le tribunal rejeta l’opposition du requérant.
Le 18 mai 1995, le requérant interjeta appel devant la cour d’appel de Palerme. La mise en état de l'affaire commença le 21 septembre 1995, date à laquelle le juge décida de s’abstenir car il était partie dans une procédure engagée par le requérant. Le 25
septembre
1995, un nouveau juge fut nommé et l’audience suivante fut fixée au 25
octobre
février 1996, l’audience de présentation des conclusions fut fixée au 28 février 1996
; toutefois, à cette date le requérant déposa des mémoires et l’audience fut reportée au 15 mai 1996. L’audience de plaidoiries devant la chambre compétente eut lieu le 23 mai 1997. Par un arrêt du 30
mai 1997, dont le texte fut déposé au greffe le 2 juin 1997, la cour rejeta l’appel.
Le grief du requérant porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure, qui a débuté le 6 octobre 1984 et s’est terminée le 2 juin 1997, a duré plus de douze ans et huit mois pour deux instances.
Selon le requérant, la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de «
délai raisonnable
» (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
, tous moyens de fond réservés.
Vincent B
erger
Georg
Ress
Greffier
Président