Folliero împotriva Italiei

SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 33376/96 de Renato FOLLIERO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 22 martie 2001 în calitate de Cameră compusă de Președintele C.L. Rozakis A.B. Baka Bonello Lorenzen Doamna Tsatsa-Nikolovska Levits Kovler judecători și dl E. Fribergh având în vedere cererea de mai sus introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 22 iulie 1996 și înregistrată la 7 octombrie 1996, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1927 și locuiește în Napoli.

El este reprezentat în fața Curții de către dl Giovanni Romano, un avocat care practică în Benevento. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează: reclamantul este proprietarul unui apartament din Napoli, pe care l-a lăsat să-l prezinte la R.T. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 15 iulie 1988, reclamantul și-a comunicat intenția de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară înaintea Magistratului Napoli. Prin decizia provizorie din 20 ianuarie 1989, judecătorul de la Napoli a susținut validitatea anunțului de renunțare, a ordonat ca sediile să fie eliminate până la 20 ianuarie 1990 și să decline competența în funcție de valoarea cazului.

La 22 februarie 1989, reclamantul a reluat procesul dinaintea Curții de District din Napoli. Prin hotărârea din 14 aprilie 1994, Curtea a declarat că închiderea închirierii a fost încheiată la 31 decembrie 1987 și a confirmat data vacanței indicată de judecător. Hotărârea a fost încadrată în aplicare la 2 septembrie 1994. La 1 aprilie 1995, reclamantul a notificat locatarului care l-a obligat să abandoneze sediul.

La 21 aprilie 1995, a informat locatarul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 30 mai 1995 între 30 mai 1995 și 21 septembrie 1999, judecătorul a făcut 12 încercări de recuperare a posesiunii, la 30 mai 1995, 16 noiembrie 1995, 4 Avril 1996, 4 iulie 1996, 19 noiembrie 1996, 18 martie 1997, 30 iunie 1997, 11 noiembrie 1997, 5 februarie 1998, 4 mai 1998, 16 iulie 1999 și 21 septembrie 1999. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece, în conformitate cu dispozițiile legale care prevăd scufundarea expulzărilor, reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. În conformitate cu secțiunea Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, procedurile de executare au fost suspendate.Legea internă relevantă Legea internă relevantă este descrisă în hotărârea Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, 28.7.99, §§ 18-35, ECHR-V.

COMPLAINTS Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 despre incapacitatea prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului său. Reclamantul se plâng în continuare în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii de evacuare. Reclamantul se plânge că incapacitatea sa de a recupera posesia apartamentului său a constituit o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, care prevede: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.

Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Reclamantul se plânge în continuare cu privire la durata procedurii de evacuare. art. 6 din Convenția prevede, în măsura în care este relevant, următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” Pe fond, Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile și problemele sociale în ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar fi aplicate simultan.

În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu a fost disproporționată. În ceea ce privește durata procedurii de executare, Guvernul susține că întârzierea în furnizarea asistenței poliției este justificată de protecția interesului public. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea prioritară pentru executarea expulzărilor.Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție.

Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

SECOND SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 33376/96 by Renato FOLLIERO against Italy The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 22 March 2001 as a Chamber composed of Mr C.L. Rozakis , President , Mr A.B.

Baka , Mr G. Bonello , Mr P. Lorenzen , Mrs M. Tsatsa-Nikolovska , Mr E. Levits , Mr A. Kovler , judges , and Mr E. Fribergh , Section Registrar , Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 22 July 1996 and registered on 7 October 1996, Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant is an Italian national, born in 1927 and living in Naples.He is represented before the Court by Mr Giovanni Romano, a lawyer practising in Benevento.

A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows: The applicant is the owner of an apartment in Naples, which he had let to R.T. In a writ served on the tenant on 15 July 1988, the applicant communicated his intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Naples Magistrate. By a provisional decision of 20 January 1989, the Naples Magistrate upheld the validity of the notice to quit, ordered that the premises be vacated by 20 January 1990 and declined jurisdiction on account of the value of the case. On 22 February 1989, the applicant resumed the proceedings before the Naples District Court. By a judgment of 14 April 1994, the court declared that the lease was terminated as of 31 December 1987 and confirmed the date of vacation indicated by the Magistrate.

The judgment was made enforceable on 2 September 1994. On 1 April 1995, the applicant served notice on the tenant requiring him to vacate the premises. On 21 April 1995, he served notice on the tenant informing him that the order for possession would be enforced by a bailiff on 30 May 1995. Between 30 May 1995 and 21 September 1999, the bailiff made 12 attempts to recover possession, on 30 May 1995, 16 November 1995, 4 April 1996, 4 July 1996, 19 November 1996, 18 March 1997, 30 June 1997, 11 November 1997, 5 February 1998, 4 May 1998, 16 July 1999 and 21 September 1999. Each attempt proved unsuccessful, as, under the statutory provisions providing for staggering of evictions, the applicant was not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.

Pursuant to Section of Law no. 431 of 9 December 1998, the enforcement proceedings were suspended. B. Relevant domestic law The relevant domestic law is described in the judgment Immobiliare Saffi v. Italy [GC], no. 22774/93, 28.7.99, §§ 18-35, ECHR-V. COMPLAINTS 1. The applicant complains under Article 1 of Protocol No. 1 about his prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of his apartment. 2. The applicant further complains under Article 6 § 1 of the Convention about the duration of the eviction proceedings. THE LAW The applicant complains that his inability to recover possession of his apartment amounted to a violation of Article 1 of Protocol No. 1, which provides: “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions.

No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” The applicant further complains about the duration of the eviction proceedings.

Article 6 of the Convention, insofar as relevant, provides as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...” On the merits, the Government maintain that the measures in question amount to a control of the use of property which pursues the legitimate aim of avoiding the social tensions and troubles to public order that would occur if a considerable number of orders for possession were to be enforced simultaneously. In their opinion, the interference with the applicant’s property rights was not disproportionate. As to the length of the enforcement proceedings, the Government maintain that the delay in providing the assistance of the police is justified by the protection of the public interest.

In any event, the Government stress that following the entry into force of Law no. 431 of 9 December 1998, the Prefect is no longer competent to determine the order of priority for the enforcement of the evictions. The date of enforcement should now be set by the District Court. The Court considers that the application raises complex and serious issues which require a determination on the merits. It follows that it cannot be considered manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring the application inadmissible has been established. For these reasons, the Court unanimously Declares the application admissible, without prejudging the merits of the case.

Erik Fribergh Christos Rozakis Registrar President