F.B. și G.F. împotriva Italiei

SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILitatea cererii nr. 32671/96 de către F.B. & G.F. împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), care a stat la 22 martie 2001 în calitate de Cameră compusă de Președintele C.L. Rozakis A.B. Baka Bonello Lorenzen Doamna Tsatsa-Nikolovska Levits Kovler și dl. E. Fribergh având în vedere cererea de mai sus introdusă la 8 august 1996 de la Comisia Europeană a Drepturilor Omului și înregistrată la 20 august 1996, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții sunt resortisanți italieni, născuți în 1938 și 1940, care trăiesc în Milan.

Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dna L. Virando, un avocat care practică în Turin. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamanții sunt proprietarii unui apartament din Milano, pe care i-au lăsat lui R.P. și S.C.S. într-o scrisoare servită chiriașilor la 27 iunie 1988, reclamanții și-au comunicat intenția de a respinge locația și au convocat chiriașii să apară în fața Magistratului Milan. Prin decizia din 13 iulie 1988, care a fost făcută executivă la 6 septembrie 1988, Magistratul de la Milano a susținut validitatea anunțului de renunțare și a ordonat ca sediile să fie anulate până la 13 iulie 1989. La 10 aprilie 1990, reclamanții au formulat o declarație legală care a solicitat urgent ca sediul ca cazare pentru copiii lor.

La 24 mai 1990, reclamanții au notificat chiriașii care le-au cerut să abandoneze sediul, iar la 3 iunie 1990 au notificat chiriașii care le-au informat că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 13 iulie 1990. Între 13 iulie 1990 și 11 decembrie 1995, judecătorul a făcut 25 de încercări de recuperare a posesiunii, la 13 iulie 1990, 25 octombrie 1990, 27 Noiembrie 1990, 14 ianuarie 1991, 18 februarie 1991, 18 aprilie 1991, 18 iunie 1991, 30 septembrie 1991, 28 noiembrie 1991, 20 ianuarie 1992, 31 martie 1992, 21 aprilie 1992, 29 iunie 1992, 17 decembrie 1992, 11 martie 1993, 17 mai 1993, 30 septembrie 1993, 21 decembrie 1993, 1 aprilie 1994, 14 iunie 1994, 17 octombrie 1994, 17 ianuarie 1995, 25 mai 1995, 28 septembrie 1995 și 11 decembrie 1995. Fiecare încercare s-a dovedit eșuat, deoarece reclamanții nu au fost acordate asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie.

La 27 februarie 1996, reclamanții au retras apartamentul. Legea internă relevantă Legea internă relevantă este descrisă în hotărârea Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, 28.7.99, §§ 18-35, ECHR-V. COMPLAINTS Reclamanții se plâng în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 despre incapacitatea prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului lor. Reclamanții se plâng în continuare în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii de evacuare și despre refuzul dreptului de acces la o instanță. Reclamanții se plâng că incapacitatea lor de a recupera posesia apartamentului lor a constituit o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, care prevede: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Reclamanții se plâng în continuare cu privire la durata procedurii de evacuare.

art. 6 din Convenție, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele în ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar fi aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamanților nu a fost disproporționată. Reclamanții susțin că imposibilitatea de a-și retracta apartamentul în cursul a 6 ani și jumătate din emiterea ordinului de posesie constituie o încălcare a dreptului lor în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. Ele susțin că în sistemul juridic italian chiriași sunt supraprotejați.

În ciuda faptului că au făcut o declarație legală că au cerut urgent locurile ca cazare pentru fiicele lor, acestea ar putea revoca apartamentul doar 6 ani și jumătate după data stabilită de magistrat. În ceea ce privește durata procedurii de executare, Guvernul susține că întârzierea în furnizarea asistenței poliției este justificată de protecția interesului public. Reclamanții susțin că întârzierea în aplicarea ordinului emis de magistratul din Milano a dus la negarea dreptului lor de acces la o instanță. Reclamanții susțin că refuzul administrației de a executa ordinul emis de magistrat a interferat cu puterea justiției. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție.

Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

SECOND SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 32671/96 by F.B. & G.F. against Italy The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 22 March 2001 as a Chamber composed of Mr C.L. Rozakis , President , Mr A.B. Baka , Mr G. Bonello , Mr P. Lorenzen , Mrs M. Tsatsa-Nikolovska , Mr E. Levits , Mr A. Kovler , judges , and Mr E. Fribergh , Section Registrar , Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 8 August 1996 and registered on 20 August 1996, Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants are Italian nationals, born in 1938 and 1940, living in Milan.

They are represented before the Court by Mrs L. Virando, a lawyer practising in Turin. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows: The applicants are the owners of an apartment in Milan, which they had let to R.P. and S.C.S. In a writ served on the tenants on 27 June 1988, the applicants communicated their intention to terminate the lease and summoned the tenants to appear before the Milan Magistrate. By a decision of 13 July 1988, which was made enforceable on 6 September 1988, the Milan Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 13 July 1989. On 10 April 1990, the applicants made a statutory declaration that they urgently required the premises as accommodation for their children.

On 24 May 1990, the applicants served notice on the tenants requiring them to vacate the premises. On 3 June 1990, they served notice on the tenants informing them that the order for possession would be enforced by a bailiff on 13 July 1990. Between 13 July 1990 and 11 December 1995, the bailiff made 25 attempts to recover possession, on 13 July 1990, 25 October 1990, 27 November 1990, 14 January 1991, 18 February 1991, 18 April 1991, 18 June 1991, 30 September 1991, 28 November 1991, 20 January 1992, 31 March 1992, 21 April 1992, 29 June 1992, 17 December 1992, 11 March 1993, 17 May 1993, 30 September 1993, 21 December 1993, 1 April 1994, 14 June 1994, 17 October 1994, 17 January 1995, 25 May 1995, 28 September 1995 and 11 December 1995. Each attempt proved unsuccessful, as the applicants were never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.

On 27 February 1996, the applicants repossessed the apartment. B. Relevant domestic law The relevant domestic law is described in the judgment Immobiliare Saffi v. Italy [GC], no. 22774/93, 28.7.99, §§ 18-35, ECHR-V. COMPLAINTS 1. The applicants complain under Article 1 of Protocol No. 1 about their prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of their apartment. 2. The applicants further complain under Article 6 § 1 of the Convention about the duration of the eviction proceedings and about the denial of its right of access to a court. THE LAW The applicants complain that their inability to recover possession of their apartment amounted to a violation of Article 1 of Protocol No. 1, which provides: “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions.

No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” The applicants further complain about the duration of the eviction proceedings.

Article 6 of the Convention, insofar as relevant, provides as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...” The Government maintain that the measures in question amount to a control of the use of property which pursues the legitimate aim of avoiding the social tensions and troubles to public order that would occur if a considerable number of orders for possession were to be enforced simultaneously. In their opinion, the interference with the applicants’ property rights was not disproportionate. The applicants argue that the impossibility to repossess their apartment during 6 years and a half from the issue of the order for possession amounts to a violation of their right under Article 1 of Protocol No. 1. They argue that in the Italian legal system tenants are overprotected.

Despite the fact that they had made a statutory declaration that they urgently required the premises as accommodation for their daughters, they could repossess the apartment only 6 years and a half after the date set by the magistrate. As to the length of the enforcement proceedings, the Government maintain that the delay in providing the assistance of the police is justified by the protection of the public interest. The applicants argue that the delay in the enforcement of the order issued by the Milan Magistrate resulted in a denial of their right of access to a court. The applicants argue that the refusal of the administration to enforce the order issued by the magistrate has interfered with the power of the judiciary.

The Court considers that the application raises complex and serious issues which require a determination on the merits. It follows that it cannot be considered manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring the application inadmissible has been established. For these reasons, the Court unanimously Declares the application admissible, without prejudging the merits of the case. Erik Fribergh Christos Rozakis Registrar President