- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 27 martie 2001
- Stat pârât
- GBR
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Sutherland împotriva Regatului Unit
Traducere în română Auto
Cazul Sutherland c. Regatul Unit de cerere nr. 25186/94 Hotărârea (Striking out) Strasbourg, 27 martie 2001 CAUZA DE SUTHERLAND c. CAUZA DE REGAT UNIT de cerere nr. 25186/94 JUDGMENT (Striking out) STRASBOURG 27 martie 2001 În cazul Sutherland c. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ședința în calitate de Marea Camere compusă din următoarele judecători: Președintele Wildhaber Palm J.-P.
Costa Ferrari Bravo Loucaides Fuhrmann Jungwiert Fischbach dna N. V ajić Hedigan dna Thomassen Pellonpää dna Tsatsa Nikolovska Panțîru Levits Traja, judecătorii Sir John F ruland, judecătorul ad hoc și, de asemenea, M. de Salvia Registrar eliberează următoarea hotărâre, care a fost adoptată la 21 martie 2001: PROCEDURA Cazul a fost transmis Curții, în conformitate cu dispozițiile aplicabile înainte de intrarea în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”), de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) la 15 septembrie 1997 (art. 5 § 5 din Protocolul nr. 11 și ex-articole 47 și 48 din Convenția).
Cazul a apărut într-o cerere (nr. 25186/94) împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord depusă Comisiei în temeiul articolului 25 din Convenția, de către un național britanic, dl Euan Sutherland („reclamantul”), la 8 iunie 1994. Reclamantul s-a plâns că stabilirea vârstei minime pentru activitățile homosexuale legale între bărbați la 18 ani, mai degrabă decât pentru femei, a încălcat dreptul său de a respecta viața privată în temeiul articolului 8 din Convenție și a fost discriminatoriu în încălcarea articolului respectiv luat coroborat cu art. 14. Comisia a declarat cererea admisibilă la 21 mai. 1996. În raportul său din 1 iulie 1997 (ex-art. 31 din Convenție), acesta a exprimat avizul că a existat o încălcare a articolului 8, luată coroborat cu art. 14 din Convenție (14 voturi împotrivă 4). Înainte ca Curtea să fie reprezentată de dl S. Grosz, un avocat practicant la Londra.
Guvernul Regatului Unit („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl. M. Eaton al Oficiului de Externe și al Commonwealth. După pensionarea sa, acesta a fost înlocuit de dl C.A. Whowersley al aceluiași Oficiu. La 13 octombrie 1997, Guvernul și reclamantul au prezentat un acord ca guvernul să propună Parlamentului un proiect de lege pentru reducerea vârstei de consimțământ pentru acte homosexuale de la 18 la 16 ani. Odată ce legislația a fost adoptată și Guvernul a fost de acord să plătească costuri rezonabile reclamantului, părțile vor solicita Curții să-l invite să aprobe o soluție prietenoasă. Părțile au convenit că vor face cererile necesare Curții pentru prelungirea timpului de depunere a comemorativelor.
La 8 aprilie 1998, dl R. Bernhardt, președintele Curții, s-a angajat să nu conteste cererea reclamantului în așteptarea examinării acestei chestiuni. La 8 aprilie 1998, dl R. Bernhardt, președintele Curții, a ordonat ca guvernul și reclamantul să aibă fiecare până la 21 septembrie 1998 să depună un memorial, rezervând în același timp chestiunea procedurii suplimentare. După intrarea în vigoare a Protocolului nr. 11 la 1 noiembrie 1998 și în conformitate cu dispozițiile articolului 5 § 5 din acesta, cazul a fost remis la Marea Camere a Curții. Componența Marei Camere a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile articolului 27 §§ 2 și 3 din Convenția și fostul articol 24 din Regulamentul Curții.
Sir Nicolas Bratza, judecătorul ales în ceea ce privește Regatul Unit, care a participat la examinarea Comisiei, s-a retras de la ședința în Marea Camera (art. 28). Guvernul, în consecință, a numit Sir John Freeland ca judecător ad hoc în locul său (articolul § 2 din Convenția și art. 29 § 1). Ulterior, în așteptarea încheierii procesului parlamentar național descris la punctele 14-15 de mai jos, dl Wildhaber, președintele noului Curte, și Marea Camera au acordat mai multe cereri succesive de prelungire a termenului de depunere a comemorativelor, ultima dată din iulie 2000 până la sfârșitul sesiunii parlamentare din anul respectiv. 10. Prin scrisorile primite de Curte la 15 ianuarie, 23 ianuarie și 5 februarie 2001 reprezentantul reclamantului și Agentul Guvernului au depus declarații oficiale care solicită instanței să examineze cazul din lista sa de cauze și să-i informeze că guvernul a plătit costurile reclamantului.
FACTE 11. Reclamantul este un național britanic, născut în 1977 și rezidentă în Londra. La aproximativ 12 ani el a devenit conștient că el a fost atras sexual de băieți. La 14 ani el a încercat să iasă cu o fată, dar experiența a confirmat pentru el că el a putut găsi doar o relație de satisfacere cu un alt om. El a avut prima sa întâlnire homosexuală la 16 ani cu o altă persoană de vârsta lui, care a fost de asemenea homosexual. Ei au avut relații sexuale, dar au fost amândoi îngrijorați de faptul că, în conformitate cu legea, în momentul în care este o infracțiune penală. În 1990 455 acuzații au dat naștere la 342 condamnații. În 1991 213 acuzații au dat naștere la 169 condamnații. Reclamantul nu a fost niciodată urmărit.
12. Legea relevantă include următoarele dispoziții. În temeiul articolului 12 alineatul (1) din Legea privind infracțiunile sexuale din 1956, o persoană a comis o infracțiune cu o altă persoană. În temeiul articolului 13 a fost o infracțiune pentru un om a comite un act de „decență brută” cu un alt om, fie în public, fie în privat. În ciuda acestor dispoziții, în temeiul articolului 1 din Legea 1967 privind infracțiunile sexuale, astfel de acte nu ar trebui să fie o infracțiune, cu condiția ca părțile să acorde acordul și să ajungă la vârsta de 21 de ani. În schimb, vârsta consimțământului cu privire la femei a fost de 16 ani.
Astfel, în conformitate cu art. 14 alin. (1) din Legea din 1956, o persoană a comis un atac indecent asupra unei femei, art. 14 alin. (2), cu condiția ca o fată sub 16 ani să nu poată acorda niciun consimțământ care să împiedice un act să fie un atac în sensul art. 13. La 21 februarie 1994, Camera Comunelor, cu 307 voturi împotrivă cu 280 de voturi, a respins un amendament pentru reducerea vârstei minime de consimțământ pentru actele homosexuale masculine la 16 ani, dar, cu 427 voturi împotrivă cu 162, a acceptat un amendament pentru reducerea vârstei minime la 18 ani.
În urma raportului Comisiei din 1 iulie 1997, concluzia că reclamantul a fost victima unei încălcări a articolului 8 din Convenție, luată coroborat cu art. 14, Guvernul a propus Parlamentului, în iunie 1998, un proiect de lege privind crima și tulburările pentru o reducere suplimentară a vârstei de consimțământ pentru acte homosexuale între bărbați de la 18 la 16. Dispozițiile privind egalizarea vârstei de consimțământ au fost acceptate de o mare majoritate a Casei Comunelor, dar au fost respinse de Camera Lordelor. Ulterior, un proiect de lege privind infracțiunile sexuale (modificarea) a fost introdus la 16 decembrie 1998 și, din nou, egalizarea vârstei de consimțământ a fost aprobată la 25 ianuarie 1999 de către Camera Comunelor, dar a fost respinsă la 14 aprilie 1999 de către Camera Lordilor.
15. Pentru a se asigura că egalizarea vârstei de consimțământ ar deveni lege chiar dacă Camera Lordilor ar fi respins-o, proiectul de lege a fost reintrodus în fața Camerei Comunelor în temeiul Legii privind Parlamentul 1911. În temeiul Legii, proiectul de lege nu a putut adopta Camera Comunelor până după 25 ianuarie 2000, aniversarea celei de-a doua citiri cu succes în această Parlament. La 28 ianuarie 2000, proiectul de lege a fost reintrodus înaintea Casei Comunelor. După ce a fost adoptat cu 263 voturi împotrivă cu 102 de voturi, acesta a fost introdus în Camera Lordilor la 29 februarie 2000, unde, la 11 aprilie 2000, proiectul de lectură a primit cea de-a doua lectură neopozită, în timp ce unele regiuni au exprimat că vor propune amendamente.
Ca urmare a acestor propuneri, proiectul de lege a fost adoptat în mod eficient, în conformitate cu Legea Parlamentului, până la sfârșitul Sesiunii Parlamentare din 2000. Actul 2000 privind infracțiunile sexuale (modificarea) egalând vârsta consimțământului a primit consimțământul regal la 30 noiembrie 2000 și a fost pus în vigoare la 8 ianuarie 2001. La 15 decembrie 2000, reprezentantul reclamantului a informat grefierul că Legea 2000 privind infracțiunile sexuale (modificarea) a primit aprobarea regală și că, de îndată ce a fost încheiat Ordinea de începere, părțile ar solicita Curtea să excludă cazul din lista cazurilor sale.
17. La 15 ianuarie 2001, Curtea a primit de la reprezentantul reclamant o declarație care a declarat: „Ordinea de începere a fost adoptată în prezent și dispozițiile relevante ale Legii privind infracțiunile sexuale (modificarea) au intrat în vigoare la 8 ianuarie 2001 Noi confirmăm că, în circumstanțe, Curtea poate ataca cazul din lista sa.” 18. La 23 ianuarie 2001, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Mă refer la scrisoarea predecesorului meu din 25 iulie [2000] ... căutând o nouă amânare a procedurii în cazul de mai sus, până la sfârșitul actualei sesiuni parlamentare ale Regatului Unit.
Această cerere a fost acordată în scrisoarea dvs. din 11 septembrie 2000. Acum atașez o copie a Legii privind infracțiunile sexuale (modificarea) 2000, care a primit consimțământul regal la 30 noiembrie 2000 și a fost introdusă în vigoare la 8 ianuarie 2001. În aceste circumstanțe, Guvernul consideră că chestiunile ridicate în cererea de mai sus au fost acum rezolvate și, în consecință, Guvernul solicită Curții să pună în aplicare cererea în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenție.” 19. Prin scrisoarea din 1 februarie 2001, primită de Curte la 5 februarie, reprezentantul reclamantului a informat Curtea că Guvernul a plătit costurile reclamantului.
20. Curtea ia act de cererea făcută de fiecare parte de a anula cazul în cazul în care lista sa în funcție de intrarea în vigoare la 8 ianuarie 2001 a Legii privind infracțiunile sexuale (modificarea) din 2000. Prin egalizarea vârstei de consimțământ pentru acte homosexuale între bărbații care consimțământă șase ani, noile dispoziții au eliminat riscul sau amenințarea urmăririi penale care au existat anterior în temeiul legislației naționale a statului contestat și care au determinat reclamantul să introducă o cerere în temeiul Convenției. În plus, se remarcă că guvernul a rambursat costurile juridice suportate de reclamant în urmărirea cazului său. În acest context, Curtea este convinsă că această chestiune a fost rezolvată în sensul articolului 37 § 1 litera (b) din Convenție.
În plus, nu descoperă niciun motiv de ordine publică (Ordine publică) pentru continuarea procedurii (articolul amenzii din Convenție). 21. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS DECIZE să scoată cazul din listă. Efectuat în engleză și în franceză și notificat în scris la 27 martie 2001, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Lucius Wildhaber Președintele Michele de Salvia Grefier
Case of Sutherland v. the United Kingdom ( Application no. 25186/94 ) Judgment (Striking out) Strasbourg, 27 March 2001
CASE OF SUTHERLAND
v. THE UNITED KINGDOM ( Application no. 25186/94 ) JUDGMENT (Striking out) STRASBOURG 27 March 2001 In the case of Sutherland v. the United Kingdom, The European Court of Human Rights, sitting as a Grand Chamber composed of the following judges: Mr L. Wildhaber , President , Mrs E. Palm , Mr J.-P. Costa , Mr L. Ferrari Bravo , Mr L. Loucaides , Mr W. Fuhrmann , Mr K. Jungwiert , Mr M. Fischbach , Mrs N. V ajić Mr J. Hedigan , Mrs W. Thomassen , Mr M. Pellonpää , Mrs M. Tsatsa - Nikolovska , Mr T. Panțîru , Mr E. Levits , Mr K. Traja, judges Sir John F reeland, ad hoc judge , and also of Mr M. de Salvia , Registrar , Delivers the following judgment, which was adopted on 21 March 2001: PROCEDURE
The case was referred to the Court, in accordance with the provisions applicable prior to the entry into force of Protocol No. 11 to the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”), by the European Commission of Human Rights (“the Commission”) on 15 September 1997 (Article 5 § 5 of Protocol No. 11 and former Articles 47 and 48 of the Convention).
The case originated in an application (no. 25186/94) against the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland lodged with the Commission under former Article 25 of the Convention by a British national, Mr Euan Sutherland (“the applicant”), on 8 June 1994.
The applicant complained that the fixing of the minimum age for lawful homosexual activities between men at 18, rather than 16 as for women, violated his right to respect for private life under Article 8 of the Convention and was discriminatory in breach of that Article taken in conjunction with Article 14.
The Commission declared the application admissible on 21 May 1996. In its report of 1 July 1997 (former Article 31 of the Convention), it expressed the opinion that there had been a violation of Article 8, taken in conjunction with Article 14, of the Convention (14 votes to 4).
Before the Court the applicant was represented by Mr S. Grosz, a lawyer practising in London. The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr M. Eaton of the Foreign and Commonwealth Office. Following his retirement the latter was replaced by Mr C.A. Whomersley of the same Office.
On 13 October 1997 the Government and the applicant submitted an agreement to the effect that the Government would in the summer of 1998 propose a Bill to Parliament for a reduction of the age of consent for homosexual acts from 18 to 16. Once legislation had been passed and the Government had agreed to pay the applicant reasonable costs, the parties would apply to the Court inviting it to approve a friendly settlement. The parties agreed that they would make the necessary applications to the Court for extensions of the time for lodging memorials. The Government undertook not to contest the applicant’s application pending consideration of the issue by Parliament.
On 8 April 1998 Mr R. Bernhardt, President of the former Court, directed that the Government and the applicant should each have until 21 September 1998 to file a memorial, whilst reserving the question of the further procedure. Subsequently, he granted an extension of the said time-limit to 1 December 1998.
After the entry into force of Protocol No. 11 on 1 November 1998 and in accordance with the provisions of Article 5 § 5 thereof, the case was referred to the Grand Chamber of the Court. The composition of the Grand Chamber was determined according to the provisions of Article 27 §§ 2 and 3 of the Convention and former Rule 24 of the Rules of Court. Sir Nicolas Bratza, the judge elected in respect of the United Kingdom, who had taken part in the Commission’s examination of the case, withdrew from sitting in the Grand Chamber (Rule 28). The Government accordingly appointed Sir John Freeland to sit as an ad hoc judge in his place (Article 27 § 2 of the Convention and Rule 29 § 1).
Subsequently, pending completion of the national Parliamentary process described in paragraphs 14-15 below, Mr Wildhaber, President of the new Court, and the Grand Chamber granted several successive requests for extension of the time-limit for the submission of memorials, the last from July 2000 until the end of the Parliamentary Session that year.
By letters received by the Court on 15 January, 23 January and 5 February 2001 the applicant’s representative and the Agent of the Government submitted formal declarations requesting the Court to strike the case out of its list of cases and informing it that the Government had paid the applicant’s costs. THE FACTS
The applicant is a British national, born in 1977 and resident in London. At about the age of 12 he became aware that he was sexually attracted to boys. When he was 14 he tried going out with a girl but the experience confirmed for him that he could only find a fulfilling relationship with another man. He had his first homosexual encounter when he was 16, with another person of his age who also was homosexual. They had sexual relations but were both worried about the fact that under the law as applicable at the time it was a criminal offence. In 1990 455 prosecutions had given rise to 342 convictions. In 1991 213 prosecutions gave rise to 169 convictions. The applicant was never prosecuted.
The relevant law included the following provisions. Under section 12(1) of the Sexual Offences Act 1956 it was an offence for a person to commit buggery with another person. Under section 13 it was an offence for a man to commit an act of “gross indecency” with another man, whether in public or private. Notwithstanding these provisions, under section 1 of the Sexual Offences Act 1967 such acts should not be an offence provided that the parties had consented thereto and had attained the age of 21. In contrast, the age of consent with respect to women was
Thus, while under section 14(1) of the 1956 Act, it was an offence for a person to commit an indecent assault on a woman, section 14(2) provided that a girl under the age of 16 could not give any consent which would prevent an act being an assault for the purposes of the section. 13. On 21 February 1994 the House of Commons, by 307 votes to 280, rejected an amendment to reduce the minimum age of consent for male homosexual acts to 16 but, by 427 votes to 162, accepted an amendment to reduce the minimum age to 18. 14. Following the Commission’s report of 1 July 1997, concluding that the applicant was the victim of a violation of Article 8 of the Convention, taken in conjunction with Article 14, the Government proposed in June 1998 a Crime and Disorder Bill to Parliament for a further reduction of the age of consent for homosexual acts between men from 18 to 16. The provisions on the equalisation of the age of consent were accepted by a great majority of the House of Commons but were rejected by the House of Lords. Subsequently, a Sexual Offences (Amendment) Bill was introduced on 16 December 1998 and, again, the equalisation of the age of consent was endorsed on 25 January 1999 by the House of Commons, but was rejected on 14 April 1999 by the House of Lords. 15. In order to ensure that the equalisation of the age of consent would become law even if the House of Lords were to reject it, the Bill was reintroduced before the House of Commons under the Parliament Act 1911. Under the Act the Bill could not pass the House of Commons until after 25 January 2000, the anniversary of the second successful reading in this House. On 28 January 2000 the Bill was re-introduced before the House of Commons. After being passed by 263 votes to 102, it was introduced into the House of Lords on 29 February 2000, where, on 11 April 2000, the Bill received its Second Reading unopposed, while some Lordships expressed that they would propose amendments. As a result of such proposals the Bill was effectively adopted, under the Parliament Act, not until the end of the Parliamentary Session in 2000. The Sexual Offences (Amendment) Act 2000 equalising the age of consent received Royal Assent on 30 November 2000 and was brought into force on 8 January 2001. THE LAW 16. On 15 December 2000 the representative of the applicant informed the Registrar that the Sexual Offences (Amendment) Act 2000 had received the Royal Assent and that, as soon as the Commencement Order had been made, the parties would ask the Court to strike the case out of its list of cases.
On 15 January 2001 the Court received from the applicant’s representative a declaration which stated: “The Commencement Order has now been made and the relevant provisions of the Sexual Offences (Amendment) Act came into force on 8 th January 2001 We confirm that in the circumstances the Court may strike the case from its list.”
On 23 January 2001 the Court received the following declaration from the Government: “I refer to my predecessor’s letter of 25 July [2000] ... seeking a further postponement of the proceedings in the above case until the end of the then current United Kingdom Parliamentary Session. This request was granted in your letter of 11 September 2000. I now attach a copy of the Sexual Offences (Amendment) Act 2000, which received the Royal Assent on 30 November 2000 and was brought into force on 8 January 2001. In these circumstances, the Government consider that the issues raised in the above application have now been resolved, and accordingly the Government request that the Court strike the application out in accordance with Article 37 § 1 of the Convention.”
By letter of 1 February 2001, received by the Court on 5 February, the applicant’s representative informed the Court that the Government had paid the applicant’s costs.
The Court takes note of the request made by each party to strike the case out if its list in the light of the entry into force on 8 January 2001 of the Sexual Offences (Amendment) Act 2000. By equalising the age of consent for homosexual acts between consenting males to 16, the new provisions removed the risk or threat of prosecution that previously existed under the national law of the respondent State and which had prompted the applicant’s bringing an application under the Convention. It is further noted that the Government have reimbursed the legal costs incurred by the applicant in pursuing his case. Against this background, the Court is satisfied that the matter has been resolved for the purposes of Article 37 § 1 b of the Convention. In addition, it discerns no reason of ordre public (public order) for continuing the proceedings (Article 37 § 1 in fine of the Convention).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
Decides to strike the case out of the list. Done in English and in French, and notified in writing on 27 March 2001, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Luzius Wildhaber President Michele de Salvia Registrar