CtEDO 27.03.2001 Auto

AFFAIRE JOLY c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
27.03.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement frais et dépens - procédure de la Convention
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE JOLY c. FRANCE (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

Prima SECȚIUNEA CAUZA JOLY c. FRANȚA Cerere nr. 43713/98 HOTĂRÂREA STRASBURG 27 martie 2001 DEFINIF 27/0 6/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Joly c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din președintele meu Palmsen dnii J.-P. Costa, Gaukur Jundsson Türmen Biersan Casadevall judecători Mahoney grefier adjunct al Curții După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 martie 2001, înmânarea hotărârii că, adoptat la această dată procedural La origine a cauzei se află o cerere (nr. 43713/98) îndreptată împotriva Republicii Franceze și inclusiv un resortisant, Pierre Joly ( La 26 mai 1998, în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, guvernul francez este reprezentat de agentul său, Ronny Abraham, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție [art. 2 din Protocolul nr. 11]. (1) din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din regulament. Prin decizia din 4 iulie 2000, camera a declarat cererea parțial admisibilă. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din Regulamentul de procedură). Ca urmare a decesului soției sale la 12 mai 1988 la spitalul din Annemase, reclamantul a depus mai multe plângeri penale și a inițiat diverse proceduri în despăgubire. În același timp, la 10 aprilie 1989, el a încheiat mandatul încredințat unuia dintre avocații săi și a refuzat să-i plătească integral onorariile solicitate. 10. În ianuarie 1992, de către acest avocat, delegatul bățului de la l mail, printr-o ordonanță de taxă din 13 martie 1992, a stabilit la 2 000 FRF suma datorată de către reclamant în acest titlu. 11. Reclamantul a solicitat în fața primului președinte al Tribunalului de Primă Instanță al lui Chaméry. El a pledat pentru executarea ordonanței, și-a contestat temeiul și a invocat art. 2273 din Codul civil în temeiul căruia: [Avocații] acțiune pentru plata cheltuielilor și a salariilor lor se prescrie de doi ani (...) mai târziu. La o cerere a fost respins printr-o ordonanță din 10 iulie 1992, pe motiv că condițiile de formă au fost respectate și că diligențele efectuate de avocatul în cauză justificau suma arestată. 12. În septembrie 1992, reclamantul s-a ocupat de casare și a susținut în esență că instanța de apel a omis să răspundă la motivul întemeiat pe art. 2273 din Codul civil și nu a analizat concluziile sale care au dus la concluzia că avocatul în cauză nu și-a îndeplinit misiunea. În februarie 1995, Curtea de Casație a decis că recursul inadmisibil în acest sens nu fusese depus în forma legală și a indicat că termenul de recurs împotriva hotărârii atacate nu putea să curgă decât de la data notificării periodice a acestuia. Curtea de Casație a precizat următoarele: (...) actul de notificare a hotărârii este ilegal în măsura în care cuprinde informații incorecte cu privire la forma acțiunii, această notificare nu a putut face să curgă termenul de recurs care nu va fi aplicat decât începând cu o notificare periodică 13. La 16 mai 1995, grefa instanței de apel a lui Chaméry nota din nou reclamantului ordonanța din 10 mai 1995. În iulie 1992, menționând în special că această notificare anula și înlocuia notificarea anterioară. La 7 iulie 1995, reclamantul și-a reinițiat recursul în casare. La 7 decembrie 1995. 14. La 6 ianuarie 1998, prima cameră civilă a Curții de Casație a respins recursul printr-o hotărâre astfel redactată (...) se așteaptă ca cerința de doi ani, prevăzută la art. 2273 din Codul civil, să se aplice numai cheltuielilor și cheltuielilor datorate ca urmare a actelor de punere în aplicare și nu onorariilor; (...) se așteaptă ca, după analizarea diligențelor avocatului, primul președinte să fi considerat, în puterea sa suverană de a răspunde la concluziile invocate, că activitatea [avocatului în cauză] justifica onorarul (...) impozitat (...) pe VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 15. Reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată într-un interval de timp rezonabil. El se referă la art. 6 alineatul (1) din Convenție conform căruia orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 16. Guvernul recunoaște că prezenta cauză nu prezenta o complexitate deosebită; în opinia sa, comportamentul părților la procedura internă nu face obiectul unei observații speciale, în cazul în care acest lucru se datorează faptului că reclamantul aștepta în ultima zi a termenului legal pentru depunerea memoriului său amplificativ în cadrul celui de al doilea recurs. El subliniază celeritatea de judecată a judecătorilor din fond, dar recunoaște anumite termene de deficiență care pot fi atribuite autorităților judiciare în fața Curții de Casație. Curtea constată că perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 27 ianuarie 1992, cu sesizarea ciorapului de la mail și-a încheiat mandatul cu hotărârea Curții de Casație din 6 ianuarie 1998 și, prin urmare, a durat cinci ani, unsprezece luni și douăzeci și una de zile. 18. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârea Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43 CEDH 2000). 19. Procedura a durat cinci ani, trei luni și douăzeci și șapte de zile în fața Curții de Casație, în timp ce cauza nu era complexă nici de fapt, nici în drept. Curtea nu observă niciun element care să permită să se concluzioneze că reclamantul a contribuit la aceste termene, în schimb comportamentul autorităților judiciare nu este lipsit de critici : Primul recurs al reclamantului a fost declarat inadmisibil din cauza faptului că nu a fost notificat în mod corespunzător în urma notificării ordonanței primului președinte, astfel încât al doilea recurs solicita un tratament deosebit de diligent, cu excepția cuantumului sumei în litigiu. 20. Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că cauza reclamantului nu a fost ascultată într-un termen rezonabil. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND LIMITAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 21. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 23. Guvernul consideră că sumele solicitate de reclamant sunt excesive și consideră, în cazul în care Curtea constată o încălcare, că o sumă de 3 000 FRF ar fi de natură să repare prejudiciul suferit. 24. Curtea consideră că reclamantul a suferit o eroare morală certă ca urmare a duratei procedurii. Având în vedere circumstanțele cauzei și hotărând în mod echitabil în conformitate cu prevederile articolului 41, aceasta îi acordă 10 000 FRF în acest scop. pentru această singură procedură 26. Curtea consideră că este rezonabil să se acorde reclamantului o sumă de 5 000 FRF pentru cheltuielile efectuate în fața Curții. Interese moratorii 27. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Franța la data adoptării prezentei hotărâri este de 4,26% l an. PE CES MOTIVE, CURȚA, ÎN L 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: 10 000 (zece mii) franci francezi pentru daune morale și 5 000 (cinci mii) franci francezi pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și că aceste sume vor trebui să majoreze un interes simplu cu 4,26 % l Grefier adjunct președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă